ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4108/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.06.2021 sub numărul x/2021 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/31.07.2017 constând în: penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, penalitățile până la 06.09.2021 fiind de 19387,8 RON; în subsidiar despăgubiri reprezentând dobânda legală penalizatoare, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1597 din 8 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare a judecății până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2019, ca neîntemeiată; s-a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă în privința Deciziei nr. 16517/27.08.2018, ca inadmisibilă; a fost admisă excepția de inadmisibilitate a formulării acțiunii și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1597 din 8 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre judecarea pe fond la Curtea de Apel București. În opinia recurentei-reclamante soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 este vădit nelegală din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității iar hotărârea nu cuprinde argumentele juridice care au stat la baza unei astfel de soluții, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 16.517/27.08.2018 FGA a respins cererile de plată invocând plafonul de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, însă, prin decizia nr. 29/2020, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, pe cale de consecință, în opinia recurentei-reclamante, este evident că Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal a cărui nelegalitate trebuia constatată de prima instanță. Consideră aceasta că, chiar dacă Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 poate fi atacată și pe calea acțiunii principale, este evident că instanța putea și trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, soluția de respingere încălcând liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind contrară regulilor de procedură care consacră posibilitatea invocării excepției de nelegalitate. Totodată, a criticat și faptul că, deși prima instanță susține că legalitatea deciziei nu poate fi verificată pe cale incidentală, aceasta nu a indicat deloc care sunt argumente juridice, care sunt raționamentele logico-juridice care stau la baza unei astfel de soluții, apreciind că motivarea sentinței nu corespunde cerințelor legale așa cum au fost ele dezvoltate prin jurisprudența instanțelor naționale și CJUE. În privința soluției de respingere a cererii ca inadmisibilă, consideră că prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice. Deși instanța în susținerea poziției sale invocă prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, în realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speță actul administrativ nelegal fiind refuzul FGA de a da curs cererilor de plată așa cum a fost el exprimat din Decizia 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018. În fine, apreciază că față de decizia nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept și față de decizia pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a desființat ca nelegală Decizia nr. 18.140/28.01.2019, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă. Referitor la primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. consideră că acesta este neîntemeiat întrucât instanța de fond a motivat respingerea excepției de nelegalitate prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Referitor la cel de al doilea motiv de recurs a arătat că acesta nu se întemeiază pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., simpla nemulțumire a recurentei-reclamante legată de soluția pronunțată neconstituind un veritabil motiv de recus.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/31.07.2017, A. S.A. a solicitat plata sumei de 7029,66 RON reprezentând suma achitată asiguratului său CASCO în dosarul de daună nr. x, cererea sa fiind soluționată de FGA prin Decizia nr. 16.517/27.08.2018. Potrivit mențiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către ASIROM despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menționate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală a acestora de 450.000 RON, toate celelalte cereri, menționate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depășirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Dispozitivul Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 menționează în mod explicit faptul că se resping la plată cererile formulate în dosarele de daună menționate în borderoul nr. 2, în sumă totală de 2.019.201,68 RON. Cererea de plată nr. x/31.07.2017, prin care a fost solicitată plata sumei de 7029,66 RON acordată în dosarul de daună nr. x este menționată în borderoul nr. 2 reprezentând Anexa la Decizia nr. 16.517/27.08.2018, la poziția 128 . Decizia nr. 16.517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. S.A. la data de 03.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/31.07.2017. Prima instanță, reținând că cererea de plată a sumei de 7029,66 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16.517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanță în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18.140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta prin cererea de chemare în judecată, atunci când a motivat acțiunea în plata despăgubirilor, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, ca inadmisibilă și admis excepția de inadmisibilitate a formulării acțiunii, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca inadmisibilă. Recurenta-reclamantă A. S.A. a criticat soluția de respingere a excepției de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., susținând în esență că, chiar dacă Deciziei nr. 16.517/27.08.2018 poate fi atacată și pe calea acțiunii principale, este evident că instanța putea și trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Înalta Curte constată că sunt nefondate aceste critici formulate de recurenta-reclamantă. Potrivit art. 4 din Legea 554/2004: (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. (2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. (4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege." Din textele de mai sus reiese că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluționare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ. Înalta Curte va avea în vedere că excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual. Așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, în prezenta cauză, Decizia nr. 16.517/27.08.2019, cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate reprezintă practic actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate a fost invocată în susținerea cererii de despăgubiri cu care a fost învestită instanța prin cererea introductivă. Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu pe calea acțiunii directe în contenciosul administrativ cât și pe cale incidentă a excepției de nelegalitate, în virtutea principiului "electa una via non datur recursus ad alteram". În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține că examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiași act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative excluzându-se reciproc. Totodată, este nefondată și critica formulată de recurenta-reclamantă circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că prima instanță nu a indicat care sunt argumentele juridice și care este raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii excepției de nelegalitate invocată de reclamantă în privința Deciziei nr. 16517/27.08.2018, ca inadmisibilă. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, câtă vreme Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată, nefiind anulată, actul bucurându-se de prezumția de legalitate, corect a reținut judecătorul fondului că în cauză nu este îndeplinită condiția premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 18 alin. (3) și art. 19 Legea 554/2004. De altfel, sub acest aspect, recurenta-reclamantă nici nu a dezvoltat veritabile critici care să poată fi încadrate în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținerile acesteia reprezentând simple nemulțumirile legate de angajarea răspunderii patrimoniale a FGA. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurena-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.