ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 03.05.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea acestuia la emiterea unei decizii în temeiul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, cu privire la pretențiile pe care le-a formulat, precum și stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei, de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități fixate pe zi de întârziere, de 1.000 de RON și a unei amenzi aplicate conducătorului instituției, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 1888/21.10.2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, deși nu se critică o decizie emisă de pârâtă de respingere a sumelor pretinse, acțiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a Fondului de Garantare a Asiguraților este asimilată deciziei de respingere a cererii. A mai subliniat că potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 200/16.01.2023 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că este asimilată actului administrativ unilateral nesoluționarea în termenul legal a unei cereri și că acțiunea introductivă este de competența instanței de contencios administrativ, întrucât Fondul de Garantare a Asiguraților este o autoritate publică centrală.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, a formulat o cerere de plată în temeiul art. 12 din lege; confruntată cu lipsa unui răspuns, solicită instanței obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii cu privire la cererea de plată.

Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict cu privire la competență derivă din calificarea diferită dată acțiunii.

Cererea de față nu prezintă elemente care să atragă competența instanței de contencios administrativ, jurisdicție care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecință, stabilirea instanței competente material pentru acțiunea de față presupune ca antecedent logic calificarea raportului juridic din care derivă creanța creditorului de asigurări.

Articolul 12 și următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări și asigurător intervine în situația insolvabilității sau falimentului asigurătorului și urmărește satisfacerea creanței de asigurări din disponibilitățile Fondului; între creditorii de asigurări și Fond nu se naște, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susținută și de jurisprudența Curții Constituționale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 și de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Așadar, natura dreptului pe care îl dobândește creditorul de asigurări este a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului privește aplicarea dispozițiilor legale în materie de asigurări și interpretarea contractului de asigurare încheiat de părți.

La adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat în nota de fundamentare, întocmită în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, s-a arătat că, drept consecință a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanță de urgență conține totodată propunerea de reglementare a faptului că acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

În consecință, Înalta Curte impune concluzia că instanța competentă pentru judecarea acțiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților este deopotrivă competentă în soluționarea cererilor care derivă din temporizarea procedurii reglementate de art. 12 și art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În măsura în care, în urma verificării actelor dosarului, a rezultat că valoarea pretențiilor reclamantei depășește nivelul sumei de 200.000 RON, instanța învestită ca efect al prezentului regulator de competență, va putea să-și decline competența, pe temeiul criteriului valoric, deoarece acest aspect nu a format obiect al analizei instanțelor aflate în conflict și, ca atare, nici al instanței supreme.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 februarie 2023.