ÎCCJ, Decizia nr. 46/2022

Ședința publică din data de 23 mai 2022

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr. x/2021 ce are ca obiect recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020), are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În cauză, recurentul A. a susținut că dispozițiile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la sintagma "apărare concretă și efectivă" încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României, precum și art. 6 paragraful III, lit. b) și c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a arătat că nu a beneficiat de o apărare concretă și efectivă, întrucât nu a luat niciodată legătura cu apărătorul desemnat din oficiu, decât în sala de judecată.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a arătat că premisa sesizării instanței constituționale o constituie constatarea, printre altele, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții Constituționale, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

În stabilirea existenței legăturii normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reținut că recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenței juridice din oficiu de către apărătorii desemnați în acest sens) cu privire la sintagma apărare concretă și efectivă, în propria cale de atac ce are ca obiect recursul formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 24 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.

Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv într-un recurs formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data 25 ianuarie 2021 pronunțate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, în dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei alte hotărâri definitive, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate nu poate avea o influență directă cu privire la soluționarea cauzei.

În concluzie, între excepția de neconstituționalitate invocată cu referire la procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu și modalitatea de soluționare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deoarece dispozițiile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. cu referire la sintagma "apărare concretă și efectivă" nu privesc examinarea condițiilor de admisibilitate a căii de atac exercitate.

Împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, în termen legal, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 aprilie 2022, dată la cauza a fost amânată pentru data de 23 mai 2022, termen la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, precum și cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

De asemenea, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, se constată că excepția a fost invocată de către recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2021 ce are ca obiect recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020), are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel cum s-a reținut în mod corect prin încheierea recurată, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Având în vedere că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. referitoare la sintagma "apărare concretă și efectivă", a fost invocată într-un recurs formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data 25 ianuarie 2021 pronunțate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, în dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei alte hotărâri definitive, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată cu referire la procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o influență directă cu privire la soluționarea cauzei.

Astfel, prin raportare la prevederile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., criticile de neconstituționalitate privesc dispozițiile legale referitoare la modalitatea de asigurare a asistenței juridice din oficiu, care nu au aplicabilitate în cauză având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția.

Din această perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată nu îndeplinește una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Reținând că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluția dispusă prin încheierea recurată este legală.

În ceea ce privește critica recurentului referitoare la autoritatea de lucru judecat invocată de acesta prin raportare la diferite încheieri de sesizare a Curții Constituționale având același obiect cu cauza pendinte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta nu este întemeiată întrucât autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 6 din C. proc. pen., presupune că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică. Or, obiectul cauzei este recurs împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, astfel încât nu sunt întrunite condițiile aplicării principiului ne bis in idem.

Referitor la critica privind nulitatea absolută a încheierii recurate motivat de faptul că recurentul nu ar fi beneficiat de asistență juridică, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că și această critică este nefondată.

Astfel, din actele dosarului nr. x/2021 rezultă că recurentului A. i-a fost asigurată apărarea, acesta fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, respectiv de doamna avocat B. care a susținut cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2022.