ÎCCJ, Decizia nr. 258/2022

Ședința publică din data de 5 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2565 din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimată contestația declarată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 177 din 6 martie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivare, s-a reținut incidența art. 413 alin. (2) și a art. 418 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, iar pentru reluarea judecății era necesară formularea unei cereri de către una dintre părți, întrucât art. 415 C. proc. civ. nu prevedea posibilitatea instanței de a repune cauza de rol din oficiu, în vederea continuării judecății.

Instanța a constatat că dosarul nr. x aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a provocat suspendarea judecății, a fost soluționat definitiv la data de 12 mai 2021, prin decizia nr. 2777 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 12 mai 2021 și s-a împlinit la data de 12 noiembrie 2021, cererea de repunere pe rol fiind formulată de recurent abia la data de 16 decembrie 2021.

Instanța nu a reținut precizările contestatorului A., transmise la data de 14 martie 2022, în sensul ca nu i-a fost comunicată decizia definitivă nr. 2777 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și nici că judecarea cauzei suspendate trebuia să se reia din oficiu și nu la cererea sa, reținând incidența art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia recurentul reclamant avea obligația de a contribui la desfășurarea și de a urmări finalizarea procesului, aceasta și în virtutea principiului disponibilității procesului civil.

În consecință, a reținut ca sunt neîntemeiate și susținerile contestatorului din cuprinsul precizărilor depuse la 14 martie 2022, referitoare la faptul că termenul de perimare începe să curgă de la data comunicării hotărârii definitive, dispozițiile art. 413 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. stabilind fără echivoc momentul rămânerii definitive a hotărârii și nu cel al comunicării acesteia către părți.

Recursul

Împotriva deciziei sus amintite, contestatorul A. a formulat recurs.

În cuprinsul criticilor, recurentul a susținut că nu a avut cunoștința de existența hotărârii definitive ce a făcut obiectul cauzei nr. 7571/2/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrate și fiscal și nici de încheierea de suspendare din cadrul dosarului Înaltei Curți, care s-a pronunțat pe durata pandemiei.

A apreciat că art. 415 C. proc. civ. ar prevedea că judecata cauzei se reia din oficiu; repunerea pe rol este condiționată de cererea părților doar când suspendarea cauzei se face prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor, sens în care a invocat și Decizia nr. 2/2022.

Ca urmare, recurentul apreciază că și-a îndeplinit toate obligațiile procesuale, așa încât nu se impunea sancțiunea perimării cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că obiecțiile recurentului se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată măsura perimării cauzei, respectiv aplicarea greșită a unei norme de drept procesual civil.

Acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurentă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Conform prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."

În cauză, prin încheierea din 20 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și a dispus suspendarea contestației declarate de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 177 din 6 martie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea încheierii, instanța a reținut că dezlegarea cauzei depinde de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul judecății în dosarul anterior indicat, întrucât avizul negativ nr. C2014/13 martie 2017 emis de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Management Resurse Umane a stat la baza soluției de respingere a cererii de transfer formulată de contestator.

Prin decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimarea căii de atac, în considerente arătându-se că dosarul ce a provocat suspendarea judecății a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 2777 din 12 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 12 mai 2021 și s-a împlinit la data de 12 noiembrie 2021, cererea de repunere pe rol fiind formulată de recurent abia la data de 16 decembrie 2021.

Înalta Curte va înlătura susținerile recurentului, potrivit cărora acesta nu ar fi avut cunoștință de existența hotărârii definitive ce s-a pronunțat în dosarul în raport de care s-a suspendat cauza, reținând prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

De asemenea, nici criticile referitoare la aplicarea greșită a art. 415 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Astfel, suspendarea cauzei în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus la cererea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu poate fi primită interpretarea dată de recurent textului de lege incident, în sensul că ar fi obligația instanței de judecată de a relua judecata cauzei, din oficiu, întrucât în cazul de față reluarea judecării procesului nu se putea face decât la cererea uneia dintre părți, cu respectarea art. 415 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în lipsa unei dispoziții exprese în conținutul art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., care să prevadă repunerea pe rol din oficiu, obligația de a solicita reluarea judecării procesului, în ipoteza suspendării cauzei în temeiul art. 413 din același cod, revine părților, în sarcina cărora există obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.

În acest sens, Înalta Curte dă eficiență obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 din C. proc. civ. citat anterior, cu consecința că lipsa cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de către partea interesată, în termenul prevăzut de art. 416 alin. (1) din același cod, atrage sancțiunea perimării cererii de chemare în judecată, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate.

Suspendarea legală facultativă nu este condiționată de acordul părților, iar alin. (2) al art. 413 C. proc. civ. prevede că suspendarea dăinuie până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Înalta Curte reține, din interpretarea art. 416 alin. (3) C. proc. civ., că situațiile ce nu constituie cauze de perimare sunt expres prevăzute de lege și se referă la cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

De asemenea, art. 415 pct. 3 C. proc. civ. reglementează situația când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, și anume în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7 din același cod, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa cum s-a arătat anterior, situația suspendării facultative a cauzei pendinte nu face parte din categoria situațiilor în care instanța ar fi trebuit să efectueze, din oficiu, actele de procedură. Ca urmare, neformularea în termenul de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza care a provocat suspendarea a unui act de procedură, constituie o rămânere în nelucrare a cererii, din motive imputabile părții, fiind incidentă sancțiunea perimării.

De altfel, trimiterile recurentului la cele stabilite prin Decizia nr. 2/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu au relevanță în cauză, considerentele acesteia făcând referire la situația particulară prevăzută de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., când reluarea judecății se face din oficiu după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4) C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cum de la data soluționării definitive a dosarului pentru care a fost suspendată judecata cauzei, 12 mai 2021, pricina a rămas în nelucrare din culpa părților, care nu și-au manifestat voința cu respectarea exigențelor procedurale în sensul continuării judecății, în mod corect instanța învestită cu judecarea căii de atac a constatat perimarea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 181 alin. (3) C. proc. civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună.

În speță, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. a început să curgă la data de 12 mai 2021 și s-a împlinit la 12 noiembrie 2021, potrivit prevederilor legale enunțate anterior, în contextul în care părțile nu solicitat repunerea cauzei pe rol, neexistând nici un act de procedură care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2565 din 10 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2022.