ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 249 F din 22 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penala în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă. A fost obligat revizuentul condamnat A. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 249 F din 22 decembrie 2017, susținând că la data de 16 mai 2016 trebuia să se constate prescripția de către Parchet și să se dispună încetarea procesului penal, având în vedere că era împlinit termenul de prescripție de 5 ani, pentru fapta de mărturie mincinoasă, astfel cum prevede art. 273 alin. (2) lit. c) din C. pen.

În ceea ce privește admiterea în principiu, revizuentul arată că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.. Acesta a considerat că cele două hotărâri nu se pot concilia, întrucât printr-o hotărâre s-a dispus condamnarea participantului impropriu la mărturie mincinoasă, dar fără a exista un autor al faptei, iar în al doilea rând, cele două ordonanțe de clasare și Încheierea Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a constatat prescrierea faptelor autorului neidentificat, necunoscut și clasarea în baza prescripției. În opinia sa, că nu poate exista o participație improprie, fără a fi vorba de o infracțiune de sine stătătoare, iar în condițiile în care pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă nu există un autor, nici participația improprie nu poate exista.

Prima instanță a constatat că sentința penală nr. 279 din 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, privește soluționarea pe fond a unei cauze penale, iar hotărârea invocată de revizuent este o încheiere pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 17 martie 2022, care privește soluționarea unei plângeri împotriva unei ordonanțe de clasare și nu fondul cauzei, astfel că nu sunt incidente disp. art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât prevederile legale ce au fost declarate neconstituționale nu au fost atacate cu excepții de neconstituționalitate în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 249 F/22.12.2017, a cărei revizuire se solicită.

Împotriva sentinței penale nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022 revizuentul condamnat A. a formulat apel.

Revizuentul a arătat că motivele de revizuire se bazează pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) și f) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, în forma participației improprii, revizuentul a susținut că există două hotărâri care nu se pot concilia, invocând principiul ne bis in idem, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, consfințit și de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Revizuentul a invocat și Decizia nr. 8/2016 (dosar nr. x/2016), publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 430 din 08/06/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a statuat asupra noțiunii de "hotărâre definitivă", dar și considerentele Deciziei nr. 102/17.02.2021 a CCR referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive ale instanțelor civile prin care sunt soluționate chestiuni prealabile, conform art. 52 alin. (3) teza întâi din C. proc. pen.. Revizuentul a apreciat că se impune desființarea hotărârii, întrucât nu există fapta de mărturie mincinoasă cu un autor neidentificat și nici nerespectarea hotărârii judecătorești, atât timp cât nu a existat niciun act de rezistență sau o acțiune din partea sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală fiind fixat termen aleatoriu la 27 septembrie 2022.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Examinând cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (susținând că există două hotărâri care nu se pot concilia, respectiv hotărârea de condamnare și ordonanțele procurorilor care, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Tratatului Schengen, au valoarea unor hotărâri definitive judecătorești) și art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (la data pronunțării deciziei penale nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în lumina deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale).

În susținerea cazului de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., revizuentul a făcut referire la sentința penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încheierea din data de 17.03.2022 a Judecătoriei Sectorului 4 București pronunțată în Dosarul nr. x/2022.

În cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să existe două sau mai multe hotărâri definitive și hotărârile să nu se poată concilia.

Revizuentul a invocat art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., apreciind că este aplicabil în cauză, întrucât chestiunea prealabilă invocată era rezolvată de o instanță civilă, făcând referire la sentința civilă nr. 876/27.06.2011 a Jud. Tg. Secuiesc rămasă definitivă prin Decizia nr. 1231/R/13.06.2013 a Curții de Apel Brașov.

Se constată că nu există acest caz de revizuire dacă hotărârea civilă se referă la o chestiune prealabilă, iar cea penală la aceeași chestiune prealabilă, întrucât, dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea civilă, se impune în fața instanței penale cu autoritate de lucru judecat [art. 52 alin. (3) C. proc. pen..], iar dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea penală cu privire la chestiunea civilă prealabilă de care a depins soluționarea acțiunii penale, se impune cu autoritatea de lucru judecat instanței civile.

În speța de față, se constată că în fața instanței de apel nu a fost invocată chestiunea privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii civile ca o situație prealabilă, iar această hotărâre civilă nu au avut un rol determinant în adoptarea soluției de condamnare a revizuentului.

În ceea ce privește încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și ordonanțele procurorilor care au valoarea unor hotărâri definitive judecătorești în opinia revizuentului, fiind incident principiul ne bis in idem (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori).

Se constată că prin ordonanța procurorului din data de 12 octombrie 2021 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2016 s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării imediate la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale.

De asemenea, prin încheierea din data de 17 martie 2022 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, s-a respins plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței procurorului din data de 12 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată.

Înalta Curte amintește că principiul ne bis in idem, a cărui încălcare o invocă revizuentul, este prevăzut de dispozițiile art. 6 din C. proc. pen., conform cărora nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică". De asemenea, articolul 4 din Protocolul 7 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori" (ne bis in idem) statuând că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui Stat (...)".

Așadar, se constată că prin ordonanța prin care s-a dispus clasarea nu s-a pronunțat o soluție privind fondul cauzei, și Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând în jurisprudența sa, că principiul "ne bis in idem" nu este aplicabil atunci când s-a pronunțat o decizie prin care autoritățile judiciare au dispus clasarea cauzei, în absența oricărei aprecieri pe fond (Hotărârea Miraglia, C-469/03).

Atât timp cât procedurile paralele nu impun în sarcina persoanei o sancțiune globală excesivă, nu există o încălcare a principiului ne bis in idem. Autoritățile judiciare au posibilitatea să apeleze la proceduri legale complementare, dacă acestea formează un întreg, în sensul că răspund unor aspecte diferite ale raportului juridic/problemei sociale, fără a conduce la o sancțiune excesivă. Prin hotărârea atacată au fost invocate în legătură cu ne bis in idem chestiuni complementare, cum ar fi infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată/instigare la mărturie mincinoasă/nerespectarea hotărârilor judecătorești. Diferințele între actele invocate sunt semnificative: hotărârea de condamnare este anterioară soluției Parchetului vizând prescripția răspunderii penale, astfel că soluția Parchetului nu poate produce consecințe asupra hotărârii definitive care o precede, precum și faptul că hotărârea de condamnare îl vizează pe A. și ordonanța de clasare un autor necunoscut.

Referitor la cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că revizuirea cu privire la acțiunea penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte apreciază că motivul invocat de revizuent în susținerea cererii formulate nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.

Așa cum rezultă din examinarea actelor dosarului, deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, menționate în cuprinsul cererii, nu au avut ca obiect excepții de neconstituționalitate care să fi fost ridicate de către revizuent în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 249 F/22.12.2017, a cărei revizuire se solicită.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, referitor la acest motiv de revizuire [art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..], Curtea Constituțională, prin decizia nr. 126 din 03 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 (paragrafele 25 și urm.), a reținut că, în situația cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita -, partea nu mai poate solicita aplicarea respectivei decizii, aceasta neputând constitui un temei legal pentru o acțiune în justiție, întrucât, în caz contrar, consecința ar fi extinderea efectelor ei pentru trecut. Aceasta deoarece, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu poate fi răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul.

Ca urmare, prin decizia mai sus amintită (paragraful 33), s-a statuat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții Constituționale este circumscrisă doar sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. Astfel, s-a arătat că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se prin nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția referitoare la invocarea excepției de neconstituționalitate în cauza a cărei revizuire se solicită, soluția de respingere, ca inadmisibilă, pronunțată de instanța de fond apare ca legală și temeinică.

În raport de aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanță a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se, în raport de dispozițiile art. 453 și următoarele din C. proc. pen., că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv revizuentul nu a invocat niciun temei legal care să justifice o eventuală admitere a cererii sale de revizuire.

Pe cale de consecință, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, față de toate considerentele ce preced, de motivele de apel invocate și văzând și dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.