ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 399/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 399/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 24 februarie 2022
asupra recursului de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2018, cererea de recurs formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 25 din 26.05.2020 pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă.
La termenul de judecată din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că partea nu s-a prezentat la termen și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin decizia nr. 400 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25 din 26 mai 2020 pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva deciziei de perimare a declarat recurs recurenta S.C. A. S.R.L.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părții, potrivit dovezii de înmânare de la dosar recurs.
Recurenta a expus un punct de vedere, arătând că raportul este nelegal, iar competența de judecată a cauzei nu aparține secției civile, ci de contencios administrativ și fiscal.
Prin rezoluția din 18 ianuarie 2022 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 24 februarie 2022.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând recursul în raport de excepția netimbrării, semnalată și prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului, excepție a cărei analiză este prioritară conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar alin. (2) stipulează că, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.
De asemenea, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
În același timp, prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 din cod, cu nulitatea.
În speță, Înalta Curte constată că prin adresa emisă la 16 iulie 2021 și comunicată la 22 iulie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, i s-a adus la cunoștință recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, datorată pentru soluționarea recursului contra deciziei de perimare în baza dispozițiilor art. 24 alin. (2) C. proc. civ.
Partea nu s-a conformat dispoziției instanței, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților, respectiv de reexaminare a cuantumului sumei puse în vedere.
Totodată, aspectul nedepunerii taxei a fost verificat și la finalizarea ședinței de judecată, moment la care s-a constatat că nu a fost transmisă la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 100 RON, așa cum reiese din referatul întocmit de grefierul de ședință în urma verificărilor la registratura și arhiva secției I civile a instanței supreme.
Întrucât până la prezentul termen, recurenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în speță devin incidente dispozițiile legale anterior menționate privind sancțiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligației legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 400 din 27 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.