ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.08.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și S.C. E. S.A., să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2014 și să se dispună indisponibilizarea bunului imobil compus din casă și teren situat în Fundeni, str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x și intabulat în CF cu nr. x, până la plata tuturor sumelor datorate de către debitorii pârâți B. și C. în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 2087/05.06.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu și decizia civilă nr. 1194/08.07.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1562 alin. (1), art. 1565 C. civ., art. 194 C. proc. civ. Pârâții B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâtul D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Pârâta S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Ilfov; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. E. S.A., iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 1927/24.04.2019, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2019, Tribunalul Ilfov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. E. S.A. și a luat act de solicitarea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată. În ședința publică din data de 17.12.2019, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare.

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov Prin sentința nr. 4748/23.12.2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins acțiunea, ca prescrisă; a obligat reclamantul să plătească pârâtei E. S.A. suma de 2686,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 13/A/11.01.2022, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinței; a anulat sentința apelată; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ., pârâții B., C.. - Recurenții au arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor de drept material ce reglementează prescripția dreptului material la acțiune, critică subsumată motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Hotărârea atacată nu a analizat așa zisa creanță rezultată din contractul de împrumut autentificat sub numărul x/19.11.2013, față de care apelantul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul la data de 22.12.2014, când contractul de vânzare-cumpărare a devenit opozabil terților prin înscrierea dreptului de proprietate a pârâtului D. în cartea funciară. Instanța de apel a ignorat probatoriul în ceea ce privește a doua creanță, rezultată din hotărârea judecătorească, față de care apelantul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul la data de 08.07.2016, când a rămas definitivă sentința civilă prin care i s-a recunoscut creanța, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare devenise deja opozabil la data de 22.12.2014. Apelantul reclamant a solicitat să fie declarat ca inopozabil contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014 și să se dispună indisponibilizarea bunului imobil compus din casă și teren situat în Fundeni, str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x și intabulat în CF nr. x. Actul translativ de proprietate este autentic și public, fiind înregistrat în cartea funciară și fiscal în fața autorităților, astfel că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune urmează a fi calculat de la data intabulării actului în cartea funciară, dată de la care este opozabil erga omnes, deci și reclamantului. Recurenții au pretins că au fost încălcate dispozițiile art. 1564, art. 2509, art. 2507-2511 C. civ., deoarece actul translativ de proprietate este autentic și public fiind înregistrat în cartea funciară și fiscal în fața autorităților, astfel că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune urmează a fi calculat de la data intabularii. Afirmația reclamantului că a aflat de vânzarea bunului când a fost sunat de executor este contrazisă de actele și lucrările dosarului de executare al BEJ F. în care reclamantul este creditor. - Recurenții au mai invocat faptul că hotărârea recurată nu este motivată, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța s-a rezumat să arate că pentru acțiunea revocatorie s-a instituit un termen special de prescripție de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, făcând referire la art. 1564 din C. civ., continuând argumentația cu susținerea că momentul de la care începe să curgă acest termen este reprezentat fie de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din încheierea actului, fie de data la care trebuia să cunoască. Contrar dispozițiilor legale pe care tocmai instanța de apel le-a reținut, se arată că acest moment nu este reprezentat de data încheierii actului ori de data înscrierii în cartea funciară a actului atacat, și nici de data la care a obținut titlul executoriu, apreciind că nu există o obligație legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărțile funciare pentru imobilele debitorului său. Contrar celor reținute de instanța de apel, textul menționat are în vedere atât un moment subiectiv de începere a curgerii termenului (data la care a cunoscut) cât și un moment obiectiv (trebuia să cunoască), întrucât pentru respectarea principiului securității circuitului civil, este necesar a fi analizat și momentul la care acesta trebuia să cunoască prejudiciul rezultat în urma încheierii actului atacat. Înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014 reprezintă un moment obiectiv, la care trebuia să cunoască faptul că recurenții B. și C. nu mai figurează ca proprietari tabulari. Instanța nu a dat dezlegare cauzei și nu a motivat soluția, iar motivarea nu corespunde exigențelor legale. Instanța de apel nu este scutită de obligația de a examina problemele invocate atunci când își însușește demonstrația juridică din hotărârea examinată, fiind ținută să coreleze motivarea hotărârii cu criticile susținute prin motivele căii de atac cu care este învestită, în caz contrar partea fiind în imposibilitate de a aprecia asupra analizei făcute. Față de situația că doar aparent, instanța de apel a analizat apărarea formulată, prin hotărârea pronunțată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident, prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 02.11.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 08.02.2023.

Apărările formulate în cauză La data de 10.05.2022 (data înregistrării), în termen legal, intimatul-reclamant A. formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arată că hotărârea instanței de apel respectă exigențele impuse de normele procedurale, iar recurenții se limitează la a face o simplă mențiune în sensul că "neregularitățile procedurale vizează însăși hotărârea pronunțată în instanța de apel", aceasta fiind singura precizare subsumată motivului de casare invocat. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este motivată conform legii, recurenții deducând judecății, în realitate, nemulțumirea privind modul în care instanța de apel a dat efect dispozițiilor art. 1564 C. civ. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că recurenții invocă două chestiuni subsumabile acestui motiv de recurs, respectiv împrejurarea că instanța de apel nu a analizat așa-zisa creanță rezultată din contractul de împrumut nr. x/19.11.2013 și împrejurarea că s-a stabilit un alt moment de curgere a prescripției dreptului material la acțiune față de cele menționate de recurenți. Contrar celor susținute de către recurenți, instanța de apel a reținut că în prezentul dosar este vorba de două creanțe, care sunt însă în strânsă legătură, întrucât fac obiectul aceluiași dosar de executare. Prin încheierea nr. 41183, biroul de carte funciară a comunicat executorului judecătoresc soluția de respingere a notării somației, motivat de faptul că B. și C. nu mai figurează ca proprietari tabulari, instanța de apel constatând că acesta este momentul de la care a început să curgă termenul special de prescripție, respectiv 28.03.2017, deși reclamantul, în mod real, a luat cunoștință de actul fraudulos ulterior, în data de 16.07.2017. La data de 30.05.2022 (data poștei), în termen legal, recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției de netimbrare, întrucât obligația procesuală a fost îndeplinită, potrivit dovezii depusă la dosar. Au solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural și au reiterat aspecte învederate în susținerea motivelor de recurs. La data de 30.05.2022 (data poștei), în termen legal, intimatul-pârât D. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din cadrul acesteia și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. La data de 01.11.2022, intimatul-reclamant A. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al căii de atac promovate împotriva deciziei instanței de apel, potrivit celor ce urmează. - În mod nefondat și, de altfel, lipsit de o argumentație pertinentă, au susținut recurenții că decizia din apel ar fi una nelegală, criticabilă pentru motivul legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmându-se că aceasta ar conține motive contradictorii și străine de natura cauzei. În detalierea criticii însă, nu se regăsește niciun considerent care să exemplifice, să indice ori să argumenteze motivele contradictorii și străine de natura cauzei care s-ar regăsi în decizia atacată. În egală măsură, deși reclamă o lipsă a motivării deciziei atacate, despre care afirmă (contrar realității) că s-ar rezuma la indicarea termenului special de prescripție de 1 an prevăzut de art. 1564 din C. civ. care curge de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, se înțelege că recurenții sunt, în realitate, nemulțumiți de dezlegările date prin hotărârea atacată, de vreme ce îi contestă concluziile, afirmând că înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014, prin care a fost înstrăinat imobilul compus din casă și teren situat în Fundeni, județul Ilfov, reprezintă momentul obiectiv de la care începând intimatul (reclamant) trebuia să cunoască faptul că soții Dumitru nu mai figurează ca proprietari tabulari, acesta fiind momentul de început al curgerii termenului special de prescripție pentru introducerea acțiunii revocatorii. În continuare, deși afirmă că instanța nu a dat dezlegare cauzei și nu a motivat soluția, analizând doar în mod aparent apărarea ce s-a formulat, recurenții combat afirmațiile reclamantului din apel care nici măcar nu au fost însușite de instanță, respectiv cele relative la momentul și circumstanțele în care a aflat de vânzarea bunului imobil (potrivit acestuia, la 16.07.2017, prin intermediul executoriului G.) ori cele prin care s-a afirmat lipsa unei comunicări adecvate cu executorul F. ce instrumenta dosarul execuțional nr. x/2016. Înalta Curte reține, contrar criticilor recurenților care doar au afirmat o nemotivare a hotărârii atacate ori au pretins o motivare contradictorie și străină de natura cauzei, fără însă a expune argumente concrete sau a exemplifica în vreun fel susținerile lor, că decizia atacată este una care corespunde deplin exigențelor legale impuse prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., fiind redate în cuprinsul său motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, fiind arătate motivele pentru care s-au admis, dar și pentru care s-au înlăturat apărările și tezele susținute de părți în legătură cu cauza. Așa cum s-a reținut deja prin raportul întocmit asupra recursului, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal deoarece critica recurenților subsumată acestui motiv legal de recurs a pretins că printr-o analiză aparentă a aspectelor deduse judecății ar fi fost nesocotite reguli de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității, fără să se indice în mod concret regulile de procedură sau normele procesuale ce au fost încălcate. - Nici criticile de recurs susținute pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Afirmând încălcarea dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 1564, 2509, 2507-2511 C. civ., recurenții au criticat dezlegarea instanței de apel în ceea ce privește determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripție special de 1 an pentru introducerea acțiunii revocatorii, considerând că acesta nu poate fi altul decât cel al înscrierii în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2014, moment obiectiv la care reclamantul trebuia să cunoască faptul că B. și C. nu mai sunt proprietari tabulari ai imobilului din Fundeni, județul Ilfov. Potrivit art. 1564 C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Prejudiciul ce rezultă din actul atacat constă pentru creditor în pierderea de către debitori a calității de proprietari ai imobilului din Fundeni, județul Ilfov, deoarece în acest fel se diminuează gajul general asupra căruia acesta își poate realiza creanța. Prin urmare, data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat este aceea la care el a știut ori, după caz, trebuia să cunoască faptul înstrăinării bunului de către debitori. Împrejurarea că actul juridic al vânzării-cumpărării încheiat de recurenți cu intimatul D. este supus prin lege formalităților de înscriere în cartea funciară – care, în speță, s-a realizat la 22.12.2014 – nu echivalează cu cunoașterea de la acest moment de către terți (chiar și de către terții interesați, cum e intimatul-reclamant) a existenței actului și, deci, a prejudiciului decurgând din încheierea acestuia. După cum corect a reținut instanța de apel, nu există o obligație legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărțile funciare pentru imobilele debitorului său. Nu e firesc a pretinde o astfel de conduită – de a interoga biroul de carte funciară zi de zi – niciunei persoane și, de altfel, nici nu ar corespunde unei așteptări firești, conforme unor raporturi bazate pe buna credință, ca o persoană, de îndată ce devine creditor, să vegheze într-un mod specific asupra averii debitorului său, prezumat și acesta, în virtutea aceluiași principiu al bunei credințe care trebuie să existe în raporturile sociale, că se va abține de la acte potențial vătămătoare pentru creditorii săi. Prin urmare, cunoașterea prejudiciului de către creditor trebuie să se raporteze la date și împrejurări concrete din care să rezulte în mod specific faptul aflării ori aptitudinea acestuia de a afla evenimentul prejudiciabil. Pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect a reținut instanța de apel că momentul obiectiv la care reclamantul trebuie considerat că putea cunoaște prejudiciul adus lui prin încheierea actului atacat este data de 28.03.2017, ce corespunde datei emiterii încheierii nr. 41183 prin care s-a respins de către Biroul de Carte Funciară Buftea cererea executorului judecătoresc F. de notare a somației, motivat de faptul că debitorii B. și C. nu mai figurează ca proprietari tabulari. Este corectă abordarea instanței de apel, de a determina nediferențiat funcție de cele două creanțe (cea izvorâtă din contractul de împrumut autentificat sub nr. x/19.11.2013 și cea stabilită definitiv prin decizia nr. 1194/08.07.2016 a Tribunalului Ilfov pronunțată în dosarul nr. x/2014), momentul în raport de care se poate considera că reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dat fiind că acesta izvorăște din aceeași fapta, respectiv cea de înstrăinare a bunului imobil. Nu există nicio rațiune de a face o disociere în privința acestui element după cum este avută în vedere una sau cealaltă creanță, așa după cum procedase prima instanță, fiind lipsit de logică să se pretindă că unul și același eveniment – cel al înstrăinării bunului imobil de către debitori – ar fi trebuit cunoscut de creditor la date diferite, după cum raportarea s-ar face la una sau cealaltă dintre creanțe. Prin urmare sunt nefondate criticile recurenților prin care afirmă că instanța de apel nu a analizat creanța rezultată din contractul de împrumut, față de care reclamantul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul la 22.12.2014, când contractul de vânzare-cumpărare a devenit opozabil terților prin înscriere în cartea funciară ori că ar fi ignorat probatoriul cât privește a doua creanță, rezultată din hotarârea judecătorească, față de care reclamantul trebuia să cunoască prejudiciul la 08.07.2016, când a rămas definitivă sentința civilă prin care i s-a recunoscut creanța. Cum corect a reținut instanța de apel, momentul la care creditorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască prejudiciul rezultat din actul atacat și de la care începe să curgă termenul de prescripție nu este reprezentat nici de data încheierii actului pretins vătămător ori a înscrierii sale în cartea funciară, și nici de data obținerii de către creditor a titlului executoriu în privința creanței. Acest moment este cel determinat pe baza probelor ca fiind cel la care reclamantul putea ori trebuia să cunoască în mod real despre încheierea actului atacat, stabilit în cauză ca fiind 28.03.2017. Întrucât s-a reținut, tot pe baza probelor administrate în cauză, că termenul de prescripție, care a început să curgă la 28.03.2017, a fost întrerupt prin efectul dispozițiilor art. 2537 pct. 3 C. civ. și ca urmare a constituirii de parte civilă a reclamantului în plângerea penală formulată la 06.09.2017 pentru sumele ce fac obiectului litigiului pendinte, aspecte ce nu au făcut obiect de critică în recurs, s-a concluzionat corect de instanța de apel că cererea de chemare în judecată a fost introdusă înăuntrul termenului special de prescripție de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ., care nu este împlinit, condiții în care e posibilă cercetarea sa pe fond. În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra legalității soluției adoptate prin decizia de apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat. De asemenea, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenții-pârâți vor fi obligați să plătească intimatului-reclamant cheltuielile de judecată în etapa recursului, în cuantum de 9.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, achitat cu chitanța depusă în copie la dosar recurs.