ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 26 februarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Regional București, prin intermediul prim procurorului militar adjunct, B. solicitând "supunerea celor semnalate dezbaterii reprezentanților Curții Constituționale, conform Legii nr. 47/1992, art. 11, pct. A, lit. D), coroborat cu art. 29, alin. (1) și (2); redeschiderea dosarului penal nr. x/2015, prin decizie a instanței, după o eventuală decizie favorabilă a reprezentanților Curții Constituționale; anularea plății cheltuielilor judiciare de 50 de RON, decisă de prim procurorul militar adjunct, B. și sancționarea sa, ca urmare a nerespectării deciziilor Curții Constituționale".
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 94/F-CONT din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Regional București, prin intermediul prim procurorului militar adjunct, B..
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 94/F-CONT din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.
Susține recurentul-reclamant că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, referindu-se exclusiv la soluția pronunțată de prima instanță în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 12 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații .
În acest sens, recurentul-reclamant enumeră condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs
Analizând cererea de recurs, din perspectiva motivului de casare invocat de recurent, prin raportare la actele și lucrările dosarului și a dispozițiilor incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.
Ca și chestiune prealabilă, instanța de recurs constată că recurentul-reclamant nu aduce critici asupra soluției de inadmisibilitate pronunțate de prima instanță asupra demersului judiciar inițiat de reclamant, rezumându-se a invoca nelegalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Raportat la acest aspect, recurentul invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, critică ce s-ar putea încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată, însă, că din conținutul cererii de recurs nu se poate identifica niciun argument care să poată fi încadrat în ipoteza motivului de casare invocat, în sensul că nu este indicată regula de procedură încălcată de instanța de fond în analizarea pretențiilor deduse judecății de către reclamant.
Pe de altă parte, nemulțumirea recurentului-reclamant legată de soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ar putea fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., iar din această perspectivă Înalta Curte reține că această critică este nefondată.
Astfel, din considerentele sentinței recurate rezultă că raționamentul juridic dezvoltat în legătură cu cererea de sesizare a Curții Constituționale s-a raportat strict la modalitatea în care reclamantul a înțeles să își susțină această solicitare, dând eficiență principiului disponibilității și al respectării limitelor învestirii instanței, exprimând convingerea clară că "sesizarea Curții Constituționale pentru a dezbate nerespectarea de către pârât a Legii nr. 1471992", nu poate fi admisibilă potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, nefiind indicat niciun text de lege sau ordonanță care să formeze obiectul excepției de neconstituționalitate.
Faptul că în fața instanței de recurs, recurentul-reclamant a menționat că obiectul excepției îl reprezintă art. 12 din Legea nr. 14/1992 nu poate acoperi viciul de inadmisibilitate constatat de instanța de fond, care a soluționat cererea în limitele afirmațiilor reclamantului prezentate în prima etapă procesuală.
În concluzie, sentința instanței de fond este apărată de orice viciu de nelegalitate ce s-ar putea subsuma vreuneia dintre criticile formulate de recurentul-reclamant, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 94/F-CONT din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021.