ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 pronunțată la data de 18.06.2019 de Judecătoria Orșova, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A., fiul lui B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de către persoana vătămată-parte civilă D. și de părțile civile D. și E., Spitalul Județean de Urgență Dr. Tr. Severin, Spitalul Județean de Ambulanță Mehedinți și Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni-București.

În temeiul art. 398, art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile avocaților din oficiu F., desemnat pentru inculpat, pentru faza de cameră preliminară în cuantum de 260 RON și pentru faza de judecată în cuantum de 260 RON conform delegațiilor nr. 18/14.03.2018 și nr. 27/07.06.2018 și G., desemnat pentru persoana vătămată-parte civilă D., în cuantum de 195 RON pentru faza de camera preliminară și 195 RON pentru faza de judecată, conform delegațiilor avocațiale nr. 19/14.03.2018 și nr. 28/07.06.2018, au rămas în sarcina statului, fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 398 raportat la art. 276 alin. (1) și (6) C. proc. pen.. a fost respinsă cererea persoanei vătămate - parte civilă D. și a părților civile D. și E. constând în obligarea inculpatului și a persoanei responsabile civilmente S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I., în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova și părțile civile D., E. și D..

Prin decizia penală nr. 575 din 12 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova și de partea civilă D., împotriva sentinței penale nr. 28 pronunțate la data de 18.06.2019 de Judecătoria Orșova în dosarul nr. x/2018.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a fost dispusă prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a hotărârii, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.

În temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și a fost obligată partea responsabilă civilmente-asigurătorul S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I., să plătească părții civile suma de 200.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și a fost obligată partea responsabilă civilmente-asigurătorul S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I., să plătească suma de 5.774 RON, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 și 397 C. proc. pen.. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, și a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I. la plata sumei de 11.855,18 RON către această parte civilă, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective a debitului principal - contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile D..

În baza art. 19 și 397 C. proc. pen.. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Mehedinți și a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I. la plata sumei de 308,49 RON către această parte civilă cu titlu de daune materiale - contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile D..

În baza art. 19 și 397 C. proc. pen.. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu-Severin și a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I. la plata sumei de 92,7 RON către această parte civilă cu titlu de daune materiale la care se adaugă dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective a debitului principal - contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile D..

În baza art. 276 alin. (1) și (4) C. proc. pen.., a fost admisă cererea formulată de către partea civilă D. și, pe cale de consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu I. la plata către această parte civilă a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de parte (onorariu avocat).

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei.

În baza art. 274 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, aferente urmării penale și judecării cauzei la instanța de fond.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare aferente apelului au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 26.04.2022, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul A. a solicitat, în baza art. 448 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., admiterea recursului în casație și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Acesta a susținut că a fost condamnat pe nedrept, pe baza unei interpretări trunchiate a probelor administrate, din a căror analiză obiectivă, neutră și echidistantă, rezultă nevinovăția sa cu privire la producerea evenimentului rutier din data de 14.06.2013.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul a făcut referire la situația de fapt stabilită de prima instanță care a dispus achitarea sa, care, în esență, a reținut că traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, de către persoana vătămată D., a fost cauza producerii accidentului, iar inculpatul nu ar fi avut posibilitatea să evite impactul, indiferent de valoarea vitezei de deplasare a autoturismului pe care îl conducea.

Recurentul a învederat că, prin decizia pronunțată de instanța de apel a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, aceasta reținând că a fost vinovat în proporție de 70% în producerea accidentului, iar victimei minore care a traversat neregulamentar și fără să se asigure i s-a reținut o culpă în proporție de 30%.

A mai susținut că în cuprinsul deciziei recurate nu se identifică niciun motiv de fapt și de drept justificat pe probe certe, din care să rezulte modalitatea de stabilire a culpei, instanța de apel ignorând opiniile experților locali, LIEC și a celor 4 experți de la INEC, cu privire la care a motivat că "experții nu se pot converti în organe judiciare pentru a face referiri la vinovăția inculpatului".

A considerat că instanța de apel prin decizia atacată, a ignorat, în mod deliberat, toate probele administrate în cauză (expertize tehnice judiciare, adrese ANM, declarații martori) și a stabilit unilateral și subiectiv că afară ploua torențial, deși debitul de apă meteorică nu se încadra la ploi torențiale. A mai menționat că, dorind cu orice preț condamnarea sa, instanța de apel a stabilit că avea o viteză de cca. 62 km/h (deși existau dubii serioase cu privire la aceasta), considerând că trebuia să circule cu o viteză de 30 km/h, conform art. 123 alin. (1) lit. j) din H.G. nr. 1391/2006, ignorând expertizele care atestau că era imposibilă evitarea accidentului și în ipoteza unei viteze de 13 - 25 km/h.

În cuprinsul cererii de recurs în casație s-au formulat punctual următoarele critici cu privire la nelegalitatea deciziei de condamnare:

Cu privire la această chestiune recurentul a susținut că, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul oficial INEC, stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului se poate face după urmele de frânare, derapare, răsturnare respectiv după amplitudinea deformațiilor sau distanța de proiectare a pietonului sau a altor repere și obiecte. Or, a învederat că, la dosar, din procesul-verbal de constatare la fața locului nu rezultă urme de frânare, existând doar mici avarii ale autoturismului SUV.

Drept urmare, recurentul a considerat că, vitezele stabilite de experți în cauză, comportă discuții serioase, nefiind dovedite cu niciun mijloc de probă, reprezentând doar presupuneri. În atare condiții, a susținut că există un dubiu sub acest aspect, fapt ce trebuie să-i profite conform principiului in dubio pro reo, motiv pentru care cele reținute de instanța de apel referitoare la viteză, sunt discutabile pentru orice observator neutru, obiectiv și echidistant.

În susținerea acestei critici, s-a menționat că din probele administrate în cauză a rezultat că starea de pericol a fost declanșată de victimă, care a ieșit în fugă de după un autoturism marca BMW X5 și s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis și fără să se asigure, încălcând art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Recurentul a mai precizat că, în cadrul expertizei efectuate în cauză, s-a arătat că, de la momentul apariției stării de pericol și până la momentul impactului, a trecut un timp, td, de 0,33 s, care este mai mic decât timpul întârzierilor involuntare de 1,1 s, așa încât, nu a avut nicio posibilitate să evite, prin frânare sau ocolire victima, situație în care nu există legătură de cauzalitate între viteza cu care se deplasa autoturismul și producerea accidentului.

Prin încheierea din data de 22 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 575 din 12 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constatându-se, în esență, că au fost respectate condițiile formale prevăzute de dispozițiile art. 434- art. 438 C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a reținut că, recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., indicat de recurent, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept ce vizează circumstanța de agravare reprezentată de nerespectarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități și legătura de cauzalitate între faptă și rezultatul produs, pe baza situației de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, precizându-se că, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept.

Față de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație, s-a mai subliniat, în cuprinsul încheierii menționate anterior, că nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile recurentului referitoare la motivarea deciziei recurate, aspectele relative la reinterpretarea probatoriului, reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare, stabilirea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575 din 12 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie că fapta a fost dezincriminată.

Deopotrivă, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În speță, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Conform art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar atunci când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Art. 196 alin. (2) C. pen. face trimitere la fapta prevăzută la art. 194 C. pen., respectiv fapta va avea caracter ilicit de fiecare dată când se vor produce una dintre următoarele urmări:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav și permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieții persoanei.

Astfel, pentru ca fapta să fie tipică, este suficientă o conduită din culpă și producerea vreuneia dintre aceste urmări.

Dispozițiile art. 196 alin. (3) din C. pen. fac trimitere la fapta incriminată de art. 196 alin. (2) C. pen., reprezentând o formă agravată a acesteia. Circumstanța de agravare este reprezentată de săvârșirea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

Înalta Curte constată că, starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, la data de 14.06.2013, în jurul orelor 16:30-16:40 inculpatul A. a condus pe B-dul x din municipiul Orșova autoturismul marca Mercedes Benz, culoare gri, cu nr. de înmatriculare x, iar în zona sucursalei J. a acroșat-o cu partea dreaptă față a autoturismului pe minora D., în vârstă de 9 ani, care se afla angajată în traversarea părții carosabile, prin loc nepermis, rezultând vătămarea corporală a acesteia. În urma impactului, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 150-180 de zile de îngrijiri medicale, ce i-au pus în pericol viața și i-au produs o infirmitate fizică permanentă, conform raportului de expertiză medico-legală nr. x din 09.10.2017, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Mehedinți.

Verificând hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și a motivelor care îl susțin, astfel cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, se mai constată că, instanța de apel a reținut că, la momentul producerii accidentului ploua torențial, iar vizibilitatea era extrem de redusă, respectiv sub 100 de metri, precum și că, prin expertizele întocmite în cauză s-au stabilit valori ale vitezei a autoturismului condus de inculpatul A. peste limita legală permisă de lege, respectiv 56 km/h conform expertizei tehnice întocmită în faza de urmărire penală, 63 km/h conform expertizei criminalistice întocmită în faza de urmărire penală, 62 km/h conform expertizelor criminalistice întocmite în faza de apel.

Pentru reținerea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în forma agravată prev. de art. 196 alin. (3) C. pen., este necesar să existe anumite reguli, stabilite prin norme legale, pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activității, în raport de care să se evalueze "culpa profesională".

În acest sens, instanța de apel, a subliniat cu caracter definitiv că, în speță, fiind vorba despre un accident de circulație, sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 republicată și H.G. nr. 1391/2006, ce reglementează circulația pe drumurile publice (...) și s-a stabilit că, elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă constă în acțiunea de lovire a persoanei vătămate D., ca urmare a nerespectării de către inculpat a dispozițiilor legale și măsurilor de prevedere cu privire la circulația pe drumurile publice, respectiv art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 123 alin. (1) lit. j) din H.G. nr. 1391/2006, precum și că, urmarea imediată a infracțiunii constă în provocarea de leziuni persoanei vătămate care a necesitat pentru vindecare un număr de 150-180 de zile de îngrijiri medicale, ce i-au pus în pericol viața și i-au produs o infirmitate fizică permanentă, conform raportului de expertiză medico-legală nr. x din 09.10.2017, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Mehedinți.

În cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, în cauză, s-a dovedit că rezultatul prevăzut de norma de incriminare (leziunile produse persoanei vătămate) a fost consecința acțiunii inculpatului A., întrucât: accidentul s-a produs într-o localitate în care viteza maximă de deplasare era de 50 km/h, și în condiții de ploaie torențială, de vizibilitate extrem de redusă, condiții în care legiuitorul a prevăzut ca viteza autoturismului să nu depășească 30 km/h, iar în momentul impactului, autoturismul condus de inculpat avea o viteză peste aceste limite legale (56 km/h conform expertizei tehnice întocmită în faza de urmărire penală, 63 km/h conform expertizei criminalistice întocmită în faza de urmărire penală, 62 km/h conform expertizelor criminalistice întocmite în faza de apel), fiind evident că, între acțiunea inculpatului, care circula prin localitate cu o viteză cu mult peste limita admisă și vătămarea corporală a persoanei vătămate există legătură de cauzalitate, comportamentul inculpatului depășind sfera riscului permis de legiuitor.

(...) instanța de control judiciar constată existența legăturii de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea imediată a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 193 alin. (2) și (3) C. pen., în condițiile în care inculpatul nu a respectat dispozițiile legale privind reducerea vitezei.

Ca atare, din modul de descriere a faptelor prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A., situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, infirmând motivele de recurs în casație formulate de acesta.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale susținută de recurentul A., atât oral cu ocazia dezbaterilor, prin avocat ales, cât și prin notele scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că această chestiune a fost invocată ulterior admiterii, în principiu, a cererii de recurs în casație. Cum nu a fost indicat în cererea de recurs în casație, acest motiv (ce vizează o cauză de încetare a procesului penal) nu poate face obiectul cenzurii direct la momentul procesual al judecării pe fond a recursului în casație, în conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen.. care prevede că instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casație.

Pe de altă parte, se subliniază că, nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici unui alt caz de casare prevăzut de lege, constatarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale (în baza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. fiind posibilă criticarea soluției opuse, respectiv a greșitei încetări a procesului penal).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 575 din 12 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 575 din 12 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.