ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1457/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 2 iulie 2019, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2193 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 2193 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost anulat recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 448 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva Deciziei nr. 2193 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea contestației în anulare, la termenul stabilit pentru soluționarea cererii, din data de 4 martie 2020 a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

La data de 23 septembrie 2020, contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere de repunere pe rol, instanța stabilind termen la data de 10 martie 2021, cu citarea părților precum și cu obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 RON și o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei. La termenul de judecată stabilit, s-a constatat că niciuna dintre părțile litigante nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Asupra excepției de perimare a contestației în anulare, invocată din oficu, instanța reține următoarele:

C. proc. civ. reglementează perimarea ca o sancțiune procedurală care intervine pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului, în faza în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege, fiind, în același timp, o prezumție de desistare, dedusă din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.

Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni.

Pornind de la scopul pentru care a fost reglementată instituția perimării, anume buna administrare a justiției, care impune obligația părților ca actele procedurale în care constă procesul civil să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător, părțile trebuind să urmărească finalizarea procesului, Curtea reține faptul că părțile nu au îndeplinit acte de procedură apte să ducă la reluarea procesului în cursul termenului de 6 luni de la data suspendării, astfel cum prevăd disp. art. 416 alin 1 C. proc. civ. și nici nu au probat existența unor cauze mai presus de voința lor, care le-au împiedicat să stăruie în judecată, astfel cum impun disp. art. 418 alin. (3) din C. proc. civ.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Așadar, în conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procesuală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților, vreme îndelungată, în judecată.

În speță, începând cu data de 4 martie 2020, a început să curgă termenul de perimare al prezentei cereri, astfel că, având în vedere că până la termenul de judecată la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării au trecut mai mult de 6 luni de la momentul în care a început să curgă termenul de perimare, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă contestatoarei, care nu a stăruit în judecată, în vederea finalizării procesului, și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, în înțelesul acordat acestor noțiuni de prevederile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., intervenită în cadrul termenului de perimare, instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Mai mult, la data repunerii pe rol (10 martie 2021) când părțile deși legal citate, niciuna dintre acestea nu au solicitat în scris, judecarea cauzei în lipsă, în considerarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., trecând, astfel, mai mult de 6 luni, perioadă în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 420 și art. 421 C. proc. civ., instanța urmează a admite excepția perimării, invocată din oficiu și, în consecință, urmează a constata perimată contestația în anulare.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării de drept a cererii de recurs, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților care a dus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, se va constata, din oficiu, perimarea contestației în anulare, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din același cod.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2193 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.