ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4630/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1262 din 3 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 231 din 26 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța de control judiciar a constatat că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, la data de 09.03.2022, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare.

După ce a prezentat situația de fapt și demersurile efectuate în fața instanței de judecată, a susținut contestatorul că dezlegarea dată asupra recursului său, de constatare a nulității acestuia, este o nelegalitate, fiind încălcate dispozițiile art. 488 C. proc. civ. cu referire la motivele de casare, întrucât nu elimină, ci menține clauza abuzivă/comisionul bancar în contract.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității pentru nemotivare și excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția nulității, apreciind că au fost prezentate motivele pentru care contestatorul a înțeles să exercite calea extraordinară de atac a contestației în anulare, fiind nemulțumit de soluția prin care s-a constatat nul recursul formulat, apreciind-o nelegală, cu nerespectarea dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Or, în cauză, susținerile contestatorului nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nul reprezintă modul în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este reevaluarea ansamblului probator și reanalizarea cererii de recurs, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor probleme de drept si de fapt ce au fost solutionate de instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității invocată de intimată.

Admite excepția inadmisibilității invocată de intimată.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1262 din 3 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.