ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 632/2023

HOTĂRÂRE
15.03.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 632/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 23.10.2021, în conformitate cu dispozițiile legale și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1847 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În esență, instanța a reținut că, prin O.U.G. nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative, art. 13 alin. (5) a fost modificat astfel: "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Argumentul potrivit căruia modificările aduse legii nu ar fi de imediată aplicare, invocat de pârât în combaterea excepției, fundamentat pe prevederile art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, nu a fost reținut de către instanță.

Astfel, Curtea a arătat că, potrivit prevederilor art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021:"Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora".

Din analiza acestui text de lege, instanța a reținut că se referă exclusiv la "procedurile administrative", nu și la cele jurisdicționale. În privința acestora din urmă, norma de competență din Legea specială nr. 213/2015 face trimitere expresă la normele de competență generală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Cum prezentul proces a început după data intrării în vigoare a legii noi de procedură, aceasta este de imediată aplicare, numai actele și operațiunile administrative în curs de emitere/efectuare fiind vizate de norma tranzitorie, sub aspectul condițiilor legale și al termenelor valabile la data la care a început procedura administrativă, iar nu în privința căii de atac prevăzute de lege, care se apreciază în funcție de norma de competență în vigoare la data începerii procesului.

Totodată s-a reținut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (art. 2 alin. (2) din aceeași lege).

Prin urmare, s-a reținut că raportat la dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea contenciosului administrativ, pentru rațiuni de simetrie juridică, acțiunea împotriva refuzului autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (act asimilat) s-ar supune normelor de competență prevăzute de lege pentru situația în care pârâta ar fi emis un act tipic.

Or, dacă legea prevede competența instanței civile de la sediul Fondului de Garantare a Asiguraților în ceea ce privește anularea actului tipic reprezentat de decizia de respingere, nu pot deveni aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 în cazul în care acțiunea are ca obiect obligarea aceleiași autorități la soluționarea cererii de plată (printr-o decizie motivată), deoarece competența în materia contenciosului administrativ este stabilită tot prin raportare la obiectul constând în anularea actului tipic și, în același timp, este prevăzută în mod expres imposibilitatea de a ataca pe calea contenciosului administrativ actele în privința cărora legea organică prevede o altă procedură judiciară.

În aceste condiții, instanța a constatat că regulile de competență aplicabile prezentei cauze sunt cele prevăzute de C. proc. civ.

Așadar, instanța a reținut că regulile de competența aplicabile prezentei cauze sunt cele prevăzute de C. proc. civ.. Prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. stabilesc că judecătoriile judeca in prima instanța cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști. Cum prezentul litigiu este evaluabil în bani, iar valoarea obiectului cererii este inferioară pragului valoric stabilit prin dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., Curtea a constatat că judecătoria este competentă să soluționeze prezenta cauză în primă instanță.

În ceea ce privește competența teritorială, Curtea a reținut că sediul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, la momentul sesizării instanței de judecată, se afla în Sectorul 2 al Municipiului București.

Prin urmare, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 490 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Conform art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Ca atare, instanța a apreciat că, din perspectiva competenței materiale, cererea reclamanților se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanță, respectiv cum așa au fost modificat prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021 art. I pct. 23 și III alin. (1), prevede că "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare", însă instanța a arătat că nu poate aplica prin analogie aceste prevederi în condițiile în care normele de competență sunt de strictă interpretare și aplicare. În cauză această concluzie este și mai evidentă, în condițiile în care legiuitorul a dat în competența instanțelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunțate de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care acesta soluționează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care țin de sfera contenciosului administrativ.

Așadar, instanța a reținut că soluționarea acestora de către instanțele civile reprezintă o excepție de la regulă și în nici un caz nu se poate extinde sfera de competență a instanțelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraților.

În consecință, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel București și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligație de a face, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea F.G.A. la soluționarea de îndată a cererii de plată transmise la data de 23.10.2021, în conformitate cu dispozițiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Pentru a determina competența materială de soluționare a cauzei, față de obiectul acțiunii, Înalta Curte arată că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. Totodată, potrivit aceluiași articol: "(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 12

3

; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3). (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (5

1

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvență poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condițiile prevăzute la art. 12

1

și alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancțiunea decăderii din drept.

În raport de dispozițiile Legii nr. 213/2015, normă specială, derogatorie de la norma generală, care se aplică prioritar față de aceasta, nu există rațiune juridică care să justifice partajarea competențelor instanțelor în raport de conduita emitentului actului atacat. Câtă vreme soluționarea contestației formulate împotriva deciziei emise potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, revine instanțelor civile de la sediul Fondului, soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea Fondului la emiterea deciziei este tot de competența acelorași instanțe, chiar dacă legiuitorul nu a indicat expres această situație.

De altfel, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IX din 20.03.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28.07.2006, dată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă, iar premisele sunt identice cu cele din prezenta acțiune.

Mai mult decât atât, deși, potrivit Legii nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată, se impune a se arăta că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Or, așa cum s-a arătat, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 102/2021 de modificare a Legii nr. 213/2015, competența este determinată potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, inclusiv în situația acțiunii având ca obiect obligarea Fondului la emiterea deciziei, moment care îl precedă pe cel reglementat de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 2 București, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-15
1,00
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 633/2023
Ședința publică din data de 15 martie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios
ÎCCJ 2023-05-17
1,00
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1254/2023
Ședința publică din data de 17 mai 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios adm
ÎCCJ 2023-05-17
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2023
Ședința publică din data de 17 mai 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios adm
ÎCCJ 2023-03-14
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 599/2023
Ședința publică din data de 14 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 mai 2022, s
ÎCCJ 2023-02-16
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 348/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
Sursă