ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1664/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat la data de 08.04.2021 sub nr. x/2021, S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5.463,40 RON, reprezentând diferența de sumă neachitată provenită din contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului avariat, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la debitul datorat, începând cu data de 07.02.2020, pentru care s-a întocmit cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 92 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., și a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.463,40 RON, reprezentând diferența de sumă neachitată, a sumei de 9.413,04 RON, reprezentând penalitățile de întârziere de 0,2 % și a sumei de 3.149 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești 22 iulie 2021 sub dosar nr. x/2021, B. S.A. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 92 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, admiterea excepției necompetenței generale a Tribunalului Arbitral și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Sectorului 1 București. Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii arbitrale indicate, în baza art. 612 C. proc. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, precum și orice alte cheltuieli generate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 5 din 5 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 42/2021 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 92 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în principal, rejudecarea cauzei pe fond și anularea hotărârii arbitrale, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

În argumentarea memoriul de recurs, recurenta consideră că instanța a pronunțat decizia rcurată cu aplicarea greșită a normelor de procedură prevăzute de art. 126 din Constituție și art. 30, art. 541 și art. 542 C. proc. civ., indicând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că, potrivit art. 541 C. proc. civ., arbitrajul reprezintă o jurisdicție alternativă instanțelor de judecată, de esența căreia este existența acordului de voință al părților cu privire la deferirea disputelor lor unei forme de justiție privată. Totodată, susține că baza procedurii arbitrale este reprezentată de convenția arbitrală care constituie consimțământul părților cu privire la arbitraj.

În acest context, recurenta arată că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice și/sau fizice, cu condiția ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenție arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă și A. S.R.L. nu exista o convenție arbitrală, în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului.

Prin urmare, autoarea recursului susține că prin decizia recurată, instanța a validat arbitrajul efectuat în lipsa unei convenții arbitrale, încălcând astfel prevederile cuprinse la art. 541 și art. 542 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că prin decizia atacată, Curtea de Apel Craiova a încălcat prevederile art. 77 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, întrucât prevederile art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 nu pot suplini acordul uneia dintre părți pentru soluționarea litigiului pe calea arbitrajului. Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare si brokerilor de asigurare, reprezintă un act normativ administrativ, arată recurenta, sens în care nu poate contraveni C. proc. civ., act legislativ cu forță juridică superioară acestuia.

Totodată, în opinia recurentei, dispozițiile art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 trebuie coroborate cu prevederile C. proc. civ. care reglementează instituția arbitrajului, condiția existenței unei convenții arbitrale fiind esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competentei acesteia în soluționarea litigiului.

Sub un alt aspect, recurenta susține că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017. În opinia recurentei, intimata S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de persoană protejată de prevederile Normei ASF nr. 18/2017, conform cărora litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, întrucât aceasta este o societate care a dobândit dreptul de creanță împotriva B. S.A. în temeiul unui contract de cesiune, neobținând pe calea cesiunii calitatea de asigurat și/sau de persoană prejudiciată.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, autoarea căii de atac susține că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare si brokerilor de asigurare.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În cauză, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj.

Criticile recurentei sunt întemeiate întrucât instanța nu a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Înalta Curte reține că potrivit art. 542 alin. (1) C. proc. civ., persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și drepturile asupra cărora părțile nu pot să dispună.

Totodată, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 542 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că a dat prevalență dispozițiilor art. 7 alin. (3) și alin. (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare și recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale astfel cum aceasta este reglementată prin art. 542 și art. 548 și urm. C. proc. civ.

În ceea ce privește Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe în vederea respectării normelor de drept procesual referitoare la arbitraj.

Față de efectul produs ca urmare a admiterii recursului și casarea deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va mai analiza celelalte motive invocate de către recurentă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-pârâtă, instanța supremă nu o va analiza, pentru următoarele motive:

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul. Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Înalta Curte reține că prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleași instanțe, cauza nu a fost soluționată. Numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 42/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2022.