Decizia nr. 1328/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Procedura derulată. Hotărârea instanței de fond 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 31.03.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19.01.2017 și să de dispună obligarea pârâtului la soluționarea de îndată a cererii de plată, cu cheltuieli de judecată. 1.

La data de 22.06.2021, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată constând în: - în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi de întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, 8.084,38 RON, calculate până la data de 18.06.2021 și în continuare până la data plății efective, - în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată. 1.

Prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2021, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrate sub nr. x/2018, cauza fiind repusă pe rol prin încheierea de ședință din 28 iunie 2022, față de soluționarea definitivă a dosarului menționat. 1.

Prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2022, Curtea a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a preciza dacă a contestat sau nu Decizia nr. 44146/2022 prin care a fost respinsă cererea de plată. 1.

La termenul din 27 martie 2023, Curtea a repus cauza pe rol. Prin sentința civilă nr. 826 din 16 mai 2023, Curtea a respins excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prescripției invocate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, respectiv cu privire la soluția privind fondul cererii și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată și obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19.01.2017, constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale n materia asigurărilor sau, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice. A susținut recurenta-reclamantă că, deși prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 (prin care FGA a respins inițial cererea de plată pe motiv că s-a depășit plafonul de 450.000 RON), FGA nu a fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, în urma reanalizării FGA a achitat către A. sumele solicitate. În continuarea criticilor sale, recurenta a făcut aprecieri cu privire la existența unui act administrativ nelegal, la existența prejudiciului, la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cu privire la culpa pârâtului FGA. Astfel, a arătat, în esență, că, prin Decizia nr. 14452, FGA a respins cererea de plată, această decizie a fost anulată de instanța de judecată și, ulterior, FGA a achitat sumele de bani solicitate, cu o întârziere mai mare de 5 ani. Dacă s-ar admite susținerile primei instanțe, ar însemna, practic, să se accepte că, deși respingerea cererii de plată a FGA a fost declarată de instanța de judecată drept nelegală, deși prin această modalitate de soluționare a cererii A. a primit cu o foarte mare întârziere sumele de bani la care era îndreptățită, FGA nu ar fi ținut să răspundă civil, ignorându-se consecințele prejudiciabile ale soluționării nelegale de către FGA a cererii de plată. 3. Apărările formulate de intimatul-pârât Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, apreciind că susținerile recurentei sunt străine de aspectele reținute de instanța de fond. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de control judiciar apreciază că recursul reclamantei A. S.A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a precizat că își întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv. Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Înalta Curte reține că prima instanță a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acțiune, astfel cum a fost precizată de reclamantă, în raport cu actele depuse la dosar și cu apărările pârâtului formulate prin întâmpinare. Instanța de fond a reținut, în esență, că dreptul de creanță pretins vătămat prin actul administrativ anulat în mod definitiv, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, nu a fost recunoscut, pentru că, în urma Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul nr. x/2018, pârâtul FGA a reanalizat cererea de plată și a dispus respingerea acesteia, ca tardivă, printr-o nouă Decizie, nr. 44146/03.01.2022. Reclamanta a recunoscut că nu a contestat acest din urmă act administrativ, care, astfel, și-a consolidat prezumția de legalitate. Însă, după cum s-a expus la pct. I.2. al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată, fără a indica dispozițiile de drept material încălcate de prima instanță. De asemenea, recurenta-reclamantă a motivat recursul din perspectiva achitării cu întârziere a sumei solicitate prin cererea de plată, deși cererea de plată a fost respinsă, ca tardivă, de către Fondul de Garantare a Asiguraților. În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competența de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual. Or, o astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.