ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4957/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, la data de 04.11.2020, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta Uniunea Județeană a Organizațiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Județean al Pensionarilor Vâlcea, în numele membrilor și simpatizanților, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, anularea parțială a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020.

În subsidiar, a invocat caracterul neconstituțional al acestui act normativ și a solicitat obligarea pârâților la punerea în aplicare a prevederilor art. 86 din Legea nr. 127/2019.

Prin sentința civilă nr. 184 din 9 februarie 2021, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 05.03.2021.

Prin sentința civilă nr. 163 din 21 septembrie 2021, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale și a respins cererea îndreptată împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția inadmisibilității invocată de Guvernul României.

A respins cererea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

A respins cererile de intervenție accesorie.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Uniunea Județeană a Organizațiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Județean al Pensionarilor Vâlcea a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susținut recurenta că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii și Protecției Sociale este nelegală, interpretându-se eronat dispozițiile legale aplicabile, art. 32 și 36 C. proc. civ.. Au fost încălcate principiul protecției sociale, principiul respectării demnității umane, egalității de șanse și de tratament, principiul coeziunii sociale, principiul respectării legislației Uniunii Europene, principiul consultării partenerilor sociali, principiul promovării unei societăți echilibrate.

Conform art. 38 din O.U.G. nr. 57/2019 privind regimul juridic al actelor Guvernului, ordonanțele Guvernului se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României.

A mai arătat recurenta că excepția inadmisibilității a fost admisă în mod nelegal, impunându-se casarea și trimiterea cauzei spre judecare, fiind încălcate prevederile art. 5, 3 C. proc. civ., art. 21 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin aplicarea eronată a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 i-a fost negat dreptul de a sesiza Curtea Constituțională în sensul verificării constituționalității actului normativ. Nu au fost respectate prevederile art. 115 din Constituția României.

Mai mult, dreptul la pensie, ca și obligație de plată, reprezintă în accepțiunea și practica Curții de la Strasbourg un bun, aceasta din urmă noțiune înglobând inclusiv un interes de valoare economică unei persoane private, de fapt neaplicarea majorării începând cu data menționată în lege, chiar produsă printr-un act al Guvernului, precum Ordonanța de Urgență, reprezentând, de fapt, o restrângere a unui drept garantat convențional.

Nu rezultă caracterul temporar al acestor restrângeri, dimpotrivă nefiind vorba de o eventuală prorogare datorată unor împrejurări fortuite, ci pur și simplu înlăturarea acestei majorări, cu caracter definitiv asupra patrimoniului persoanelor vârstnice care sunt totuși îndreptățite la o retribuție echitabilă și la asigurarea unui trai decent.

Cetățenii români au dreptul la pensie și asigurarea unui nivel de trai, fiind beneficiarii unor măsuri de protecție socială, corelativ obligației legale de a participa la sistemul de pensii.

Statul are obligația de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale, pentru creșterea calității vieții, aspect care se realizează inclusiv prin implementarea unor măsuri de protecție socială.

Declarația Universală a Drepturilor Omului la art. 17 consacră dreptul de proprietate iar art. 23 pct. 3 menționează dreptul la retribuire echitabilă și la protecție socială, art. 25 pct. 1 referindu-se expres la dreptul la un nivel de trai decent.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene la art. 1 consacră dreptul la demnitate umană, alături de dreptul la proprietate și recunoaște deopotrivă drepturile persoanelor vârstnice de a beneficia inclusiv de securitate socială și asistență socială, text cu valoare de tratat fundamental al Uniunii și astfel cu aplicabilitate directă.

Pensia este un drept deja câștigat, garantat de art. 44 din Constituție și Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsurile dispuse făcând să fie diminuat un element patrimonial semnificativ. Aplicarea unui punctaj sub valoarea minimă prevăzută de lege conduce, practic, la o expropriere.

Intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei Uniunea Județeană a Organizațiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Județean al Pensionarilor Vâlcea nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

4.2. Or, în cauză, recurenta-reclamantă, deși a precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), acesta a fost invocat doar formal, recurenta neaducând niciun argument care să se subsumeze acestuia.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

După cum s-a consemnat la pct. 2 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a făcut altceva decât să invoce interpretarea greșită a anumitor dispoziții legale sau constituționale și să expună păreri în ceea ce privește încălcarea anumitor principii, fără, însă, a se referi la considerentele avute în vedere de prima instanță, în sensul de a preciza modalitatea în care instanța ar fi încălcat dispozițiile de drept material incidente în cauză.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege corespunzător, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de prima instanță nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept în raport cu considerentele instanței de fond.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Uniunea Județeană a Organizațiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Județean al Pensionarilor Vâlcea împotriva sentinței nr. 163 din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.