ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 27 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea actului de constatare - raport de evaluare încheiat de pârâtă la data de 6.11.2015 și comunicat la data de 9.11.2015. Prin sentința civilă nr. 67/16.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare, precum și acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Prin Decizia nr. 417 pronunțată la data de 31 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 67/16.03.2015, a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 3 mai 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 67/2015-PI pronunțata la 16 martie 2015 de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015, admiterea cererii, stabilirea unui termen de judecata pentru a rejudeca hotărârea a cărei revizuire o solicită și rejudecând fondul, să se dispună admiterea acțiunii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 22.05.2019, revizuentul A. a formulat cerere de suspendare solicitând admiterea cererii, suspendarea Sentinței 67/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 și a Deciziei ICCJ nr. 417/2019 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 05.06.2019, revizuentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, respectiv daca articolul 13 din Recomandarea 10/2000 se opune ca întreaga reglementare a Legii nr. 161/2003 se aplică și cu privire la speța de față sau doar la norma interna reprezentată de către art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, pe care se fundamentează Raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate cu privire la incompatibilitatea/conflictul de interese.

Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 389 pronunțată în data de 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a CJUE și de suspendare a cauzei formulată de revizuentul A., a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 67/16.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015 formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate și a respins cererea revizuentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 389 pronunțată la 22 decembrie 2020 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea cererii de revizuire cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul anulării raportului de evaluare încheiat la 6 noiembrie 2015. Recurentul revizuent a prezentat pe larg istoricul speței, precizând în susținerea recursului următoarele: - instanța de fond nu a procedat la o verificare concretă a dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ci s-a limitat a reține că Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre nu intră în sfera actelor susceptibile de a fi interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de articolul sus-menționat. - instanța de fond a analizat admisibilitatea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din perspectiva dispozițiilor art. 267 din TFUE, însă această analiză s-a realizat în raport de emitentul actului juridic indicat, nu prin raportare la conținutul cererii. De asemenea, Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei este un act juridic adoptat pentru a produce efecte juridice. Așadar, recomandările pot fi utile pentru clarificarea unor probleme de drept, în mod formal, iar recomandările, formulate de către Consiliu de Comisie sunt de cele mai multe ori invitații adresate Statelor Membre de a-și modifica legislația națională și de a o adopta unui cadru general propus, iar de cele mai multe ori recomandările preced acte cu caracter obligatoriu ale Comunității (regulament, directivă, decizie). De asemenea, recomandările și celelalte acte ale UE care nu au aplicabilitate și caracter obligatoriu, contribuie totuși la implementarea unor dispoziții obligatorii și sunt de natură să dea naștere unor așteptări legitime ale destinatarilor acestora și chiar pot sta la baza atragerii răspunderii delictuale ale instituțiilor Uniunii Europene emitente. - apreciază că susținerile și mijloacele de apărare formulate nu au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea cererii de revizuire din perspectiva motivelor invocate. - Instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiilui, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții de Justiției a Uniunii Europene. Curtea de Justiției a Uniunii Europene a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevantei unei hotărâri preliminare, acestor instanțe revenindu-le obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare. În acest context, prin pronunțarea sentinței civile nr. 67/2015 a Curții de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2015, nu s-au avut în vedere dispozițiile Recomandării 10/2000, în special cele ale art. 13 din aceasta, dispoziții ce îi erau aplicabile cu atât mai mult cu cât prin raportul contestat s-a reținut faptul că este vinovat de un conflict de interese ce generează incompatibilitatea prin încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Asupra acestui cadru legal s-a pronunțat si Curtea Constituțională prin Decizia nr. 104/2018, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, decizie publicata in Monitorul Oficial nr. 446 din 29 mai 2018 prin care a statuat ca dispozițiile legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 sunt neconstituționale. Solicită a se avea în vedere că raportând norma internă la dispozițiile art. 13 din Recomandarea 10 din 2000 se poate observa că legea română dezavantajează recurentul, astfel că acesta vine și aduce completări la norma europeană și nu îi respecta principiul priorității, așa cum este stabilit de art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Apărări formulate în cauză Intimata a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 mai 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-revizuent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că prin sentința civilă nr. 389 pronunțată în data de 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a CJUE și de suspendare a cauzei formulată de revizuentul A., a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 67/16.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015 formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate și a respins cererea revizuentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să vizeze interpretarea și validitatea unui text din dreptul U.E., ce are legătura cu cauza, a cărui interpretare nu este clară, fiind necesară o dezlegare din partea C.J.U.E. dar, în dosar solicitarea privește Recomandarea nr. R (2000) 10 privind codurile de conduită ale funcționarilor publici (în special art. 13) emisă de Comitetului Miniștrilor Statelor Membre, adică de o instituție de drept internațional constituită în cadrul organizației internaționale a Consiliul Europei, distinctă de Uniunea Europeană, și ale cărei acte, prin urmare, nu intră în sfera celor susceptibile a fi interpretare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Judecătorul fondului a rezumat, constatând că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind invocarea încălcării unei prevederi din dreptul Uniunii Europene și a apreciat că cererea de revizuire formulată este nefondată și se impune a fi respinsă ca atare. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde motivelor invocate în limitele prevăzute de lege. Cu privire la criticile formulate de recurentul - revizuent subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că sunt nefondate și vor fi respinse. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv problemele esențiale ridicate de părți, respectiv verificarea împlinirii termenului de perimare. În acest context, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate într-o cale extraordinară de atac întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție. Instanța de recurs precizează că simpla invocare a prevederilor de drept unional și a practicii CJUE nu este de natură a determina incidența cazului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, căci acestea trebuie să se afle în legătură cu problema de drept supusă analizei în decizia atacată cu revizuire. Înalta Curte constată că criticile de nelegalitate formulate de revizuent pot fi sintetizate după cum urmează: (i) critici referitoare la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară; (ii) critici referitoare la cererea de revizuire a sentinței civile nr. 67/16.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015. Critica privind obligativitatea instanței care a soluționat cererea de revizuire de a proceda la demararea unei proceduri preliminare în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene nu are suport. Instanța a considerat că nu se impune să procedeze astfel pentru că cererea vizează Recomandarea nr. R (2000)10 emisă de Comitetul Miniștrilor Statelor Membre care nu intră în sfera celor susceptibile a fi interpretare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Instanța națională învestită cu soluționarea unui litigiu, decide, din oficiu sau la cererea uneia dintre părți, dacă că are nevoie să dezlege mai întâi o problemă de drept a Uniunii, de care depinde în tot sau în parte soluția pe care o va pronunța în dosar și atunci trebuie să hotărască dacă o poate dezlega singură sau nu. În cazul în care are îndoieli în legătură cu modul în care trebuie dezlegată această problemă, ea poate solicita Curții de Justiție să pronunțe o hotărâre preliminară, suspendând totodată judecata cauzei, până la soluționarea cererii de către Curte. Decizia îi aparține exclusiv, indiferent dacă este o instanță chemată să judece cauza în ultim grad sau nu. Instanța de fond a procedat la o verificare concretă a dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a precizat că Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre nu intră în sfera actelor susceptibile de a fi interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de articolul sus-menționat Prin cererea de revizuire și ulterior, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a susținut incidența Recomandării nr. R (2000) 10 privind codurile de conduită ale funcționarilor publici emisă de Comitetului Miniștrilor Statelor Membre, deși acest act nu face parte din dreptul Uniunii Europene, din aquis-ul comunitar. Instanța de recurs reține că, revizuentul se afla într-o eroare, întrucât prin Raportul de evaluare nr. x/06.11.2015, act contestat, ce stă la baza cererii sale de chemare în judecată, s-a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, reglementat de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 176/2003, nefiindu-i reținut un conflict de interese, să i se poată aplica art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri ai Uniunii Europene, care se referă la instituția conflictului de interese. Înalta Curte precizează, în acord cu instanța de fond, că nu pot fi reținute notele de ședință înregistrate la data de 24.09.2019, în sensul incidenței hotărârii Salvatore Grimaldi împotriva Fonds des maladies professionnelles din cauza C-322/88 pronunțată de CJUE întrucât, în principal se încalcă prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ce vizează termenul de motivare a cererii de revizuire și, în subsidiar, nu au legătură cu cauza. În speță, prin recursul la revizuire promovat, se tinde în realitate la o nouă judecată a cauzei, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice. Simplul fapt că recurentul-revizuent are un alt punct de vedere decât instanța de revizuire, nu constituie un motiv legal și suficient pentru a rejudeca o cauză. Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod legal instanța de fond a analizat condițiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, reținând că acestea nu sunt întrunite în cauză. În acord cu judecătorul fondului, amintește Înalta Curte că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil/definitiv al hotărârilor judecătorești, conform jurisprudenței CEDO. Procedura de revizuire nu trebuie să reprezinte "un recurs camuflat" al cărui scop să fie obținerea unei noi examinări a cauzei, pentru a nu se încălca principiul securității raporturilor juridice, precum și "dreptul la o instanță" al părților în sensul articolului 6 al Convenției. În același sens, este și jurisprudența constantă a CEDO, potrivit căreia, admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă, printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o nouă hotărâre, în privința sa (exemplu: cauzele Șerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României). În altă ordine, analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii și nici nu a fost depășit obiectul investirii, cum eronat a susținut revizuentul. Se reține că instanța de fond a analizat condițiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, aspectele invocate nefiind dovedite. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului - revizuient ce atrag incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situație de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.