ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5495/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-A contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Atezolizumab (denumire comercială Tecentriq) și Nab - Paclitaxel (denumire comercială Abraxane) până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal și, în temeiul art. 997 alin. (3) C. proc. civ., executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința civilă nr. 611 pronunțată la 16 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-A contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii; a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății, a ordonat pârâților ca, fără somație și fără trecerea unui termen, până la finalizarea negocierilor pentru încheierea contractului cost-volum, dar nu mai târziu de data soluționării litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2021, să asigure în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, reclamantei A. combinația de medicamente ATEZOLIZUMAB (denumire comercială TECENTRIQ) și NAB - PACLITAXEL (denumire comercială ABRAXANE).

Împotriva sentinței civilă nr. 611 pronunțată la 16 aprilie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-A contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății, care au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Pârâtul Ministerul Sănătății nu a depus la dosar motivele de recurs.

Prin motivele de recurs, în esență, recurenții-pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România au susținut că instanța de fond a apreciat eronat că, în speță ar fi întrunite condițiile pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, pronunțând o sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând excepția netimbrării recursului declarat de Ministerul Sănătății asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația instituției pârâte de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluția din data de 14 mai 2021 s-a dispus comunicarea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la filele x, acesta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea căii de atac pentru netimbrare.

Totodată, Înalta Curte constată că este incidentă în cauză și va examina și excepția nulității căii de atac formulate de Ministerul Sănătății, pentru nemotivare.

Înalta Curte constată că recurentul pârât a invocat prevederile art. 1000 alin. (1) și alin. (4) coroborat cu art. 487 rap.la art. 470 alin. (5) C. proc. civ. și s-a limitat la a-și exprima dezacordul față de soluția primei instanțe.

Însă, nu s-a referit și nu a combătut în niciun fel aspectele reținute prin considerentele hotărârii recurate, care au avut în vedere, în esență, admisibilitatea cererii formulată de reclamantă pe calea ordonanței preșidențiale.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a adus nici o critică hotărârii recurate, menționând că va depune motivele de recurs dezvoltate în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată nulitatea recursului promovat de pârâtul Ministerul Sănătății.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a intimatei-reclamante A., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, în considerarea următoarelor argumente:

Intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Atezolizumab (denumire comercială Tecentriq) și Nab - Paclitaxel (denumire comercială Abraxane) până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prima instanță a admis, în parte, cererea dedusă judecății reținând în esență pasivitatea autorităților de a efectua demersurile pentru actualizarea Listei medicamentelor compensate (H.G. nr. 720/2008), deși această obligație le revine, conform acestui act normativ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că se impune a analiza, cu prioritate, chestiunea vizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință, având în vedere că aceasta este o excepție de fond (ce vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimata-reclamantă A. a decedat la data de 21 iulie 2021, conform certificatului de deces nr. x/2021 eliberat de Primăria Sector 3 București .

Prin urmare, la acest moment, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și că obiectul prezentei acțiuni, respectiv " obligarea paraților la asigurarea către asiguratul A., în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Atezolizumab (denumire comercială Tecentriq) și Nab - Paclitaxel (denumire comercială Abraxane)", vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia.

În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu este îndeplinită, Înalta Curte, va admite recursurile declarate de pârâți, va casa sentința civilă recurată și, în rejudecare, va constata nulitatea acțiunii promovată de reclamanta A., ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, va casa sentința recurată și, rejudecând, va constată nulitatea acțiunii promovată de reclamanta A., ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 611 din 16 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursurile formulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința și, rejudecând cauza:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.