Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 266/2022

HOTĂRÂRE
05.12.2022
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 266/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 decembrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Hotărârea recurată Prin decizia nr. 1607 din 23 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. S.A. prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 915 R din 13 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012. Hotărârea a fost pronunțată irevocabilă, potrivit art. 377 C. proc. civ. din 1865. Recursul Împotriva acestei hotărâri, A. S.A. prin administrator special B. a formulat recurs. În cuprinsul memoriului de recurs, au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc.

civ. din 1865. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 299 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Potrivit art. art. 377 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, sunt hotărâri irevocabile cele date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. În cauză, recurentul A. S.A. a formulat recurs împotriva unei decizii irevocabile, prin care a fost soluționată o cerere de revizuire, fiind incidente dispozițiile art. 320 alin. (2) C. proc.

civ. din 1865, "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Din perspectiva celor expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia împotriva căreia s-a formulat recurs este o hotărâre judecătorească irevocabilă, sens în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Înalta Curte reține că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. S.A. prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 1607 din 23 iunie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. S.A. prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 1607 din 23 iunie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-09
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 213/2023
Ședința publică din data de 9 octombrie 2023 Asupra recursului, constată următoarele: I. Hotărârea recurată Prin decizia civilă nr. 2404 din 07 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția I civilă, în dosarul n
ÎCCJ 2022-11-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 243/2022
, prin decizia ce formează obiectul recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a soluționat cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. din 1865. Conform art. 328 alin. (1) din
ÎCCJ 2022-05-23
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 122/2022
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2597 din 24 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca tardivă
ÎCCJ 2023-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2023
alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a mai reținut că nici motivele invocate prin completarea contestației în anulare nu se încadrează în motivul de contestație în anulare analizat, pentru co
ÎCCJ 2024-02-12
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 35/2024
te în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "Sunt hotărâri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă