ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 02.07.2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub nt. 421/42/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Direcția de Ajutor de Stat- Unitatea de Implementare a Schemei de Ajutor de Stat instituție prin H.G. Nr. 1680/2008 și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, a solicitat:

- anularea în integralitate a Deciziei de soluționare nr. 582902 din data de 20.04.2021 emisă de către MFP-DGAS și comunicată Societății la data de 27.04.2021 (denumită în continuare "Decizia de soluționare", atașată în Anexa nr. 2) privind soluția de respingere a Contestației nr. x formulată de A. (atașată în Anexa nr. 3);

- anularea în integralitate a Deciziei nr. 582313/18.02.2021 (denumită în continuare "Decizia de respingere", atașată în Anexa nr. 4) prin care a fost respinsă Cererea nr. x/14.12.2020 privind anularea obligațiilor accesorii formulată de Societate în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 (denumită în continuare "Cererea de amnistie", atașată în Anexa nr. 5);

- obligarea MFP-DGAS la emiterea unei Decizii prin care să dispună anularea obligațiilor accesorii în sumă totală de 9.394.801,26 RON reprezentând obligații accesorii aferente ajutorului de stat de recuperat în cuantum total de 43.634.726 RON stabilit potrivit Deciziei de recuperare nr. 9211/28.07.2020 (în continuare .Decizia de recuperare" atașată în Anexa nr. 6), constând în: suma de 7.994.174,26 RON stabilită cu titlu de dobândă prin Decizia de recuperare și suma de 1.400.627 RON reprezentând dobânzi și penalități de întârziere stabilite prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/26.10.2020 (denumită în continuare "Decizia de accesorii", atașată în Anexa nr. 7).

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de societate cu titlu de obligații accesorii reprezentând dobânzi în sumă totală de 9.394.801,26 RON, astfel cum rezultă din dovezile de plată atașate în Anexa nr. 8, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (11) din Ordinul nr. 2100/2020 coroborat cu art. 168 din Codul de procedură fiscală.

Prin sentința nr. 34 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Direcția de Ajutor de Stat- Unitatea de Implementare a Schemei de Ajutor de Stat instituție prin H.G.NR. 1680/2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 34 din data de 23 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată că sentința recurată a vizat soluționarea mai multor aspecte legale referitoare atât la modalitatea în care a decurs Procedura de anulare a obligațiilor bugetare constând în obligațiile accesorii aferente ajutorului de stat recuperat, cât și la modul de interpretare a prevederilor art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020.

Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se susține că sentința recurată a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității - soluția a fost pronunțată prin raportare la prevederi legale care nu au fost invocate de pârâte și au fost evocate pentru prima dată.

În susținerea acestui motiv de recurs, se arată că prima instanță a reținut:

- aplicabilitatea supremației dreptului european;

- comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la articolul 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ("TFUE") - fără a menționa nici măcar numărul acestei comunicări;

- comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile (2007/C272/05);

- comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile (2019/C 247/01);

- jurisprudența CJUE - spre exemplu: Cauza C-459/93, Siemens vechiul Comisia, Cauza C-610/10.

Or, până la momentul redactării hotărârii atacate niciuna dintre părțile din proces nu a invocat aplicabilitatea prevederilor europene sau cauzele anterior menționate în prezenta speță, ci instanța de fond le-a evocat pentru prima dată de la începutul procedurii de amnistie ca rezultat a unei cercetări proprii efectuată după închiderea dezbaterilor.

În acest sens, susține că o analiză succintă relevă faptul că în cuprinsul niciuneia dintre întâmpinările depuse la dosarul cauzei de către intimate nu au fost invocate aceste prevederi și, cu atât mai puțin în cererea de chemare în judecată depusă de recurenta-reclamantă.

Or, soluționând cauza prin prisma unor dispoziții legale care nu au fost puse anterior în discuția părților, consideră că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv principiul contradictorialității.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de fond în mod vădit eronat a reținut că ajutorul de stat de care a beneficiat reclamanta reprezenta ajutor de stat ilegal, consecința fiind incompatibilitatea dintre mecanismul amnistiei și cel al recuperării integrale a accesoriilor aferente.

În mod vădit nelegal, prima instanță a reținut că ajutorul de stat recuperat reprezintă, în fapt, un ajutor de stat ilegal, după cum urmează:

"Instanța reține că mecanismul de recuperare a ajutorului de stat este reglementat la nivel european prin Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile (2007/C272/05) și Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile (20I9/C247/01)."

Or, ajutorul de stat de care a beneficiat Societatea a fost acordat în temeiul H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile ("H.G. nr. 1680/2008") care instituie un ajutor de stat ce nu a fost considerat ilegal de către Comisia Europeană prin emiterea unei decizii în acest sens.

Or, atâta timp cât nu ne aflăm în prezența unui ajutor de stat ilegal, ci doar în situația în care s-a dispus recuperarea parțială a unui ajutor de stat pentru că din motive obiective nu s-a putut îndeplini una dintre condițiile acestuia nu este de natură să conducă la destabilizarea pieței interne care "cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatelor" ce se întinde pe tot teritoriul Uniunii Europene întrucât nu au existat avantaje colaterale unui ajutor de stat ilegal.

În concluzie, solicită să se constate că normele legale ce vizează recuperarea ajutorului de stat ilegal nu sunt aplicabile prezentei cauze întrucât reclamanta nu se regăsește în această situație specială deoarece nu este beneficiara unui ajutor de stat ilegal.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a reținut în mod vădit nelegal faptul că nu se poate dispune anularea dobânzii aferentă ajutorului de stat recuperat invocând prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014 ce prevăd faptul că furnizorii au obligația de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat în cazul în care condițiile de acordare nu au fost îndeplinite împreună cu dobânda aferentă.

Cu toate acestea, o astfel de prevedere nu echivalează cu imposibilitatea statului de a dispune anularea sumei reprezentând dobândă.

În primul rând, contrar susținerilor nelegale din sentința recurată, anularea accesoriilor calculate la obligația principală nu echivalează cu acordarea de sprijin financiar întrucât amnistia fiscală reprezintă, în fapt, un ajutor de stat permis (reglementat în mod expres de lege drept o excepție a ajutorului de stat).

În al doilea rând, în cuprinsul sentinței recurate nu se indică nicio prevedere europeană sau jurisprudență care să prevadă o interdicție cu privire la anularea dobânzilor aferente unui ajutor de stat recuperat ce fusese acordat din bugetul propriu al unui stat membru.

Într-adevăr, Regulamentul ce vizează recuperarea ajutoarelor de stat ilegale menționează obligativitatea recuperării acestor dobânzi pentru a da eficacitate Deciziilor Comisiei, însă aceste reguli nu pot fi interpretate și aplicate extensiv unor situații ce nu au fost expres prevăzute de lege, așa cum rezultă din principiul general potrivit căruia normele speciale sunt de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, în speța pendinte instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea normelor europene privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale situației reclamantei întrucât pentru situația de fapt particulară în care aceasta se regăsește, statul este cel care implementează la nivel național procedura de recuperare a ajutoarelor de stat pentru neîndeplinirea condițiilor de acordare, situație nereglementată la nivelul Comunicărilor și Regulamentelor invocate de instanță ce se referă exclusiv la recuperarea ajutoarelor de stat ilegale sau incompatibile.

În al treilea rând, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței recurate doar prevederile generale din O.U.G. nr. 77/2014 ce reglementează materia ajutorului de stat și, respectiv obligația de a se recupera ajutoarele de stat în cazul neîndeplinirii condițiilor de acordare, însă aceasta omite faptul că O.U.G. nr. 69/2020 ce implementează facilitatea fiscală este norma specială în raport de această lege.

Plecând de la specificul derogatoriu al O.U.G. nr. 69/2020 ce implementează anularea accesoriilor aferente ajutorului de stat recuperat rezultă că aceasta reprezintă o normă specială în raport de art. 33 și din O.U.G. nr. 77/2014 ce prevede procedura de recuperare a ajutorului de stat.

Ca atare, instanța de fond era obligată să facă aplicarea acestei norme așa cum, de altfel, a reținut chiar în cuprinsul sentinței recurate, respectiv să dispună anularea obligațiilor accesorii aferente ajutorului de stat recuperat întrucât acesta nu se încadrează în situația de excepție prevăzută de art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020 dat fiind faptul că se restituie în bugetul de stat, și nu în cel al Uniunii Europene.

În continuare, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a omis să ia în considerare faptul că O.U.G. nr. 69/2020 a fost emisă drept măsură destinată să atenueze efectele financiare negative provocate de pandemia de COVID-19, aceasta fiind o măsură compatibilă cu piața internă.

Plecând de la faptul că, pe de-o parte, facilitatea fiscală implementată de O.U.G. nr. 69/2020 reprezintă, în fapt, o măsură permisa, iar pe de altă parte, această Ordonanță a fost emisă în contextul necesității atenuării efectelor negative financiare generate de pandemia de COVID-19, consideră că această măsură poate fi calificată drept un ajutor de stat ce este considerat compatibil cu piața internă, așa cum rezultă din art. 107 alin. (2) din TFUE:

"(2) Sunt compatibile cu piața internă:

(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare."

Or, consideră că este de notorietate faptul că pandemia COVID-19 reprezintă un eveniment extraordinar ce cade sub incidența art. 107 alin. (2) lit. (b) din TFUE întrucât a constat într-o urgență sanitară majoră pentru cetățenii și pentru societățile din toate statele membre ale Uniunii. Acest eveniment extraordinar a determinat un șoc major pentru economie, atât pe plan mondial, cât și la nivelul Uniunii Europene și, pe cale de consecință, a dat naștere necesității de a răspunde economic pentru a atenua repercusiunile negative asupra economiei.

Rezultă din cele de mai sus că printre răspunsurile economice se regăsește și adoptarea O.U.G. nr. 69/2020 ce vizează anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 inclusiv ce reprezintă un ajutor de stat compatibil cu piața internă.

Având în vedere că măsura de anulare a accesoriilor este recunoscută în mod imperativ drept compatibilă cu piața internă ca efect al aplicării cu prioritate a supremației dreptului UE (i.e. art. 107 alin. (2) lit. b) din TFUE), considerăm că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat normele de drept material atunci când a conchis că anularea accesoriilor nu poate fi dispusă întrucât este necesară recuperarea acestora pentru menținerea condițiilor de egalitate pe piața internă, atâta timp cât o astfel de amnistie este de jure compatibilă cu piața internă.

Modalitatea în care instanța de fond a înțeles să elimine de la beneficiul anulării obligațiile accesorii aferente unui ajutor de stat recuperat este de natură să dea naștere unei situații discriminatorii ce încalcă prevederile art. 16 și art. 53 din Constituție

În baza art. 16 din Constituție intitulat "Egalitatea în drepturi":

"(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

Principiul egalității presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal, adică situațiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal.

Astfel, în soluționarea unei cereri similare cu cea din prezenta cauză, Tribunalul Botoșani a reținut în cuprinsul sentinței civile nr. 405/11.10.2021 (atașată în Anexa nr. 2) că: "Reclamanta nu se regăsește în situația de excepție reglementata de art. Cap. II, art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, întrucât acest text de lege se referă doar la accesoriile aferente unor creanțe bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, pentru care este necesară virarea accesoriilor la bugetul Uniunii Europene: "accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată și nu se anulează, dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii".

Or, în situația de față, așa cum rezultă din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 03.02.2017, Capitolul IV- Date despre sursa de finanțare a "Cererii de solicitare a ajutorului de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie- septembrie 2015", sursa de finanțare este bugetul național.

De altfel, actul normativ prin care a beneficiat reclamanta de sprijinul financiar constatat ulterior ca necuvenit este Ordonanța de urgență 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie- septembrie 2015, act normativ care la art. 10 prevede în mod expres, ca unică sursă de finanțare pentru acest ajutor, bugetul de stat:

"Art. 10 (1) Resursele financiare necesare aplicării prezentei scheme de ajutor de stat se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație MADR pe anul 2015, la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultura și vânătoare", titlul 40 "Subvenții", articolul 40.15 "Sprijinirea producătorilor agricoli"; (2) în situația în care sumele necesare depășesc prevederile bugetare aprobate cu această destinație, valoarea sprijinului se reduce proporțional pentru toți beneficiarii".

Intimații-pârâți au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat că atribuțiile judecătorului implică identificarea normei incidente, analiza conținutului său și o necesară aplicare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Astfel, în activitatea sa de înfăptuire a justiției, judecătorul interpretează legea, realizând un echilibru între spiritul și litera ei, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor și o aplică raportului conflictual dedus judecății, soluționându-l printr-o hotărâre judecătorească, întemeiată pe un raționament juridic, care stabilește soluția judicioasă aplicabilă situației de fapt care a generat conflictul.

Părțile trebuie să indice aspectele de fapt si temeiul de drept al solicitărilor sau susținerilor lor, fără însă ca judecătorul să fie obligat să le aibă în vedere exclusiv la pronunțarea soluției, putându-și întemeia soluția pronunțată pe alte texte de lege decât cele invocate de părți, întrucât acestuia îi revine îndatorirea de a stabili norma de drept aplicabilă situației din speță.

Nu se poate susține ca procedând în acest mod, judecătorul nesocotește principiul contradictorialității care guvernează procesul civil, reglementat de dispozițiile art. 14 C. proc. civ. și nici dreptul la apărare al reclamantei, câtă vreme textele legale reținute de instanța de fond ca temei al soluției pronunțate nu au determinat recalificarea juridică a acțiunii, după cum nu se poate susține nici că i s-ar fi negat reclamantei dreptul de a beneficia de o cale de atac efectivă, prin analizarea apărărilor sale doar în fața instanței de recurs, fiind astfel privată de accesul la două grade de jurisdicție.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a avut în vedere și a analizat atât argumentele de fapt, cât și dispozițiile legale invocate de părți, arătând motivele pentru care a respins susținerile reclamantei și fundamentându-și soluția pronunțată pe dispozițiile legislației interne și europene cu aplicabilitate în speță, respectiv O.U.G. nr. 69/2020, Ordinul 2100/2020, H.G. nr. 1680/2008, O.U.G. nr. 77/2014. Invocarea de către instanța de fond a prevederilor europene la care face referire recurenta-reclamantă în cuprinsul recursului și raportarea la acestea a rezultat tocmai din trimiterile din legislația națională.

Este complet nefondată critica recurente-reclamante potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit sa pună în discuția părților "aplicabilitatea supremației dreptului european", dat fiind principiul fundamental, consacrat și de dispozițiile art. 4 din C. proc. civ. și prin urmare cunoscut și aplicabil erga omnes, al supremației dreptului UE, judecătorul național fiind obligat să interpreteze dreptul național în conformitate cu dreptul UE și să lase, dacă este cazul, neaplicata norma națională contrară. De aceea, în speță, nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat că în situația în care s-ar anula dobânda aferentă ajutorului de stat de recuperat stabilit prin Decizia de recuperare a ajutorului de stat nr. 9211/28.07.2020 s-ar rupe echilibrul care exista pe piața internă înainte de acordarea ajutorului de stat și s-ar crea un avantaj financiar unei întreprinderi, prin crearea unei situații financiare îmbunătățite ca rezultat al intervenției statului în condiții care diferă de condițiile normale de piață.

Recuperarea ajutorului de stat se realizează cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2014 care reglementează obligația furnizorilor de ajutor de stat de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat în cazul în care beneficiarii de ajutor de stat nu respectă obligațiile menționate în acordul pentru finanțare.

Conform prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014, ajutorul de stat ce trebuie rambursat sau recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății acestuia până la data rambursării sau recuperării integrale.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 151 din Ordinul nr. 324/2016 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Finanțelor Publice a procedurilor privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat sau de minimis, cuantumul dobânzii se calculează până la recuperarea efectiva a tuturor sumelor aferente ajutorului de stat, adăugate fiind la ajutorul de stat de recuperat.

Conform dispozițiilor art. VIII alin. (1) din O.U.G. nr. 69/2020, de măsura de anulare a unor obligații accesorii beneficiază toți contribuabilii persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate.

Însă art. VIII alin. (6) din același act normativ prevede că: "accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată și nu se anulează, dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii".

Reclamanta nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 69/2020, întrucât accesoriile aferente ajutorului de stat de recuperat stabilit prin Decizia de recuperare a ajutorului de stat nr. 9211/28.07.2020 nu sunt de natura celor care se amână la plată și se anulează, astfel că nu pot face obiectul unei acordări de facilități, iar pentru dobânda aferentă nu poate fi aplicată nicio reducere.

Restituirea integrală a accesoriilor și a ajutorului de stat în cauza are scopul de a restabili situația care exista pe piața internă înainte de plata ajutorului, prin anularea avantajului de care a beneficiat respectiva societate față de concurenții săi, în caz contrar aflându-ne în situația în care acordarea de sprijin unor întreprinderi, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, este susceptibilă a constitui ajutor de stat. Așadar, anularea accesoriilor calculate la obligația principală echivalează cu acordarea de sprijin financiar, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, creându-se astfel un avantaj financiar reclamantei.

În motivarea soluției de respingere a recursului propusă prin întâmpinare, intimata-pârâtă DGRFP Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, a arătat că, în mod corect, prima instanță a reținut că în speță suntem în prezenta unui ajutor de stat acordat potrivit H.G. nr. 1680/2008 care, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) aplică prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 87 și 88 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x, nr. 214 din 09.08.2008, situație în care prima instanță a invocat normele europene precum și jurisprudența în materie având în vedere întrepătrunderea existentă între normele specifice, judecătorul având competență exclusivă în interpretarea și aplicarea dreptului.

Recurenta nu poate susține că niciuna din părți nu a invocat aplicabilitatea normelor europene când însuși ajutorul de stat este definit de Articolul 107 alin. (1) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, este reglementat printr-o serie de regulamente date în aplicarea acestora, actele normative naționale emise în aplicarea ajutorului de stat au la bază aplicarea regulamentelor europene ale Comisiei europene, astfel cum rezultă atât sentința recurată cat și din întreaga legislație specifică ajutorului de stat anterior menționată, în cauză nefiind vorba despre nici o vătămare dintre cele menționate.

Cu privire la invocarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă DGRFP Galați a arătat că mecanismul de recuperare a ajutorului de stat este reglementat la nivel european prin Comunicarea Comisiei nr. 2007/C 272/05 și 2019/C247/01.

Potrivit Comunicării 2007/C 272/05 pct. 13-15 Curtea Europeană de Justiție scopul recuperării este de a restabili situația care exista pe piață înainte de acordarea ajutorului, acest lucru fiind necesar pentru menținerea condițiilor de egalitate pe piața internă, în conformitate cu art. 3 lit. g) din TFUE, iar pentru aceasta dobânda trebuie recuperată pentru sumele acordate în mod ilegal.

Tot astfel, Comunicarea Comisiei 2019/C247/01, pct. 10 stabilește că "TFUE împiedică statele membre să acorde întreprinderilor avantaje financiare într-un mod care ar putea denatura concurența pe piața internă, iar pct. 16 stabilește că "scopul recuperării este de a restabili situația care exista pe piață înainte de plata ajutoarelor (…) iar pentru a elimina orice avantaje colaterale ajutorului ilegal, trebuie recuperată și dobânda la suma ajutorului acordat (...)."

Prin restituirea dobânzii de recuperat, beneficiarul ajutorului pierde avantajul financiar rezultat din disponibilitatea ajutorului în cauză în mod gratuit de la data la care acesta a fost pus la dispoziția beneficiarului, pană la data restituirii sale.

Făcând aplicația principiului supremației dreptului european care garantează aplicarea prioritară a dreptului UE, inclusiv a jurisprudenței CJUE în raport cu legile naționale ale statelor membre, având în vedere prevederile art. 107 alin. (1) și art. 108 alin. (3) din TFUE, precum și jurisprudența CJUE menționată, prima instanță a concluzionat corect că prin anularea dobânzii aferentă ajutorului de stat de recuperat stabilită prin Decizia nr. 9211/28.07.2020, s-ar rupe echilibrul care exista pe piața internă înainte de acordarea ajutorului de stat și s-ar crea un avantaj financiar unei întreprinderi, prin crearea unei situații financiare îmbunătățite ca rezultat al intervenției statului în condiții care diferă de condițiile normale de piață.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a arătat că prima instanță a realizat aplicarea în concret, la situația de fapt dedusă cercetării judecătorești, a dispozițiilor legale incidente raportului juridic.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României consacră principiul supremației dreptului european potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Pe cale de consecință, în cadrul raționamentului aplicat actului de judecată, instanța este abilitată a examina din oficiu compatibilitatea reglementărilor interne cu dispozițiile europene relevante.

Pe de altă parte, argumentele bazate pe supremația dreptului european nu sunt străine de actele contestate în cauză și de apărările formulate de Ministerul Finanțelor.

Astfel, în cadrul adresei de răspuns nr. x din data de 18.02.2021, punctul de vedere al Ministerului Finanțelor în sensul că pretențiile recurentei-reclamante nu intră sub incidența dispozițiilor art. VIII alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 69/2020 a fost fundamentat inclusiv pe principiul supremației dreptului european asupra legislațiilor naționale ale statelor membre.

S-a argumentat că în contextul dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 77/20144, care este armonizată cu reglementările europene în domeniu și ale Comunicării Comisiei pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal și incompatibil (2007/C 272/05), anularea accesoriilor calculate la obligația principală echivalează cu acordarea de sprijin financiar, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, similar împrumutului cu dobândă preferențială, situație susceptibilă a constitui ea însăși, ajutor de stat.

Aceeași argumentație a fost prezentată de Ministerul Finanțelor și în cadrul apărărilor scrise formulate în fața primei instanțe, pentru termenul de judecată din data de 12.01.2021.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, intimatul-pârât a arătat că, în baza jurisprudenței europene, recuperarea ajutorului de stat, inclusiv dobânda aferentă, are ca scop repunerea întreprinderii beneficiare în aceeași situație ca cea existentă înainte de acordarea ajutorului de stat, în raport cu concurenții săi de pe piață.

Realizarea recuperării ajutorului de stat fără perceperea dobânzii nu este de natură să repună beneficiarul de ajutor în situația inițială dinainte de acordarea ajutorului, menținându-se într-o poziție mai favorabilă față de concurenții săi de pe piață.

Nici susținerea recurentei-reclamante că O.U.G. nr. 69/2020 este o normă specială în raport cu O.U.G. nr. 77/2014 nu este întemeiată deoarece, în raport cu sfera de reglementare, ambele sunt norme speciale.

În ceea ce privește criticile potrivit cărora instanța de fond a omis să ia în considerare faptul ca O.U.G. nr. 69/2020 a fost emisă drept măsură destinată să atenueze efectele financiare negative provocate de pandemia de COVID-19, aceasta fiind o măsură compatibilă cu piața internă (pct. 3.2.3 pag. 13 din recurs), intimatul-pârât a arătat că, așa cum se arată în preambulul O.U.G. nr. 69/2020, actul normativ a luat în considerare necesitatea prevenirii de noi datorii la bugetul general consolidat, precum și necesitatea acordării unor șanse de redresare economică a contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-COV-2.

În speță, nerespectarea de către recurentă a îndeplinirii condițiilor prevăzute în acordul de finanțare precede momentului aplicării Comunicării Comisiei, respectiv începând cu data de 19 martie 2020, având în vedere impactul economic negativ al epidemiei de COVID-19.

De reținut este faptul ca ajutorul de stat a fost acordat cu condiția realizării contribuției la dezvoltarea regională, precum și a atingerii cifrei de afaceri asumate, aceste condiții nefiind respectate de către recurentă, cu consecința recuperării ajutorului de stat acordat.

Astfel, se observă că imposibilitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute în acord nu este cauzată/influențată de efectele pandemiei COVID-19 (cu debut în martie 2020), ci de alte aspecte, iar neîndeplinirea condițiilor din acordul de finanțare a fost adusă la cunoștința recurentei în repetate rânduri, fără șanse de redresare, înainte de debutul pandemiei COVID-19.

Nu în ultimul rând, aplicarea cu prioritate, de către instanța de fond, a prevederilor Comunicării Comisiei, act juridic legitim din sfera dreptului comunitar, nu constituie discriminare sau restrângerea exercițiului unor drepturi, așa cum eronat a arătat recurenta-reclamantă, întrucât legislația comunitară stabilește că recuperarea unui ajutor de stat trebuie făcută de îndată și în mod efectiv, un stat membru neputând să invoce aspecte de natură procedurală naționale pentru a împiedica implementarea unei decizii a Comisiei Europene.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

6.1. Înalta Curte apreciază că este nefondat primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece nu a fost încălcat principiul contradictorialității prin aplicarea normelor de drept comunitare și a jurisprudenței CJUE.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, prima instanțță a analizat atât argumentele de fapt, cât și dispozițiile legale invocate de părți, arătând motivele pentru care a respins susținerile reclamantei și a fundamentat soluția pronunțată pe dispozițiile legislației interne și europene cu aplicabilitate în speță, respectiv O.U.G. nr. 69/2020, Ordinul nr. 2100/2020, H.G. nr. 1680/2008 și O.U.G. nr. 77/2014.

Este nefondată afirmația recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția părților aplicabilitatea cu prioritate a dreptului european, dată fiind existența principiului supremației dreptului european, principiu consacrat de dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României și art. 4 din C. proc. civ.. Instanța de judecată este obligată să examineze din oficiu compatibilitatea reglementărilor interne cu dispozițiile europene relevante.

Pe de altă parte, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a invocat prevederile dreptului european, atât prin adresa de răspuns nr. x/18.02.2021, cât și prin apărările scrise formulate în fața primei instanțe. În acest sens, intimatul-pârât a arătat că pretențiile recurentei-reclamante nu intră sub incidența dispozițiilor art. VIII alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 69/2020, de vreme ce, în contextul dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 77/20144, care este armonizată cu reglementările europene în domeniu, anularea accesoriilor calculate la obligația principală echivalează cu acordarea de sprijin financiar, prin implementarea unui plan de plată mai avantajos, similar împrumutului cu dobândă preferențială, situație susceptibilă a constitui ea însăși, ajutor de stat.

6.2. Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat.

Conform art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020, accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată și nu se anulează, dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 2100/2020, "Nu se amână la plată și nu se anulează accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii. În acest caz organul fiscal competent solicită instituției/autorității publice care a transmis titlul executoriu să confirme dacă sumele respective sunt de natura celor pentru care nu se amână la plată și nu se anulează accesoriile."

Din interpretarea logică a acestor texte de lege, cu aplicarea argumentului de interpretare logică per a contrario, rezultă că accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat se pot anula conform O.U.G. nr. 69/2020 dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării nu trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene aceste accesorii.

În speță suntem în prezența unui ajutor de minimis acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor - Acțiuni generale, a unor sume nerambursabile, astfel cum prevăd disp. art. 8 din H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile.

De aceea, în temeiul art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020 și art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 2100/2020, recurenta-reclamantă beneficiază de anularea obligațiilor accesorii aferente ajutorului de stat de recuperat.

În al doilea rând, este adevărat că dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014 prevăd că ajutorul de stat sau de minimis, care trebuie rambursat sau recuperat, include și dobânda aferentă, datorată de la data plății acestuia până la data recuperării sau a rambursării integrale.

De aceea, conform acestor dispoziții legale, recurenta-reclamantă ar fi avut obligația plății dobânzii aferente ajutorului de stat rambursat de la data plății acestuia până la data rambursării integrale, obligație care ar fi trebuit executată numai dacă ulterior nu ar fi intrat în vigoare O.U.G. nr. 69/2020, care a prevăzut posibilitatea anulării obligației de plată a dobânzii aferente ajutorului de stat de restituit, cu îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. IX din acest act normativ.

În consecință, nu există o contradicție între dispozițiile celor două acte normative menționate, ci ele se completează, din moment ce O.U.G. nr. 69/2020 presupune existența unei obligații accesorii de plată (precum dobânda aferentă ajutorului de stat de restituit), obligație care se naște în baza art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014.

Chiar dacă ar fi existat o neconcordanță sau contradicție între dispozițiile din cele două acte normative menționate, s-ar fi aplicat cu prioritate dispozițiile art. VIII alin. (6) din O.U.G. nr. 69/2020, acestea având caracter special față de dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014, deoarece vizează situația anulării unei obligații accesorii de plată (în speță, problema în discuție fiind tocmai cea a anulării unei asemenea obligații), în timp ce dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2014 se referă la sfera mai largă a ajutorului de stat.

În al treilea rând, aplicarea principiului supremației dreptului european nu înlătură aplicarea dispozițiilor art. VIII alin. (6) și art. IX din O.U.G. nr. 69/2020, deoarece dispozițiile dreptului european se referă la ajutoare de stat ilegale și incompatibile, ceea ce nu este cazul ajutorului de stat acordat recurentei-reclamante.

Astfel, potrivit art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) NR. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE: "(f) ajutor ilegal înseamnă un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 93 alin. (3) din tratat (...);"

Această definiție s-a menținut și în art. 1 lit. f) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene potrivit căreia:,,(f) ajutor ilegal înseamnă un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 108 alin. (3) din TFUE (...)."

De asemenea, art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 77/2011 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 definește ajutorul de stat ilegal drept "ajutorul acordat fără respectarea procedurilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat."

Ajutorul de stat de care a beneficiat recurenta-reclamantă a fost acordat în temeiul H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, care instituie un ajutor de stat ce nu a fost considerat ilegal de către Comisia Europeană prin emiterea unei decizii în acest sens.

Nu se confundă ajutorul de stat ilegal, care este acordat fără respectarea procedurilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat cu ajutorul de stat ce a fost obținut de către recurenta-reclamantă în conformitate cu prevederile legale aplicabile, care nu a mai putut fi păstrat ca urmare a neîndeplinirii unei condiții asumate prin acordul de finanțare. Normele referitoare la ajutoarele de stat ilegale au caracter special și nu pot fi aplicate prin analogie la alte situații decât cele expres reglementate.

În consecință, normele comunitare (Regulamentul nr. 659/1999, Regulamentul nr. 2015/1589, Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile (2007/C 272/05) și Comunicarea Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile (2019/C 247/01) și jurisprudența CJUE (Cauza T-459/93, Siemens vechiul Comisia; Comisia/Spania Magefesa II; C-610/10, Hotărârea Curții de Justiție din 4 aprilie 1995, Comisia/Italia (Alfa Romeo); C-348/93, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 iunie 1995, Siemens/Comisia, T-459/93) menționate de instanța de fond nu sunt aplicabile ajutorului de stat acordat recurentei-reclamante, ca urmare a faptului că acesta nu este un ajutor de stat ilegal.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată, va anula Decizia de soluționare nr. 582902 din data de 20.04.2021 emisă de către MFP-DGAS privind soluția de respingere a Contestației nr. x formulată de A. și Decizia nr. 582313/18.02.2021 prin care a fost respinsă Cererea nr. x/14.12.2020 privind anularea obligațiilor accesorii formulată de Societate în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 și va obliga MFP-DGAS la emiterea unei Decizii prin care să dispună anularea obligațiilor accesorii în sumă totală de 9.394.801,26 RON, aferente ajutorului de stat de recuperat în cuantum total de 43.634.726 RON stabilit potrivit Deciziei de recuperare nr. 9211/28.07.2020.

Cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., considerând că onorariul avocatului reclamantei este vădit disprorționat de mare atât în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, cât și în raport cu activitatea desfășurată de avocat, astfel încât va obliga pe intimatul-pârât MFP-DGAS la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată efectuate în recurs, către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 34 din 23 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Direcția de Ajutor de Stat - Unitatea de Implementare a Schemei de Ajutor de Stat instituție prin H.G.NR. 1680/2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București.

Anulează Decizia de soluționare nr. 582902 din data de 20.04.2021 emisă de către MFP-DGAS și comunicată Societății la data de 27.04.2021 privind soluția de respingere a Contestației nr. x formulată de A. și Decizia nr. 582313/18.02.2021 prin care a fost respinsă Cererea nr. x/14.12.2020 privind anularea obligațiilor accesorii formulată de Societate în temeiul O.U.G. nr. 69/2020.

Obligă MFP-DGAS la emiterea unei Decizii prin care să dispună anularea obligațiilor accesorii în sumă totală de 9.394.801,26 RON, aferente ajutorului de stat de recuperat în cuantum total de 43.634.726 RON stabilit potrivit Deciziei de recuperare nr. 9211/28.07.2020.

Obligă MFP-DGAS la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată efectuate în recurs, către recurenta-reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.