ÎCCJ, decizie (scj.ro #201023)

Acțiune în regres a asigurătorului întemeiată pe dispozițiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în regres

asigurări

dreptul de regres al asigurătorului

conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

condiții de admisibilitate

Legea nr. 136/1995, art. 58 lit. b)

O.U.G. nr. 195/2002, art. 87

Potrivit dispozițiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Conducerea unui autovehicul, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de către legiuitor, fapta fiind comisă - sub aspectul laturii subiective - cu intenție directă.

Este greșită interpretarea instanței de apel în sensul că una din condițiile de admisibilitate a acțiunii în regres ar fi ca pârâtul să fi fost condamnat pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, în condițiile în care textul art. 58 alit. b) din Legea nr. 136/1995 nu impune condiția pronunțării unei hotărâri de condamnare pentru fapta săvârșită, fiind suficient, din această perspectivă, ca, la data săvârșirii, fapta să fie incriminată de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca reprezentând o infracțiune săvârșită cu intenție.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2240 din 2 noiembrie 2022

Notă

: Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost abrogată prin O.U.G. nr. 54/2016 la data de 18 septembrie 2016.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la data de 28 septembrie 2018 sub nr. x/3/2018, reclamanta Societatea de Asigurare A. S.A., prin lichidator judiciar B. - Filiala Cluj, în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 277.449 lei, cu titlu de despăgubire achitată în urma instrumentării dosarelor de daună RA0050CE15 și RA0051CE15, în baza sentinței și deciziei penale, pronunțate în cauza ce a făcut obiectul dosarului x/300/2014; dobânda legală până la încasarea efectivă a sumei, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 664 din 13 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. - Filiala Cluj, în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea formulată de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. - Filiala Cluj, împotriva sentinței civile nr. 664 din 13 martie 2019, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2018, în contradictoriu cu intimatul C.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că, atât sentința pronunțată de instanța de fond, cât și decizia instanței de apel s-au dat cu interpretarea și aplicarea eronată a legii, în speță a dispozițiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în baza căruia asigurătorul de răspundere civilă și-a întemeiat acțiunea.

Potrivit recurentei-reclamante, condiția de admisibilitate a acțiunii în regres pe care o are la îndemână asigurătorul de răspundere civilă, prevăzută de art. 58 lit. b) teza I din Legea nr. 136/1995, este ca accidentul să se fi produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Așa cum rezultă din actele de la dosar, pârâtul a produs un accident de circulație, în timp ce conducea autoturismul asigurat RCA la recurenta-reclamantă, având o îmbibație alcoolică peste limita admisă de legiuitor, aspecte necontestate de către acesta.

Prin urmare, astfel cum arată recurenta-reclamantă, conducerea unui autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de către legiuitor, fapta fiind comisă - sub aspectul laturii subiective - cu intenție directă.

Recurenta-reclamantă susține că interpretarea instanțelor, în sensul că una din condițiile de admisibilitate a acțiunii ar fi ca pârâtul să fi fost condamnat pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, este una eronată, în condițiile în care art. 58 lit. b) teza I din Legea nr. 136/1995 impune condiția ca fapta să fie doar incriminată și nu condamnată, cu atât mai mult cu cât această infracțiune, de regulă, este absorbită în infracțiunea de ucidere din culpă, însă „absorbția” nu face ca fapta să nu fi fost săvârșită sau incriminată și nu poate reprezenta temeiul pentru respingerea acțiunii în regres.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă susține că, deși prima instanță și cea de apel au arătat că stabilirea vinovăției unei persoane se realizează cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție prevăzut de art. 4 alin. (1) C. proc. pen., în plan civil, autorul prejudiciului răspunde pentru prejudiciul creat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2)  C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 19 octombrie 2022, în ședință publică.

La 19 octombrie 2022, intimatul-pârât a depus la dosar concluzii scrise.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022 s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la 2 noiembrie 2022.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este fondat, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă ,,accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.

Instanța de apel a constatat că, prin decizia penală nr. 1454/07.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală în dosarul nr. x/300/2014, definitivă, instanța penală a reținut, în considerente, că la data de 19.08.2011, în jurul orelor 19.20, inculpatul C., fiind sub influența băuturilor alcoolice (având o alcoolemie teoretică în sânge în descreștere de cca. 0,95 g0/00), a condus autoturismul marca X. cu nr. de înmatriculare (…), pe aleea de acces a blocului nr. (…) din (…), pe sensul de mers dinspre (…) către magazinul Y., iar în momentul în care a efectuat manevra de viraj spre dreapta pentru a ocupa locul nr. 2 din parcarea amenajată vis-a-vis de imobilul cu nr. (…), nu s-a asigurat în mod corespunzător, surprinzând și accidentând pe minorul D., în vârstă de 1 an și 11 luni, care se juca lângă bordura din dreptul aleii de acces în parcarea aferentă imobilului menționat, în dreptul locului 1 spre locul 2 de parcare și care a decedat la scurt timp la spital ca urmare a traumatismelor suferite în urma accidentului rutier.

Potrivit art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data producerii accidentului, ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”.

Înalta Curte arată că intervenirea pe parcursul procesului penal a unei legi penale mai favorabile intimatului-pârât nu este de natură să înlăture răspunderea civilă a acestuia, ci doar răspunderea sa penală.

Decizia nr. 1/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin care s-a statuat în sensul că (...) faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane constituie o singură infracțiune, complexă, de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. (3) teza I C. pen., în care este absorbită infracțiunea prevăzută la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi reținută în prezenta acțiune în regres.

Aceasta deoarece, astfel cum rezultă din interpretarea logico-juridică a textului art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, una dintre condițiile necesare pentru a se putea exercita acțiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului este aceea a comiterii unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiune săvârșită cu intenție, condiție îndeplinită în speță.

Textul art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 nu impune condiția pronunțării unei hotărâri de condamnare pentru fapta săvârșită, fiind suficient, din această perspectivă, ca la data săvârșirii fapta să fie incriminată de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca reprezentând o infracțiune săvârșită cu intenție, împrejurare confirmată de către instanța penală.

În consecință, Înalta Curte reține greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în sensul că în cauză nu este îndeplinită condiția ca accidentul să fie produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiune săvârșită cu intenție.

Față de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurenta A. S.A., prin lichidator B. - Filiala Cluj, împotriva deciziei civile nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă și a casat decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.