ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 691/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2022, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata:

- remunerației unice echitabile, inclusiv a TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental si lucrativ, precum și pentru reproducerea de fonograme, în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, pentru perioada februarie 2012 - la zi (data efectuării raportului de expertiza);

- remunerației, inclusiv a TVA-ului aferent, reprezentând drepturi patrimonale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu începând cu luna martie 2016 - la zi (data efectuării raportului de expertiză sau depunerii calcului în instanță) având în vedere mandatul acordat UPFR de către B. prin Decizia ORDA nr. 6/2016;

- daunelor-interese moratorii pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor, datorate de la scadență până la data achitării efective și integrale a remunerațiilor datorate, conform metodologiilor în vigoare corespunzătoare fiecărui tip de remunerație;

- sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerației, calculate de la data scadenței până la data achitării efective a remunerației;

- în subsidiar, în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligația de furnizare a informațiilor necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, obligarea pârâtei la daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, calculate potrivit situațiilor financiare publicate la registrul comerțului sau declarate la Ministerul Finanțelor, precum și potrivit situațiilor de pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1760 din 16 noiembrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția necompetenței materiale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate prin întâmpinare de către pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că deși se invocă atât dispozițiile răspunderii civile delictuale, cât și cele ale răspunderii civile contractuale, în realitate, din ansamblul motivelor cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta deduce judecății pretinse delicte civile comise de pârâtă în afara cadrului contractual deja convenit, astfel încât pretenția formulată trebuie dezlegată prin aplicarea regulilor de la răspunderea civilă delictuală, conform art. 1349 C. civ., răspunderea civilă delictuală fiind în fapt și temeiul juridic indicat de către reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia în interesul legii nr. 21/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 din C. proc. civ. stabilește că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plății prejudiciului. În cauza de față, locul săvârșirii faptei ilicite este în localitatea Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, motiv pentru care, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mureș, conform art. 113 pct. 9 din C. proc. civ.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Mureș, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 237 din 24 februarie 2023 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către reclamantă, declinând competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că art. 113 alin. (1) C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Mai reține de asemenea că în cauză a fost încheiat contractul de licență neexeclusivă nr. x/03.11.2011, iar prin art. 7 se prevede că orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea respectivei licențe neexclusive, va fi deferită instanțelor de la sediul UPFR în măsura în care aceasta nu se va soluționa amiabil. Deși acest contract nu reprezintă cauza cererii de chemare în judecată, instanța apreciind că este vorba despre obligații izvorâte din lege, convenția produce totuși efecte din perspectiva stabilirii instanței competente, întrucât clauza anterior menționată are valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe Legea nr. 8/1996, fiind așadar irelevant că în acțiune a fost invocată și acțiunea în răspundere civilă delictuală.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul București reținând că acțiunea este fundamentată în principal pe răspunderea civilă delictuală, în vreme ce Tribunalul Mureș a dat eficiență clauzei atributive de competență din autorizația-licență neexclusivă de utilizare muzicii în scop ambiental nr. x/03.11.2011, intervenită între părți.

În virtutea principiului disponibilității, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cadrul procesual subiectiv și obiectiv este fixat de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe, a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., la plata remunerației unice echitabile reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental si lucrativ, precum și pentru reproducerea de fonograme, pentru perioada februarie 2012 - la data efectuării raportului de expertiză, precum și drepturi patrimonale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, începând cu luna martie 2016, în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, precum și a daunelor interese moratorii pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor, datorate de la scadență până la data achitării efective și integrale a remunerațiilor datorate, sume actualizate cu rata inflației.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că în luna octombrie 2009, societatea pârâtă a încheiat un contract în vederea obținerii licenței neexclusive pentru comunicarea publică de fonograme, contract ce viza exclusiv restaurantul, în temeiul căruia pârâta a achitat remunerația până în data de 31 ianuarie 2012. Ulterior, în anul 2015, inspectorii UPFR au constatat că pârâta nu a declarat și unitatea de cazare pe care o deținea, deși era autorizată de Ministerul Turismului, aspect confirmat de către IPJ Mureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care a aplicat pârâtei o sancțiune contravențională, potrivit art. 139

2

lit. f) din Legea nr. 8/1996. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 C. civ., în ceea ce privește motelul și dispozițiile art. 1350 C. civ. în ceea ce privește restaurantul.

Înalta Curte observă că pentru o parte din pretențile reclamantei, vizând restaurantul, materia litigioasă este cea a răspunderii civile contractuale, constând în neachitarea remunerațiilor cuvenite în temeiul contractului de licență neexclusivă invocat, în vreme ce, pentru cealaltă parte a pretențiilor – vizând motelul, cauza o reprezintă răspunderea pentru fapta ilicită, constând în folosirea neautorizată – fără solicitarea și eliberarea prealabilă a licenței care dă dreptul la utilizarea fonogramelor sau a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual de către UPFR, fără plata remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, ori producătorilor de fonograme.

În materia răspunderii civile delictuale, una din cele două componente ale cauzei cererii de chemare în judecată, legiuitorul instituie o competență teritorială alternativă, reclamantul având posibilitatea de a introduce cererea de chemare în judecată fie la sediul pârâtului, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fie la instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită ori s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.. În cazul de față, toate cele trei elemente – sediul pârâtei, locul săvârșirii faptei ilicite și locul producerii prejudiciului, coincid, având în vedere și statuările cu caracter obligatoriu ale Deciziei nr. 21/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Cu toate acestea, reclamanta a invocat și răspunderea civilă contractuală pentru o parte din pretențiile sale principale - vizând restaurantul, înțelegând să învestească Tribunalul București în virtutea dispozițiilor art. 126 alin. (1) teza I C. proc. civ. și a clauzei atributive de competență, din cuprinsul autorizației-licență neexclusivă de utilizare muzicii în scop ambiental nr. x/03.11.2011; art. 7.1 din contract prevede că diferendele generate de interpretarea sau executarea prezentei licențe neexclusive, vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în caz contrar, părțile se vor adresa instanței de judecată competente, de la sediul UPFR.

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni în scris ca procesele privitoare la drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanțe decât acelea care ar fi competente din punct de vedere teritorial să le judece, în afară de cazul în care această competență este exclusivă. Conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În cauză, alegerea de competență a fost deja realizată de reclamantă, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, instanța de la sediul acesteia, în virtutea clauzei atributive de competență, agreate de părți contractual.

Înalta Curte reține că alegerea de competență realizată în concordanță cu dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., operează o extindere a competenței teritoriale a instanței și pentru pretențiile deduse judecății ce își au izvorul în răspunderea civilă delictuală, de vreme ce, ambele categorii pretenții, având natura unor cereri principale, au fost formulate printr-o cerere unică, deferită spre soluționare aceleiași instanțe.

Având în vedere circumstanțele expuse, Înalta Curte apreciază că aparține Tribunalului București, secția a III-a civilă, competența de soluționare a cererii deduse judecății, urmând a dispune în acest sens pe calea prezentului regulator de competență, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 mai 2023.