ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Râmnicului, obligarea acesteia la plata sumei de 1.266.290 RON, echivalentul sumei de 284.931 euro, reprezentând valoarea de circulație a părții imobilului de care au fost evinși. I.

Hotărârile pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă Prin încheierea de ședință din data de 9 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, observând raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum și obiecțiunile formulate de către ambele părți la acesta, nu a identificat elemente de nelegalitate sau de netemeinicie a lucrării de expertiză și a reținut că expertul tehnic a răspuns obiectivelor stabilite, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de reclamanții A. și B., precum și de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului. Totodată, a admis în parte cererea expertului tehnic C. și a stabilit onorariu definitiv datorat acestuia la suma de 2.300 RON; a pus în vedere reclamanților, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada achitării diferenței de onorariu de 800 RON. A dispus ca pârâta Arhiepiscopia Râmnicului să formuleze în scris excepția prescripției dreptului material la acțiune cu arătarea motivelor care susțin această excepție, să o depună la dosar și să o comunice reclamanților anterior termenului de judecată acordat, pentru ca aceștia să-și formuleze apărările corespunzătoare, iar la următorul termen de judecată respectiva excepție să fie pusă în discuția contradictorie a părților. A prorogat pentru următorul termen de judecată discutarea excepției inadmisibilității acțiunii, a excepției procesului rău condus (exceptio mali processus) și a excepției prescripției dreptului material la acțiune (prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2020, tribunalul a admis excepția invocată de reclamanți privind decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune). Prin sentința civilă nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins, ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii și a procesului rău condus, invocate de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului prin întâmpinare. Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 346.171 RON, reprezentând contravaloarea porțiunii de teren în suprafața de 13.469,29 mp, de care reclamanții au fost evinși prin efectul evicțiunii; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 5.730,52 RON reprezentând 27,33 % din cheltuielile de judecată avansate de aceștia în cuantum total de 20.967,9 RON, din care suma de 2.500 RON reprezintă onorariul avocațial, suma de 16.167,9 RON reprezintă taxa judiciara de timbru, iar suma de 2.300 RON reprezintă onorariul definitiv aferent expertizei în specialitatea evaluări imobiliare. I.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă Prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, asupra probei cu înscrisuri constând în fotografii de la fața locului, solicitată de ambele părți, a constatat că aceasta este pertinentă soluționării cauzei, venind în completarea fotografiilor deja atașate raportului de expertiză dispus în cauză. În ceea ce privește cererea de amânare a cauzei pentru a se lua cunoștință de obiecțiunile depuse, în scris, de către apelanți și punctul de vedere al expertului consilier, Curtea a apreciat că nu se impune a se acorda un termen de judecată și a acordat cuvântul asupra obiecțiunilor formulate de către apelanții-reclamanți la raportul de expertiză. A respins obiecțiunile formulate de apelanții-reclamanți, prin apărător, la raportul de expertiză și i-a obligat pe apelanții-reclamanți A. și B. la plata sumei de 848 RON, reprezentând diferență onorariu pentru expert. A amânat pronunțarea asupra apelurilor. Prin decizia civilă nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva sentinței civile nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă. A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 87.867 RON, echivalentul sumei de 19.487 euro, reprezentând contravaloarea suprafeței de 11.531 mp. A obligat pe pârâtă la plata sumei de 7.662 RON, cheltuieli de judecată efectuate la fond. A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții A. și B., împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 și a sentinței civile nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă în dosarul nr. x/2015. A menținut în rest sentința. A obligat pe apelanții-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.394 RON, cheltuieli de judecată în apel. Prin încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, pronunțată de aceeași instanță, în sensul că se menționează "Cu recurs în 30 zile de la comunicare", în loc de "Definitivă". II. Calea de atac declarată în cauză II.1. Cererile de recurs Cererea de recurs formulată de reclamanții A. și B. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat: casarea în parte a încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2021 pronunțate de către Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește soluția de respingere a obiecțiunilor pe care le-au formulat cu privire la completările aduse raportului de expertiză în faza apelului; casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția și considerentele întemeiate pe completările aduse raportului de expertiză în faza apelului și trimiterea cauzei către instanța de apel, în vederea unei noi judecăți asupra acestor aspecte; casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția și considerentele date asupra motivului de apel invocat de către apelanta-pârâtă, potrivit căruia instanța de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea unei noi judecăți asupra acestui motiv de apel; menținerea restului considerentelor și soluțiilor din încheiere și din decizia recurate; obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze în faza de recurs. Printr-o primă critică, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a respins în mod nelegal obiecțiunile pe care le-au formulat față de completarea la raportul de expertiză și s-a pronunțat asupra apelului având în vedere această completare la raportul de expertiză. În opinia recurenților-reclamanți, soluția din încheiere cu privire la obiecțiunile pe care le-au formulat față de completarea la raportul de expertiză și soluțiile din decizie asupra ambelor apeluri au fost pronunțate ca o consecință directa a încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale a căror nerespectare atrage nulitatea, respectiv a dispozițiilor art. 6, art. 7 și art. 337 coroborat cu art. 22 alin. (7) C. proc. civ. Au invocat că, prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Albina împotriva României, Curtea a reamintit că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, subliniind obligația corelativă a instanțelor de judecată de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților. De asemenea, au menționat că, prin hotărârea pronunțată în cauza Rozalia Avram împotriva României (cererea nr. x/07), instanța europeană a subliniat importanța principiului securității raporturilor juridice și a afirmat că: "potrivit jurisprudenței sale constante, (CEDO – n.n.) nu are competența de a se substitui instanțelor interne, în special, nu îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la erorile de fapt sau de drept care se pretinde că au fost comise de o instanță internă ori de a substitui propria sa motivare celei formulate de instanțele interne, decât dacă și în măsura în care Curtea apreciază că aceste erori sunt susceptibile de a aduce atingere drepturilor și libertăților garantate de Convenție.". Au mai susținut și că, potrivit art. 1, teza I din Protocolul nr. 1 la Convenție, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, precum și că orice încălcarea de către instanțele interne a obligației de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților și care se transpune într-o atingere adusă dreptului de proprietate reprezintă o încălcare flagrantă a dispozițiilor europene menționate. Recurenții-reclamanți au arătat că obligația instanțelor române de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților este reglementată, la nivel de principiu, în art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ., iar, la nivelul legislației naționale, obligația judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele, ca adevărul judiciar să fie rezultatul unei analize complete este reglementată și ridicată la nivel de principiu de drept, ceea ce califică norma ca fiind una imperativă, de ordine publică, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută. Au apreciat că această obligație a fost încălcată flagrant de către instanța de apel, fapt care a condus într-un final la încălcarea dreptului la un proces echitabil și, implicit, a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Astfel, au menționat că, în speță, ca urmare a învestirii expertului cu o cerere în probațiune de completare a raportului de expertiză depus în fața primei instanțe, cerere care avea ca obiect exclusiv recalcularea cuantumului despăgubirilor aferente suprafeței de 11.531 de mp (având în vedere că în mod eronat în prima instanță s-a raportat la o suprafață de 13.469,29 mp), instanța de apel a dispus reducerea valorii inițial stabilite, de la 5,70 euro/mp (valoarea la care prima instanță s-a raportat în pronunțarea hotărârii de fond) la 1,69 euro/mp (valoare reținută în urma completării raportului de expertiză, de către același expert). Arată că, față de discrepanța vădită existentă între concluziile celor două analize ale aceluiași expert, instanța și-a exercitat dreptul de opțiune reglementat de art. 337 C. proc. civ. cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (7) din același act normativ, respingând obiecțiunile pe care le-au formulat, fără absolut nicio motivare. Pe de altă parte, au apreciat că această discrepanță nu ar fi trebuit să existe, în supliment expertul având exclusiv obligația de a recalcula despăgubirile aferente evicțiunii ce a intervenit față de suprafața de 11.531 mp, prin raportare la faptul că, în primă instanță, în mod eronat concluziile au vizat o suprafață de 13.449,29 mp, menținându-se cel puțin valoarea pe metru pătrat rezultată în urma analizei din prima fază procesuală. În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel trebuia să observe că între raportul de expertiză depus în fața tribunalului și suplimentul la raport depus în faza de apel există contradicții semnificative, întrucât expertul, deși a utilizat aceleași comparabile și aceeași metodă de evaluare, totuși a ajuns la concluzii fundamental diferite. Recurenții-reclamanți au susținut și că instanța nu își poate exercita dreptul de opțiune în ceea ce privește necesitatea lămuririi raportului de expertiză în mod arbitrar, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ. În plus, au arătat că, potrivit art. 7 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces, însă, respingând obiecțiunile pe care le-au formulat, fără niciun motiv, instanța de apel și-a exercitat dreptul de apreciere contrar spiritului legii, încălcând normele imperative de procedură ce reglementează dreptul la un proces echitabil, legalitatea procesului civil și rolul activ al judecătorului (instituții reglementate în art. 6, art. 7 și art. 22 C. proc. civ.), motiv pentru care încheierea și decizia se impun a fi casate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Au mai susținut și că, în doctrină, s-a stabilit că instanța de control judiciar va putea casa hotărârea atacată dacă va constata că, în raport de situația concretă din speță, în mod vădit judecătorul a rămas în pasivitate, deși erau suficiente date din care să rezulte necesitatea implicării sale. Printr-o altă critică, recurenții-reclamanți au invocat că instanța de apel a admis în mod nelegal motivul de apel potrivit căruia instanța de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut, depășind limitele trasate prin apelul formulat de către apelanta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului și încălcând principiul neînrăutățirii situației în propria calea de atac. Au arătat că instanța a admis apelul formulat de către apelanta-pârâtă exclusiv în baza motivului legat de faptul că instanța de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut, sub aspectul că despăgubirile ar fi fost stabilite pentru o suprafață de teren mai mare. Recurenții-reclamanți au apreciat că, prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 481 C. proc. civ., în sensul că, uzitând de probatoriul pe care l-au solicitat în dovedirea apelului declarat, respectiv de proba cu completarea la raportul de expertiză (solicitată pentru a proba o valoare mai mare a prețului pe metru pătrat pentru terenul obiect al evicțiunii), instanța de apel a depășit limitele trasate prin motivul de apel formulat de partea adversă, aplicând valoarea mai mică a prețului pe metru pătrat, menționată în completarea la raportul de expertiză (1,69 euro/mp în loc de 5,70 euro/mp) și a stabilit o valoare mai mică a despăgubirilor, cu toate că nu aceasta se solicitase de către partea adversă. Au precizat că, prin apelul formulat, pârâta a invocat faptul că prima instanță ar fi dat mai mult decât s-a cerut prin raportare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat răspunderea vânzătorului pentru evicțiune parțială pentru suprafața de 11.531 mp și nu pentru suprafața de 13.469,29 mp. Față de limitele acestui motiv de apel, în opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel ar fi trebuit cel mult să procedeze la o recalculare a cuantumului despăgubirilor, având în vedere valoarea unitară de 5,70 euro/mp din raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe și suprafața de 11.531 mp. În plus, au apreciat că, pentru acest motiv de apel, nici nu era necesară administrarea probei cu completarea la raportul de expertiză evaluatorie, întrucât era vorba doar despre un simplu calcul matematic, acesta fiind probabil și considerentul pentru care partea adversă nu a solicitat administrarea unei astfel de probe (expertiza solicitată în apel fiind exclusiv cea de specialitate cadastru). Cu referire la dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., au invocat că vătămarea este evidentă și constă în faptul că, prin încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) și art. 481 C. proc. civ., s-a cauzat o încălcare a principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac și a limitelor apelului formulat de către partea adversă, fapt ce a condus la diminuarea semnificativă a despăgubirilor care le-au fost acordate. Cererea de recurs formulată de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului Recurenta-pârâtă a arătat că atacă decizia civilă nr. 4215/2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, completată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 16 noiembrie 2021 și comunicată la data de 25 noiembrie 2021, cât și sentința civilă nr. 1189/2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în același dosar. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării celor două hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea pricinii, spre rejudecare, instanței de fond; în subsidiar, în situația în care se va menține soluția instanței de fond, a solicitat admiterea recursului declarat și, rejudecând cauza pe fond, să se constate că sunt incidente în speța dedusă judecății cele două excepții, formulate în apărarea sa, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, respectiv excepția procesului rău-condus (exceptio mali processus) și excepția inadmisibilității acțiunii; raportat la incidența în cauză a celor două excepții, expuse anterior, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se admită excepțiile și să se respingă în tot acțiunea formulată de reclamanții A. și B.. A arătat că înțelege să critice soluția instanței de apel, respectiv decizia civilă nr. 4215/2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, cu privire la cuantumul cheltuielilor stabilite în sarcina sa, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren extravilan, situate în punctul Cetățuia, Râmnicu Vâlcea, de 11.531 mp, în cuantum de 87.867 RON, echivalentul sumei de 19.487 euro, valoare care este poziționată la limita maximă în raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare, întocmit de expertul tehnic judiciar, ing. C., desemnat de instanța de judecată. Totodată, a solicitat obligarea părților adverse la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu. Cu referire la excepția procesului rău-condus (exceptio mali processus), a arătat că, în anul 2009, recurenții-reclamanți A. și B. au fost chemați în judecată, de familia D., într-un litigiu care a avut ca obiect o acțiune în grănițuire, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, soluționat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă; părțile adverse au pierdut garanția de evicțiune raportat la cele stipulate de art. 1351 C. civ., datorită faptului că nu au solicitat introducerea sa în cauză, ca intervenientă, deși avea toate mijloacele necesare, pentru protejarea intereselor familiei Lungu, respectiv pentru respingerea pretențiilor terțului și, în consecință, pentru o situație favorabilă în soluționarea litigiului, pentru familia Lungu. A precizat că, mai mult, familia Lungu a fost chemată în judecată, prin demersul terțului, într-o acțiune având ca obiect grănițuire, dar, în soluționarea cauzei, acțiunea s-a transformat din grănițuire într-o acțiune în revendicare, fapt care contravine dreptului civil român, și pe care familia Lungu nu au gestionat-o corespunzător A precizat că a înțeles să critice soluția instanței de fond, apreciind că nu au fost analizate excepțiile invocate în apărarea sa și s-a dispus respingerea acestora fără o motivare temeinică și fondată. A mai arătat și că instanța de apel, în soluționarea cauzei, a păstrat hotărârea instanței de fond, pe capătul de cerere privind excepțiile și a soluționat numai capătul de cerere raportat la corecta evaluare a terenului presupus a fi evins. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, a susținut că, în raport cu dispozițiile art. 1337 și art. 1341 C. civ., nu poate fi vorba despre o evicțiune, ci doar despre o grănițuire parțială, astfel că, se poate reține și asumarea riscului contractului și a menționat că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre părți, aceștia au dobândit întreaga suprafață de teren de 163.542,12 mp, teren intravilan și extravilan asumându-și riscul contractului; din acest lot face parte și suprafața de teren extravilan de 11.531 mp, care face obiectul prezentului dosar, deci riscul a fost asumat. Recurenta-pârâtă a invocat că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nefondată, atât în raport cu excepțiile invocate în apărarea sa, cât și, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren considerată evinsă, teren cu vegetație forestieră de 11.531 mp, situat în extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea. A precizat că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a stabilit în sarcina sa suma de 87.867 RON, echivalentul sumei de 19.487 euro, care este, în fapt, o sumă mult mai mare decât limita maximă stipulată în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare, întocmit de expertul tehnic judiciar, ing. C., expert desemnat în cauză de instanța de fond și, ulterior, de instanța de apel, pentru a realiza suplimentul de expertiză, privind evaluarea terenului în litigiu. Recurenta-pârâtă a arătat și că, în adresa Camerei Notarilor Publici către Biroul de Evaluare Imobiliară – Expertiză contabilă – Consultanță fiscală, se precizează valorile minime, la nivelul anului 2012, privind evaluarea imobilelor din circumscripția Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; astfel, în anexa nr. 5/2012 se individualizează categoria de folosință, pădure – cu o valoare de 5,50 RON/mp, iar pentru categoria de folosință – alte categorii, prețul de 4,50 RON/mp, pentru terenurile din extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea; aceste date sunt indicate în valori minime, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 18/1991. A subliniat că, în același înscris, în anexa 5 bis/2012, este individualizată categoria de folosință – pădure, cu prețul de 4,60 RON/mp, iar categoria de folosință – alte categorii, la valoare de 1,50 RON/mp; această evaluare reprezentând grila notarială pentru terenurile din extravilanul orașelor Băbeni, Ocnele Mari, Băile Govora și Olănești și a guvernat toate tranzacțiile anului 2012. Totodată, a menționat și că, în susținerea apărărilor sale, a depus extrasul de carte funciară, pentru informare (Carte Funciară nr. x, Râmnicu Vâlcea), în care se menționează în descrierea imobilului, partea I, secțiunea A, că terenul situat în punctul Cetățuie, din extravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, în suprafață de 13.469 mp, în care este inclusă și suprafața în litigiu, de 11.531 mp, este teren extravilan. Recurenta-pârâtă a afirmat că documentele menționate anterior nu au fost luate în calcul de instanța de apel la pronunțarea hotărârii, precum și că, având în vedere întreg raportul de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea evaluare, elaborat și depus la dosarul cauzei de expertul desemnat de instanța de judecată și confirmat prin semnătură de expertul parte, ing. E., a solicitat expres, în cuvântul pe fond, în fața instanței de apel, ca prețul de referință, pentru 1 metru pătrat de teren extravilan să fie stabilit la 1,22 euro/mp, așa cum rezultă din grila notarilor publici, pentru anul 2012, iar, în subsidiar, a solicitat să se facă cel mult media, dintre cea mai mică valoare, obținută din calculația raportului de expertiză și cea mai mare valoare, de 1,69 euro/mp, realizându-se astfel, un preț mediu de 1,45 euro/mp, preț care ar fi fost foarte apropiat de valoarea de 1,43 euro/mp, valoare rezultată din calculația raportului de expertiză, privind metoda comparațiilor relative. A apreciat că valoarea de 1,69 euro/mp a fost obținută în mod artificial, fără un corespondent real în grila notarilor publici și metoda comparațiilor relative și a arătat că expertul, în concluziile sale, a menționat faptul că s-a raportat și la perioada aferentă anului 2013, în situația în care obiectivele expertizei au vizat în mod explicit și exclusiv numai anul 2012 ca an de referință, fiind cunoscut faptul că valoarea terenurilor a început să crească constant în ultimii 20 de ani. II.2. Apărările formulate în cauză În termen legal, recurenții-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului solicitând respingerea acestuia, admiterea propriului recurs și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Cu titlu preliminar, au solicitat să se constate inadmisibilitatea solicitărilor formulate de către recurenta-pârâtă privind: casarea sentinței nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în raport de prevederile art. 483 C. proc. civ. rejudecarea cauzei pe fond și admiterea excepțiilor procesului rău-condus și inadmisibilității acțiunii, în raport de prevederile art. 497 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată în termen legal, recurenta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanții A. și B., apreciind că hotărârile atacate sunt legale și temeinice în raport de criticile aduse de către părțile adverse. Totodată, a solicitat obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. Prin răspunsul la întâmpinare, formulat la data de 23 martie 2022, recurenta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți, admiterea propriului recurs și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată. Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare. II.3. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 28 ianuarie 2022, sub nr. x/2015. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că prezenta instanță este învestită cu recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 și a încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, precum și cu recursul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiași decizii. Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 și a încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și a fixat termen, cu citarea părților în ședință publică, pentru judecata pe fond a căii de atac. Totodată, a reținut excepția tardivității recursului declarat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiași decizii și a prorogat pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursului formulat de reclamanți. La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2023, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, constatând și că, în ceea ce privește recursul pârâtei, instanța a prorogat pronunțarea asupra excepției tardivității declarării acestuia, până la soluționarea recursului formulat de reclamanți. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 și a încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele: Prin recursul formulat, reclamanții A. și B. au înțeles să critice, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., atât încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2021, cât și decizia nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2015. Printr-o primă critică, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a respins în mod nelegal obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză întocmit în apel (completarea raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe) și s-a pronunțat asupra apelului pe care l-au declarat având în vedere completarea raportului de expertiză, motiv pentru care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a încheierii și a deciziei recurate, sub acest aspect. Astfel, au criticat soluția de respingere a obiecțiunilor pe care le-au formulat la raportul de expertiză efectuat în apel, afirmând, în esență, că instanța nu a arătat de ce a procedat la respingerea acestora și a încălcat art. 6, art. 7 și art. 337 coroborat cu art. 22 alin. (7) C. proc. civ., precum și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție. Față de aceste susțineri, prioritar, Înalta Curte reține că nu pot fi supuse analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează legalitatea hotărârii recurate și nu și cele prin care se tinde a demonstra netemeinicia acesteia. Astfel, raportat la cele invocate de recurenții-reclamanți, urmează a verifica doar dacă respingerea obiecțiunilor formulate de către aceștia a fost motivată, cu indicarea motivelor de fapt și de drept care au determinat adoptarea acestei soluții, fără a putea cenzura aprecierea instanței asupra obiecțiunilor formulate, acest din urmă aspect privind temeinicia soluției. Ca atare nu vor face obiectul analizei instanței de recurs, criticile prin care recurenții-reclamanți au susținut că, prin respingerea obiecțiunilor formulate, curtea de apel și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere reglementat de art. 337 C. proc. civ., nesocotind și obligația judecătorului de a stărui pentru aflarea adevărului, cu consecința încălcării dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, critici care, în realitate, tind să repună în discuție obiecțiunile formulate și să susțină netemeinicia soluției de respingere a acestora. Potrivit dispozițiilor art. 337 C. proc. civ., lămurirea sau completarea raportului de expertiză poate fi cerută instanței de oricare dintre părțile litigante, precum și de procuror, în procesele civile în care acesta participă, sau poate fi dispusă, din oficiu, de către instanță. Asupra cererii de lămurire a raportului, cunoscută la nivel procedural și ca obiecțiuni la raport, instanța se va pronunța printr-o încheiere motivată, după ascultarea celui care a solicitat lămuriri, precum și a celorlalte părți. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (1) pct. j) C. proc. civ., încheierea de ședință va cuprinde soluția dată și măsurile luate de către instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept. În speță, prin apelul formulat, recurenții-reclamanți au criticat sentința tribunalului apreciind că soluția este greșită din perspectiva stabilirii contravalorii terenului de care au fost evinși, în susținerea poziției exprimate, solicitând completarea expertizei efectuate în primă instanță. Instanța de apel, la termenul din data de 8 iunie 2021, a încuviințat pentru recurenții-reclamanți proba cu expertiză tehnică judiciară, pentru completarea raportului de expertiză în specialitatea evaluare, cu obiectivele: evaluarea terenului în suprafață de 11.531 mp, la momentul evicțiunii invocate de către recurenții-reclamanți, având în vedere comparația cu terenuri similare, respectiv terenuri cu aceeași categorie de folosință și situate în aceea zonă; evaluarea la aceeași dată a evicțiunii, în raport și de valorile din grilele notariale, valabile la nivelul anului 2012 în județul Vâlcea. Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 20 septembrie 2021, iar recurenții-reclamanți, la data de 30 septembrie 2021, au formulat obiecțiuni cu privire la conținut acestuia. Prin obiecțiunile formulate, recurenții-reclamanți au susținut că, în apel a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică judiciară evaluatoare, pentru completarea raportului de expertiză în specialitatea evaluare efectuat la prima instanță, însă expertul a procedat la refacerea primei expertize și a stabilit o valoare derizorie pentru terenul în litigiu, valoare mult mai mică pe metru pătrat decât cea stabilită anterior. Astfel, au arătat că, prin prima expertiză, s-a stabilit o valoare de 5,70 euro/mp, iar prin cea efectuată în faza apelului, de același expert, s-a reținut o valoare de 1,69 euro/mp, existând, așadar, o diferență foarte mare între prima și cea de-a doua valoare la care a ajuns expertul. La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2021, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la acea dată, instanța de apel a dat cuvântul asupra obiecțiunilor formulate de recurenții-reclamanți la completarea raportului de expertiză întocmită în faza apelului, iar, după ce părțile au formulat susțineri cu privire la acestea (reprezentantul recurenților-reclamanți solicitând admiterea obiecțiunilor astfel cum au fost formulate în scris, înlocuirea expertului și refacerea lucrării de către un alt expert), le-a respins ca fiind neîntemeiate, fără, însă, a arăta care sunt argumentele pentru care a adoptat această soluție. Prin decizia recurată, instanța de apel a respins apelul formulat de reclamanți, valorificând concluziile expertului din cadrul completării raportului de expertiză în specialitatea evaluare, cu privire la care respinsese anterior obiecțiunile formulate de către aceștia, fără a arăta care este motivul pentru care a apreciat că sunt neîntemeiate. Or, legiuitorul i-a atribuit procesului civil numeroase principii (art. 5-23 C. proc. civ.), față de care, implicit, instanțele de judecată trebuie să asigure justițiabililor respectarea acestora, art. 22 alin. (7) C. proc. civ. instituind obligația judecătorului de a ține seama de principiile generale ale dreptului, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere. Una dintre principalele obligații ale instanțelor de judecată este aceea de a-și motiva soluțiile, fie că este vorba despre cea pronunțată asupra fondului cauzei, fie cu privire la alte cereri formulate de către părți, nemotivarea echivalând cu o încălcare a drepturilor părților. Așadar, în asigurarea legalității procesului (art. 7 C. proc. civ.), pentru a putea respecta esența înfăptuirii justiției și pentru ca să aibă putere de convingere, hotărârea judecătorească trebuie să fie temeinic motivată și să cuprindă raționamentul logico-juridic al magistratului care pronunță soluția. Cum lipsa motivării soluției date de către instanță îi pune pe recurenții-reclamanți în imposibilitatea de a cunoaște de ce obiecțiunile formulate au fost respinse, ca neîntemeiate, ne aflăm și în situația unei atingeri a dreptului acestora la un proces echitabil, reglementat atât de art. 6 C. proc. civ., cât și de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care asigură părților drepturi concrete, efective și nu doar ipotetice. În plus, Înalta Curte reține că, în condițiile în care recurenții-reclamanți au invocat existența unei discrepanțe foarte mari între concluziile celor două expertize efectuate în cauză, în privința valorii pe metru pătrat a terenului, împrejurare în raport de care au apreciat că devin incidente prevederile art. 337 C. proc. civ., instanța de apel nu a analizat aceste susțineri ale părților, nu a arătat de ce le-a înlăturat și de ce a apreciat că nu se impune lămurirea completării la raportul de expertiză, respectiv respingerea obiecțiunilor formulate. În concluzie, nemotivarea de către instanța de apel a soluției de respingere, ca neîntemeiate, a obiecțiunilor formulate de către recurenții-reclamanți și neanalizarea celor arătate de părți în susținerea acestora este de natură a determina concluzia încălcării normelor procedurale și a principiilor anterior evocate, împrejurare aptă a atrage casarea încheierii și a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în limitele criticilor formulate sub acest aspect prin cererea de recurs, ca urmare a constatării incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin cea de a doua critică, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a admis în mod nelegal motivul de apel potrivit căruia tribunalul ar fi dat mai mult decât s-a cerut, depășind limitele trasate prin apelul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului și încălcând principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenții-reclamanți, în esență, au apreciat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) și ale art. 481 C. proc. civ., întemeindu-și soluția de admitere a apelului declarat de partea adversă pe probatoriul pe care l-au solicitat în susținerea propriei căi de atac, pentru probarea unei valori mai mari a prețului pe metru pătrat, respectiv pe proba cu completarea raportului de expertiză în specialitatea evaluare, în condițiile în care, prin apelul formulat, recurenta-pârâtă nu formulase critici cu privire la valoarea unitară pe metrul pătrat stabilită prin raportul de expertiză și/sau modul de determinare a acesteia. Art. 477 alin. (1) C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum appelatum, ce reprezintă o consecință a principiului disponibilității care guvernează procesul civil atât în fața primei instanțe, cât și în etapa căilor de atac – ordinare sau extraordinare –, precum și în faza executării silite. Astfel, instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, cu alte cuvinte, să se raporteze doar la susținerile apelantului și să nu rejudece cauza dincolo de acestea. Prin decizia atacată, instanța a admis apelul declarat de către pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva sentinței tribunalului, apreciind fondată critica prin care aceasta a contestat evaluarea terenului evins și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o la plata către reclamanți a sumei de 87.867 RON, echivalentul în RON a sumei de 19.487 euro, reprezentând contravaloarea suprafeței de 11.531 mp. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat despăgubiri că efect al evicțiunii pentru terenul în suprafață de 11.531 mp și că, în urma raportului de expertiză, nu au înțeles să-și majoreze câtimea pretențiilor, astfel încât, potrivit principiului disponibilității, despăgubirile vor viza strict terenul de 11.531 mp, situat în extravilanul localității Râmnicu Vâlcea, cu o categorie de folosință pădure și nu, suprafața de 13.469, 29 mp, astfel cum a statuat prima instanță. Totodată, la stabilirea valorii terenului de 11.531 mp, curtea de apel a valorificat concluziile completării raportului de expertiză în specialitatea evaluare, efectuate în apel, reținând că valoare de piață a terenului litigant în suprafață de 11.531 mp este de 87.867 RON, adică echivalentul sumei de 19.487 euro. Verificând actele dosarului, Înalta Curte, constată că, prin expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluare efectuată în fața primei instanțe, expertul a stabilită că valoarea unitară pe metru pătrat a terenului în litigiu este de 5,70 euro/mp, iar valoarea de piață a terenului – cu privire la care s-a reținut că este în suprafață de 13.469,29 mp – este de 76.775 euro, respectiv 346.171 RON . Atât recurenții-reclamanți, cât și recurenta-pârâtă, prin cererile de apel formulate, au criticat sentința pronunțată de tribunal sub aspectul evaluării terenului evins, recurenții-reclamanți susținând că valoarea unitară pe metru pătrat a terenului este mult mai mare decât cea stabilită de către expert, în timp ce, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât a fost obligată la contravaloarea porțiunii de teren în suprafață de 13.469,29 mp, în condițiile în care părțile adverse solicitaseră despăgubiri pentru o suprafață de teren de 11.532 mp. În susținerea apelului, pentru a dovedi valoarea mai mare a terenului, recurenții-reclamanți au solicitat suplimentarea probatorului, în sensul completării raportului de expertiză în specialitatea evaluare, solicitare care a fost încuviințată de către instanța de apel, prin încheierea de ședință din data de 8 iunie 2021. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul de judecată anterior menționat, aceasta nu a solicitat administrarea unei expertize prin care terenul să fie evaluat, ci a unei expertize tehnice în specialitatea cadastru, consilierul juridic care a reprezentat partea arătând că această probă urmărește să dovedească faptul că, în dosarul nr. x/2004, a fost respinsă cererea de revendicare formulată de reclamanții D. împotriva pârâților Lungu, pe considerentul că nu se învecinează cele două proprietăți și pentru că pârâții Lungu nu ocupă din terenul lor. De asemenea, avocatul recurentei-pârâte a arătat că, prin proba cu expertiza în specialitatea cadastru, partea dorește să dovedească faptul că părțile nu se află într-o situație în care a fost vorba despre un viciu sau un risc al contractului care a fost asumat, iar ceea ce indică părțile adverse ca fiind proprietatea lor nu este de fapt ceea ce există în arhiva Municipiului Râmnicu Vâlcea. Pe de altă parte, cu privire la solicitarea recurenților-reclamanți de completare a raportului de expertiză în specialitatea evaluare, reprezentantul recurentei-pârâte s-a opus încuviințării acesteia, apreciind că, în speță, ceea ce s-a făcut în prima expertiză este suficient, iar dacă instanța de fond ar fi considerat că este necesar ar fi acceptat obiecțiunile formulate de către partea adversă. Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin apel, recurenta-pârâtă nu a adus critici sentinței apelate contestând evaluarea terenului în raport de valoarea unitară pe metru pătrat stabilită prin expertiza efectuată în fața primei instanțe, ci raportat la faptul că despăgubirile la care a fost obligată au fost calculate reținându-se o suprafață mai mare (13.469,29 mp) decât cea arătată prin cererea de chemare în judecată (11.531 mp). Or, instanța de apel, admițând calea de atac formulată de recurenta-pârâtă, a modificat sentința apelată, obligând-o pe aceasta la plata către recurenții-reclamanți a unor despăgubiri mai mici decât cele stabilite de către prima instanță, despăgubiri calculate în funcție de o valoare unitară a terenului pe metru pătrat (1,69 euro/mp) mai mică decât cea reținută prin expertiza efectuată în fața tribunalului (5,70 euro/mp), deși criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au vizat această valoare, ci împrejurarea că prima instanță s-a raportat la o suprafață de teren mai mare decât cea indicată de către recurenții-reclamanți prin cererea de chemare în judecată. În concluzie, instanța de apel a încălcat limitele efectului devolutiv al apelului, astfel cum acestea au fost trasate de criticile formulate de recurenta-pârâtă prin apelul declarat împotriva sentinței tribunalului, nesocotind prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, procedând ca atare, instanța de apel a nesocotit, în egală măsură, și prevederile art. 481 C. proc. civ., care dau materialitate principiului non refomatio in peius, ce presupune ca apelantului să nu i se înrăutățească situația în propria cale de atac. Aceasta, întrucât, deși formal situația mai grea în care se află la acest moment recurenții-reclamanți este rezultatul admiterii apelului declarat de recurenta-pârâta Arhiepiscopia Râmnicului, în realitate instanța de apel, în condițiile în care a respins apelul recurenților-reclamanți, a dat eficiență criticii privind cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de fond prin raportare la valoarea unitară pe metru pătrat a terenului, susținere care nu a fost formulată de către recurenta-pârâtă (care, prin apelul formulat, a criticat valoarea despăgubirilor în raport doar de suprafața terenului avută în vedere la acordarea acestora), ci a reprezentat un motiv de apel susținut de către recurenții-reclamanți. Prin urmare, instanța de apel, admițând apelul recurentei-pârâte, a stabilit un cuantum mai mic al despăgubirilor acordare recurenților-reclamanți de către tribunal, valorificând valoarea unitară pe metru pătrat a terenului stabilită prin completarea la raportul de expertiză evaluatorie, deși recurenta-pârâtă nu formulase, prin apelul cu care a învestit instanța, critici cu privire la această valoare, ci doar cu referire la suprafața imobilului. Ca atare, Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți, prin hotărârea recurată, le-a fost creată o situație mai rea decât cea din hotărârea primei instanțe, cuantumul despăgubirilor acordate acestora de către instanța de apel fiind unul mai mic decât cel stabilit prin sentința apelată, și ca rezultat al valorificării criticii formulate prin apelul recurenților-reclamanți cu privire la valoarea pe metru pătrat a terenului, valoare necontestată de pârâtă. Astfel, cum instanța de apel a încălcat limitele judecății cu care a fost învestită prin apelul recurentei-pârâte și a creat, prin decizia pronunțată, o situație mai grea recurenților-reclamanți în propria cale de atac, se verifică incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se, în limitele acestor critici, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Analizând recursul declarat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2022, Înalta Curte a reținut excepția tardivității recursului declarat în cauză de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului și a prorogat pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursului declarat de reclamanții A. și B.. Astfel, analizând excepția tardivității recursului declarat de pârâtă, evidențiată în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, Înalta Curte a reținut că, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de apel, decizia recurată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 22 noiembrie 2021 și, raportat la această dată, termenul de recurs prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. (de 30 de zile de la data comunicării hotărârii atacate) s-a împlinit la 23 decembrie 2021 (joi). A constatat că, în speță, cererea de recurs formulată de pârâtă a fost înaintată instanței prin intermediul poștei electronice la data de 24 decembrie 2021 ora 16 40 și a primit dată certă la data de 27 decembrie 2021, după împlinirea termenului de recurs. Totodată, Înalta Curte a avut în vedere și că, potrivit art. 457 alin. (2) C. proc. civ.: "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege." Drept urmare, a apreciat că sunt lipsite de efect pronunțarea și comunicarea încheierii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei atacate cu privire la calea de atac, din perspectiva momentului de început a curgerii termenului de recurs, termen care a început să curgă la data comunicării către pârâta Arhiepiscopia Râmnicului a deciziei date asupra apelului și atacate de aceasta cu recurs. Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii din exercitarea dreptului la recurs, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." Ca atare, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtă, reținând cele arătate prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2022, prin care s-a constatat tardivitatea declarării acestuia. În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., reținând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 și a încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, va casa încheierea și decizia recurate și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel, pentru a rejudeca apelul reclamanților, precum și apelul pârâtei în ceea ce privește motivul de apel prin care aceasta a invocat că prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut prin raportare la cele solicitate prin cererea de chemare în judecată. În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere și cele susținute de către recurenții-reclamanți cu referire la discrepanțele existente între concluziile celor două expertize efectuate în cauză, procedând la judecarea apelurilor cu respectarea obligației de motivare a soluțiilor pronunțate, precum și a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat și a principiului non refomatio in peius. În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiași decizii.