ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 47/F din data de 26 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul - condamnat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentința, instanța a fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2020 pe rolul instanței, revizuentul A., a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 249 F din data de pronunțată în Dosarul x/2016 de Curtea de Apel București, secția I penală, îndreptată prin încheierea din data de 5 ianuarie 2018.

În esență, s-a arătat că revizuentul a fost trimis în judecată și condamnat, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă iar la acest moment nu este identificat autorul și nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetării, deși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București se afla Dosarul nr. x/2016 (declinat din Dosarul nr; x/2011) pentru a se identifica autorul. S-a apreciat este incidentă situația prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Prin aceste aspecte învederate s-a arătat faptul că, la acest moment nu se cunoaște calitatea persoanei care ar putea fi subiect calificat al infracțiuni de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 alin. (4) vechiul C. pen. dacă avem în vedere momentul săvârșirii presupusei infracțiunii (16 mai 2011) sau art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. momentul schimbării încadrării juridice ianuarie 2015.

Or, persoana(le) neidentificată(te), sunt în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt împrejurări noi, concretizate în mod indubitabil asupra soluției instanței de fond și apel. Aceste aspecte sunt evidențiate în declarațiile personalului INML existente la pagina 11 alin. (2), (3), (4) din Sentința penală nr. 249/F/2017.

Prin urmare, este de analizat ce fel de calitatea are persoana neidentificată, atât timp cât acest aspect nu a fost lămurit, motiv care atrage netemeinicia încadrării de participație improprie la mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) și 273 alin. (2) lit. c) în care subiectul activ al infracțiunii este calificat și are calitate de expert sau interpret.(subiectul activ).

Prin urmare, era necesar a se stabilească calitatea persoanei care se presupune că ar fi săvârșit fapta invocată și presupusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și a se stabili în mod indubitabil și fără echivoc în ce a constat determinarea cu intenție directă a unor profesioniști, așa cum au reținut organul de cercetare penală și instanțele de judecată.

Or, este evident că fiind necesar să se dovedească intenția directă a revizuentului (participantului impropriu - instigator) la săvârșirea unei presupuse astfel de fapte, așa cum a fost reținută de instanța fondului în dispozitiv pagina 24 (acesta fiind obligat de instanța de judecata să se prezinte la solicitarea fermă a părții - vătămate - civile - reclamante, în dosarul civil).

Iar o altă problemă, care se naște cu privire la motivarea instanței de fond, este cea care se regăsește la pagina 13 alin. (1), din considerente, în care instanța fondului are în vedere coautoratul în cadrul experților pentru infracțiune de mărturie mincinoasă, și chiar fals, dar fără a menționa modalitatea în care a avut loc, iar logica ce s-ar deprinde din acesta alegație ar fi ca aceștia ar fi săvârșit fapta penală în calitate de autori sau coautori, deși nu sunt pedepsiți, ci doar neidentificați.

Or, o astfel de motivare, este hilară și inadecvată, atât timp cât printr-o astfel de sentință se atrage răspunderea penală a participantului impropriu, care în opinia curții acționează în mod nemijlocit asupra autorilor (coautorilor) faptei, deși aceștia nu există în calitate de autorii.

În aceeași măsură a dispus în temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea revizuentului, deși nu a existat un fapt material, o acțiune de rezistență, ci numai un refuz argumentat cu temeiuri juridice, (existau probe de A.D.N. prelevate în dosarul civil), și nu probe biologice așa cum sunt cele din dosarul penal (un lucru total diferit).

A se vedea declarațiile celor trei martori de la pagina 16, alin. (3), (4), (5) din Sentința penală nr. 249/F/2017 unde se afirmă că nu a fost o acțiune de rezistență, ci de refuz a condițiilor în care în mod abuziv s-a încercat și reușit prelevarea unor probe neconforme, ceea ce nu face obiectul unei infracțiuni de nerespectarea a hotărârii judecătorești.

Or, este evident că era imposibilă o astfel de acțiune violentă față de cei 6 mascați din trupele speciale, persoane antrenate pentru astfel de acțiuni, iar nivelul de pregătire și de educație nu îi permiteau să aibă o astfel de atitudine ca cea descrisă de Parchet și de instanța fondului în mod hilar.

Este evident că nu a existat un element de rezistență, opinia separată din Decizia nr. 131/A din 25 mai 2018 modificată prin îndreptarea de eroare materială din 19 ianuarie 2019 a Î.C.C.J, care descrie în detaliu acest fapt și ceea ce înseamnă opunerea la o hotărâre judecătorească, care în accepțiunea și interpretarea art. 370 alin. (3) C. proc. pen. nu putea fi încadrată ca fiind o hotărâre judecătoreasca, ci doar o încheiere.

Cu privire la admisibilitatea în principiu în conformitate cu dispozițiile art. 456 pct. 1, 2, 3 C. proc. pen. raportat la art. 459 C. proc. pen. s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admitere în principiu ale revizuirii laturii penale a Sentinței penale nr. 249/F/2017 modificată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din 5 ianuarie 2018 de pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admitere în principiu a cererii de revizuire cu privire la:

Revizuentul a mai solicitat admiterea în tot a cererii de revizuire pe latura penală a Sentinței penale nr. 249/F/2017 modificată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din 5 ianuarie 2018 de pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, și pe cale de consecința să fie constatată netemeinicia acesteia, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; raportat la art. 453 alin. (4), Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Totodată revizuentul a solicitat să fie avute în vedere și excepțiile de neconstituționalitate pronunțate, aspect care atrage incidența Deciziei nr. 873 din 15 decembrie 2015 intrată în vigoare din 22 martie 2016; Deciziei nr. 2 din 17 ianuarie 2017 intrată în vigoare din 5 mai 2017, Deciziei nr. 245 din 4 iunie 2020 intrată în vigoare din 27 iulie 2020 a CCR referitoare la prevederile art. 453 alin. (3), (4) C. proc. pen.

În Dosarul nr. x/2011, s-au pronunțat soluții de clasare pentru infracțiunile de fals, uz de fals și denunț calomnios, așa cum rezultă din Rezoluția din 29 noiembrie 2011, Ordonanța din 19 mai 2014 și Ordonanța din 29 iulie 2014 în Dosarul nr. x/2011 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Mai mult decât atât, prin Ordonanța din 14 ianuarie 2015 data în Dosarul nr. x/2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice, dar nu s-a menționat nici un temei al acestei schimbări și în baza cărui act, nefiind respectate descrierea faptelor care face obiectul urmării penale, încadrarea juridică a acesteia și după caz, datele privitoare la persoana suspectului (suspecților) sau inculpatului (art. 286 alin. (2) lit. c), d) C. proc. pen.).

În altă ordine de idei prin, Ordonanța din 23 ianuarie 2015 data în Dosarul nr. x/2011, nu sunt menționate faptele pentru care revizuentul a fost calificat ca suspect.

Prin urmare, deși nu exista temei de drept, jurisprudență sau decizii prin care suspectul inculpatul-revizuent să fie acuzat de (instigare) participație improprie la mărturie mincinoasă și nici o declarație a părții vătămate prin care aceasta să solicite anchetarea revizuentului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, ci erau declarații și solicitări pentru anchetarea unor infracțiunii de fals, uz de fals, șantaj așa cum s-a arătat mai sus clasate conform Ordonanțelor menționate.

Așa se și explică solicitarea de schimbarea a încadrării juridice din fața instanței de fond, dar și conținutul dispozitivului din Decizia nr. 131 A din 25 mai 2018 modificat prin îndreptarea de eroare materială al data de 19 ianuarie 2019, la criticile dispuse prin cererea de recurs în casație depusă în 10 decembrie 2018 de acesta și admis în principiu. (Dosar nr. x/2018)

Or, a arătat revizuentul că încadrarea și motivarea date de instanță în Decizia nr. 131/A/2018 (pagina 41 alin. ultim și pag 42 alin. (1) cu privire la art. 52 alin. (3) raportat la fals intelectual art. 321 C. pen., pe motivația pe care a argumentat ÎCCJ din considerente - opinie majoritară, ca de altfel și cele de la fila x alin. (7) care arata ca infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) cazul fortuit, raportat la art. 289 - luarea de mită, art. 291- traficul de influență, art. 259 alin. (1) - sustragerea sau distrugerea de înscrisuri C. pen.).

Prin urmare nu a fost stabilită calitatea acestuia, dacă este într-una din situațiile menționate în dispozițiile art. 272 alin. (2) lit. c) C. pen., aceea ce de expert sau interpret, aspecte care se răsfrânge asupra condițiilor de tipicitatea ale infracțiunii.

Or, o astfel de încadrare hilară a unei fapte, fără a fi stabilită calitatea autorului, este logic să atragă netemeinicia încadrării de participație improprie la mărturie mincinoasă, fapta prevăzută de art. 273 alin. (2) lit. c) în care subiectul activ al infracțiunii este calificat și are calitate de expert sau interpret, ceea ce nu este stabilit.

În sprijinul celor menționate mai sus sunt declarațiile persoanelor care au avut calitate de martor, în sensul că:

"în această unitate avea acces tot personalul în care se țineau probele "declarație martor B., C. "putea intra orice persoană care avea astfel de cartela", D. (declarație Parchet) "intră orice persoană care avea acces.", E. "aveau acces toate cadrele superioare, toți cei care aveau cartela de acces și cred că și personalul de întreținere".

Or, a incrimina și condamna o persoană pentru lipsa de siguranță, depozitare și pază a unor probe deținute de o entitate juridică, persoană care nu era dintre prepușii acesteia este o lipsă de logică și o hilaritate a unui logicii elementare ce se desprinde din considerentele și dispozitivul sentinței penale mai sus menționate.

În critica soluției date prin Sentința penală nr. 249/F/2017 de către Curtea de Apel București, secția a I a penală, ar fi trebuit avut în vedere și de opinia majoritară a ICCJ care avea posibilitatea să constate că întregul raționament avut în vedere de Curtea de Apel București, s-a fundamentat pe deducții și aprecieri nefundamentate pe probe certe care să dovedească săvârșirea infracțiunii de participație improprie la mărturie mincinoasă, atât timp cât subiectul activ (calificat) al infracțiuni este neidentificat, motiv pentru care însăși calificarea de mărturie mincinoasă întemeiată pe dispozițiile art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., (art. 260 C. pen. vechi dacă avem în vedere anul 2011) nu este una hilară.

Atitudinea revizuentului, din procesul civil de stabilire a paternității, în sensul de a se prezenta la I.N.M.L. la solicitarea părții reclamante (din procesul civil) actualmente parte vătămată majoră (F.), și a Instanței de Judecată (Judecătoria Târgu Secuiesc) nu se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar împrejurarea reținută de prima instanță în sensul că "infracțiunea de mărturie mincinoasă este posibil coautoratul în situația experților care în comun pot redacta un raport de expertiză - pag 13 - considerente Sentința nr. 249 F 22 decembrie 2017, este hilară, atât timp cât subiectul activ al infracțiuni de mărturie mincinoasă nu este identificat (nu se cunoaște calitate acestuia).

Pornind de la acest aspect, și mergând pe firul raționamentului prin raportare la împrejurările în care s-a formulat denunțul, prin care revizuentul a fost audiat ca suspect, ca și personalul I.N.M.L., pentru infracțiunile de fals, uz de fals, denunț calomnios în prima fază a cercetării penale etc, practic revizuentul a fost cercetat de două ori pentru aceleași fapte, în prima fază pe infracțiunile de fals intelectual art. 321 C. pen. (art. 289 C. pen. vechi dacă avem în vedere sesizarea instanței cu plângerea prealabilă) și denunț calomnios art. 259 C. pen. vechi, care s-au clasat (Ordonanța din 19 mai 2014 și Rezoluția din 29 noiembrie 2011 pentru că faptele nu exista) .

Apoi, prin Ordonanța din 14 ianuarie 2015, s-a schimbat încadrarea juridică pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) C. pen.) și din nou s-a început urmărirea penală fiind audiate aceleași persoane din cadrul personalul I.N.M.L. în legătura cu aceleași împrejurări, cu fapte, diferite și punerea sub acuzare a subsemnatului revizuent.

Or, este evident că aplicabil principiul " ne bis în idem, în cauza de față, în care sunt privite aceleași împrejurării de fapt prin care s-a vizat o dublă cercetare penală, (art. 6 C. proc. pen.) deși cercetarea penai nu a dus la o condamnare (Zigarela c Italiei - Decizia nr. 48154 99 din 3 octombrie 2002) este aplicabil și în situația revizuentului.

Se putea astfel constata că declarațiile martorilor date de două ori pentru aceleași împrejurări, existente în Volumul VI - cercetare penală la filele x - declarație G., fila 54 - declarație C., fila x declarație H., fila x declarație 2013, fila x declarație 2015, fila x declarație 2016 - I., filele x - declarație 2013 J., filele x - declarație 2013 E., fila x declarație 2015 - E., fila x declarație 2013, fila x declarație 2015 - B. etc. sunt făcute în același context al dublei cercetări.

Or, este evident că întregul raționament avut în vedere de prima instanță se fundamentează pe deducții și aprecieri nefundamentate, pe probe ilegal obținute care să dovedească săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă cu Autor Neidentificat, astfel cum este aceasta incriminată de C. pen. și în varianta reținuta în actul de sesizare.

Un alt aspect supus atenției, este cel referitor la probele administrate care nu dovedesc dincolo de orice îndoiala rezonabilă, că infracțiunea reținută și pentru care revizuentul a fost condamnat, nu se afla în cuprinsul Anexei prevăzută de Legea nr. 76/2008, motiv pentru care cele două rapoarte de expertiză efectuate de către I.N.C.R. sunt legale (a se avea în vedere art. 190 alin. (5) C. proc. pen.).

Nu există o încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți care să valideze examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală fiind o lipsă a consimțământului, ceea ce atrage o excludere a probelor obținute prin examinarea fizică.

În argumentația celor susținute mai sus, a se vedea și decizia Schmit contra Germaniei (cererea nr. x - Hotărârea din 5 ianuarie 2006, care are la origine o cercetare penală efectuată în raport de comiterea unei infracțiuni de inducere în eroare a organelor de anchetă. Curtea apreciind că respectare a vieții private, astfel, cum este protejată de art. 8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, implică respectarea integrității fizice a unei persoane.

De asemenea, este de văzut și Hotărârea din 15 mai 2018 din cauza Caruana contra Maltei, cererea nr. 41079 91 prin care o persoană vizată era doar martor într-o infracțiune de omor, iar prelevarea de mostre biologice a constituit o ingerința îndreptai la respectarea vieții private în sensul art. 8 par. 1 din Convenție (a se vedea și Hotărârea din 4 iunie 2014 în cauza Peruzza și Martens contra Germaniei - cererile 7841 08 și 57900 12).

De asemenea, s-a opinat că Înalta Curte în opinie majoritară, nu putea împărtăși susținerile din rechizitoriu, confirmate de prima instanță, în sensul că au existat probe care dovedesc vinovăția condamnatului, în cauza invocându-se pe de o parte probe indirecte, chiar ilegale, iar pe de altă parte deducții ce rezultă din afirmațiile unora dintre martorii audiați - împrejurare care nu erau suficientă însă pentru a concluziona că ar fi existat vreo faptă săvârșită de revizuentul-condamnat prin instigarea (participație improprie) a unei persoane neidentificate.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținuta în sarcina revizuentului inculpat, la pagina 13 din considerentele Deciziei nr. 249 din 22 decembrie 2017 modificată prin îndreptarea de eroare materială se reține ca:

"cu privire la infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești prevăzută de art. 287 lit. a) C. pen., este de reținut că: hotărârea instanței este netemeinică și chiar nelegală având în vedere că Încheierea prin din 5 iunie 2015 a fost pusă în executare, de către K., care nu erau trecuți în procesul-verbal, iar subiectul activ infracțiuni era statul și prin urmare cel în măsura în care ar fi fost prejudiciat de vreo acțiune sau inacțiune a inculpatului revizuent era statul, iar instituția care ar fi fost prejudiciată ar fi trebui să fie despăgubită.

De asemenea, nu s-a făcut dovada unor acte de rezistență, de lovire, amenințare, interpunerea unor obstacole în calea organului de executare etc. și prin urmare acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, fiind o forțare de încadrare juridică pentru a se ajunge din partea organului de cercetare penală la starea de " atitudine prin acesta descriere urmărindu-se dezumanizarea revizuentului, repetându-se la infinit o stare care nu era specifică acestuia .

Or, acest fapt nu s-a întâmplat atâta timp cât prin forța de coercițiune s-a pus în aplicare, deși o astfel de coercițiune, care a depășit limitele vieții private, art. 11 C. proc. pen. și a prezumției de nevinovăție a cauzat numeroase leziuni, revizuentului.

Prin urmare nu a exista nici un caz de nesupunere, de împotrivire la o astfel de procedura, nu a existat nici un act material de opunere, deși nu era acuzat de nici una dintre infracțiunile prevăzute în Anexa Legii nr. 78/2008, pentru care se puteau preleva probe biologice.

Or, este evident că au fost depășite limitele vieții private, art. 11 C. proc. pen. și a prezumției de nevinovăție, iar un astfel de tratament (folosirea forței brute) a cauzat numeroase leziuni, deși revizuentul nu era acuzat de nici una dintre infracțiunile prevăzute în Anexa Legii nr. 78/2008, pentru care se puteau preleva probe biologice.

De altfel, nu a fost individualizata noua vătămare reținuta - a drepturilor celor; învinuiri, iar încrederea în modul de instrumentare nu este un asemenea drept ori interes al persoanei vătămate.

Nu s-a dovedit în concret, dincolo de orice altă rezerva dubiu că persoana revizuentă - condamnată ar fi săvârșit vreo faptă penală, dar ceea ce este mai grav cu încălcarea unor drepturi și norme de drept art. 3 și 8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, toate în scopul de a se putea dovedi vinovăția persoanei.

Or, stabilirea paternității nu intra sub incidența legii penale, parchetul nu era sesizat cu o plângere în acest sens, ca și dovada stă faptul că nu a fost condamnat pentru această faptă instanța nu a motivat și nici Parchetul nu a precizat care a fost temeiul de drept pentru care s-a pornit cercetarea urmărirea penală, atât timp cât nu exista o plângerea prealabilă pentru acesta infracțiune, din parte părții vătămate, și în același timp nu era nici o infracțiune flagranta pentru care Parchetul să se sesizeze din oficiu (art. 360 C. proc. pen., art. 280 C. proc. pen. - vechi dacă se are în vedere data sesizării organului de urmărire penală și infracțiunea pentru care a fost sesizat - 30 iunie 2011)

Din punct de vedere penal s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. suntem într-o cauză de încetare a procesului penal, în sensul că fapta nu exista.

Iar dintr-un alt punct de vedere, ce vizează latura penal raportat la art. 396 alin. (5) cu aplicabilitatea art. 16 lit. e) C. proc. pen. în sensul că pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă lipsește sesizare organului de cercetare penală cu infracțiunea de mărturie mincinoasă, deoarece organul de cercetare penal a fost sesizat cu la data de 30 iunie 2011 cu plângerea de fals intelectual art. 289, uz de fals art. 291 C. pen. și denunțare calomnioasă art. 259 C. pen., iar la data de 13 februarie 2015 prin declarația dată de partea vătămată majoră se solicita anchetarea revizuentului sub incidența infracțiunii de fals intelectual și șantaj, aspecte pentru care a mai fost cercetat anterior acestor declarații, conform clasărilor din rezoluția din 29 noiembrie 2011, ordonanța din 19 mai 2014 și ordonanță din iulie 2014 în Dosarul nr. x/2011 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel București etc.

Mai mult decât atât, dacă se are în vedere și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., pentru infracțiunea de instigare, participație improprie la mărturie mincinoasă atât timp cât nu s-a făcut dovada unei acțiuni concrete din partea revizuentului în determinarea cu intenție a medicilor legiștii și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, deoarece nu s-a făcut dovada unor acte de rezistență, de lovire, amenințare, interpunerea unor obstacole în calea organului le executare etc. și prin urmare acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești .(a se vedea Anexa - Legii nr. 76/2008, prin care infracțiunea de mărturie mincinoasă nu făcea parte din aceasta, în temeiul căreia au acționat I.N.C.R. - I.G.R.

Revizuentul A. a depus Sentința penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2016; Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2016; filă Rechizitoriu nr. x din data de 10 august 2016; adresă din data de 25 mai 2020 solicitare relații Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 29 mai 2020 solicitare relații Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 17 noiembrie 2020 solicitare relații Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 17 iunie 2020 solicitare relații Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 5 iunie 2020 solicitare relații Dosar nr. x/2016; Ordonanța nr. 7492/P/2016 din data de 10 iunie 2020; Încheiere din data de 29 iunie 2020 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București; Adresa nr. x din 26 iunie 2020; Adresa nr. x din 5 iunie 2020, Rezoluție nr. 1335/P/2011 din data de 29 noiembrie 2011; Ordonanță nr. 1335/P/2011 din data de 19 mai 2014; Ordonanță nr. 133/II/2/2014 din data de 29 iulie 2014; Ordonanță nr. 1335/P/2011 din data de 14 ianuarie 2015; Ordonanță nr. 1335/P/2011 din data de 23 ianuarie 2015; Certificat medico-legal nr. A2/3825 din 17 iulie 2015; Declarații Dosar nr. x/2011, Declarații Dosar nr. x/2016, Declarații Dosar nr. x/2016; Încheiere din data de 24 noiembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București în Dosarul nr. x/2009, Ordonanța nr. 409/VIII/1/2014 din data de 11 februarie 2014; Rezoluție nr. 1335/P/2011 din data de 31 octombrie 2013; înscrisuri dosar civil; răspuns Colegiul Medicilor din 4 martie 2020; notă de îndrumare Dosar nr. x/2016.

La solicitarea instanței a fost atașat Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția I penală.

În cursul ședinței din data de 29 februarie 2021, revizuentul A. a depus înscrisuri aplicare sechestru, Adresa nr. x/2020 din data de 13 ianuarie 2021 a parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, încheierea din 13 noiembrie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, înscrisuri în legătură cu Dosarul nr. x/2018, încheiere din data de 4 mai 2016 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, înscrisuri Dosar civil x/2009, corespondență Institutul național de Criminalistică, Sentința nr. 6/2013 a Curții de Apel Bacău.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii persoanei condamnate A. de revizuire a sentinței de condamnare, s-a constatat:

Curtea a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri. În același timp, revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât prin folosirea ei se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

b. În ceea ce privește etapa admisibilității în principiu, Curtea a reținut că judecarea cererii de revizuire, indiferent de motivul invocat, presupune această primă etapă, care nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a acesteia.

În cadrul verificării filtru a admisibilității în principiu instanța analizează, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.: a) dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; b) dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă prin care a fost soluționat fondul cauzei; c) dacă cererea de revizuire a fost întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen. sau a fost completată în termenul stabilit de instanță; d) dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen. și de către una dintre persoanele prevăzute de art. 455 C. proc. pen., în limitele calității lor procesuale; e) dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

c. Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile enumerate la punctele (b) - (e), Sentința penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2016, fiind o hotărâre definitivă prin care a fost soluționat fondul cauzei, a fost formulată de revizuentul A., care a avut calitatea de inculpat în cauza a cărei revizuire se solicită și a fost întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a reținut că cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen., iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Mai mult, sub acest aspect, Curtea a constatat că se impune și precizarea că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, poate fi efectuată dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

Față de natura juridică de cale extraordinară de atac a revizuirii, faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei privesc descoperirea de noi probe astfel cum acestea sunt reglementate în art. 97 alin. (1) C. proc. pen., adică acele împrejurări care permit aflarea unor elemente noi susceptibile de a servi ca probă în justiție și de natură a aduce o lumină nouă asupra faptelor constatate prin hotărârea de condamnare definitivă.

Curtea a subliniat că un element de probă poate să fie considerat nou atât timp cât nu a fost cunoscut în timpul când cauza penală s-a judecat în fața instanțelor sau cunoscut fiind nu a putut fi produs și discutat de aceste instanțe. De asemenea, în raport de soluția dispusă prin Sentința penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2016 definitivă prin Decizia penală nr. 131/A/25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, probele noi trebuie să fie de natură a dovedi în mod vădit fie că infracțiunea nu a existat, fie că cel condamnat n-ar fi luat parte la comiterea ei.

b. Instanțele inițial investite cu Rechizitoriul nr. x/2011 emis în data de 10 august 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au fost chemate să analizeze dacă faptele inculpatului A., în prezent persoană condamnată, constând în determinarea, prin intermediul unei persoane rămasă neidentificată care a înlocuit probele biologice, a experților din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București să întocmească, fără vinovăție, Raportul de expertiză medico-legală nr. x/11 mai 2011 ce conține aspecte necorespunzătoare realității privind relația de înrudire biologică cu minora L., prin denaturarea rezultatului examinării ADN, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de participație improprie sub forma instigării mediate la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

În aceste condiții, Curtea a reținut că împrejurarea indicată de persoana condamnată A. în fundamentarea cererii de revizuire - nici la acest moment nu ar fi fost identificat autorul faptei pentru care s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor penale, și nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetări -, nu poate fi considerat faptă sau împrejurare ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei în Dosarul nr. x/2016

Curtea a observat că inclusiv criticile referitoare la netrimiterea în judecată a persoanei neidentificate care a înlocuit probele biologice au fost formulate, analizate, apreciate și respinse pe parcursul procesului penal finalizat prin pronunțarea Sentinței penale nr. 249/F/22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală definitivă prin Decizia penală nr. 131/A/25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prezentarea unor înscrisuri care emană de la organele de urmărire penală învestite cu cauza disjunsă din Dosarul nr. x/2011, adrese din care rezultă că nici în prezent organele de urmărire penală nu au reușit identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice, Curtea a reținut că nu reprezintă material probator necunoscut instanței, care să permită identificarea unei erori juridice și înlăturarea ei. Conținutul acestor înscrisuri nu afectează fondul cauzei penale și nu privesc circumstanțe de care nu avea cunoștință atunci când a pronunțat hotărârea în cauză, întrucât instanța de judecată s-a pronunțat asupra tipicității faptei de participație improprie la mărturie mincinoasă chiar dacă nu se reușise identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice.

Or, Curtea a concluzionat că ceea ce indică persoana condamnată A. în fundamentarea cererii de revizuire reprezintă doar mijloacele de probă care se doresc a fi readministrate în fața altei instanțe, iar nu fapte probatorii necunoscute instanței. Astfel, revizuentul urmărește, în realitate, o reinterpretare a faptelor în legătură cu apărarea susținută încă din cursul urmăririi penale și care nu a fost confirmată în primul ciclu procesual.

Astfel, Curtea a constatat că sunt argumente formale, care nu au suport legal și nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și, în orice caz, nu reprezintă elemente noi care ar putea să atragă revizuirea hotărârii judecătorești: a. criticile aduse modalității în care au fost motivate soluțiile de condamnare, modalitatea în care au fost apreciate mijloacele de probă cu ocazia pronunțării soluției de condamnare, analiza modalității în care mijloacele de probă administrate cu ocazia judecării cauzei s-au coroborat sau nu, respectiv elementele de fapt care pot fi extrase din analiza acestora și aptitudinea lor de a sprijini acuzația în materie penală, întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin raportare la valențele probatorii atribuite de către persoana condamnată situației de fapt astfel reținute; b. modalitatea de sesizare pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat, argumente care au fost analizate în procedura de cameră preliminară; c. criticile aduse legalității actelor procedurale întocmite ca urmare a punerii în executare a încheierii din data de 5 iunie 2015 sau legalității Ordonanței de schimbare a încadrării juridice nr. 1335/P2011 din data de 14 ianuarie 2015; d. încălcarea principiului ne bis in idem, astfel cum aplicarea acestui principiu a fost explicitată în cuprinsul cererii de revizuire a făcut obiectul judecății.

Procedura de revizuire servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fiind respectat principiul securității raporturilor juridice, care semnifică, potrivit jurisprudenței degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, între altele, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu urmează a fi rediscutată.

Curtea a reținut că excepție de la acest principiu poate fi doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cauza Brumărescu contra României, Hotărârea din 28 octombrie 1999). Securitatea juridică presupune respectarea principiului recunoscut de judecata (lucrului judecat), care implică regula finalității hotărârilor definitive, adică imposibilitatea oricărei părți de a pretinde o redeschidere a procedurilor interne privind o hotărâre judecătorească irevocabilă și obligatorie exclusiv cu scopul obținerii a unei noi examinări a pricinii în fond.

Totodată, Curtea a reținut că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judecata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești, acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Calea extraordinară de atac trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare.

În această ordine de idei, având în vedere normele legale naționale și raționamentele Curții Europene a Drepturilor Omului enunțate, Curtea a reținut că o eventuală admitere a cererii de revizuire depuse de persoana condamnată, ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de condamnatul A.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel revizuentul A.

Astfel, cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 8 aprilie 2021, apelantul revizuent A. a solicitat admiterea apelului de față, desființarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii, precum și în scris prin motivele de apel și concluziile scrise depuse la dosar.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 249/F/22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, solicitând, în esență, să se constate incidența cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului.

Astfel, a arătat că, a fost trimis în judecată și condamnat, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă jar la acest moment nu este identificat autorul și nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetării, deși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București se afla Dosarul nr. x/2016 (declinat din Dosarul nr. x/2011) pentru a se identifica autorul. S-a apreciat este incidentă situația prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Prin aceste aspecte învederate a arătat faptul că, la acest moment nu se cunoaște calitatea persoanei care ar putea fi subiect calificat al infracțiuni de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 alin. (4) vechiul C. pen. dacă avem în vedere momentul săvârșirii presupusei infracțiunii (16 mai 2011) sau art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. momentul schimbării încadrării juridice ianuarie 2015.

Or, persoana(le) neidentificată(te), sunt în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt împrejurări noi, concretizate în mod indubitabil asupra soluției instanței de fond și apel. Aceste aspecte sunt evidențiate în declarațiile personalului INML existente la pagina 11 alin. (2), (3), (4) din Sentința penală nr. 249/F/2017.

Prin urmare,în opinia sa este de analizat ce fel de calitatea are persoana neidentificată, atât timp cât acest aspect nu a fost lămurit, motiv care atrage netemeinicia încadrării de participație improprie la mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) și 273 alin. (2) lit. c) în care subiectul activ al infracțiunii este calificat și are calitate de expert sau interpret.(subiectul activ).

Totodată, a apreciat că era necesar a se stabili calitatea persoanei care se presupune că ar fi săvârșit fapta invocată și presupusa în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și a se stabili în mod indubitabil și fără echivoc în ce a constat determinarea cu intenție directă a unor profesioniști, așa cum au reținut organul de cercetare penală și instanțele de judecată.

Or, în opinia revizuentului este evident că fiind necesar să se dovedească intenția directă a revizuentului (participantului impropriu - instigator) la săvârșirea unei presupuse astfel de fapte, așa cum a fost reținută de instanța fondului în dispozitiv pagina 24 (acesta fiind obligat de instanța de judecata să se prezinte la solicitarea fermă a părții - vătămate - civile - reclamante, în dosarul civil).

Iar o altă problemă, care se naște cu privire la motivarea instanței de fond, este cea care se regăsește la pagina 13 alin. (1), din considerente, în care instanța fondului are în vedere coautoratul în cadrul experților pentru infracțiune de mărturie mincinoasă, și chiar fals, dar fără a menționa modalitatea în care a avut loc, iar logica ce s-ar deprinde din acesta alegație ar fi ca aceștia ar fi săvârșit fapta penală în calitate de autori sau coautori, deși nu sunt pedepsiți, ci doar neidentificați.

Or, o astfel de motivare, este hilară și inadecvată, atât timp cât printr-o astfel de sentință se atrage răspunderea penală a participantului impropriu, care în opinia curții acționează în mod nemijlocit asupra autorilor (coautorilor) faptei, deși aceștia nu există în calitate de autorii.

În aceeași măsură a dispus în temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea revizuentului, deși nu a existat un fapt material, o acțiune de rezistență, ci numai un refuz argumentat cu temeiuri juridice, (existau probe de A.D.N. prelevate în dosarul civil), și nu probe biologice așa cum sunt cele din dosarul penal (un lucru total diferit).

În acest sens a solicitat a se vedea declarațiile celor trei martori de la pagina 16, alin. (3), (4), (5) din Sentința penală nr. 249/F/2017 unde se afirmă că nu a fost o acțiune de rezistență, ci de refuz a condițiilor în care în mod abuziv s-a încercat și reușit prelevarea unor probe neconforme, ceea ce nu face obiectul unei infracțiuni de nerespectarea a hotărârii judecătorești.

În opinia sa, este evident că era imposibilă o astfel de acțiune violentă față de cei 6 mascați din trupele speciale, persoane antrenate pentru astfel de acțiuni, iar nivelul de pregătire și de educație nu îi permiteau să aibă o astfel de atitudine ca cea descrisă de Parchet și de instanța fondului în mod hilar.

Totodată, a menționat că este evident că nu a existat un element de rezistență, opinia separată din Decizia nr. 131 A din 25 mai 2018 modificată prin îndreptarea de eroare materială din 19 ianuarie 2019 a ÎCCJ, care descrie în detaliu acest fapt și ceea ce înseamnă opunerea la o hotărâre judecătorească, care în accepțiunea și interpretarea art. 370 alin. (3) C. proc. pen. nu putea fi încadrată ca fiind o hotărâre judecătoreasca, ci doar o încheiere.

Cu privire la admisibilitatea în principiu în conformitate cu dispozițiile art. 456 pct. 1, 2, 3 C. proc. pen. raportat la art. 459 C. proc. pen. s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admitere în principiu ale revizuirii laturii penale a Sentinței penale nr. 249/F/2017 modificată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din 5 ianuarie 2018 de pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală.

Prin urmare, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de formă și fond de admitere în principiu a cererii de revizuire.

În speță, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A. trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și de a conduce la o altă soluționare a cauzei.

Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. prin motivele cererii sale de revizuire, se referă la faptul că a fost condamnat pentru instigare mediată în forma participației improprii la mărturie mincinoasă, iar autorul faptei pentru care s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor penale nici la acest moment nu ar fi fost identificat, și nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetări, nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită,întrucât autorul nu era cunoscut nici când au fost pronunțate hotărârile de condamnare și nu este cunoscut nici la acest moment. Prin urmare, acesta nu este fapt nou în sensul dispozițiilor legale evocate.

De asemenea, Înalta Curte constată că, toate criticile aduse modalității în care au fost motivate soluțiile de condamnare, modalitatea în care au fost apreciate mijloacele de probă cu ocazia pronunțării soluției de condamnare, analiza modalității în care mijloacele de probă administrate cu ocazia judecării cauzei s-au coroborat sau nu, respectiv elementele de fapt care pot fi extrase din analiza acestora și aptitudinea lor de a sprijini acuzația în materie penală, întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin raportare la valențele probatorii atribuite de către persoana condamnată situației de fapt astfel reținute; modalitatea de sesizare pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat, argumente care au fost analizate în procedura de cameră preliminară; criticile aduse legalității actelor procedurale întocmite ca urmare a punerii în executare a încheierii din data de 5 iunie 2015 sau legalității Ordonanței de schimbare a încadrării juridice nr. 1335/P2011 din data de 14 ianuarie 2015; încălcarea principiului ne bis in idem, astfel cum aplicarea acestui principiu a fost explicitată în cuprinsul cererii de revizuire au făcut obiectul judecății,și nu sunt faptele sau împrejurări noi, de natură a stabili existența unei erori judiciare și de a conduce la o altă soluționare a cauzei.

De altfel, invocarea efectelor deciziilor Curții Constituționale menționate de revizuent cu referire la nelegalitatea probatoriilor administrate în cauză s-ar fi circumscris cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai dacă excepția ar fi fost invocată în cauză, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, decizia Curții Constituționale ar fi declarat neconstituțională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că prezentarea unor înscrisuri care emană de la organe