ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1988/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, a solicitat anularea și desființarea Hotărârii arbitrare nr. 85 din 21 iunie 2018 pronunțate de Comisia Centrala de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar fondul cauzei și să se admită cererea prin care a solicitat obligarea Casei de Asigurări de Sănătate Constanța la plata următoarelor sume:

• 5.710.330,40 RON reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate în anul 2015 și facturate potrivit facturilor fiscale nr. x/01.22.2016, nr. y/02.11.2016, nr. z/02.11.2016;

• 16.170,24 RON reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate în anul 2016 și facturate potrivit facturii fiscal nr. x/24.05.2017;

• 2.713.487,20 RON reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate în anul 2016 și facturate potrivit facturilor fiscale nr. x/28.02.2017, nr. y/28.02.2017, nr. z/28.02.2017, nr. w/28.02.2017;

• 1.698.236,90 RON reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate în anul 2017 și facturate potrivit facturilor fiscale nr. x/28.02.2018, nr. y/28.02.2018, nr. z/28.02.2018, nr. w/28.02.2018 și la cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 C. proc. civ.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 85/2018 a Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în mod greșit s-a respins cererea de arbitrare formulată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanța.

Prin sentința nr. 172 F din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța împotriva hotărârii arbitrale nr. 85/2018 a Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, reclamantul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța a apreciat în mod greșit asupra susținerii sale potrivit căreia "sumele de bani stabilite pentru serviciile medicale pe care le prestam sunt orientative, întrucât nu putem estima numărul de pacienți care vor solicita aceste servicii și nici nu putem refuza acordarea lor fără încălcarea drepturilor cetățenilor prevăzute în Constituție și Legea nr. 95/2006 ", reținând fără temei că aceste aspecte nu au nicio înrâurire asupra cauzei, fără să motiveze.

Instanța ignoră cu desăvârșire împrejurarea că recurentul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, unitate sanitară de stat este obligată să rezolve în continuare cazurile medicale, nu are temei legal să refuze acordarea serviciilor medicale tuturor pacienților care necesită îngrijiri medicale pe motiv că s-au terminat fondurile alocate, așa cum se practică în laboratoarele/clinicile private, deși aceste cazuri medicale rezolvate peste valoarea de contract nu sunt decontate de intimată.

Legiuitorul nu a prevăzut expres care este conduita pe care trebuie să o adopte unitatea sanitară de stat în această situație, creând premisele ajungerii într-un colaps financiar, limitându-se să menționeze în contractul cadru stabilit prin H.G. nr. 140/2018 ca realizarea serviciilor medicale să se facă cu încadrarea în valoarea de contract. Susținerea instanței nu poate fi primită fără a afecta în mod dramatic dreptul de sănătate al cetățeanului.

Legea nr. 95/2006 prevede că: "acordarea asistentei medicale publice de urgență,(...) este o datorie a statului și un drept al cetățeanului". Ori, în condițiile în care intimata-pârâtă nu alocă recurentului unitate sanitară publică sumele necesare, aceasta din urma este forțată să încalce dreptul cetățeanului la asistență medicală.

Art. 100 din aceeași lege indică faptul că finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat, iar potrivit dispozițiilor art. 195 "decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face pe baza de documente justificative în funcție de realizarea acestora", ceea ce înseamnă că se decontează toate serviciile medicale realizate (prestate), aspecte

ce nu au fost analizate de instanța de fond și nici avute în vedere la pronunțarea sentinței recurate.

Raportând aceste prevederi la art. 246 din Legea nr. 95/2006, apreciază că prin acesta se prevede expres natura civilă a relațiilor contractuale dintre furnizorii de servicii medicale și Casele de Asigurări de Sănătate, ceea ce impune obligatoriu aplicarea prevederilor art. 1272 C. civ.

Pârâta nu a contestat prestarea serviciilor medicale de către unitatea sanitară în baza contractului încheiat între părți și nici nu a invocat lipsa disponibilului pentru a justifica refuzul la plata a acestor servicii prestate peste valoarea de contract.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că nu a fost avută în vedere și nici analizată susținerea recurentului cum că principala obligație convențională a Casei de Asigurări de Sănătate este înscrisă în contract și constă în decontarea "furnizorilor de servicii medicale paraclinice pentru întreagă activitate desfășurata pentru asigurați, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat in evidenta asiguratul".

Nici susținerea recurentului în sensul că "obiectul contractului, constând în prestarea serviciilor medicale, evidențiază natură deosebită, specială domeniului în care nu se s-a putut stabili și nu se va putea stabili vreodată cu certitudine într-un asemenea contract, numărul pacienților asigurați care vor apela la serviciile medicale ale unui furnizor" nu a fost analizată de instanța de fond, motiv pentru care hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care această susținere a fost înlăturată.

S-a reținut în mod greșit de către instanță că solicitarea reclamantei de a i se achita o sumă de bani peste cel convenit cu pârâta prin contract pentru prestarea de servicii medicale nu se justifică, motivat de faptul că, pe de o parte s-ar încălca înțelegerea contractuală a pârâților, iar pe de altă parte s-ar depăși limitele fondului destinat furnizării de servicii medicale prevăzute de creditele de angajament și creditele bugetare aprobate.

În speță, nu s-a reclamat încălcarea vreunei condiții legale de către furnizorul de servicii medicale ori de către asigurați, motivul refuzului de plată a sumelor de către pârâtă fiind doar depășirea cuantumului valoric contractului încheiat de părți.

Instanța de fond a apreciat greșit că depășirea valorii contractuale presupune încălcarea clauzelor stabilite de părți și a decis că pârâta nu poate fi obligată peste contractul încheiat cu reclamanta. Aparent, art. 969 C. civ. privind convenția părților justifică sentința apelată, dar contractul încheiat de părți nu poate fi analizat doar din perspectivă celor ce l-au încheiat având o natură juridică atipică.

Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 martie 2022.

Având în vedere data înregistrării cererii introductive (17 iunie 2021), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

După efectuarea procedurilor de comunicare, în aplicarea art. 490 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., s-a stabilit termen în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, însă, față de conținutul acestora, se apreciază că pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., ansamblul susținerilor vizând pretinsa nemotivare (faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate unele dintre susținerile reclamantului) și încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material (cu referire la dispozițiile Legii nr. 95/2006).

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauză, prin acțiunea în anulare formulată, reclamantul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a invocat încălcarea de către Comisia Centrală de Arbitraj a prevederilor art. 16 și art. 34 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 CEDO, art. 208 alin. (1)-(3), art. 218, art. 219 sau art. 231 - art. 232 din Legea nr. 95/2006 sau art. 969 C. civ.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume reprezentând contravaloarea serviciilor prestate peste valoarea menționată în contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. PDG2134/30.06.2014, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate pentru anii 2015-2017. În cuprinsul acestor contracte, părțile au stabilit obligația Casei de Asigurări de Sănătate de a deconta furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate efectuate, raportate și validate conform Ordinului Ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în limita valorii din contract.

Recurentul-reclamant susține că instanța de fond a apreciat greșit că cererea sa de a i se achita o sumă de bani peste cea convenită prin contract pentru prestarea de servicii medicale nu se justifică, motivat de faptul că, pe de o parte, s-ar încălca înțelegerea contractuală a părților, iar pe de altă parte, s-ar depăși limitele fondului destinat furnizării de servicii medicale prevăzute de creditele de angajament și creditele bugetare aprobate.

Criticile sunt nefondate.

Curtea de apel, verificând raporturile juridice dintre părți, prin prisma dispozițiilor legale pretins încălcate, a constatat că intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Constanța avea obligația de a deconta în integralitate numai serviciile medicale care se încadrau în limita valorii finale din contract.

Drepturile și obligațiile părților au fost clar reglementate pe temei contractual, limitând prestarea serviciilor medicale și, în mod corespunzător, plata acestora la valoarea stabilită prin convenție. Instanța a făcut în mod corect aplicarea principiului forței obligatorii a contractului, orice modificare a acestuia neputându-se realiza decât prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege, ceea ce nu se regăsește în speță.

Împrejurarea depășirii limitelor contractului, respectiv a conținutului acestuia care reglementează drepturile și obligațiile reciproce ale părților, prin prestarea de către recurent a unor servicii suplimentare, nu poate atrage obligația intimatei de decontare a sumelor peste valoarea contractului.

Acordul de voință al părților concretizat în contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. PDG2134/30.06.2014, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate pentru anii 2015-2017, a limitat prestarea serviciilor și, corelativ, decontarea acestora la valoarea prevăzută în contract, la art. 14 din contract menționându-se expres că "efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere și nu atrage nicio obligație din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul".

În mod asemănător, s-a prevăzut la art. 5 lit. b) din contract obligația Casei de Asigurări de Sănătate de a deconta furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate și validate în limita valorii din contract. Furnizarea serviciilor medicale se realizează cu respectarea unui anumit cadru normativ care impune ca decontarea serviciilor medicale să se facă de către Casele de Asigurări de Sănătate doar cu încadrarea în sumele contractate.

Ca atare, este corectă reținerea curții de apel potrivit căreia decontarea de servicii medicale peste valoarea prevăzută în contract este de natură a eluda atât dispozițiile normative ale H.G. nr. 400/2014 și H.G. nr. 161/2016, cât și convențiile civile încheiate între părți aferent perioadei litigioase, contracte care potrivit art. 1270 C. civ., fiind valabil încheiate, au putere de lege între părțile contractante.

Invocarea unor argumente de ordin moral în legătură cu fundamentul pretenției de restituire (faptul că recurentul este unitate sanitară de stat obligată să rezolve în continuare cazurile medicale) sau de ordin legislativ (faptul că recurentul nu are temei legal să refuze acordarea serviciilor medicale) nu pot sprijini criticile din recurs, nefiind apte să modifice raporturile juridice dintre părți. Existența unor astfel de prestații nu dau dreptul la contraprestații patrimoniale peste limita stabilită prin acordul de voință al părților.

Atribuțiile Caselor de Asigurări de sănătate privind contractarea și decontarea de servicii medicale sunt clar definite prin Legea nr. 95/2006 și se realizează doar în limitele și condițiile contractului cadru, cu atât mai mult cu cât posibilitatea majorării valorii contractate prin acte adiționale se poate face în limita fondurilor aprobate cu destinația de servicii medicale spitalicești, inclusiv medicație.

Prin urmare, în mod legal, curtea de apel a constatat că hotărârea arbitrală respectă dispozițiile legale incidente cauzei deduse judecății și nu încalcă prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile din cererea de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care unele dintre susținerile reclamantului au fost înlăturate, se constată că acestea sunt, de asemenea, nefondate.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Motivarea hotărârii judecătorești, în sensul prevăzut de lege, nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare susținere a părților, ci implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective.

Or, considerentele hotărârii curții de apel sunt clare și concise, examinând și punctând argumentele pentru care instanța a concluzionat că hotărârea arbitrală respectă dispozițiile legale incidente cauzei deduse judecății.

Reproșul adus instanței de apel, în sensul că nu a analizat susținerea recurentului referitoare la faptul că principala obligație convențională a Casei de Asigurări de Sănătate este înscrisă în contract și constă în decontarea "furnizorilor de servicii medicale paraclinice pentru întreaga activitate desfășurată pentru asigurați, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență asiguratul" și nici susținerea potrivit căreia "obiectul contractului, constând în prestarea serviciilor medicale, evidențiază natură deosebită, specială domeniului în care nu se s-a putut stabili și nu se va putea stabili vreodată cu certitudine într-un asemenea contract, numărul pacienților asigurați care vor apela la serviciile medicale ale unui furnizor", nu poate fi catalogat drept o critică de natură să justifice nelegalitatea deciziei recurate, fiind simple considerații ale părții.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind întrunite condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța împotriva deciziei nr. 172 F din 21 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2022.