ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 73/2023

HOTĂRÂRE
18.01.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 73/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la 3 decembrie 2013 în dosarul nr. x/2013, pe rolul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – Colegiul Medicilor din România – Colegiul Farmaciștilor din România – Colegiu Medicilor Dentiști din România, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, obligarea pârâtei la înregistrarea în vederea decontării a facturilor emise de S.C. A. S.R.L., în cuantum de 14.806,98 RON, aferente lunilor septembrie – decembrie 2010 și care reprezintă contravaloarea a 40% din medicamentele compensate eliberate pensionarilor cu venituri numai din pensii sub 700 RON/lună.

Prin hotărârea arbitrală nr. 103 din 4 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Casa Națională de Asigurări de Sănătate – Colegiul Medicilor din România – Colegiul Farmaciștilor din România – Colegiu Medicilor Dentiști din România a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU.

A obligat pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la primirea și înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 14.806,98 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, care reprezintă contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90% potrivit Hotărârii de Guvern nr. 186/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru pensionarii cu venituri numai din pensii până la 700 RON/lună, care se suportă din transferuri din bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Împotriva acestei hotărâri, Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a formulat acțiune în anulare, care a fost înregistrată pe rolul secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, sub număr de dosar x/2020

Ulterior, ca urmare a declinărilor succesive, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a V-a Civilă la 25 mai 2021, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 127/2021 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată, acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 103 din 4 februarie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din Cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – Colegiul Medicilor din România – Colegiul Farmaciștilor din România – Colegiul Medicilor Dentiști din România, în dosarul nr. x/2013, formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că, în speță, Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 127/2021 cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce își găseau aplicabilitate în cauză, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, în opinia recurentei, hotărârea arbitrală s-a dat cu încălcarea prevederilor prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prezentul recurs este formulat împotriva sentinței civile nr. 127/2021 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva hotărârii arbitrale nr. 103 din 4 februarie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Națională de Asigurări de Sănătate – Colegiului Medicilor din România – Colegiului Farmaciștilor din România – Colegiului Medicilor Dentiști din România, în dosarul nr. x/2013.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale (3 decembrie 2013): "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din același act normativ: "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia: "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că: "(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Art. 27 C. proc. civ. stipulează că: "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Raportat la faptul că la momentul înregistrării cererii arbitrale (3 decembrie 2013), sub număr de dosar x/2013, erau în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., conform cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, împotriva sentinței civile nr. 127/2021 din 22 noiembrie 2021pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, nefiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Astfel, Înalta Curte constată că dispozitivul sentinței recurate cuprinde mențiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", însă mențiunea respectivă nu îndreptățește partea să declare calea de atac indicată, având în vedere că aceasta nu este prevăzută de lege, față de dispozițiile legale mai sus redate.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinței civile nr. 127/2021 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinței civile nr. 127/2021 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-19
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale d
ÎCCJ 2022-04-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 909/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. x la 3 decembrie 2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
ÎCCJ 2022-04-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 910/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x la 3 decembrie 2013 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
ÎCCJ 2022-01-27
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medici
ÎCCJ 2021-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2367/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asi
Sursă