ÎCCJ — Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legi speciale

Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 23.05.2018, sub nr.4250/2/2018, N.A în nume personal și în calitate de titular al Biroului Individual Notarial „N.A.”, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat: anularea parțială a Deciziei nr. 76/20.12. 2017 în ceea ce privește art.1,3,4 și art.5, poziția 59 din Decizie, cu privire la notarul public N.A; anularea parțială a Raportului privind investigația, încheiat la 13.11.2017 privind constatarea și propunerile referitoare la notarul public N.A; anularea sancțiunilor aplicate notarului public N. A, respectiv amenda aplicată și măsurile corective; în subsidiar, reducerea amenzii aplicate la nivelul de 0,5%; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. I.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 5347 din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul N.A în nume personal și în calitate de titular al Biroului Individual Notarial, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată. I.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 5347 din 13 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a declarat recurs reclamantul N.A, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.(1) pct. 6 Cod procedură civilă. În motivare, recurentul a invocat următoarele: 1.Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență funcțională a autorității Consiliului Concurenței peste autoritatea notarului public. Susține recurentul că autoritățile statului sunt egale, se informează asupra neregularităților sș nu se sancționează direct si reciproc prin puterile conferite, ci numai prin intermediul instanței de judecată. 2.Recurentul invocă existența unei contradicții între constatările instanței de fond referitoare la situația de fapt reținută în decizia contestată și probatoriul administrat ar fi (criticile 1-15 și 23 din cererea de recurs), respectiv: - Susținerea că la data de 08.072010, a avut loc una dintre întâlnirile („ședința") notarilor publici membri ai CNPSV, în urma căreia s-au stabilit onorariile minimale ce urmau a fi practicate la nivelele județelor Suceava și Botoșani este contradictorie unui certificat al Camerei Notarilor Suceava din care rezultă că notarii nu „s-au întâlnit în ședință", ci au participat convocați la Adunarea Generală a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar în urma acestei adunări publice nu s-au stabilit onorarii ce urmau a fi practicate. Arată recurentul că singura cale de a demonstra neveridicitatea celor constatate prin actul de autoritate al Adunării Notarilor Suceava era fie înscrierea în fals fie contestarea actului în temeiul Legii 35/1991, iar nu considerarea părerilor unor notari sau chiar ale altor autorități. Mai mult, chiar dacă la adunarea respectivă s-ar fi stabilit onorarii minimale, nicăieri în această constatare nu rezultă că acest fapt al stabilirii de onorarii minimale ar fi fost în contra onorariilor minimale prevăzute de Lege, această „stabilire" fiind des întâlnită în adunările publice, chiar dacă sunt superflue din moment ce există și reglementarea legală în acest sens. Recurentul arată că o serie de susțineri din cuprinsul sentinței sunt contradictorii și străine de natura cauzei, după cum urmează: - Susținerea că la data de 09.07.2010 Notarul Public H. A. ar fi primit de la Camera Suceava tabelele cu onorariile minimale pe anul 2010, valabile pentru Rădăuți, Câmpulung, Vatra Dornei care ar fi fost stabilite la ședința din 08.07.2010 Un e-mail, chiar provenind de la organul administrativ al Camerei Suceava, Colegiul Director, nu poate fi mai credibil decât actul constatator al organului suprem al Camerei, Adunarea Generală a Notarilor Publici, eventuala contradicție dintre acestea fiind de competența altor organe. Chiar real dacă ar fi, acest e-mail reprezintă o motivare străină de natura cauzei recurentului și aceasta, deoarece, e-mail-ul atestă o altă ședință din 08.07.2010 față de ședința statutară a Adunării Generale și bineînțeles, eventual, a notarilor din 3 orașe strict specificate, cu excluderea orașului Botoșani în care activează recurentul. - Susținerea potrivit căreia încă din luna iulie 2010 notarii publici activi în circumscripțiile judecătorești Suceava, Fălticeni, Gura Humorului Câmpulung Moldovenesc, Vatra-Doniei, Rădăuți, Botoșani, Dorohoi Darabani și Sâveni au pus în aplicare grile notariale minime diferite față de Normele 2005 și cu valori ale onorariilor minime mult superioare celor din Normele 2005 Chiar dacă ar fi reale ședința cu stabilirea onorariilor minime și transmiterea tabelelor către 3 orașe, acestea nu conduc sine qua non la concluzia că toți notarii publici activi au pus în aplicare grile notariale minime existând cel puțin un in dubio pro reo în sensul că: nu toți notarii membri ai Camerei să fi participat la ședința din 08.07.2010; nu toți notarii participanți la ședința din 08.07.2010 să fi pus în aplicare respectivele grile din moment ce nu toți aceștia au fost verificați de către Consiliul Concurenței; nu toți notarii participanți să îi primit grile precum notarul de la Rădăuți - Humeniuc Anca; nu toți notarii au practicat onorariile minime prevăzute în grilele celor 3 orașe, ponderea acestora fiind foarte mică și chiar întâmplătoare. Susținerea că toți notarii ar fi aplicat grile minime, nu are un corespondent real, fiind o motivare contradictorie stării de fapt reale. - Susținerea că în data de 13.08.2010 ar fi existat în paralel cu discuțiile membrilor CNPSV un răspuns al Camerei Suceava către UNNPR contrar grilelor din 08.07.2010, ceea ce ar demonstra circulația în paralel a unor documente cu scopuri diferite Susținerea este fără suport faptic și fictivă. În data de 13.08.2010 nu au existat niciun fel de discuții între membrii CNPSV și acestea, care să fi fost „în paralel” cu răspunsul Camerei către Uniune, nu a existat niciun fel de circulație de documente contrare sau „în paralel". Mai mult, aceste discuții și documente nu au nicio legătură cu discuțiile si corespondența sa din data de 13.08.2010, neavând nicio corespondență nici cu alți notari și nici cu organele profesiei. - Susținerea că, la data de 25.02.2011, conducerea Camerei ar fi transmis notarilor actualizarea secțiunii website-ului referitoare la onorariile minimale pe anul 2011 Fără o vizualizare a secțiunii respective de web-site și care să fie contrară normelor în drept, această constatare este un fapt juridic, care nu este ilegal. Dacă legea nu interzice afișarea onorariilor minimale acest fapt nu determină alinierea la onorarii ilegale, motivarea fiind contradictorie. - Susținerea că în data de 28.11.2011, notarii publici din Municipiului Botoșani ar fi primit pe e-mail de la Camera Suceava fișierul cu Onorariile minimale Fără o vizualizare a fișierului respectiv, fișier contrar normelor în drept, această constatare este un fapt juridic, care nu este ilegal. Mai mult, nu există nicio dovadă a transmiterii respectivului e-mail către recurent, de notorietate fiind nealinierea sala e-mail-ul: ©cnpsv.ro, astfel că, și din acest punct de vedere motivarea este contradictorii și falsă, dat fiind că nu toți notarii din Municipiul Botoșani au primit respectivul fișier. - Susținerea că în paralel cu circularea tabelelor în rândul notarilor publici la Camera Suceava ar fi fost realizată o aplicație informatică cu scopul punerii în aplicare a onorariilor minimale agreate, aplicație ce ulterior a fost aliniată normelor, dar notarii continuând aplicarea onorariilor minimale inițiale Susținerea este nereală. Tabelele nu au circulat în rândul notarilor publici ci numai și numai de la organul administrativ(Camera Suceava) la membrii Camerei. Aceste tabele nu au circulat clandestin, ci de la un organ superior, prezumat legal din punctul de vedere al activității sale, la subordonații ierarhic, obligați a lua la cunoștință de actele emise de către respectiva autoritate. Nu există dovada ilegalității respectivei aplicații informatice și nici a perioadei de timp în care aceasta ar fi funcționat legal ori în care să fi fost accesată ori folosită de către notarii publici. Nu a fost prezentată data „normalizării" aplicației și nici a notarilor care ar fi continuat „ilegalitatea" onorariilor după această dată. Susține recurentul că nu a folosit nicio aplicație informatică care să conducă la alinierea onorariilor sale. - Susținerea că recurentul ar fi declarat primirea de 3 ori a tabelelor, iar acestea ar fi fost înmânate separat notarilor din Botoșani față de notarii din Suceava, toți aceștia fiind convocați special Declarațiile sale au fost trunchiate și smulse din context. Nu a avut cunoștință de ilegalitatea tabelelor, eventualele neînțelegeri ale acestora semnalându-le numai după primirea și parcurgerea acestora. Referirea sa la eventuala convocare „specială" a notarilor nu a fost făcută în sensul unei conivențe sau a unei concertări a acțiunilor membrilor Camerei Suceava, ci în sensul distincției specialității convocărilor. Alinierea sa cu intenție directă la acestea trebuia dovedită mai presus de orice îndoială. În cazul său îndoiala este evidentă, de denunțare a intențiilor conducerii Camerei Suceava, iar onorariile sale , doar cu titlu de excepție ar corespunde așa-zisei alinieri, în majoritatea cazurilor fiind variabile și adaptate dificultății lucrărilor prestate. - Susținerea că din cuprinsul corespondenței cu UNNPR ar rezulta că recurentul ar fi „respectat onorariile impuse Declarația suspectului/învinuitului/contravenientului este concludentă numai în măsura coroborării cu alte probe ale actelor culpabile. Or, în cauză, nu s-a prezentat coroborarea acestei declarații cu niciun alt act culpabil. Declarația sa de „respectare a onorariilor impuse" nu a avut conotația agreării, alinierii ori a conivenței la respectivele dispoziții, ci ea a fost scoasă din contextul real: de respectare a ordinelor primite până la cunoștința ilegalității ordinului respectiv, după care a refuzat executarea ordinului vădit ilegal. Chiar dacă ar fi „respectat' respectivele onorarii ilegale, Consiliul Concurenței trebuia să facă dovada certă a perioadei și a actelor efective supuse actului de respectare ceea ce nu este cazul. - Susținerea că din aceeași corespondență ar fi recunoscut respectarea inițială a onorariilor impuse fără a realiza că nivelul minim era cu peste 25% Nu poate fi acuzat cineva de intenția directă asupra unei fapte ilicite din moment ce se acceptă că acesta nu a prevăzut fapta ilicită. Această motivare este în contradicție și cu motivarea în sensul că respectarea onorariilor nu a fost una totală ci numai inițială. Inițial, pentru o perioadă de timp foarte mică, a respectat toate actele emanate de la autoritatea Camerei Suceava, dar numai până la momentul realizării ilicitului acestora. Natura cauzei este una de strictă intenție directă a alinierii onorariilor practicate, pe când motivarea în sine, este de recunoaștere din partea instanței a neprevederii / neprefigurării acestei alinieri. - Susținerea că recurentul ar fi subliniat că, în data de 28.082015, aplicația informatică a onorarilor minimale ar fi fost dezactivată este una străină de natura cauzei - Susținerea că recurentul ar fi primit mesajele din februarie și octombrie 2011 de aducere la cunoștința a onorariilor minimale Cunoștința unor tabele nu echivalează cu alinierea la acestea. Există dubiul de a nu fi deschis e-mail-ul ori fișierele în cauză și implicit necunoștința tabelelor decât la momentul sesizării lor efective - Susținerea că recurentul ar fi alternat practicarea onorariilor minimale cu cele legale, încă din iulie 2010t timp de 3-4 luni după care ar fi revenit la practicarea celor legale Fără prezentarea efectivă a alternării și a perioadei efective de practicare a alternării această afirmație este o catalogare generică și nicidecum o coroborare sau o deducție logică a faptului contravențional al alinierii onorariilor. Alternarea în sine este chiar opusul alinierii. Susținerea că recurentul, după ianuarie 2014, ar fi practicat onorarii legale Ianuarie 2014 nu poate fi o dată de referință fără prezentarea ultimului onorariu minimal ilegal practicat de către recurent. Interpretarea per a contrario, cum că înainte de ianuarie 2014 ar fi practicat onorarii ilegale nu este susținută de nicio probă a acestei încălcări efective ale onorariilor legale Susținerea că recurentul s-ar fi distanțat public de practicarea onorariilor agreate după ianuarie 2014 Ianuarie 2014 nu poate fi o dată de referință fără prezentarea actului de distanțare publică care, în realitate, coincide cu prima sesizare a UNNPR. - Susținerea instanței în sensul că ar fi recunoscut că prețurile sale ar fi fost influențate de prețurile altor birouri notariale, concluzionându-se astfel participarea sa la reuniuni și la încheierea de acorduri În opinia recurentului, motivarea instanței cu privire la această recunoaștere este de rea-credință, tendențioasă si străină de natura cauzei. Recunoașterea influențării prețurilor recurentului de către cele ale altor notari nu a survenit decât strict în contextul de prospectare a pieței și nicidecum în contextul vreunei înțelegeri cu respectivii colegi, iar legătura logică și de cauzalitate nu este dovedită, neexistând niciun element ori măcar început de dovadă a încheierii de acorduri, nici pe orizontală, nici pe verticală, din partea recurentului. 2. Recurentul susține că instanța de fond ar fi apreciat, în mod eronat, ca fiind întemeiate concluziile autorității de concurență în sensul participării recurentului la o practică de fixare a prețurilor și existența unui fapte anticoncurențiale între întreprinderi aflate la același nivel al pieței (criticile 16-17 din cererea de recurs), concluzie ce are la bază motivele contradictorii sau străine arătate mai sus. Susține recurentul că nu a participat la nicio practică concertată, la nicio înțelegere/agreare/conivență cu niciun coleg ci, a fost victima ordinelor autorității, ordine pe care le-a și denunțat astfel cum a recunoscut și autoritatea de concurență. Concertarea la o practică de fixare a prețurilor presupune o consultare comună, un acord cu alții, o hotărâre comună pe când în cazul recurentului nu a fost decât actul de primire a unor tabele (nu de la colegi, ci de la Conducerea Camerei Suceava), pentru care nu a fost consultat anterior și nu și-a exprimat niciun acord, nu a efectuat nicio aliniere la acestea, ci doar o sporadică excepție de folosire a acestora în baza prezumției de legalitate a actului de autoritate, dar pe care l-a denunțat cu prima ocazie. Concluzia instanței de fond în sensul că ar fi existat un comportament anticoncurențial deci între întreprinderi, aflate la același nivel al pieței este contradictorie si străină de natura cauzei. Nici Consiliul Concurenței și nici prima instanță nu au identificat niciun act al recurentului prin care să fi avut o înțelegere, un acord sau o agreare cu vreun alt notar public (întreprindere aflată la același nivel al pieței). Faptul primirii unor tabele, nu de la alt notar,ci de la conducerea Camerei Suceava reprezintă un act administrativ de un cu totul alt regim juridic decât al unei înțelegeri egalitare. Transmiterea tabelelor este un act administrativ perfect legal, act juridic ce nu a fost și nici nu poate fi desființat decât prin procedura de drept administrativ. Numai dacă ar fi avut desființarea actului administrativ al transmiterii tabelelor, numai atunci ar fi putut exista din punct de vedere contravențional o altă ilegalitate aflată în legătură directă cu acest act prezumat legal de transmitere a tabelelor. 3. Susține recurentul că instanța a depășit atribuțiilor puterii judecătorești, instanța nefiind învestită și neavând atribuția de a decela comportamentul reclamantului-contestator din timpul săvârșirii contravenției. Comportamentul contravenientului a fost deja decelat de către Consiliul Concurenței, iar instanța de control administrativ nu are decât rolul de a verifica legalitatea acestei decelări din partea organului instrumentator și nicidecum de a decela ea însăși contravenientul din punctul de vedere al constatărilor contravenționale. Procedând astfel, instanța a încălcat principiul înrăutățirii situației în propria cale de atac. Cu privire la cele reținute în sarcina sa recurentul arată că nu există vreo legătură între comportamentul contravențional al recurentului și întocmirea tabelelor de către Camera Suceava și actul de primire a unei corespondențe (a tabelelor din partea Camerei Suceava). Mai mult, declarația suspectului (contravenient sau penal) nu are nicio putere probatorie în lipsa coroborării efective a acesteia cu alte probe, efective și concrete. Cele 3 elemente comportamentale ale recurentului (întocmirea tabelelor de către Cameră, primirea corespondenței cu respectivele tabele, recunoașterea respectării inițiale a tabelelor) nu determină faptul contravențional al cooperării recurentului cu celelalte birouri notariale și nici pe cel al cooperării cu Camera Notarilor Public Suceava, căci declarația sa de respectare a tabelelor a fost făcută în contextul respectării actului emanat de la autoritatea Camerei Notarilor (act ce beneficiază de prezumția de legalitate), dar și al desesizării de acest act prin denunțarea însăși făcută atât Uniunii Naționale a Notarilor Publici cât si Consiliului Concurentei. Susține recurentul că, în acest sens sunt și prevederile art.21 cu privire la exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații și art. 34 cu privire la desistare și împiedicarea producerii rezultatului din Codul Penal, aplicabil și în materie contravențională.

Instanța de fond a citat în mod eronat jurisprudență din care rezultă că obiectul anticoncurențial și efectul unui acord anticoncurențial sunt condiții prevăzute în mod alternativ de Legea concurenței (critica nr. 21 din cererea de recurs). Arată recurentul că în cauză nu a invocat că practicarea onorariilor impuse n-ar avea niciun efect asupra pieței sau că inexistența prejudiciului ori a vătămării (efectele acestor practici) ar presupune și inexistența faptei, ci a invocat inexistența faptei prin faptul inexistenței niciunui acord, a niciunei alinieri și a niciunei practici concertate, toate elementele comportamentale reținute de către organul instrumentator cât și de către prima instanță nefăcând nicio dovadă a vreunei conivențe din partea sa Se susține de către recurent că jurisprudența prezentată de prima instanță este incidentă doar unui singur element constitutiv al faptei contravenționale (existența indirectă a prejudiciului, determinată de existența obiectului infracțiunii/faptei ilicite) și nu în legătură cu celelalte 2 elemente constitutive ale faptei, respectiv existența faptei de acord / aliniere / cooperare / concertare / stabilire comună / conivență, etc. și respectiv Existența culpei (sub forma intenției directe) în săvârșirea acordului, cooperării, concertării, conivenței etc, fiind practic o jurisprudență străină de motivele contestației precum și de natura cauzei în sine.

În mod eronat a susținut instanța de fond faptul că sesizările efectuate de recurent nu echivalează cu o distanțare publică a recurentului față de practica anticoncurențială (critica nr. 22 din cererea de recurs). Recurentul critică susținerea că proba pentru delimitarea publică de practică anticoncurențială ar reveni reclamantului, fapt ce nu s-ar fi întâmplat în cauză, arătând că această constatare este una contradictorie, în sensul contrar principiului desistării din Codul Penal. Toate expunerile primei instanțe cu privire la existența desistării doar din ianuarie 2014 și nu mai dinainte, inexistența unei forme adecvate a sesizărilor recurentului înainte și după ianuarie 2014 nu au nicio relevanță în raport cu sesizarea făcută de către recurent Consiliului Concurenței (21.01.2014) și data efectivă a descoperirii faptei (Decizia nr. 76/20.12.2017), fiind motivări străine de natura cauzei sale în care este evidentă existența desistării. În concluzie, cauza de desistare trebuia să se raporteze doar la cele două date: data sesizării și data descoperirii faptei, toate celelalte motivări ale primei instanțe privind forma sau conținutul memoriilor fiind contradictorii normelor în materie și chiar străine de natura cauzei.

Recurentul susține că este contradictorie și străină de natura cauzei concluzia instanței de fond în sensul că recurentul avea posibilitatea de a beneficia de imunitate la amendă doar în condițiile prevăzute de Ordinul 300/2009 (critica nr. 24 din cererea de recurs), fiind inadmisibil a se pretinde justițiabilului respectarea formalităților unui Ordin în condițiile în care Ordinul este dat pentru operatorii executivi ai instituției și nicidecum pentru persoanele care solicită instituției să-și îndeplinească atribuțiunile legale inclusiv a celor de îndrumare cu privire la formalismul intern sau excesiv al instituției respective. O astfel de cerință este în contra principului de interpretare a actului juridic (memoriilor, reclamațiilor și sesizărilor sale) în sensul producerii efectelor scontate (decelarea și desistarea nelegalităților semnalate) și nicidecum în sensul de a nu produce nici un efect, iar dacă a existat o îndoială asupra interpretării, interpretarea este în favoarea celui care se obligă, adică a recurentului, care și-a asumat responsabilitatea sesizărilor, explicațiilor și anchetelor în cauză. Motivarea instanței vine în contra constatărilor organului instrumentat (de existență a sesizărilor), cât și în contra normelor în materie.

Prima instanță nu a arătat care ar fi acele susțineri care ar fi fost iterate peste cele care s-ar regăsi în acțiunea inițială. Susținerile și excepțiile de ordine publică, într-un proces de ordine publică, trebuiau motivate chiar și cu depășirea termenului de formulare a contestației (art. 247 din Codul de procedură civilă) I.4.Apărările formulate Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru următoarele motive: 1. În ceea ce privește susținerile recurentului privind constatările contradictorii ale instanței de fond referitor la situația de fapt reținută în decizia contestată și probatoriul administrat (criticile 1-15 și 23 din cererea de recurs), intimatul arată că instanța de fond în mod corect a expus argumentele ce evidențiază netemeinicia susținerilor reclamantului referitoare la inexistența faptei anticoncurențiale constatate și sancționate prin Decizia nr. 76/2017, prin raportare la situația de fapt expusă în cuprinsul deciziei contestate și probatoriul administrat în cauză. Criticile recurentului în sensul că sentința recurată cuprinde constatări contradictorii sunt neîntemeiate și nemotivate întrucât recurentul nu face altceva decât să menționeze că sentința recurată cuprinde constatări ale instanței care sunt contradictorii sau străine de natura cauzei fără a argumenta și evidenția aspectele din cuprinsul sentinței recurate care contrazic susținerile instanței de fond sau cele care dovedesc faptul că s-ar fi pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive străine de natura cauzei. Mai mult, recurentul prin cererea de recurs, încearcă să-și combată propriile susțineri din fața autorității de concurență (cum ar fi faptul că a primit tabelele cu onorariile incriminate, că a respectat onorariile minime stabilite de către notarii publici membrii ai CNPSV la un nivel superior onorariilor minime prevăzute de ordinele Ministrului Justiției - adresa nr. 235/28.08.2015 aflată pe DVD-ul ce conține documentația, în folderul intitulat " N.A "). Or, faptul că instanța de fond a reținut că notarul publicN. A. , prin maniera în care și-a construit apărarea, nu neagă existența practicii anticoncurențiale nu echivalează cu pronunțarea unei hotărâri ce cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei. De altfel, chiar în cererea de recurs notarul public N.A afirmă că "a respectat, ca orice novice, toate actele emanate de la autoritatea Camerei Suceava dar bineînțeles, numai până la momentul realizării ilicitului acestora." 2. Referitor la criticile privind aprecierea în mod eronat de către Curtea de Apel București ca fiind întemeiate concluziile autorității de concurență în sensul participării recurentului la o practică de fixare a prețurilor și existența unei fapte anticoncurențiale între întreprinderi aflate la același nivel al pieței (punctele 16-17 din cererea de recurs), intimatul arată că recurentul încearcă, pe calea recursului formulat, să translateze vinovăția asupra Camerei Notarilor Publici Suceava. Or, astfel cum reiese din cele constatate de către autoritatea de concurență și reținute în mod corect de către prima instanță, din probatoriul care a stat la baza emiterii deciziei contestate nu se evidențiază faptul că forul profesional ar fi acționat prin organele sale decizionale, prin adoptarea unor decizii în sensul obiectivelor comune urmărite de participanții la înțelegere și/sau practica concertată. Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut existența unei practici anticoncurențiale săvârșite de notarii publici membrii ai CNPSV, printre care și recurentul, în sensul stabilirii, în mod nelegal, concertat, a unor onorarii minime la un nivel superior onorariilor minime prevăzute de Ordinele Ministrului Justiției, scopul urmărit de părțile implicate în practica sancționată fiind acela de a elimina concurența care ar fi existat între notarii publici dacă aceștia și-ar fi format în mod independent onorariile aplicate, pornind de la minimul prevăzut de Ordinele Ministrului Justiției. Implicarea CNPSV în practica anticoncurențială a constat în facilitarea săvârșirii încălcării art. 5 alin. (1) lit a) din Legea concurenței întrucât prin intermediul CNPSV, în calitate de organizație profesională, s-a creat o aparență de legalitate a grilelor de onorarii stabilite de membrii CNPSV la un nivel superior onorariilor minime stabilite prin Ordinele Ministrului Justiției. 3. Față de susținerile ce vizează "decelarea în comportamentul notarului public N. A. " de către Curtea de Apel București (criticile 18-20 din cererea de recurs), intimatul arată că, prin sentința recurată, instanța de fond în mod corect a reținut aspectele care rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv faptul că au existat tabele cu onorarii, stabilite la un nivel superior onorariilor minime prevăzute de Ordinele Ministrului Justiției, care au fost comunicate notarilor publici, onorarii pe care notarii publici sancționați prin decizia 76/2017 le-au aplicat, astfel cum rezultă din registrele notariale existente în cadrul documentației care a stat la baza emiterii deciziei autorității de concurență. Mai mult, chiar recurentul recunoaște aplicarea onorariilor incriminate, încercând să se disculpe susținând că nu a conștientizat că reprezintă o faptă nelegală. În acest sens, apreciem că în virtutea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans această apărare a recurentului nu poate fi primită și nu este în măsură să dovedească temeinicia criticilor de recurs invocate. Recurentul se contrazice în cuprinsul propriilor susțineri, iar instanța de fond în mod legal a reținut existența faptei în ceea ce îl privește pe recurent, prin raportare la probele administrate printre care se regăsesc inclusiv declarațiile recurentului în sensul că i s-au comunicat astfel de tabele cu onorarii minimale stabilite la un nivel superior onorariilor minime prevăzute de Ordinele Ministrului Justiției și că le-a aplicat ca atare. 4. În ceea ce privește apărările recurentului privind raportarea eronată a instanței de fond la jurisprudență din care rezultă că obiectul anticoncurențial și efectul unui acord anticoncurențial sunt condiții prevăzute în mod alternativ de Legea concurenței (critica nr. 21 din cererea de recurs), intimatul le consideră ca fiind nefondate și neargumentate, instanța de fond analizând și reținând în mod corect jurisprudență din sentința recurată prin raportare la obiectul dosarului dedus judecății. Astfel, în cauză se impunea analiza cu privire la tipul de înțelegere sancționată de către autoritatea de concurență (înțelegere prin obiect în cazul de față) și modalitatea de încadrare a faptei de către Consiliul Concurenței conform Legii concurenței și jurisprudenței relevante în domeniu. Mai mult, jurisprudență citată de instanța de fond este în mod întemeiat reținută de aceasta, în cuprinsul sentinței pronunțate, pentru demonstrarea temeiniciei soluției de respingere a argumentelor recurentului referitor la faptul că nu a participat la săvârșirea faptei. Prin urmare, prin jurisprudența citată, instanța de fond expune raționamentul pentru care lipsa unei opoziții vădite a recurentului, în sensul unei delimitări publice, reflectă o complicitate care este aptă să angajeze răspunderea contravențională a acestuia. 5.Referitor la susținerile privind reținerea în mod eronat de către Curtea de Apel București a faptului că sesizările efectuate de recurent nu echivalează cu o distanțare publică a recurentului față de practica anticoncurențială (critica nr. 22 din cererea de recurs), intimatul arată că, prin sentința civilă nr. 5347/13.12.2018 în mod corect s-a reținut faptul că recurentul a încetat fapta pentru care a fost sancționat în anul 2014, astfel cum rezultă din decizia 76/2017. Concluzionând în acest sens prima instanță a avut în vedere, în mod corect, aspectele reținute în decizia autorității de concurență la punctul 305 din cuprinsul acesteia. Așadar, motivarea expusă de către instanța de fond, în cadrul sentinței recurate, nu este străină de natura cauzei și nici contradictorie, chiar dacă nu este pe placul recurentului întrucât contrazice susținerile netemeinice ale acestuia privind nelegalitatea deciziei contestate. Mai mult, în mod corect a reținut instanța de fond că susținerile recurentului privind faptul că s-ar fi delimitat de practica anticoncurențială existentă la nivelul membrilor CNPSV anterior anului 2014 sunt contrazise de probatoriul de la dosarul cauzei care relevă o aplicare a onorariilor incriminate până în ianuarie 2014, moment luat în considerare de autoritatea de concurență ca fiind elocvent din perspectiva încetării faptei. De altfel, recurentul nu a dovedit contrariul celor reținute în acest sens de către autoritatea de concurență, aspect avut în vedere în mod corect de către prima instanță. 6. În ceea ce privește argumentele recurentului privind susținerile contradictorii ale instanței de fond în sensul că acesta ar fi putut beneficia de imunitate la amenda doar în condițiile prevăzute de Ordinul 300/2009 (critica nr. 24 din cererea de recurs), intimatul arată că susținerea unei inaplicabilități a unui act administrativ cu caracter normativ publicat în Monitorul Oficial al României nu poate fi primită de către instanța de recurs, potrivit punctului 6 din cuprinsul Instrucțiunilor privind politica de clemență rezultă cu claritate că aceste Instrucțiuni nu sunt destinate doar funcționarilor din cadrul autorității ci și operatorilor economici. Astfel, aceștia pot obține imunitate la amendă sau reducerea cuantumului acesteia, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în capitolele detaliate în instrucțiunile în cauză. Or, din moment ce recurentul nu a respectat niciuna din prevederile Instrucțiunilor privind politica de clemență, în mod corect a reținut Curtea de Apel București în sensul că dispozițiile acestor Instrucțiuni sunt imperative, formularea unei cereri de acordare a imunității este obligatorie, iar în lipsa acesteia recurentul nu poate avea pretenția de a fi exonerat de la plata amenzii. 7. Față de susținerile recurentului în sensul că soluția instanței de fond nu cuprinde apărările formulate de acesta prin răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise depuse la dosar (critica nr. 25 din cererea de recurs), intimatul arată că în cauză nu au fost invocate excepții de ordine publică, de către instanță sau de către pârât. Prin urmare, sentința recurată, în mod corect, nu cuprinde vreo motivare a instanței de judecată față de eventuale excepții. Apărările recurentului ce vizează faptul că sentința recurată nu cuprinde susținerile acestuia din cadrul răspunsului la întâmpinare și concluziile scrise nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat de recurent (art. 488 alin.(l) pct. 6 Cod procedură civilă) și sunt nefondate, recurentul limitându-se la simpla invocare a unei astfel de critici fără a evidenția, în concret, care sunt susținerile ce nu se regăsesc în sentința recurată. Arată intimatul că sentința recurată cuprinde argumentele instanței de judecată față de criticile de nelegalitate invocate în cadrul cererii de anulare a deciziei 76/2017, iar recurentul, în cadrul cererii de recurs, nu a prezentat, care sunt criticile de nelegalitate a deciziei 76/2017 pe care, în opinia acestuia, instanța de fond nu le-ar fi analizat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art.496-499 din Codul de procedură civilă Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ( hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei ) invocat de recurent este nefondat. Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde : b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ;". Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79). Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor ( cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27). Din această jurisprudență, Curtea reține că noțiunea de proces echitabil, deși art. 6 alin.1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine). Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art.425 C.proc.civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea mai reține și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale s-a invocat în esență și o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi încadrate de către instanță în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și analizate ca atare în cele ce urmează.. Analizând punctual criticile recurentului, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate, după cum urmează: 1. Susținerile recurentului privind constatările contradictorii ale instanței de fond referitor la situația de fapt reținută în decizia contestată și probatoriul administrat (criticile 1-15 și 23 din cererea de recurs) sunt nefondate. În cadrul cererii de recurs, recurentul susține în mod neîntemeiat faptul că sentința atacată ar conține o serie de considerente contradictorii și străine de natura cauzei, respectiv: existența unei ședințe din data de 8.07.2010 a notarilor publici membrii ai CNPSV în urma căreia s-au stabilit onorariile minimale incriminate în decizia 76/2017; existența unor e-mailuri cuprinzând tabelele cu onorariile stabilite la nivelul membrilor CNPSV ce au fost comunicate notarilor publici precum și comunicări din partea CNPSV privind actualizarea secțiunii website-ului CNPSV referitor la onorariile minimale pe anul 2011; existența unei aplicații informatice dezvoltată de CNPSV pentru a facilita aplicarea onorariilor incriminate în decizia 76/2017 precum și faptul că, din probele administrate în cauză, rezultă că recurentul a aplicat onorariile minimale astfel cum acestea au fost stabilite la nivelul membrilor CNPSV până în anul 2014, moment în care s-ar fi distanțat public de practica anticoncurențială ce face obiectul deciziei 76/2017; faptul că acesta a recunoscut că prețurile practicate în activitatea notarială derulată de recurent ar fi fost influențate de prețurile altor birouri notariale și, astfel, s-a concluzionat în sensul participării la reuniuni și la încheierea unui acord anticoncurențial. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 483 C.proc.civ.: „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile .” De asemenea, potrivit art. 486 C.proc.civ.: „ Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; ” Potrivit art. 488 alin (1) C.proc.civ.: „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate : (...)”, iar potrivit art. 489 C.proc.civ.: „(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică .” Din textele de lege enunțate reiese că recursul urmărește să supună instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. În acest sens, Înalta Curte reține că dezvoltarea motivelor de recurs este necesară tocmai pentru a se putea verifica dacă cele imputate instanței a cărei hotărâre este recurată pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea de către recurent, în concret, a greșelilor imputate instanței de fond, însă nu a oricăror greșeli, ci doar a celor care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin (1) C.proc.civ., și aceasta întrucât casarea hotărârii atacate poate fi atrasă doar de acele nelegalități care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de acest articol, și nu de orice nemulțumire a părții. În calea de atac a recursului, exercitată în condițiile art.20 din Legea nr.554/2004, instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleași exigențe impuse recursului prin Codul de procedură civilă, având în vedere norma de trimitere din art.28 din Legea nr.554/2004. Prin urmare, criticile recurentului sub aspectele semnalate pot fi analizate numai în limitele motivului de nelegalitate cu care recurentul a învestit instanța de recurs, respectiv art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., Înalta Curte urmând a verifica în ce măsură considerentele invocate sunt contradictorii sau străine de natura cauzei. Din analiza considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte nu poate confirma existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei argumentele ce evidențiază netemeinicia susținerilor recurentului referitor la inexistența faptei anticoncurențiale constatate și sancționate prin Decizia nr. 76/2017 fiind făcută în mod coerent și fără contradicții sau erori de logică juridică, prin raportare la situația de fapt expusă în cuprinsul deciziei contestate și probatoriul administrat în cauză. De altfel, criticile recurentului în sensul că sentința recurată cuprinde constatări contradictorii sunt nu doar neîntemeiate, dar și nemotivate din perspectiva încadrării lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art.488 alin.1 C.proc.civ, recurentul nefăcând altceva decât să menționeze că sentința recurată cuprinde constatări ale instanței care sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, fără a argumenta și evidenția aspectele care contrazic susținerile instanței de fond sau a arătat de ce motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei. Analizând în detaliu criticile recurentului sub acest aspect Înalta Curte reține următoarele: - Nu este nici contradictorie nici străină de natura cauzei susținerea că la data de 08.07.2010, a avut loc o ședință a notarilor publici membri ai CNPSV, în urma căreia s-au stabilit onorariile minimale ce urmau a fi practicate la nivelele județelor Suceava și Botoșani, fiind lipsit de relevanță faptul că respectiva ședință a fost, în fapt, potrivit certificatului Camerei Notarilor Suceava, o Adunare Generală a Camerei Notarilor Publici Suceava, din punctul de vedere al încălcării anticoncurențiale fiind lipsită d de relevanță forma pe care această întrunire a îmbrăcat-o sau caracterul său formal sau informal. De altfel, chiar recurentul a precizat în cuprinsul acțiunii, că în anul 2010 a luat parte la o ședință organizată de Camera Notarilor Publici din Suceava, ședință în cadrul căreia s-a discutat stabilirea unor prețuri minimale pentru serviciile de notariat, mai mari decât cele stabilire prin Ordinele Ministrului Justiției nr. 943/C/2005. Relevantă în acest sens este jurisprudența CJUE cu privire la noțiunea de practică concertată, definită ca fiind o formă de coordonare între întreprinderi care, fără să fi ajuns la stadiul unei convenții propriu‑zise, substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea (Hotărârea din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., p. 1663, punctul 26, precum și Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, Rec., p. I‑1307, punctul 63). În acord cu această jurisprudență, chiar și participarea pasivă la practica concertată intră sub incidența art.5 din Legea concurenței, aceasta fiind și situația schimbului de informații cu privire la onorariile practicate și stabilirii onor onorarii minime, inclusiv prin intermediul formelor de organizare profesională, în vederea concertării comportamentului pe piață. În acest sens este și jurisprudența CJUE în cauza T‑Mobile Netherlands, C‑8/08, în care s-a arăta că: ”În măsura în care întreprinderea participantă la concertare rămâne activă pe piața relevantă, prezumția legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul acestei întreprinderi pe piața respectivă este aplicabil chiar dacă respectiva concertare nu se întemeiază decât pe o singură reuniune a întreprinderilor respective .” Instanța europeană a arătat că: ”(…) dacă respectiva concertare este, precum în speță, punctuală și urmărește exclusiv armonizarea comportamentului pe piață în legătură cu un aspect izolat al concurenței, o singură intrare în contact ar putea fi suficientă pentru a realiza scopul anticoncurențial urmărit de întreprinderile respective . 61 În aceste condiții, trebuie să se considere că nu este atât de important numărul de reuniuni între întreprinderile respective, cât aspectul dacă acest contact sau contactele care au avut loc au oferit acestora din urmă posibilitatea să țină cont de schimburile de informații cu concurenții pentru a determina comportamentul lor pe piața în discuție și să înlocuiască în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică.” - Criticile recurentului cu privire la caracterul contradictoriu și străin de natura cauzei al susținerilor instanței de fond cu privire la existența ședinței cu stabilirea onorariilor minime, transmiterea și respectiv primirea și respectarea tabelelor către cele 3 orașe sunt nefondate, de vreme ce în cuprinsul adresei nr. 235/28.08201, reprezentând răspunsul domnului notar la solicitarea de informații adresată de Consiliu (aflată pe suportul optic depus la dosar, în folder – ul intitulat „N. A. ”), acesta a arătat: „Inițial, am respectat onorariile impuse, fără a realiza că nivelul minim impus de Cameră era peste (cu min. 25%) nivelul legal.” Mai mult decât atât, prin adresa nr. 163/11.03.2011, înregistrată la Camera Notarilor Publici Suceava sub nr. 124/14.04.2011 (anexă la Procesul – verbal de constatare și inventariere nr. 5741 din data de 26.05.2015, aflat pe e suportul optic depus la dosar, în folder – ul intitulat „Camera Notarilor Publici SV” ), reclamantul semnalează CNPSV faptul că onorariile minimale stabilite sunt mai mici decât cele reglementate de Ordinul Ministrului Justiției nr. 46/C/2011. Mai mult, în cazul stabilirii concertate a unor onorarii minime altele decât cele stabilite prin lege, fiind vorba despre o încălcare prin obiect, cercetarea efectelor concrete ale faptei anticoncur