ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de la data de 27.11.2020, sub nr. x/25020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anularea Deciziei nr. 435 din 04.11.2020 privind soluționarea contestației formulate de către UAT Municipiul Constanța înregistrată la MLPDA sub nr. x din 13.10.2020 privind proiectul cod SMIS 129220, cu titlul "Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța", anularea adresei de autorizare a Cererii de rambursare nr. x înregistrată la Primăria Municipiului Constanța sub nr. x/25.09.2020 și anularea Notei de neconformitate nr. SVAPCI 72591/03.09.2020 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la rambursarea întregii sume solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. x

2.1. Prin sentința civilă nr. 3380 pronunțată în data de 19 mai 2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ.

În motivarea soluției, a reținut că, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 de beneficiarul persoană juridică de drept public, nemulțumit de actul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, competența teritorială aparține instanței de la sediul reclamantului beneficiar în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cu trimitere la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, aplicabil în temeiul art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

Tribunalul a constatat că în cauză nu este incident art. 111 C. proc. civ., text care reglementează o competență teritorială alternativă, din moment ce în contenciosul administrativ competența teritorială este reglementată prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text ce definește o competență teritorială exclusivă.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1369/2021 pronunțată la 6 august 2021, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până la soluționarea conflictului negativ de competență ivit și a trimis cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanța a constatat că sediul pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este situat în București (sediu care reprezintă criteriul legal cu caracter exclusiv pentru determinarea competenței teritoriale, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 incidente în cauză) în circumscripția Tribunalului București căruia îi revine competența teritorială de soluționare în prima instanță a cauzei, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 435 din 04.11.2020, anularea adresei de autorizare a Cererii de rambursare nr. x și a Notei de neconformitate nr. SVAPCI 72591/03.09.2020 emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului ca persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în acest sens.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Județul Cluj și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.