ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 233/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 233/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 9 februarie 2023
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 932 din 15 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2020, s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 145 din 15 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire la 8 decembrie 2021.
Prin decizia civilă nr. 289R pronunțată la 30 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 932 din 15 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de București în dosarul nr. x/2020, formulată de revizuentul A..
Împotriva deciziei civile nr. 289R din 30 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă revizuentul A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 iunie 2022 și repartizat completului de filtru CF x.
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent a invocat, în esență, interzicerea accesului la justiție în raport de soluțiile pronunțate în cauză, faptul că nu ar fi fost soluționate toate cererile pe care le-a formulat și excepțiile pe care le-a invocat, precum și faptul că nu au fost analizate probele administrate în cauză.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Intimata Asociația de Proprietari bl. 97 str. x nu a depus întâmpinare.
În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 8 decembrie 2022, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.
În raport s-a consemnat că în cuprinsul cererii de recurs nu au fost prezentate critici de natură a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul-revizuent a depus punct de vedere la raport arătând că recursul este admisibil în principiu.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 9 februarie 2023, în complet de filtru, fără citarea părților.
Examinând recursul în raport cu excepția nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.
Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate.
Examinând cerere de recurs, se constată că recurentul-revizuent A. nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, de natură a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recurentul-revizuent nu a adus critici în legătură cu hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a admis excepția netimbrării cererii de revizuire, ci a arătat că nu ar fi fost soluționate toate cererile pe care le-a formulat și excepțiile pe care le-a invocat, precum și faptul că nu au fost analizate probele administrate privind fondul cauzei, aspecte ce nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Enunțarea unor texte de lege, fără o corelare a acestora cu cauza dedusă judecății, nu poate fi apreciată drept critică de nelegalitate, mai ales că pretinsele nemulțumiri ale părții nu se raportează la considerentele deciziei atacate.
Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea atacată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, în aprecierea părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.
Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.
În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.
Formularea unei cereri lipsite de orice pretenție concretă, care să poată fi dedusă judecății și în raport de care instanța să se poată pronunța, limitată la invocarea cu maximă generalitate a unor drepturi și principii, fără o transpunere la cauza pendinte, fără o argumentare a pretinsei incidențe a acestora în speța dedusă judecății, cerere privată de elementele de drept esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate fi reținută ca fiind o motivare a căii de atac în sensul prevăzut de lege.
În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a criticilor formulate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează a anula recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 289 R din 30 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.