ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5449/2022

HOTĂRÂRE
16.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5449/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 iulie 2021, revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Colegiul Medicilor Cluj, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2042 din 31 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Intimatul Colegiul Medicilor Cluj a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire.

Prin încheierea din 8 decembrie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării revizuirii formulate de revizuentul A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 08.12.2021, a fost dispusă suspendarea judecării revizuirii, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 08.12.2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 08.06.2022.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, o cerere de redeschidere a procesului aptă să producă efectul întreruptiv al perimării, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Admite excepția perimării.

Constată perimată revizuirea declarată de A. împotriva deciziei civile nr. 2042 din 31 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2022
Ședința publică din data de 15 iunie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2020, recurentul A. a declarat recurs împotriva înche
ÎCCJ 2022-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2022
2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.. Prin decizia nr. 2593 din 21 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2023-06-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3095/2023
I.3. Împotriva acestei încheieri petentul a formulat cerere de revizuire, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 aprilie 2021, sub nr. x/2021. Prin rezol
ÎCCJ 2024-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2024
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 622/2022 din 30 mai 2022 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrati
ÎCCJ 2022-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2022
contencios administrativ și fiscal. II. Cu privire la cererea de revizuire de față Analizând cu prioritate excepția perimării cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei nr. 1681/2019 din 4 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel
Sursă