SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere n 33611/03 prezentată de Turan TUNA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul la 11 octombrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președintele, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, domnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson [1] mei I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecători, și ale dlui S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 24 septembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 10 octombrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Turan Tuna, este un resortisant turc, născut în 1978 și rezident în Adana. El este reprezentat în fața Curții de către domnul H. Özbek, avocat în Adana. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 iulie 1997, reclamantul a fost arestat și arestat provizoriu. La 3 februarie 1999, Curtea de Casație a respins recursul în casarea părții implicate. La 11 martie 1999, pe baza Legii nr. 466, reclamantul sesizează instanța cu privire la o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul suferit din cauza privării sale de libertate. La 23 februarie 2001, tribunalul din Osmaniye a acceptat parțial cererea reclamantului și i-a acordat 128 472 750 de lire turcești (TRL) [aproximativ 130 de euro (EUR) ] și 250 000 de euro TRL [aproximativ 255 EUR] pentru prejudiciile materiale și, respectiv, morale. Prin Hotărârea din 26 septembrie 2001, Curtea de Casație a respins recursul în Casația Trezoreriei Publice, iar hotărârea a devenit definitivă. La 18 octombrie 2001, reclamantul a inițiat o procedură de executare a hotărârii în fața conducerii de executare a Ceyhan. La 31 octombrie 2001, Trezoreria publică a făcut o opoziție împotriva ordinului de plată pentru a contesta rata dobânzii de întârziere stabilită la 70%. La 5 decembrie 2001, instanța de executare a ridicat rata în cauză la 60 %. Această hotărâre a fost vărsată în dosarul de executare și procedura și-a urmat cursul. Prin hotărârea din 8 martie 2002, Curtea de Casație a respins recursul în Casarea Trezoreriei Publice. Ca urmare a cererii reclamantului din 25 noiembrie 2002, conducerea de executare: în aceeași zi, un nou ordin de plată către contabilul districtului Ceyhan al Ministerului de Finanțe. La 24 februarie și 3 aprilie 2003, conducerea de executare își va reiniția cererea, prin actualizarea în continuare a sumei de plătit care se ridică la 1 008 290 000 TRL [aproximativ 562 EUR]. La 9 aprilie 2003, Ministerul de Finanțe a anunțat că plata se va efectua imediat ce fondurile vor fi puse la dispoziție. La 30 mai și 12 august 2003, conducerea executivă își va reiniția cererile. Ca urmare a introducerii acestei cereri la 24 septembrie 2003, la 3 decembrie 2004, Ministerul a plătit reclamantului o sumă de 844 600 000 TRL [aproximativ 450 EUR]. Reclamantul denunță întârzierea administrației în efectuarea plății în avans pe care a obținut-o și a declarat că nu a recurs la aceasta. La 10 octombrie 2006, Curtea a decis să aducă cauza în atenția guvernului pârât și să îl invite pe acesta să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Guvernul le-a depus la 18 aprilie 2007. Curtea constată că reclamantul a fost invitat la 7 mai 2007 să își prezinte observațiile. În lipsa unui răspuns, la 17 iulie 2007, i s-a reamintit, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire primită efectiv la 24 iulie 2007, că termenul care i-a fost acordat se scurgea de la 18 iunie 2007. Această ultimă scrisoare a rămas fără răspuns, deși atenția reclamantului a fost atrasă asupra termenilor articolului 37 din Convenție. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se elimine restul cauzei de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine restul cererii de rol. Stanley Naismith Bošjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președintele [1] Dl David Thór Björgvinsson a fost numit judecător național în temeiul articolului 29 din Regulamentul de procedură al Curții.
Requête n
o
33611/03
présentée par Turan TUNA
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 octobre 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
me
E. Fura-Sandström,
MM.
David Thór Björgvinsson
[1]
,
M
mes
juges,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 septembre 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu la décision partielle du 10 octobre 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Turan Tuna, est un ressortissant turc, né en 1978 et résidant à Adana. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 19 juillet 1997, le requérant fut arrêté et mis en détention provisoire. Il lui était reproché d’avoir causé la mort d’A.T.
Il fut libéré le 30 octobre 1997, puis acquitté par la cour d’assises de Ceyhan le 31 mars 1998.
Le 3 février 1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi en cassation de la partie intervenante.
Le 11 mars 1999, sur le fondement de la loi n
o
466, le requérant saisit la cour d’assises d’Osmaniye d’une action en réparation du préjudice subi en raison de sa privation de liberté.
Le 23 février 2001, la cour d’assises d’Osmaniye fit partiellement droit à la demande du requérant et lui accorda 128
472
750 livres turques (TRL) [environ 130
euros (EUR)] et 250
000
000 TRL [environ 255 EUR] pour les préjudices matériel et moral respectivement.
Par un arrêt du 26 septembre 2001, la Cour de cassation rejeta le pourvoi en cassation du Trésor public et l’arrêt devint définitif.
Le 18 octobre 2001, le requérant déclencha une procédure d’exécution du jugement auprès de la direction d’exécution de Ceyhan. Le 31 octobre 2001, le Trésor public fit une opposition contre l’injonction de payer pour contester le taux des intérêts moratoires fixé à 70 %.
Le 5 décembre 2001, le tribunal d’exécution ramena le taux en question à 60
%. Ce jugement fut versé dans le dossier de l’exécution et la procédure suivit son cours.
Par un arrêt du 8 mars 2002, la Cour de cassation rejeta le pourvoi en cassation du Trésor public.
A la suite de la demande du requérant du 25 novembre 2002, la direction d’exécution adressa le même jour une nouvelle injonction de payer au comptable du district de Ceyhan du ministère des Finances. Les 24 février et 3 avril 2003, la direction d’exécution réitéra sa demande, en actualisant toujours le montant à payer qui s’élevait à 1
008
290
000 TRL [environ 562
EUR].
Le 9 avril 2003, le ministère des Finances fit savoir que le paiement s’effectuerait dès l’arrivée des fonds nécessaires.
Les 30 mai et 12 août 2003, la direction d’exécution réitéra ses demandes.
A la suite de l’introduction de la présente requête le 24 septembre 2003, le 3
décembre 2004, le ministère versa au requérant une indemnité d’un montant de 844
600
000 TRL [environ 450 EUR].
GRIEF
Le requérant dénonce le retard de l’administration dans le paiement de l’indemnité qu’il a obtenue et allègue une absence de recours à cet égard.
Le 10 octobre 2006, la Cour a décidé de porter l’affaire à la connaissance du gouvernement défendeur et d’inviter celui-ci à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Le Gouvernement a déposé ces dernières le 18
avril 2007.
La Cour constate que le requérant a été invité le 7 mai 2007 à faire parvenir ses observations. Faute de réponse, le 17 juillet 2007, il lui a été rappelé, par une lettre recommandée avec accusé de réception effectivement reçue le 24 juillet 2007, que le délai qui lui avait été imparti était échu depuis le 18 juin 2007. Cette dernière lettre est restée sans réponse, bien que l’attention du requérant ait été attirée sur les termes de l’article 37 de la Convention.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et de rayer le restant de l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer le restant de la requête du rôle.
Stanley
Naismith
Boštjan M.
Zupančič
Greffier adjoint
Président
[1]