ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1788/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Bălcești, la 28.07.2022, sub nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești a înaintat instanței solicitarea privind emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului A., cu domiciliul în mun. Craiova, județul Dolj, împreună cu ordinul de protecție provizoriu nr. 906012/25.07.2022, emis de Postul de Poliție Măciuca, și documentele care au stat la baza emiterii acestuia, solicitându-se instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 50 m față de reclamanta B. și față de reședința acesteia, situată în județul Vâlcea.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3491/CC din 01.08.2022, Judecătoria Bălcești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat, în favoarea Judecătoriei Craiova, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2013, cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domciliul sau reședința victima.

Instanța a reținut incidența art. 130 alin. (2), art. 131, art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 40 alin. (1) din Lege nr. 217/2013, și, constatând că reclamanta din prezenta cauză are domiciliul în mun. Craiova, jud. Dolj, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Craiova, secția a II-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1005 din 05.08.2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, s-a reținut, în esență, că în cauză potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2013, în cazul cererii de emitere a ordinului de protecție formulată de parchet, ca urmare a confirmării ordinului de protecție provizoriu, competența de soluționare revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu, și nu judecătoriei în a cărei rază se află domiciliul victimei, în același sens fiind și dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 217/2013.

În cauză, a fost emis, de către Poliția din comuna Măciuca, jud. Vâlcea, un ordin de protecție provizoriu, iar potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41 din același act normativ.

Ca atare, reținând că, în speță, ordinul de protecție provizoriu a fost emis în Măciuca, de către un agent din cadrul Postului de Poliție Măciuca, din comuna Măciuca, jud. Vâlcea, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, a constatat că instanța competentă teritorial a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Bălcești.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța supremă este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Bălcești și Judecătoria Craiova.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea prin care petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție, pentru reclamanta B., împotriva pârâtului A., prezenta cerere fiind formulată ca urmare a confirmării ordinului de protecție provizoriu emis de Poliția comunei Măciuca.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Bălcești și Judecătoria Craiova și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa cauza.

Astfel, Judecătoria Bălcești a dat eficiență dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, constatând că este competentă să soluționeze pricina instanța de pe raza teritorială în care își are domiciliul reclamanta-victimă, în timp ce Judecătoria Craiova a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din aceeași lege, apreciind că este competentă instanța în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

Ordinul de protecție este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, reprezentând o măsură juridică specifică, aflată la îndemâna victimei pentru a se pune la adăpost de conduita violentă a agresorului.

În reglementarea Legii nr. 217/2003, este consacrat atât ordinul de protecție provizoriu, emis de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc, cât și ordinul de protecție prevăzut de art. 38 și urm, acesta din urmă fiind emis de instanță, la cererea persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertatea este pusă în pericol.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.

Totodată, art. 40 din același act normativ prevede că:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii, cu acordul victimei".

Ca atare, procedura reglementată de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista un ordin de protecție provizoriu emis anterior.

Pentru această din urmă ipoteză, în care există un ordin de protecție provizoriu emis, procedura este prevăzută de art. 34 din același act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar în conformitate cu alin. (6) al aceluiași text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a). și art. 41".

În speță, prin cererea introductivă, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești a solicitat emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei B. și împotriva pârâtului A., atașat cererii fiind depus ordinul de protecție provizoriu nr. 906012/25.07.2022, emis de către un agent din cadrul Poliției Măciuca, din comuna Măciuca, jud. Vâlcea .

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, în stabilirea competenței de soluționare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecție sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, în conformitate cu care competentă a se pronunța asupra cererii de emitere a ordinului de protecție este instanța în circumscripția căreia a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

Or, în cauză, ordinul de protecție provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul Poliției Măciuca, din comuna Măciuca, jud. Vâlcea.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Bălcești, în a cărei circumscripție teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu, este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2022.