ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4947/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 17.03.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 198/20.02.2020 emise de pârât, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 66 din Decizia nr. 220/2011, sau, în subsidiar, modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1267 din 4 decembrie 2020, Curtea a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând, admiterea cererii introductive de instanță și anularea Deciziei nr. 198/20.02.2020 sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii în cuantum de 5.000 RON cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, iar din cuprinsul considerentelor se poate observa refuzul de a se da eficiență dispozițiilor legale care reglementează și garantează libertatea de exprimare, prin reinterpretarea stării de fapt deduse judecății și probatoriul administrat.

A arătat că înțelege să critice maniera în care instanța de fond s-a delimitat de efectuarea unei analize obiective a cauzei, în care era obligată să aplice principiile și drepturile garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurgând chiar la a face o analiză psihologică ce excedează obiectului dedus judecății, golind de esență dreptul presei la libera exprimare.

Analiza instanței de fond trebuia să se rezume la incidența dispozițiilor legale din Codul audiovizualului asupra faptelor pentru care a fost sancționată contravențional, fiind irelevant dacă a mai fost sancționată contravențional cu alte ocazii de către CNA pentru pretinse fapte similare, pentru că aprecierea necesității aplicării sancțiunii contravenționale se face prin nu prin constatarea stării de recidivă, ci prin aprecierea în concret a faptelor, recidiva putând fi apreciată doar ca o circumstanță agravantă.

În cadrul emisiunii pentru care a fost sancționată, "B." din data de 31.01.2020, între orele 20:59-22:46, printre subiectele tratate s-au numărat liberalizarea accesului furnizorilor privați de servicii medicale la programe naționale de sănătate coordonate de CNAS, moțiunea de cenzură, reforma din C., gripa sezonieră și coronavirusul. În acest context, părțile ce se declară vizate și afectate de afirmațiile făcute pe parcursul emisiunii aveau posibilitatea de a interveni oricând și de a da lămuririle necesare, neputându-se reține faptul că le-ar fi fost îngrădit dreptul la apărare și prezentare a unui punct de vedere, drepturi pe care le-au avut dar nu au înțeles să uzeze de ele. Chiar în cuprinsul emisiunii s-a făcut apel către persoanele vizate să intervină în direct pentru a da lămuririle necesare.

În cadrul emisiunii, informarea a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind efectuată cu bună credință, în interesul superior al comunității, fiind respectat și dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care sancționarea operatorului TV apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliștilor și al posturilor TV, cetățenii sunt privați de o corectă informare, aspect în totală antiteză cu dispozițiile de la nivel național, cât și cu cele de la nivel comunitar.

Într-o astfel de situația, în care se constată vinovăția reclamantului, somația de intrare în legalitate este o sancțiune echitabilă, pârâtul refuzând să ia în considerare reversul medaliei, și anume că, prin sancțiunile repetate, se va ajunge la cenzura posturilor de televiziune, lăsând, finalmente, populația fără vocea de care aceasta are nevoie.

A făcut recurenta trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din cauza Lingens împotriva Austriei și din cauza Tromso și Sensaas împotriva Norvegiei, apreciind că sancționarea postului de televiziune D. S.A. este o măsură neîntemeiată, în condițiile în care principalul obiectiv a fost acela de a prezenta publicului informații obiective prin care să explice o acțiune de interes general.

A apreciat recurenta, citând art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 504/2002, că se impune reindividualizarea amenzii în sensul sancționării cu transmiterea unei somații de intrare în legalitate, menționând că, în situații similare, Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea altor posturi de televiziune cu emiterea unei somații publice de intrare în legalitate.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

4.1. Reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 198/20.02.2020 a Consiliului Național al Audiovizualului prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În sarcina recurentei-reclamanta s-a reținut că în cadrul emisiunii "B." ediția din 31.01.2020 difuzată de postul D. problemele de interes general aduse în atenția publicului au fost tratate în mod unilateral, doar din punctul de vedere al invitaților jurnaliști, fără exprimarea unor poziții aparținând autorităților sau persoanelor responsabile cu gestionarea aspectelor cu privire la care publicul era informat.

Instanța de fond a menținut decizia emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, soluție împărătășită de instanța de control judiciar.

4.2. Recurenta-reclamantă critică sentința de fond din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă nu a precizat, în cuprinsul motivelor de recurs, care ipoteză este relevantă în cauză.

Conform art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, "În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.".

În esență, recurenta susține, cu privire la nerespectarea dreptului la replică, că persoanele vizate puteau să intervină oricând în emisiune, dar nu au înțeles să uzeze de acest drept. De asemenea, mai afirmă că informarea realizată prin emisiunea în discuție a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunii, recurenta-reclamantă solicită aplicarea dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, prin reindividualizarea amenzii cu transmiterea unei somații de intrare în legalitate.

Înalta Curte constată, însă, că instanța de fond în mod corect a apreciat că invitația moderatorului, "toată lumea e așteptată la telefon", are un caracter formal, moderatorul având obligația de a asigura imparțialitatea și echilibrul și de a prezenta și principalele puncte de vedere aflate în opoziție.

De altfel, recurenta se rezumă la a reitera faptul că părțile ce se declară vizate de afirmații puteau interveni, însă nu combate considerentele sentinței recurate.

De asemenea, nici susținerea privind existența unei distincții clare între fapte și opinii nu este fundamentată, recurenta neaducând niciun argument, afirmația rămânând odar în stadiul declarativ.

Cu privire la re/individualizarea sancțiunii, nu pot fi primite alegațiile recurentei, în sensul că nu ar trebui avută în vedere sancționarea sa cu alte ocazii, pentru că alin. (4) al art. 90 din Legea nr. 504/2002 prevede că la individualizarea sancțiunii se au în vedere și sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

După cum a constatat și prima instanță, intimatul-pârât a aplicat sancțiunea cu amenda cea mai redusă, legea prevăzând un cuantum al amenzii între 5.000 RON și 100.000 RON.

Nu în ultimul rând, mai reține Înalta Curte, referitor și la invocarea jurisprudenței CEDO de către recurentă, că, potrivit acestei jurisprudențe, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Astfel, calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională și trebuie să fie în concordanță cu obligațiile expres prevăzute de legislația audiovizuală la art. 66 din Codul audiovizualului.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1267 din 4 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.