ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3821/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.07.02020 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Serviciul Român de Informații - Academia Națională de Informații Mihai Viteazul - UM București prin Direcția Juridică UM București a chemat în judecată pârâtul A. solicitând instanței de judecată constatarea nulității absolute a actului juridic reprezentat de diploma de doctor, precum și repunerea părților în situația anterioară.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1230/25 noiembrie 2020, Curtea de Apel București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța în acest sens, a reținut instanta că prin Legea nr. 554/2004 a fost instituite două criterii de stabilire a competenței materiale, respectiv criteriul rangului autorității publice și criteriul valoric, drept urmare la stabilirea competenței aceste criterii trebuiesc avute în vedere.

Reține, de asemenea, instanța de judecată împrejurarea că problema calității de autoritate publică centrală sau locală a instituțiilor de învățământ a fost tranșată prin Soluția de principiu din 20 februarie 2012 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justițieprin care s-a stabilit că instituțiile de invățământ superior sunt asimilate autorităților publice locale, situație în care competența aparține tribunalului ca instanță de fond.

2.2 Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 591/2021/02.02.2021 Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, reținând în esență că atâta vreme cât Academia Națională de Informații Mihai Viteazul se află în subordinea Serviciului Român de Informații nu poate fi asimilată autorităților publice locale.

A constatat, de asemenea, Tribunalul Buucrești ivit conflictul negitiv de competență, sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat succesiv competența, dacă ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a curții de apel cu o acțiune ce are ca obiect anularea diplomei de doctor seria x nr. x din data de 30.07.2013 emisă de pârâta Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" - UM București.

Ca atare, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în interpretarea și aplicarea acestor norme, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justitie a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice locale (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat,

- criteriul valoric stabilit pe baza cuantumului impozirului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ atacat.

În cauză, întrucât litigiul nu are caracter fiscal, instanța competentă se stabilește în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administratuv ce formează obiectul litigiului.

De asemenea, la stabilirea competenței în favoarea tribunalului, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., norme juridice din interpretarea cărora rezultă că in ceea ce privește judecata in primă instanță, ori de cate ori legiuitorul nu prevede instanța competentă a soluționa o anumită cerere, aceasta va fi judecată in primă instanță de către tribunal. Conform dispozițiilor art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în materia contenciosului administrativ și fiscal, curțile de apel judecă în primă instanță doar acele cereri date în competența sa prin lege specială. Cum, în cauză, nu există o dispoziție specială care să prevadă soluționarea cauzei în primă instanță de către curtea de apel, rezultă că soluționarea prezentei cauzei este de competența tribunalului.

Înalta Curte reține că reclamanta Academia Națională de Informații Mihai Viteazul este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Înalta Curte apreciază că reclamanta Academia Națională de Informații Mihai Viteazul nu poate fi considerată o autoritate centrală, situație în care această instituție de învățământ nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice de nivel local.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, Soluția de principiu adoptată de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012, prin care s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze litigiile privind actele administrative emise de universități este tribunalul, întrucât aceste instituții de învățământ superior sunt asimilate autorităților publice locale, pe de altă parte, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care a valorificat soluția adoptată de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal la data de 20 februarie 2012

Este adevărat că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 14/1992 dispun:

"În componența Serviciului Român de Informații intră unități și subunități, în concordanță cu specificul activității sale, echivalente structurilor din ministere", însă această asimilare cu structurile din ministere se aplică doar în ceea ce privește specificul activității, respectiv culegerea de informații așa cum este aceasta prevăzută în dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 6 din Legea nr. 14/1992.

Academia Națională de Informații Mihai Viteazul nu are ca specific de activitate culegerea de informații. Activitatea Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul este prevăzută de art. 1 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 206/1995:

""Institutul Național de Informații se reorganizează în Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", instituție militară de învățământ superior, cu sediul în municipiul București, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații.

(2) Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" asigură formarea, specializarea și perfecționarea cadrelor militare de informații, în activitate și în rezervă, pentru nevoile Serviciului Român de Informații și pentru alte autorități publice cu atribuții în domeniul securității naționale".

Raportat la aceaste dispoziții legale rezultă că Academia Națională de Informații Mihai Viteazul reprezintă o structură aflată în subordinea Serviciului Român de Informații fără însă a se identifica cu acesta, pentru ca rangul Serviciului Român de Informații să fie relevant și pentru Academia Națională de Informații Mihai Viteazul.

Înalta Curte va avea în vedere și aspectul că diploma de doctorat a cărei anulare se solicită a fost emisă de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, situație în care rangul Serviciului Român de Informații nu este relevant în prezenta cauză.

Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

În raport de aceste considerente și văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Serviciul Român de Informații - Academia Națională de Informații Mihai Viteazul - UM București prin Direcția Juridică UM București în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.