Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2021
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2600/2021

HOTĂRÂRE
21.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2600/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursurile formulate de reclamantele A. și B. împotriva sentinței nr. 4004 din 9 octombrie 2018 și sentinței civile nr. 1268 din 2 aprilie 2019 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1597/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2
ÎCCJ 2021-04-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2021
Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrară pe rol
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4380/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înr
ÎCCJ 2021-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4083/2021
Ședința publică din data de 22 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5041/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a conten
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă