ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 662/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1199 din 25 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În motivare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. și, având în vedere sediul pârâtei C. S.A. din Mun. Cluj-Napoca, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 2602 din 14 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a-VI-a civilă.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut că partea căreia i se opune hotărârea arbitrală este B., societate cu sediul în Federația Rusă, astfel că este aplicabil art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului, competența aparține Tribunalului București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Specializat Cluj, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Litigiul are ca obiect cererea de recunoaștere pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 11 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, în temeiul art. 1124 și urm. C. proc. civ. și Convenției de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Potrivit art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. "solicitarea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală", iar conform alin. (2) din același cod "în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparține Tribunalului București".

Înalta Curte constată caracterul exclusiv al competenței teritoriale reglementate de art. 1126 din C. proc. civ., părțile neavând posibilitatea sesizării altor instanțe deopotrivă competente iar determinarea acestei competențe se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune hotărârea a cărei recunoaștere se solicită.

Prin sintagma "domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală" de la art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral și care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită.

Litigiul dintre părți a fost soluționat de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită în cauză, fiind obligată debitoarea B.. la plata către A. a sumei totale de 190.652 USD și a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe luna, până la achitarea integrală a debitului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că partea căreia i se opune hotărârea arbitrală este societatea B.., care are sediul în Federația Rusă, fiind incident în cauză alin. (2) al art. 1126 din C. proc. civ., potrivit căruia "în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparține Tribunalului București".

În cauză, nu se poate reține incidența art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, prin raportare la sediul C. S.A., întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

C. S.A. a emis scrisoarea de garanție bancară nr. x din 18.12.2019, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă și executorie pe teritoriul României împotriva societății B., ulterior procedurii de recunoaștere a hotărârii arbitrale.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că pentru soluționarea cererii formulate de reclamanta A. privind recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 11 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului București, în temeiul art. 1126 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea și care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B., care nu are sediul pe teritoriul României.

Față de considerentele anterior expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2023.