ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la 20.09.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună interzicerea utilizării în activitatea comercială a pârâtei a Denumirii de Origine Protejată A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o băutură alcoolică, precum și menționarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea și promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina de internet aparținând pârâtei; interzicerea utilizării în activitatea comercială a pârâtei a unei denumiri evocatoare a Denumirii de Origine Protejată A., inclusiv, dar nu limitat la utilizarea denumirilor C. și C. pentru o băutură alcoolică.

Prin sentința civilă nr. 637/3.04.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea.

A dispus interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a DOP A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o bătură alcoolică, precum și menționarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea și promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina sa de internet.

A dispus interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a denumirilor evocatoare a DOP A., și anume C. și C. și a respins, în rest, acțiunea.

Prin decizia nr. 237A din 18 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 637/2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat, fiind obligată apelanta să plătească intimatei suma de 1.400 euro cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București pârâta B. S.A. a declarat recurs, prevalându-se de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 18 mai 2021 și a fost repartizat Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din referatul de repartizare aleatorie .

Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel, cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (5), art. 16, art. 237, art. 250, art. 265 și art. 150 alin. (4) C. proc. civ., motivul de recurs fiind prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel a sprijinit soluția pronunțată pe probe care nu au fost puse în discuția părților și nu au fost administrate legal în fața acestei instanțe, situație care echivalează cu încălcarea principiilor contradictorialității și nemijlocirii, precum și a normelor procesuale privitoare la cercetarea judecătorească și la administrarea probei cu înscrisuri, atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, aspect confirmat inclusiv de doctrina redată.

Conform art. 14 alin. (5) noul C. proc. civ. "Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate".

Suplimentar, prin art. 16 noul C. proc. civ. se arată că "probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel".

O manifestare concretă a principiilor enunțate de textele anterioare este obligația instanței de a încuviința și administra probele pe care le găsește concludente în cadrul cercetării judecătorești, așa cum este aceasta prevăzută de art. 237 alin. (1), (2) pct. 7 noul C. proc. civ.:

"(1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.

În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), instanța: (...) va încuviința probele solicitate de părți pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le va administra în condițiile legii".

Prin întâmpinarea la apel, Consorțiul A. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii un set de decizii ale autorităților administrative de la nivel European (EUIPO), precum și din Regatul Unit (UKIPO) și Spania (OEPM), în vederea probării "reputației de care se bucură Denumirea de Origine Protejată A.".

Cu toate acestea, în cadrul unicului termen de judecată din apel, instanța nu a pus în discuție cererea de probe formulată de intimată prin întâmpinare și nici nu a dispus o soluție cu privire la aceasta. Astfel, după cum rezultă din încheierea din 10.02.2021, instanța de apel a declarat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbaterea fondului apelului deși nu se pronunțase încă asupra cererii de administrare a probei cu înscrisuri (deja depuse la dosarul cauzei), formulate de intimată.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 237A din 18.02.2021, instanța de apel a reținut că hotărârile judecătorești depuse de intimată sunt relevante pentru soluționarea cauzei, însă totodată, a apreciat în mod eronat că acestea nu reprezintă probe și prin urmare, nu ar fi supuse condițiilor procedurale prevăzute pentru administrarea probei cu înscrisuri.

Apreciind că respectivele hotărâri judecătorești nu reprezintă probe noi, instanța de apel a încălcat normelor procesuale aplicabile, inclusiv art. 250 și art. 265 noul C. proc. civ. Astfel, trebuie făcută distincție între hotărârile judecătorești depuse strict în scopul de a susține o anumită interpretare a normelor legale aplicabile și hotărârile judecătorești depuse ca înscrisuri în scopul dovedirii unui fapt sau act juridic. Or, în speță, după cum rezultă din întâmpinarea la apel a intimatei, respectivele hotărâri judecătorești reprezintă înscrisuri apte, cel puțin în viziunea intimatei, să probeze pretinsa reputație de care s-ar bucura A.. Prin urmare, fiind depuse de intimată în dovedirea unui fapt, respectivele hotărâri erau în mod necesar supuse condițiilor procedurale de administrare a probei cu înscrisuri care presupun, printre altele, ca admisibilitatea probei să fie pusă în discuția părților, iar instanța să se pronunțe motivat asupra ei. De altfel, trebuie avut în vedere că respectivele înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei doar în limba engleză - așadar, cu încălcarea prevederilor art. 150 alin. (4) noul C. proc. civ., aspect care, în măsura în care admisibilitatea probei ar fi fost discutată, ar fi putut conduce inclusiv la înlăturarea înscrisurilor respective.

Mai mult, ar părea, pe baza considerentelor hotărârii recurate, că instanța de apel și-a întemeiat soluția (și) pe aceste înscrisuri:

- "Relevantă este totodată jurisprudența Oficiului European de Proprietate Intelectuală, prin care s-a reținut, în diferite proceduri, caracterul evocator și ilicit al unor denumiri precum A., E., F., G. etc. (...)" (pag. 10 a deciziei 237/18.02.2021),

- "(...) aceasta reprezintă în drept un act de concurența neloială de profitare necuvenită de notorietatea DOP A. ceea ce legea interzice fără echivoc" (pag. 8 a deciziei 237/18.02.2021). După cum va arăta pe larg, instanța de apel nu a motivat soluția cu privire la caracterul evocator al denumirilor utilizate de recurentă și, în acest context, nici pretinsul caracter notoriu (sau pretinsa reputație) al denumirii A., însă a reținut "notorietatea DOP A.", scop în care se poate prezuma că a avut în vedere (și) înscrisurile depuse de intimată în apel.

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9, art. 14, art. 477, art. 478, art. 481 din C. proc. civ., motivul de recurs fiind prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată formulată de intimată are drept temei încălcarea prevederilor art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013, în sensul că semnele PRO C. și A., utilizate de recurentă, exploatează reputația denumirii protejate A. și respectiv, că semnul C. evocă denumirea A.. Prima instanță a admis în parte, cererea de chemare în judecată interzicând utilizarea denumirilor evocatoare C. și C.. În fine, apelul formulat a vizat cele reținute de prima instanță în sensul că semnele C. (inclusiv varianta C.) evocă denumirea A., precum și interdicția generală de a utiliza denumirea A., inclusiv pentru ipoteza în care produsul ar respecta condițiile legale necesare.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel reține, în repetate rânduri, că în speță ar fi incidentă (și) o pretinsă utilizare abuzivă a denumirii A. și respectiv, fapte de parazitism/concurență neloială, recurenta ilustrând cu citate sugestive în aprecierea sa, sub acest aspect.

Astfel, instanța de apel a adăugat noi temeiuri cererii de chemare în judecată. Astfel, deși intimata și-a întemeiat cererea de interzicere a utilizării denumirilor C. și C. strict pe un pretins caracter evocator al acestora, instanța de apel a reținut ca temei al acțiunii și o pretinsă utilizare abuzivă a acestor denumiri, precum și o pretinsă concurență neloială, în forma parazitismului.

Procedând în această manieră, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității (art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ.); principiul contradictorialității (art. 14 alin. (4) noul C. proc. civ.) - întrucât aceste aspecte nu au fost niciodată puse în discuția părților; limitele judecății în apel determinate de apelul formulat și de cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe (art. 477 alin. 1 noul C. proc. civ. și art. 478 alin. 1 noul C. proc. civ.), precum și regula neînrăutățirii situației în propria cale de atac (art. 481 noul C. proc. civ.) întrucât a reținut incidența mai multor temeiuri pentru admiterea cererii de chemare în judecată decât prima instanță.

Hotărârea recurată este nemotivată și a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013 - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Conform art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul European 1308/2013, a cărui încălcare este invocată de intimată ca temei al acțiunii ce face obiectul prezentei cauze:

"(2) O denumire de origine protejată și o indicație geografică protejată, precum și vinul care utilizează denumirea protejată în conformitate cu caietul de sarcini sunt protejate împotriva: (...) utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea adevărată a produsului sau a serviciului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă sau transliterată ori este însoțită de expresii precum "stil", "tip", "metodă", "manieră", "imitație", "gust", "similar" sau altele asemănătoare".

Prin hotărârea recurată, instanța de apel a respins apelul recurentei și a menținut soluția Tribunalului București care a dispus:

"interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a DOP A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o bătură alcoolică, precum și menționarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea și promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina de internet a pârâtei; interzicerea utilizării de către pârâta, în activitatea sa comercială, a denumirilor evocatoare a DOP A., și anume C. și C.".

Așadar, prima instanță a dispus o interdicție generală de utilizare în comerț a denumirilor C. și C., iar instanța de apel a confirmat această soluție.

(a) Soluția instanței de apel de interdicție în termeni generali a utilizării DOP A. este nemotivată și nelegală.

După cum a învederat și pe calea apelului, recurenta a precizat că art. 103 (1) din Regulamentul UE 1308/2013 prevede îndreptățirea oricărui comerciant de a folosi o denumire de origine protejată pentru produse conforme cu caietul de sarcini respectiv. Prin urmare, orice interdicție generală de utilizare a unei denumiri de origine protejată, inclusiv pentru ipoteza conformității cu prevederile caietului de sarcini, este nelegală. Instanța de apel, însă, fiind sesizată cu această critică pe calea apelului, nu a verificat dacă dispozitivul sentinței se extinde dincolo de utilizările ilicite, ci a formulat o serie de argumente colaterale vizând cererea de chemare în judecată, considerentele sentinței și afirmații ale intimatei formulate la termenul din apel.

Astfel, nu pot fi primite argumentele instanței de apel în sensul că soluția primei instanțe ar fi circumscrisă limitelor învestirii prin cererea de chemare în judecată, întrucât și petitul cererii de chemare în judecată are aceeași formulare foarte largă, care se extinde dincolo de utilizările DOP A. pentru produse care nu îndeplinesc condițiile legale pentru utilizarea DOP A.; mai mult, faptul că prima instanță era ținută de principiul disponibilității nu reprezintă o garanție a respectării principiului - așadar, în măsura în care s-ar aprecia că cererea de chemare în judecată nu viza și utilizările DOP A. pentru produse conforme caietului de sarcini, în timp ce sentința primei instanțe ar viza și utilizările licite, de aici ar rezulta că atât prima instanță cât și instanța de apel au încălcat principiului disponibilității. De asemenea, sunt irelevante considerentele primei instanțe care se referă doar la utilizări ilicite ale DOP A., întrucât dispozitivul poate fi nemotivat. În fine, sunt irelevante simplele afirmații făcute de intimată în apel, acestea neputând limita sau modifica dispozitivul sentinței primei instanțe.

(b) Soluția de interzicere a utilizării în general, fără nicio circumstanțiere, a denumirilor C. și C. este nemotivată și nelegală.

După cum se poate observa din considerentele hotărârii recurate, instanța de apel a apreciat că există evocare a denumirii A. strict în anumite cazuri/situații de folosire a denumirilor C. și C.. În acest sens, relevante sunt cu precădere, considerentele instanței de apel de la pag. 7-8 ale deciziei nr. 237/18.02.2021, din care recurenta a citat.

Așadar, rezultă că potrivit considerentelor instanței de apel (care reflectă în linii mari cele reținute și de prima instanță), doar scrierea denumirilor C. și C. "grafic dominant" prin raportare la celelalte semne prezente pe eticheta produsului și potențată de trimiterile la A. din etichetele volante, este evocatoare pentru DOP A.. Per a contrario, orice altă utilizare/scriere a denumirilor, în afara circumstanțelor invocate, nu este evocatoare și, nefiind ilicită, nu poate fi interzisă.

Or, în aceste condiții, soluția instanței de apel de menținere a soluției primei instanțe de interzicere a utilizării denumirilor C. și C. în general, fără nicio circumstanțiere, nu are, măcar parțial, susținere în considerentele hotărârii recurate, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.

Totodată, în aplicarea corectă și legală a art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 1308/2013, doar acele forme de utilizare evocatoare (ilicite) pot fi interzise. Prin urmare, aplicarea legală a prevederilor incidente ar fi presupus restrângerea interdicției la acele modalități de utilizare a denumirilor C. și C. care evocă DOP A.. Așadar, extinzând interdicția la utilizări care nu sunt evocatoare DOP A., instanța de apel a procedat cu încălcarea art. 103 din Regulamentul nr. 1308/2013.

(c) Instanța de apel a reținut în mod nemotivat și nelegal că denumirile C. și C. "stilizate grafic dominant", în sine, evocă DOP A..

Potrivit considerentelor deciziei recurate, instanța de apel reține că față de i) existența elementului comun "C." care are o rezonanță italiană și de ii) scrierea denumirii C. cu litere de dimensiuni mari pe eticheta produsului, această modalitate de utilizare a denumirii C. (și, în mod similar, și C.) este de natură să evoce DOP A., iar nu cuvântul "sec".

Analiza instanței de apel este insuficientă (ceea ce echivalează cu nemotivarea) și nelegală (față de greșita aplicare a/neaplicarea criteriilor pentru stabilirea caracterului evocator al denumirii).

În jurisprudența Curții Europene de Justiție a UE, s-a reținut că pentru stabilirea existenței unei evocări este necesar să se determine "dacă, în prezența denumirii în litigiu, consumatorului european mediu, normal informat, suficient de atent și avizat, îi este indusă în mod direct, ca imagine de referință, marfa care beneficiază de indicația geografică protejată. În cadrul acestei aprecieri, în lipsa, în primul rând, a unei asemănări fonetice și/sau vizuale a denumirii în litigiu cu indicația geografică protejată și, în al doilea rând, a unei încorporări parțiale a acestei indicații în denumirea respectivă, instanța menționată trebuie să țină seama, după caz, de apropierea conceptuală dintre denumirea menționată și indicația amintită" (Cauza C-44/17, H. împotriva Michael Klotz, par. 53-55).

Totodată, în aceeași speță, Curtea a subliniat necesitatea existenței unei legături directe si univoce între denumirea contestată și denumirea de origine protejată, fiind considerată insuficientă o asociere de orice natură cu denumirea protejată.

i). În primul rând, instanța de apel nu s-a raportat la definiția corectă, stabilită în jurisprudența CJUE citată mai sus, a noțiunii de "evocare" - în sensul că nu s-a preocupat să determine existența legăturii directe si univoce dintre denumirile contestate și DOP A., ci mai degrabă, pare să fi reținut că existența unei oarecare asocieri cu DOP A. este suficientă.

Or, condiția legăturii directe și univoce este esențială pentru corecta aplicare a noțiunii de evocare, tocmai pentru a nu cădea în capcana extinderii artificiale a sferei de protecție a denumirii de origine protejată la semne care, de fapt, nu evocă denumirea de origine protejată, în sensul art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013.

Instanța de apel nu face referire în contextul analizei incidenței evocării la condiția legăturii directe și univoce dintre semnele contestate și denumirea de origine protejată și mai mult, în efectuarea analizei, reține ca fiind suficientă pentru a stabili existența evocării, incidența unei asocieri, în condițiile în care remarcă faptul că elementul "C." ar avea atât o conotație evocatoare, cât și una descriptivă. Or, evocarea presupune în mod necesar ca în prezența semnului contestat consumatorul să facă automat legătura directă, ca imagine de referință, cu produsul desemnat de denumirea de origine protejată. Cu alte cuvinte, este necesar ca atunci când vede denumirea contestată consumatorul să perceapă automat produsul respectiv prin prisma referirii la/comparației cu produsul A. (este la fel ca A., este mai bun ca A., este mai slab/tare ca A., este mai dulce ca A., etc); orice altă situație, inclusiv posibilitatea unei asocieri cu A., nu echivalează cu o evocare.

ii). În al doilea rând, instanța de apel nu a aplicat în mod corect criteriile necesare pentru a stabili existența unei legături directe si univoce între denumirile contestate si denumirea de origine protejată A..

Deși este adevărat că existența unei similarități a produselor, precum și existența unor elemente comune, de natură să genereze o asemănare fonetică și/sau vizuală și/sau conceptuală, reprezintă criterii relevante pentru a determina formarea legăturii cu denumirea de origine protejată, acestea nu pot conduce automat la stabilirea legăturii directe și univoce cu denumirea de origine protejată, impunându-se a se avea în vedere și alte criterii relevante, mai ales atunci când elementul comun sau similar este unul cu un înțeles de sine stătător, descriptiv pentru produsele în cauză. Spre exemplu, în practica EUIPO, s-a reținut că marca x nu evocă indicația geografică protejată I. întrucât elementul comun "I." este unul generic. În același sens, s-a reținut și că marca y nu evocă indicația geografică protejată J., întrucât elementul comun "K." este frecvent utilizat în denumirile orașelor, neputându-se stabili o legătură directă cu o anumită indicație geografică.

În speță, aceasta presupunea ca instanța, identificând elementul comun, să verifice: 1) dacă acesta este de natură să genereze o similaritate vizuală, fonetică și/sau conceptuală și cât de ridicată este această similaritate și respectiv, 2) dacă elementul comun are un înțeles de sine stătător, descriptiv pentru produsele respective și dacă este frecvent utilizat pe piață pentru respectivele produse. În fine, în măsura în care a înțeles să aibă în vedere pretinsa reputație a DOP A., instanța de apel ar fi trebuit să evoce criteriile analizării reputației/notorietății și să facă aplicare acestora prin raportare la probatoriul administrat în mod legal.

În ceea ce privește compararea semnelor contestate cu denumirea de origine protejată, se observă că instanța de apel s-a limitat în mod eronat la a constata că există o suprapunere între acestea sub aspectul elementului comun "C.", fără a analiza însă cum este poziționat acest element și fără a compara numărul de silabe al denumirii de origine protejată cu numărul de silabe al semnelor contestate. Este relevant din perspectiva analizei similarității dacă elementul comun este poziționat de aceeași manieră și respectiv, dacă semnul și denumirea au același număr de silabe sau de litere.

În speță, în ceea ce privește semnul C., acesta este un cuvânt de sine stătător compus din două silabe, spre deosebire de cele trei silabe ale A. în care elementul "C." se regăsește înglobat la finalul cuvântului, ceea ce marchează o diferență esențială. De asemenea, și în cazul C., elementul "C." este de sine stătător, iar semnul cuprinde două cuvinte separate (Gran și C.), "C." nefiind partea finală a unei denumiri compacte ca în cazul A..

În ceea ce privește caracterul de sine stătător și descriptiv/generic al elementului comun, relevant este criteriul percepției publicului. Or, din considerentele hotărârii recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi aplicat acest criteriu atunci când a înlăturat apărările apelantei cu privire la caracterul descriptiv al cuvântului "C.". Dimensiunea literelor cu care este inscripționat un cuvânt nu este de natură să schimbe sensul său descriptiv - cu alte cuvinte, cuvântul "pasta" rămâne descriptiv pentru produsul paste indiferent cât de mare este scris pe un ambalaj pentru paste. Apoi, faptul că același mesaj descriptiv poate fi transmis în mai multe modalități nu schimbă caracterul descriptiv al fiecăreia dintre respectivele modalități. În fine, faptul că termenul "C." provine din limba italiană, fiind nu doar descriptiv cu privire la conținutul de zahăr al vinului, dar și aluziv la proveniența italiană/mediteraneană a acestuia, nu schimbă caracterul descriptiv/aluziv al acestui cuvânt.

Din perspectiva Regulamentului UE nr. 607/2009 care cuprinde mențiunile obligatorii pentru vinuri, instanța de apel nu motivează de ce utilizarea unui termen din limba italiană, cu un înțeles descriptiv ușor accesibil publicului român și aluziv la proveniența italiană/mediteraneană a vinului, ar crea în mod necesar o legătură directă și univocă cu DOP A.. Dimpotrivă, prezumția care se formează este că publicul, confruntat cu denumirile descriptive și generice C. și (C., va înțelege că are în față un vin sec (posibil provenind din Italia), iar motivarea instanței de apel nu este de natură să justifice răsturnarea acestei prezumții.

Totodată, în ceea ce privește utilizarea cuvântului "C." pe scară largă pentru băuturi alcoolice, recurenta a arătat că relevantă cu privire la acest criteriu este folosirea pe piață a termenului "C." astfel încât consumatorii să fie obișnuiți cu această utilizare. În ceea ce privește scrierea cu litere de dimensiuni mai mici a cuvântului "C.", aceasta nu schimbă faptul utilizării pe scară largă a acestui termen, publicul nepreocupându-se cu măsurarea dimensiunii diferitelor cuvinte inscripționate pe eticheta unui produs (în condițiile în care inclusiv denumirea A. este uneori inscripționată cu litere mai mici, alteori cu litere mai mari - a se vedea extrasele internet exemplificative anexate). În ceea ce privește produsele pretins adresate consumatorilor italieni, recurenta observă că și dacă acestea ar proveni de la producători italieni, aceasta nu înseamnă că respectivele produse nu ar putea fi importate și în România, ceea ce se și întâmplă. În fine, în ceea ce privește alte pretinse încălcări ale DOP A., acestea nu fac obiectul cauzei-relevant fiind doar dacă termenul "C." este larg folosit pe piață pe etichetele băuturilor alcoolice.

În fine, instanța de apel nu analizează și nu motivează în contextul stabilirii existenței evocării pretinsa notorietate de care se bucură DOP A.. Instanța de apel nu a indicat nici criteriile legale aplicate și nici probatoriul avut în vedere pentru a concluziona că DOP A. este notorie.

În concluzie, față de argumentele învederate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului prin care solicită instanței casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel.

Reclamanta A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Din modul în care este formulată întâmpinarea la apel se observă că deciziile în cauză au fost depuse pentru a prezenta cauze anterioare relevante în cazuri similare "C." și care doar incidental menționau că respectivele instituții au confirmat și reputația DOP A..

Rezultă că deciziile au fost depuse ca exemple relevante ale modului în care diverse foruri și instanțe competente au interpretat prevederile legale privind noțiunea de evocare în cauze similare unde "C." era elementul comun.

Deciziile nu au fost depuse în susținerea reputației DOP, deși, astfel cum s-a menționat în întâmpinare, reputația este confirmată în unele dintre ele.

În al doilea rând, reputația DOP A. a fost relevantă în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 103 alin. (2) lit. a) subpunctul ii) ale Regulamentului Consiliului nr. 1308/2013.

Articolul mai sus menționat și invocarea reputației DOP au reprezentat temeiul capătului de cerere prin care a solicitat interzicerea utilizării DOP A. de către B. în activitatea sa comercială, inclusiv utilizări cum ar fi "PRO C." sau utilizări pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a utiliza DOP A. etc.

Prima instanță a emis o decizie în acest sens, confirmând așadar reputația A.. Apelul nu a contestat această parte a deciziei (cu excepția formulării dispozitivului, considerată prea largă de către recurentă), ca atare, acea parte a deciziei prin care au fost interzise actele de încălcare a DOP efectuate de către B. prin exploatarea reputației acestuia a rămas definitivă (fapt confirmat inclusiv de decizia Curții de Apel).

Ca atare, reputația DOP A. nu mai era disputată la momentul depunerii întâmpinării la apel.

Deciziile depuse de Consorzio împreună cu întâmpinarea la apel nu au fost depuse cu scopul de a susține reputația DOP, deoarece astfel de dovezi nu mai erau necesare din moment ce apelul nu a vizat constatările instanței formate în temeiul reputației.

În consecință, decizia instanței de a considera aceste documente ca fiind jurisprudență relevantă, este una corectă.

În privința momentului contestării materialului probator, intimata a precizat că materialul probator în cauză, și anume jurisprudență pertinentă, a fost depus împreună cu întâmpinarea la apel, la data de 24.08.2020.

Primul termen în etapa apelului a fost programat pentru data de 10.02.2021, citația fiind emisă la data de 09.10.2020.

La data de 12.10.2020 a devenit disponibil părților, răspunsul la întâmpinare depus de B. în cadrul dosarului electronic aferent cauzei, răspuns în care B. și-a prezentat obiecțiunile cu privire la jurisprudență, prezentând argumente pentru a stabili că materialele depuse (deciziile) nu sunt relevante cauzei, discutând pe larg materialele sub aspectul faptului că nu reprezintă jurisprudență aplicabilă în acest caz și că utilizarea/înregistrarea termenului "C." nu este similară utilizării contestate din prezenta cauză.

Ulterior, la data de la 09.02.2021, B. a depus note scrise prin care a solicitat instanței să încuviințeze depunerea de probe în susținerea argumentelor sale. Cererea sa de încuviințare a unor probe noi a fost respinsă de instanță deoarece B. nu mai era în termen pentru a propune astfel de probe.

Așadar, B. a avut atât oportunitatea cât și timpul suficient pentru a obiecta cu privire la jurisprudența depuse de intimată și în fapt, și-a prezentat argumentele și criticile privind relevanța acestor documente.

Mai mult, în ambele argumente scrise depuse la instanță, B. nu a ridicat vreo obiecțiune vizând așa-zisa relevanță a acestor documente în ceea ce privește reputația DOP, nici cu privire la faptul că deciziile au fost depuse în limba engleză și că prin urmare nu ar trebui admise ca și probe noi.

În răspunsul său la întâmpinare, B. a tratat jurisprudența depusă exact ca jurisprudență, prezentând argumente pentru a se stabili lipsa relevanței sale pentru caz ca atare, și nu ca dovezi noi care să dovedească reputația DOP.

De asemenea, în cadrul răspunsului la întâmpinare nu a fost făcută vreo mențiune cu privire la faptul că deciziile nu au fost traduse.

In final, B. nu a ridicat vreo obiecție privind aceste materiale la termenul din 10.02.2021.

În al doilea rând, materialele în cauză nu au fost depuse ca materiale de probă în sprijinul reputației DOP, întrucât asupra acestui aspect se decisese deja în mod definitiv la momentul depunerii întâmpinării de către Consorzio.

II. Al doilea motiv de recurs invocat de B. se referă la aparentele temeiuri de drept noi invocate de instanță din oficiu în judecarea apelului, și anume utilizarea abuzivă a DOP și concurența neloială.

Cu privire la acesta, intimata arată că deși este adevărat că decizia instanței de apel menționează în câteva rânduri termenii "utilizare abuzivă", "utilizare parazitară" și "concurență neloială", interpretarea dată de B. acestor termeni în cadrul recursului se bazează pe o abordare nesistematică, fragmentară a argumentelor instanței, interpretare care ignoră în totalitate construcția legală de ansamblu efectuată de instanță.

În primul rând, este demn de menționat că au fost făcute următoarele susțineri în cadrul acțiunii introductive:

"Mai mult, pentru a profita de recunoașterea de care se bucură DOP A. într-un mod care depășește în mod clar cadrul concurenței loiale, pe contraetichetă (eticheta de pe spatele sticlei) regăsim înscris: se servește bine răcit 5.7 în loc de A. în cocktailuri de vară sau ca atare alături de aperitiv la începutul mesei", iar pe o etichetă volantă (agățată de gâtul sticlei) regăsim înscris:

"probabil cea mai bună alternativă la A." .

De asemenea, temeiul legal formal al acțiunii introductive este reprezentat de articolul 103 al Regulamentului Consiliului 1308/2013 în întregime.

În al doilea rând, toate argumentele legale ale instanței se referă exclusiv la noțiunea legală de "evocare". Decizia nu prezintă constatări care să conducă la concluzia că instanța a analizat și alte motive de drept aplicabile în acest caz.

Instanța doar a conchis că textele legale relevante sunt suficient de largi pentru a acoperi orice acte de parazitare sau de concurență neloială similare celor comise de B..

Termenul "utilizare parazitară" este folosit de instanță în sensul general pe care un astfel de termen îl are în domeniul proprietății intelectuale, acesta nefiind un termen care are un sens specific în textele legale relevante.

În același timp, deși poate fi de acord că termenul "utilizare abuzivă" este menționat ca unul dintre modalitățile prin care un DOP poate fi încălcat în conformitate cu prevederile articolului 103 alin. (2) din Regulamentul 1308/2013, reiese din interpretarea sistematică a constatărilor instanței că nu a fost utilizat ca atare în decizia de recurs.

Instanța s-a referit doar la modul de încălcare drept "utilizare abuzivă", constatând în același timp că sunt îndeplinite condițiile legale pentru stabilirea existenței "evocării" DOP.

O interpretare sistematică a constatărilor instanței poate conduce la o singură concluzie, și anume că instanța a considerat că actele comise de B. se încadrează în limitele noțiunii juridice de "evocare" a DOP A..

În cele din urmă, în ceea ce privește afirmațiile B. conform cărora instanța, prin extinderea cadrului legal al procedurii, a înrăutățit poziția B. în propriul apel, reprezintă o afirmație lipsită de temei.

Decizia din apel a menținut în totalitate decizia instanței de fond, prin simpla respingere a apelului; în consecință, poziția B. nu s-a schimbat în niciun fel după decizia din apel.

III. Al treilea motiv de recurs invocat de B. este că decizia din apel nu ar fi fost motivată în ceea ce privește interdicția generală de a folosi DOP A. și stabilirea existenței evocării în ceea ce privește termenii C. și C..

Se menționează că în principiu, orice acțiune în încălcare de drepturi are drept scop încetarea actelor de încălcare a drepturilor unei alte părți din trecut, prezent și viitor. Din punct de vedere al interpretării teleologice, orice capăt de cerere având o formulare de genul "inclusiv, dar nu limitat la", vizează oprirea oricăror acte de încălcare viitoare ale părții, și anume orice acte de încălcare. O acțiune în încălcare de drepturi nu poate fi admisă pentru interzicerea unor acte legale ale unei părți.

Modalitatea de formulare a capătului de cerere al acțiunii introductive a avut drept scop obținerea unei interdicții a utilizării și a oricăror alte denumiri similare (și evocatoare) pe care recurenta ar putea să le inventeze în viitor, acordând astfel cea mai largă protecție Denumirii de Origine Protejată.

Interpretarea de bună-credință în ceea ce privește primul capăt de cerere al acțiunii introductive, astfel cum a fost admis de instanță, în special coroborat cu motivarea instanței, nu conduce la concluzia că utilizarea de către B. a denumirii A. pentru produse A. originale ar fi în vreun fel interzisă.

Intimata este la curent cu faptul că B. oferă produse A. originale etichetate B. A.. În cazul în care o asemenea utilizare ar fi reprezentat o problemă de ordin juridic, acest aspect s-ar fi reflectat în corespondența cu B. anterioară depunerii prezentei acțiuni în instanță. Notificarea și scrisorile ulterioare transmise B. și care se regăsesc la dosar vizează doar utilizările reprezentând încălcări ale DOP A., și anume utilizarea termenului PRO C., utilizarea denumirilor B. C. și B. C. precum și utilizarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a utiliza Denumirea de Origine Protejată.

În fapt, utilizarea de către B. a termenului A. pentru produse A. originale reprezintă chiar unul dintre argumentele intimatei pentru reținerea faptului că utilizarea denumirilor B. C. și B. C. pentru un produs care nu este A. original reprezintă evocare și ca atare, o încălcare a DOP.

Acest lucru a fost confirmat și clarificat în cadrul procedurii de apel. Decizia instanței trebuie analizată integral, dispozitivul acesteia fiind coroborat cu constatările care au condus la dispozitiv. Argumentele instanței de apel sunt clare și stabilesc domeniul de aplicare al dispozitivului deciziei, inclusiv limitele interdicției.

Recurenta consideră că dispozitivul deciziei ar fi trebuit să detalieze cazurile precise de evocare pentru care utilizarea C. și C. urmează a fi interzisă. După cum a menționat mai sus, dispozitivul deciziei este coroborat cu considerentele instanței. Instanța de apel a furnizat suficiente motive pentru concluziile la care a ajuns. Prin urmare, decizia este pe deplin motivată.

B. contestă modul în care instanța de apel a concluzionat cu privire la stabilirea naturii evocatoare, considerând că legătura dintre semn și DOP trebuie să fie făcută direct și fără echivoc de către consumatori, în timp ce instanța a considerat că o asociere este suficientă.

Mai mult, recurenta susține că instanța nu a făcut o analiză verbală/auditivă, analiză care ar fi trebuit să fie inclusă în evaluarea efectuată de instanță.

Instanța a efectuat o analiză amănunțită a criteriilor pentru stabilirea evocării, menționând de exemplu, nu numai că semnul C. are o rezonanță italiană, ca și A., dar și restul cuvintelor de pe eticheta din față sunt de asemenea în limba italiană ("spumante bianco inteligente") sau a menționat că cuvântul C. formează ultimele 2 silabe ale termenului A..

De asemenea, formularea considerentelor instanței indică în mod clar faptul că instanța nu a considerat că o "simplă asociere" este suficientă, ci chiar a constatat că "există o asociere explicită" cu D. și că o astfel de utilizare "va evoca foarte clar în mintea consumatorului DOP A.".

Ca atare, devine foarte clar că instanța a fost convinsă de faptul că în mintea consumatorului se conturează o legătură directă între semnul utilizat de B. și DOP A..

Mai mult, în ceea ce privește relevanța unei similarități verbale/auditive, conform jurisprudenței relevante, stabilirea evocării nu are nicio legătură cu stabilirea similarității.

De fapt, orice fel de similarități verbale sau conceptuale sunt un bonus în stabilirea evocării conform prevederilor legii.

În această privință, a supus atenției instanței trei cazuri relevante în care evocarea a fost stabilită în absența oricărei similarități a semnelor.

a. Cauza Glen - T-44/2017 H. c. Michael Klotz

Deși recurenta se refera la și citează din această cauză în recurs, se pare că nu a observat că evocarea a fost confirmată de Curte între termenul "L." și M.. Evident, nu există o asemănare verbală/fonetică între semne.

Pârâtul a ales termenul "L." pentru a comercializa un whisky produs în valea Buchenbach din Germania. Cu toate acestea, pârâtul a ales echivalentul din limba scoțiană (gaelică) pentru termenul "vale", și anume "Glen". Întrucât mai multe mărci de scotch whisky încorporează în numele lor termenul "Glen, Curtea a ajuns la concluzia că utilizarea acestui termen străin pentru vale, în loc de cel german, leagă whisky "L." de alte whisky-uri cu denumirea Glen - și, în acest fel, de M..

Mai mult, instanța a constatat că chiar dacă Glen este un termen descriptiv pentru vale (deși în scoțiană/gaelică), dacă servește și funcția de evocare a DOP, atunci această utilizare reprezintă încălcare.

b. Cauza Queso Rocinante - C-614/17 - hotărâre preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în legătură cu utilizarea semnelor capabile să evoce regiunea cu care este asociată o denumire de origine protejată (DOP).

În răspunsul la întrebare, CJUE a constatat că criteriul decisiv pentru stabilirea dacă un element evocă o denumire înregistrată, în sensul articolului 13 alin. (1) litera (b) din Regulamentul nr. 510/2006, este dacă elementul respectiv este capabil să declanșeze în mod direct în mintea consumatorului imaginea produsului a cărei denumire este protejată. Prin urmare, răspunsul la întrebare a fost că o denumire înregistrată poate fi evocată prin utilizarea semnelor figurative.

În urma analizei CJUE, putem concluziona că similaritatea între semne nu este un criteriu pentru stabilirea evocării.

c. Cauza brânzei N. - C-490/19 - Syndicat interprofessionnel de defense du fromage N. and O..

N. este un sortiment de brânză care prezintă de-a lungul fiecărei felii un semn negru continuu, îmbinat, orizontal, central. Linia neagră este dobândită prin utilizarea cenușii, iar existența liniei este menționată în mod special în specificațiile DOP. Atunci când un sortiment de brânză marcat în mod similar a fost pus pe piață de către O., organizația care protejează brânza N. a intentat acțiune care a condus la transmiterea unei serii de întrebări preliminare în fața CJUE.

Întrebarea adresată pentru obținerea hotărârii preliminare a fost următoarea:

"Articolul 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 510/2006 [...] și articolul 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 1151/2012 trebuie interpretate ca interzicând doar utilizarea de către o terță parte a unei denumiri înregistrate sau trebuie interpretate drept interzicând prezentarea unui produs protejat de o denumire de origine, în special reproducerea formei sau aspectului caracteristic acesteia, care poate induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului, chiar dacă denumirea înregistrată nu este utilizată?".

Pentru a-și formula o opinie, CJUE a evaluat formulările utilizate de Regulament și tipurile de încălcare:

"În ceea ce privește, mai precis, noțiunea de "evocare", criteriul determinant este acela dacă, în prezența unei denumiri în litigiu, consumatorului îi este indusă în mod direct, ca imagine de referință, marfa acoperită de DOP, aspect pe care instanța națională trebuie să îl aprecieze ținând cont, după caz, de încorporarea parțială a unei DOP în denumirea contestată, de asemănarea fonetică și/sau vizuală a acestei denumiri cu DOP respectivă ori de o apropiere conceptuală între denumirea menționată și DOP amintită (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iunie 2018, H., C-44/17, EU:C:2018:415, punctul 51).

Ca atare, legislația în domeniu trebuie interpretată ca interzicând reproducerea formei sau a aspectului care caracterizează un produs acoperit de o denumire înregistrată, în cazul în care reproducerea respectivă poate determina consumatorul să creadă că produsul în cauză este acoperit de denumirea respectivă. Este necesar să se evalueze dacă o astfel de reproducere poate induce în eroare consumatorul european, care este în mod rezonabil informat și rezonabil atent și circumspect, ținând seama de toți factorii relevanți ai cazului".

Astfel, Curtea a stabilit încă o dată că evocarea unei denumiri înregistrate poate avea loc prin utilizarea unui element figurativ, în acest caz a unei caracteristici vizuale a produsului.

Se concluzionează că, în lumina jurisprudenței CJUE, modalitatea de evaluare a evocării de către instanța de apel este conformă cu jurisprudența și în mod clar nu se abate de la principiile astfel stabilite. Instanța de apel s-a pronunțat luând în considerare întregul context al cauzei pentru a stabili că utilizarea termenilor C. și C. este evocatoare a DOP A..

În plus, în prezenta cauză, orice analiză de similaritate ar constata că, din punct de vedere cel puțin verbal și auditiv, DOP A. și semnul C. sunt similare, analiză pe care instanța de apel nu a omis să o efectueze.

În ceea ce privește jurisprudența furnizată în susținerea lipsei evocării, consideră că atât termenii I., cât și K. sunt mult mai des folosiți în general pentru a nu fi percepuți a fi evocatori, în timp ce recurentul nu a reușit să demonstreze ceea ce de altfel a susținut în mod constant, și anume faptul că "C." este utilizat pe scară largă pe piața românească ca și termen descriptiv pentru conținutul de zahăr, prin urmare termenul C. poate fi perceput mai degrabă ca fiind finalul popularului DOP A.. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că termenul C. este utilizat împreună cu DOP A., pe etichetele aceluiași produs, consumatorul fiind foarte ușor influențat pentru a face o conexiune între acestea chiar de etichetele produsului pe care intenționează să îl cumpere.

B. susține că dispozițiile hotărârii primei instanțe (confirmate prin decizia de apel) sunt contradictorii cu obligația impusă de Regulamentul 607/2009 de a folosi denumirea "C." pe vinurile pe care le exportă în Italia.

Această dispută este analizată pentru piața românească și pentru consumatorii români. Prin urmare, interdicția privește piața din România și produsele destinate pieței din România.

Constatările instanței au fost făcute luând în considerare percepția consumatorilor români care se confruntă cu produsele pe care B. le-a pus pe piață și respectiv circumstanțele în care a avut loc această comercializare.

Prin urmare, situația ipotetică a punerii pe piața italiană a unor produse similare nu intră în sfera de aplicare a acestui litigiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 noiembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A., împotriva deciziei nr. 237A din 18 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 22 martie 2022, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Astfel, instanța de recurs constată - în acord cu susținerile intimatei reclamante din cuprinsul întâmpinării formulate în această fază procesuală - faptul că prin întâmpinarea realizată în cursul apelului, intimata reclamantă a precizat în final că "Motivația și concluziile deciziei primei instanțe sunt de asemenea similare și armonizate cu jurisprudența extinsă a EUIPO și a Oficiilor spaniol și britanic de proprietate intelectuală în ceea ce privește stabilirea evocării DOP A. prin utilizarea și/sau înregistrarea unor termeni formați cu sufixul "C.". În cele ce urmează prezentăm o serie de cauze similare prezentei în care oficiile au decis în favoarea Consorzio, confirmând, de asemenea, reputația de care se bucură Denumirea de Origine Protejată A." .

Așa cum rezultă în mod clar din cuprinsul citatului expus, manifestarea de voință expresă a intimatei din apel a fost aceea de a depune la dosar jurisprudență relevantă în privința reținerii condiției evocării DOP A. în contexte similare celor din cauza de față și nu probe cu înscrisuri în dovedirea aspectului reputației acestei denumiri de origine protejate, mențiunea referitoare la reputație fiind una cu caracter incidental, dată fiind topografia sa în ansamblul paragrafului, respectiv la finalul acestuia, precum și lipsa de accent pus asupra sa, lipsă evidențiată (pe cale de interpretare sistematică a întregului alineat) prin precizarea expresă a aspectului relevant în raport de care se depune jurisprudența (cel al stabilirii cerniței evocării DOP A.).

Așadar, fiind depusă cu titlu de practică judiciară relevantă, hotărârile din jurisprudența extinsă a EUIPO și a Oficiilor spaniol și britanic de proprietate intelectuală nu constituiau probe cu înscrisuri în sensul art. 265 și urm. C. proc. civ., întrucât erau menite doar să reliefeze exemple relevante ale modului în care diverse foruri administrative și jurisdicționale europene competente în materie au interpretat prevederile din Regulamentul nr. 1308/2013 noțiunea autonomă de caracter evocator în cauze similare în care "C." era elementul comun.

Instanța de recurs notează că tot astfel a și fost apreciată și evaluată juridic respectiva jurisprudență de către instanța de apel. Astfel, curtea de apel a precizat la pagina 5 a deciziei recurate, faptul că în apel nu au fost propuse noi probe, însă au fost atașate hotărâri relevante, pentru ca mai apoi, la pagina 10 a deciziei pronunțate, curtea de apel să evalueze respectivele hotărâri exclusiv ca jurisprudență relevantă și doar sub aspectul indicat de către intimată, din perspectiva cerinței caracterului evocator. Instanța de apel a ilustrat prin trimiterile la hotărârile respective, exclusiv un mecanism de apreciere al organelor specializate europene similar celui dezvoltat în hotărârea recurată, pe baza argumentelor de fapt și de drept incidente în cauza de față, cu respectarea circumstanțelor particulare ale pricinii.

Din aceeași perspectivă, Înalta Curte observă și faptul că jurisprudența analizată nu a servit curții de apel în justificarea elementului reputației denumirii de origine protejate, astfel cum în mod nefondat a susținut recurenta în recurs. Concluzia se justifică prin lipsa oricărei trimiteri sub acest aspect la această jurisprudență, precum și prin realizarea mențiunii indicate de recurentă (respectiv cea de la pagina 8 a deciziei recurate, alin. (3) în contextul proxim prealabil al analizei aplicate la speță a instanței de apel asupra elementului caracterului evocator al denumirii C.. Așadar, prezumția simplă propusă de recurentă prin motivele de recurs nu este corectă.

Caracterul nefondat al acestei prezumții trase de recurentă reiese și din împrejurarea, în mod judicios surprinsă și de intimata reclamantă, că problema reputației denumirii de origine protejate a fost deja dezlegată cu autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv, prin sentința civilă pronunțată de tribunal, în soluționarea primului capăt al cererii de chemare în judecată, sentință care, sub acest aspect, a fost apelată de