ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 800/2022

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra cererii de revizuire deduse judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2295 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Recurentul A. a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2295 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În motivarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., a arătat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, învederând că nu a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, iar înregistrarea ca recurs a cererii trimise prin poștă instanței supreme de contestator este un abuz de drept.

Prin rezoluția din 7 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la 3 martie 2022, când cauza a fost amânată la 7 aprilie 2022 în vederea soluționării cererii de abținere a unui membru al completului de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de revizuire din perspectiva îndeplinirii condițiilor

de admisibilitate, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, acestea fiind limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În speță, prin decizia civilă nr. 2295 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text de lege care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanța sa.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează posibilitatea exercitării acestei căi de atac numai în cazuri strict determinate.

Din interpretarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că hotărârile ce pot forma obiectul unei cereri de revizuire sunt acelea pronunțate asupra fondului sau dacă evocă fondul cauzei.

Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și rejudecă cauza dedusă judecății, după casare cu reținere, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins, anulat ori perimat, sau cele prin care, urmare a admiterii recursului, decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare.

Astfel, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul litigiului, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite; în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

În speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, întrucât, față de dispozițiile art. 497 C. proc. civ. referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă, se constată că prin decizia atacată a fost pronunțată o soluție de respingere, ca inadmisibil, a recursului și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate se constată că împotriva deciziei nr. 2295 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 nu poate fi exercitată calea de atac a revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din același act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2295 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2022.