ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2022

HOTĂRÂRE
27.01.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România sub dosar nr. x din 3 decembrie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 1096,99 RON, aferente lunilor septembrie - decembrie 2020, ce reprezintă contravaloarea a 40 % din medicamentele compensate eliberate de farmacia reclamantă pensionarilor cu venituri sub 700 RON.

Prin sentința arbitrala nr. 116 din 4 februarie 2016 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România s-a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău.

A fost obligată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău la primirea și înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 1096,99 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, care reprezintă contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 186/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 RON/lună, care se suportă din transferuri din bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Împotriva acestei sentințe au formulat acțiune în anulare pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău.

Prin sentința civilă nr. 70 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare formulată de petenta CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinței arbitrale nr. 116 din 4 februarie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a declarat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iunie 2021.

Recursul recurentei Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta a susținut, în esență, că Curtea de Apel București a pronunțat sentința atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce își găseau aplicabilitate în cauză.

Cu privire la dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., Curtea de Apel București a reținut în mod nelegal și netemeinic faptul că noțiunea de "locul pronunțării" nu trebuie să se regăsească expres în dispozitiv sau în altă parte a hotărârii, fiind suficientă în practicaua sentinței a faptului că hotărârea a fost pronunțată la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România -Colegiul farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România.

Astfel, rezultă fără drept de tăgadă faptul că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. sunt dispoziții imperative, iar neinvocarea "locului pronunțării" este un element obligatoriu pentru orice hotărâre arbitrală.

Tot astfel, potrivit prevederilor art. 603 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. civ. valorificate din perspectiva incidenței nr. 43 din Regulamentul din 2004 -"(1) Hotărârea arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă: a) componența nominală a tribunalului arbitrai, locul și data pronunțării hotărârii; e) motivele de fapt și de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiază soluția".

In ceea ce privește motivarea instanței referitor la faptul că necomunicarea hotărârii arbitrale nr. 116 într-un anumit termen nu determină desființarea hotărârii arbitrale, iar examinarea unui astfel de motiv nu reprezintă niciun interes, recurenta o consideră netemeinică și nelegală.

Astfel, în opinia sa, hotărârea arbitrală s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate - hotărârea arbitrală va fi comunicata părților în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării ei - dispoziție legală ce a fost încălcată de către Comisia Centrală de Arbitraj, după cum bine se poate constata depășirea termenului imperativ de comunicare de 30 zile, astfel, hotărârea arbitrală a fost emisă la 4 februarie 2016, iar comunicarea hotărârii către CJAS Buzău fiind efectuată la data de 8 mai 2020.

În cauză nu s-a depus întâmpinare de către intimata-pârâtă A. S.R.L..

La termenul din 27 ianuarie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 70 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentei cereri de recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (4) C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii arbitrale, în speță, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile art. 613 alin. (4), coroborate cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., în vigoare la data înregistrării dosarului, prevedeau că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care au intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că "(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

Conform prevederilor art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Raportat la faptul că data înregistrării cererii de arbitrare este 3 decembrie 2013, rezultă că la momentul înregistrării acțiunii erau în vigoare vechile dispoziții ale art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare.

În cauză, se constată că recursul are ca obiect o sentință prin care Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 116 din 4 februarie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România în dosarul nr. x/2013.

Prin urmare, sentința ce formează obiectul prezentei cereri de recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinței civile nr. 70 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinței civile nr. 70 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.

Sursă