ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2345/2022

HOTĂRÂRE
24.11.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2345/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 545 din 17 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 716 din 31 august 2021, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei nr. 545 din 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs contestatoarea, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susținut că instanța care a soluționat contestația în anulare nu a fost competentă din punct de vedere material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 C. proc. civ.

De asemenea, a afirmat că procedura de citare a părților nu a fost legal îndeplinită, iar instanța nu s-a pronunțat asupra nulității citației emise la 21 aprilie 2022.

A menționat că nu era perimată contestația în anulare, încheierea asupra suspendării judecării acesteia fiind comunicată la 27 octombrie 2021, iar procesul fiind reluat la 20 aprilie 2022.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. s-a reținut că recursul nu a fost declarat în termenul procedural, că nu este legal timbrat, iar motivele de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât nu conțin critici de nelegalitate a soluției curții de apel, pronunțate asupra excepției de perimare a contestației în anulare.

Prin rezoluția din 19 octombrie 2022, s-a stabilit termen pentru analiza admisibilității recursului la 24 noiembrie 2022.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, constatând că recursul nu a fost formulat în termenul legal, iar taxa judiciară de timbru datorată de recurentă nu a fost achitată, a invocat din oficiu, cu prioritate, excepția de netimbrare a căii extraordinare de atac și a rămas în pronunțare asupra acesteia, conform dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acest act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (2) din același Cod, excepția netimbrării, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din 25 iulie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit că recurenta S.C. A. S.R.L. datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 RON, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate, măsura dispusă prin rezoluție fiind comunicată părții la 29 iulie 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosar.

Prin aceeași rezoluție, recurentei i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a constatat că recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite prin rezoluția din 25 iulie 2022.

Raportul a fost comunicat recurentei la 3 octombrie 2022, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Deși recurenta a formulat un punct de vedere la raport, acesta nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru.

De asemenea, recurenta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din același act normativ, deși, astfel cum s-a arătat, instanța i-a pus în vedere că are această posibilitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 545 din 17 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Slatina împotriva deciziei nr. 545 din 17 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul recursului Prin decizia nr. 446 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul formulat de recurenta
ÎCCJ 2022-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2022
nr. x/2018 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.. În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 1/1968 și ale art. 96 C. proc. civ., arătând că secția I civilă a curții nu a
ÎCCJ 2022-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1734/2022
declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L. Calea de atac a fost înregistrată la data de 04 mai 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completulu
ÎCCJ 2022-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2208/2022
, secția I civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 si 5 C. proc. civ. recurenta formulează următoarele critici: Completul de judecată a încă
ÎCCJ 2022-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1609/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Circumstanțele litigiului: Prin decizia civilă 2 din 11 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost constatată peri
Sursă