ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă sentința civile nr. 541 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înalta Curte analizând cu prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată.
Verificând data la care a fost formulat recursul, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 02 august 2021, iar recursul a fost înregistrat la data de 19 august 2021, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Recurenta nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ.
Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității, invocată de intimat, prin întâmpinare.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 541 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.