ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3270/2024

HOTĂRÂRE
13.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3270/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.06.2021, sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A. a solicitând, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/25.11.2016 constând -în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective (până în data de 09.06.2021 penalitățile fiind în cuantum de 12.227,5 RON); - în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din 14 februarie 2022, reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea de ședință din 21 iunie 2022, cererea de suspendare a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2308 din 12 decembrie 2022, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, apreciind că sentința recurată este dată cu încălcarea prevederilor legale incidente, soliciând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

A susținut recurenta-reclamantă că, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a Fondului de Garantare a Asiguraților, prima instanță a încălcat prevederile legale ce reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Astfel, acțiunea reclamantei tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru repararea prejudiciului ce i-a fost produs prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor și lipsa societății reclamante de folosința sumelor de bani la care era îndreptățită. Pentru obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale: să existe o faptă ilicită, în cauză fiind actul administrativ nelegal, actul să fi cauzat un prejudiciu și între efectele actului și prejudiciu să existe raport de cauzalitate, iar autoritatea să fi fost în culpă.

Deși prima instanță a considerat că acțiunea în despăgubiri este inadmisibilă în condițiile în care decizia nr. 16517/27.08.2018 nu a fost declarată nelegală, în realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii. În cauză, acesta este reprezentat de refuzul intimatului-pârât de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., așa cum a fost exprimat prin decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin decizia nr. 18140/27.08.2018.

În contextul pronunțării și publicării deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a considerat recurenta că este evident caracterul nelegal al deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Mai mult, refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentului dosar a fost reiterat de Fondul de Garantare a Asiguraților și prin decizia nr. 18140/28.01.2019, care are trei anexe: anexa 1 cuprinde dosarele deja achitate, anexa 2 cuprinde dosarele respinse conform acestor mențiuni, iar anexa 3 cuprinde alte două cereri menționate expres în decizie.

Așadar, această decizie conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 cereri de plată menționate în anexa 2, la baza refuzului tuturor acestor cereri stând aceleași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii nr. 213/2015 și a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare și a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor.

Această decizie a Fondului de Garantare a Asiguraților, nr. 18140/28.01.2019, a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 și a fost desființată ca nelegală prin hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19.11.2021, astfel că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, prima instanță putând astfel să rețină ca îndeplinită această condiție fie în baza soluției pronunțate în dosarul nr. x/2021, de anulare a deciziei nr. 18140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 împotriva deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Condiționând admisibilitatea acțiunii strict de anularea deciziei nr. 16517/27.08.2018 printr-o hotărâre anterioară, prima instanță a încălcat normele de drept material ce reglementează condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, raportat la dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Sub aspect factual, Înalta Curte reține că prin cererea de plată înregistrată la intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/25.11.2016, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat plata sumei de 14.153,58 RON reprezentând despăgubiri achitate asiguratului său, pe care era îndreptățită să le recupereze de la B. S.A., cu privire la care Tribunalul Sibiu a admis, prin sentința nr. 132/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, cererea formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind deschiderea procedurii falimentului, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.

Prin intermediul cererii introductive ce face obiectul prezentei cauze reclamanta a formulat o acțiune în despăgubiri împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, considerând că sunt îndeplinite condițiile legale pentru promovarea unui atare demers cu scopul acoperirii prejudiciului ce i-a fost cauzat prin refuzul plății creanțelor de asigurare solicitate la plată, raportându-se la Decizia nr. 18140/28.01.2019, decizie contestată în cadrul dosarului nr. x/2019

În susținerea criticilor formulate prin cererea de recurs, recurenta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în înțelesul acestui motiv de casare, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, întrucât soluția primei instanțe reflectă o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În esență, criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greșită a prevederilor legale ce reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice, considerând că în mod greșit a reținut prima instanță inadmisibilitatea acțiunii sale pe motiv că nu ar fi contestat decizia nr. 16517/27.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă față de starea de fapt reținută.

Deși este real că prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat recurenta, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a respins mai multe cereri de plată formulate de aceasta, în temeiul acelorași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii nr. 213/2015, această decizie invocată în susținerea acțiunii în despăgubiri ce face obiectul prezentei cauze nu a analizat și nu a respins și cererea de plată a sumei de 14.153,58 RON înregistrată la FGA sub nr. x/26.11.2016, cum în mod greșit pretinde recurenta.

Așa cum rezultă din soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019, în cadrul căruia a fost contestată și anulată decizia nr. 18140/28.01.2019, intimatul-pârât a fost obligat să soluționeze pe fond cererile de plată ale reclamantei. Pe de altă parte, cererea de plată în discuție în prezentul litigiu a fost soluționată prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, necontestată.

Întrucât din interpretarea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, temeiul de drept invocat în susținerea pretențiilor formulate, reiese că este deschisă calea unei astfel de acțiuni pentru solicitarea de despăgubiri numai în acele situații în care persoana vătămată a cerut și obținut anularea actului administrativ, însă nu a solicitat, concomitent cu anularea actului administrativ, și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin actul administrativ tipic sau asimilat, iar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada anulării Deciziei nr. 16517/27.08.2018 prin care a fost soluționată, în realitate, cererea de plată în discuție, Înalta Curte constată că în mod corect a respins prima instanță acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Aceasta, întrucât acțiunea pentru acordarea de despăgubiri în baza normelor legale invocate are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim, iar natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este cea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal.

Cum la momentul introducerii acțiunii în despăgubire, recurenta-reclamantă nu a invocat un act administrativ al cărui caracter nelegal să fi fost constatat pe calea acțiunii în anulare, de către o instanță de contencios administrativ, nu se poate reține că în privința acesteia a luat naștere dreptul de a solicita despăgubiri pentru pretinse prejudicii cauzate prin emiterea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind în măsură să conducă la casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei cu consecința păstrării ca legale a sentinței atacate.

Cât privește solicitarea recurentei-reclamante de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, raportat la soluția ce se va pronunța asupra recursului analizat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2308 din 12 decembrie 2024 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-11
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2023
Ședința publică din data de 11 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2024-04-04
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Excepțiile invocate 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția
ÎCCJ 2024-02-27
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1091/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2023-05-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2500/2023
Ședința publică din data de 11 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2024-03-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2024
Ședința publică din data de 7 martie 2024 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii. Procedura derulată. Hotărârea instanței de fond 1.1. Prin cererea
Sursă