ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2023

Ședința publică din data de 08 februarie 2023

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (2) ultima teză din C. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în dosarul nr. x/2022, formulată de inculpatul A..

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că a fost ridicată de o parte din proces (recurentul-inculpat A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea recursului în casație formulat de acesta împotriva deciziei nr. 160/A din 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care inculpatul a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în data de 12.07.2020, în jurul orei 09:20, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din oraș Sântana, județ Arad, iar la controlul efectuat de polițiști a prezentat permisul de conducere B., seria x, emis de autoritățile din Marea Britanie pe numele său, document care nu-i conferă dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

A mai reținut că dispozițiile legale criticate pe calea excepției nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituționale, prima instanță constatând că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-inculpat A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior textul de lege criticat.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu cauza, prima instanță a reținut că, în condițiile în care recurentul-inculpat A. este condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., atât prin prisma criticilor vizând neincriminarea, ca infracțiune a faptei concrete pentru care a fost condamnat definitiv, respectiv neîntrunirea de către aceasta a elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cât și a dezlegării date de instanța supremă prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, textul de lege invocat are aplicabilitate în speță.

Totuși, Înalta Curte a apreciat că cerința referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză nu este însă îndeplinită în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Contestând dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura prev. de art. 475 C. proc. pen., prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022 - care, potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen., este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial – recurentul-inculpat A. tinde la reinterpretarea normei de incriminare criticate într-o manieră favorabilă lui, susținând că numai interpretat în modalitatea evidențiată în recurs în casație textul de lege respectă exigențele principiului legalității consacrat prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) și art. 23 alin. (2) din Constituția României, precum și ale dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Prima instanță a conchis că recurentul-inculpat A. nu aduce în discuție veritabile elemente de constituționalitate a normei invocate, derivate din modalitatea de redactare a acesteia, ci chestiuni de interpretare și aplicare a acesteia în speță, susținerile sale reprezentând, în mod esențial, critici aduse atât rezolvării date cauzei de către instanțele de fond, cât și dezlegării cu caracter obligatoriu regăsită în decizia instanței supreme anterior menționată.

II. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs la data de 12.01.2023, în termenul legal, inculpatul A., prin avocatul ales C.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30.01.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată la data de 11.01.2023.

Recurentul-inculpat A. nu s-a prezentat la judecată, însă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, avocatul ales al recurentului-inculpat a criticat încheierea pentru motive de nelegalitate, formulând următoarele critici:

a) Prima instanță și-a arogat atribuțiile Curții Constituționale și a analizat cererea de sesizare pe fondul acesteia. A solicitat să se aibă în vedere că instanța de control constituțional are toată căderea să analizeze acele cazuri când Înalta Curte interpretează în mod extensiv, în defavoarea acuzatului, un text de lege, aspect care duce la încălcarea principiului legalității pedepsei.

b) Înalta Curte a realizat o interpretare extensivă în defavoarea inculpatului a dispozițiilor art. 335 alin. (2) ultima teză din C. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarul nr. x/2022.

c) A solicitat ca instanța de recurs să analizeze și aspectele de drept expuse în decizia de dezlegare prin care s-a arătat că instanțele au interpretat în mod diferit faptele unui șofer de a conduce cu un permis de conducere provizoriu, încadrând această faptă fie în disp. art. 335 alin. (1) C. pen., fie în cele ale art. 335 alin. (2) C. pen.. Prin urmare a apreciat că interpretarea legii a fost făcută în defavoarea sa și peste voința legiuitorului.

III. Analizând recursul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

În situația în care excepția se invocă în fața unei instanței judecătorești, aceasta are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți și are obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii. În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Interpretând dispozițiile Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte reține că instanța de judecată, prealabil controlului de constituționalitate, care este unul ulterior, este obligată să examineze cerințele de admisibilitate, prevăzute în art. 29 alin. (1)-(3) din legea sus-menționată.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992).

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă de instanța imediat superioară, în termen de 3 zile.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când judecă în ultimă instanță, judecă printr-un complet diferit al acesteia recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de această secție prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, cerințele menționate la pct. 1, 2 și 4 privesc o examinare formală, în timp ce condiția de la pct. 3 vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății și implică o analiză mai amplă a caracteristicilor acesteia.

Cu alte cuvinte, în acord cu prima instanță, decizia instanței de control constituțional trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra derulării procesului, cerința legăturii cu soluționarea cauzei fiind expresia utilității pe care rezolvarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării conflictului dintre părți.

Totodată, sfera de incidență a acestei cerințe de admisibilitate mai cuprinde și interesul procesual, dar și relevanța normei criticate în rezolvarea cauzei.

Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale titularului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în acești vectori de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate, Înalta Curte constată:

Cu privire la condiția de la pct. 1, respectiv calitatea de parte a autorului excepției, se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (recurentul-inculpat A.) în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță învestită cu soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160/A din data de 24 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Timișoara, secția penală.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen., Legea 286/2009 privind C. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cerința de la pct. 4, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată că și această condiție este îndeplinită.

Dacă cerințele de admisibilitate prev. la pct. 1, 2 și 3 sunt îndeplinite, în ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei și nu are ca scop modificarea, interpretarea sau abrogarea normelor pretins neconstituționale.

Prin demersul întreprins, inculpatul A. nu invocă veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de modul în care instanța de judecată a aplicat dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen. (în interpretarea dată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarul nr. x/2022) și, în final, a soluționat cauza.

Or, aceste motive nu pot constitui critici de neconstituționalitate a normelor criticate, fiind de competența instanței care a judecat litigiul inițial. Trebuie constatat că legislația în vigoare îi oferă recurentului-inculpat alte remedii procesuale care au ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, remedii la care inculpatul a apelat, formulând recurs în casație împotriva deciziei prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește criticile recurentului-inculpat formulate de avocatul ales prin concluziile scrise, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Critica vizând faptul că prima instanță și-a arogat atribuțiile Curții Constituționale și a analizat cererea de sesizare pe fondul acesteia nu poate fi primită. Cum s-a precizat anterior, analiza legăturii excepției cu cauza nu poate fi realizată în mod formal, fiind necesară o examinare amănunțită care depășește bariera de formalitate invocată de apărare.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluționarea conflictului. Prin urmare, chiar Curtea impune o analiză concretă a legăturii excepției cu cauza.

Referitor la criticile de lit. a) și b) din concluziile scrise, Înalta Curte reține, de asemenea, că acestea sunt nefondate. Astfel cum s-a menționat anterior, soluționarea unei cauze și modul de aplicare a dispozițiilor legale sunt de competența instanțelor judecătorești. A răspunde criticilor autorului excepției, ar însemna o imixtiune în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din legea fundamentală, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe de judecată prevăzută de lege.

Concluzionând, Înalta Curte constată că o asemenea solicitare excedează însă, în mod vădit, competenței Curții Constituționale care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea, completarea sau interpretarea dispozițiilor cu privire la care instanța de control constituțional a fost sesizată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2023.