ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4411/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 01.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului la asigurarea finalizării studiilor reclamantei cu examen de licență conform Legii nr. 1/2011 și aplicarea Deciziei nr. 397/01.10.2013 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Prin sentința civilă nr. 4639/03.07.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a-II-a de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția litispendenței, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată, și acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca nefondată.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin decizia civilă nr. 213/17.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 4639/03.07.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a-II-a de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI - PRIN PREMIER, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauza de față

Împotriva acestei decizii, la data de 21.02.2019, recurenții-reclamanți A. și B. au exercitat calea de atac a recursului, criticând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare prev. la art. 488 pct. 3, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenții au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, sens în care au arătat că instanța, respectiv Completul 36 s-a antepronunțat și a încălcat competența ÎCCJ deoarece dosarul nr. x/2017 provine din dosarul nr. x/2017 cu hotărârea nr. 2050/27.04.2018 și conflictul de competență nu a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Tribunalului București. Au atacat hotărârea nr. 2050/27.04.2018 cu contestație în anulare formându-se dosarul nr. x/2018 și recursul urmează să fie judecat de Înalta Curte. Prin Hotărârea nr. 2050/27.04.2018 al Curții de Apel București, " numitul C." Președintele Completului 38 fond a rescris Nodul C. proc. civ., a decis dezinvestirea și a judecat conflictul de competență iscat, ignorând instanța superioară - Înalta Curte de Casație și Justiție, singura competentă să judece conflictul de competență, iar completul 36 fond s-a antepronunțat înaintea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Completul 36 fond a respins penal cererea privind necompetența materială a Tribunalului București, speța fiind de competența exclusivă a Curții de Apel București, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și conform art. 96 din Noul C. proc. civ., prejudiciul fiind în formă continuată din 2016.

Într-o altă critică recurenții mai susțin că hotărârea este lovită de nulitate absolută conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea gravă a prevederilor Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 544/2001.

Susțin că, în cauză Completul 36 fond a abrogat efectiv Legea nr. 554/2004 ce prevede clar că poți chema în judecată pe " superiorul ierarhic", respectiv Guvernul care a emis H.G. nr. 140/2017, Guvernul fiind autoritatea publică a puterii executive conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 și doar Guvernul poate modifica actele emise tot de Guvern, acesta având calitate procesuală pasivă, dar și capacitate juridică civilă, fiind " superior ierarhic" în sensul Legii nr. 554/2004, având atribuții de control și sancționare asupra ministerelor conform art. 11 lit. I) din Legea nr. 90/2001.

Deopotrivă, mai susțin recurenții că acțiunea este întemeiată și fondată conform Legii nr. 544/2001, Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 1/2011.

Într-o altă critică recurenții mai arătă că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, grav viciu de procedură conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Completul 36 necomunicându-le întâmpinarea Guvernului depusă în dosarul nr. x/2017, pronunțându-se de la primul termen fără să ceară mijloacele de probă solicitate și fără să comunice actele depuse de aceștia la dosar atât la Curtea de Apel București cât și la Tribunal.

În drept, recurenții au invocat Legea nr. 544/2001, Legea nr. 554/2004, art. 118 alin. (1) lit. e), j) și alin. (2), art. 120 alin. (1) și (2), art. 121, art. 123 (2), art. 124 (1), art. 125 (1), art. 138 (2), art. 143 (2) și (3) din Legea nr. 1/2011, art. 3, art. 7 (3). Art. 8 (2), art. 11, art. 12, art. 21 din OM 6125/2016, Codul Muncii, art. 96 și art. 488 C. proc. civ.

Întâmpinarea formulată în cauză

Deși motivele de recurs i-au fost comunicate în termenul legal, intimatul - pârât Guvernul României nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări, astfel cum prevăd dispozițiile art. 471 alin. (3) C. proc. civ. incidente și în calea de atac a recursului conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În cadrul acestei proceduri, încă din data de 29.03.2019 le-a fost adusă la cunoștință celor doi recurenți, prin Adresele emise de instanță la data de 22.03.2019, obligația de a depune " un exemplar semnat al recursului", conform dovezilor atașate la dosarul de recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 20 iunie 2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, iar la acest moment procesual instanța a invocat din oficiu nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii, reținând cauza spre soluționare, urmând ca, raportat la dispozițiile art. 248 C. proc. civ. să analizeze mai întâi excepția nulității recursului, astfel cum a fost invocată și în subsidiar, eventual, admisibilitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 483 C. proc. civ.

Pentru termenul de judecată din data de 05.10.2022 s-a revenit cu citarea recurenților-reclamanți cu mențiunea de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, fără ca aceștia să se conformeze.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului ce face obiectul judecății

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. precizând că "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală Rolul semnăturii:

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. (...).

(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.".

Constată Înalta Curte că, potrivit art. 4 pct. 3, 4 și 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică,

"3. semnătura electronică reprezintă date în forma electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă;

De asemenea, conform art. 7 din aceeași lege, în cazul în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, reține instanța de control judiciar că semnătura părții trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, cererea de recurs atașată la dosar în 3 exemplare, două fiind transmise la data de 21.02.2019, iar una la data de 22.02.2019 a fost depusă exclusiv prin e-mail, fără a avea atașată o semnătură electronică în sensul prevăzut de lege, motiv pentru care, încă din data de 29.03.2019 li s-a solicitat recurenților - reclamanți să depună la dosar un exemplar semnat al recursului, fără ca aceștia să se conformeze.

Și pentru acest termen de judecată au fost citați recurenții - reclamanți cu aceeași mențiune, astfel cum rezultă din citativul atașat la dosar, citațiile conținând această obligație fiind depuse la cutia poștală a celor două recurenți încă din data de 16 iulie 2021, conform Proceselor-verbale de înmânare atașare la dosar, însă, până la termenul de judecată din data de 05.10.2021 aceștia nu au înaintat un exemplar al cererii de recurs purtând semnătura olografă, sau semnătura electronică aplicată conform normelor legale anterior menționate.

Ori, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerința privind semnătura recursului de către parte este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aceste condiții Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale cererii de recurs, aceasta necuprinzând semnătura părții.

Înalta Curte reține deopotrivă că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 29 ianuarie 2018, cu privire la aspectul lipsei semnăturii olografe de pe cererea de recurs și al neîndeplinirii condiției în ipoteza înaintării recursului exclusiv prin fax/e-mail, a fost stabilită, cu majoritate, următoarea soluție de principiu:

"În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs."

Așadar, Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., urmând a constata nulitatea recursulului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor cerute de lege, cererea de recurs ce face obiectul judecăți nefiind semnată de aceștia, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 490 C. proc. civ. urmează a constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B., deopotrivă făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 213/2019 din 17 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal - veche.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.