Decizia nr. 1126/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2017, la 6 februarie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul de Finanțe și Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 50 euro/zi petrecută în sistemul carceral. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2017, la 14 februarie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul de Finanțe și Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 5.500.000 euro compusă din 500.000 euro, pentru nerespectarea condițiilor speciale de detenție, având în vedere dizabilitățile sale, și 5.000.000 euro, pentru necesitatea amputării piciorului, ca urmare a lipsei de tratament. Prin încheierea de ședință din 31 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, în temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis excepția de conexitate, invocată de instanță din oficiu, și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Timiș la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Timiș. Prin răspunsul la întâmpinare depus la 20 aprilie 2017, anterior primului termen de judecată din 31 mai 2017, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a chemat în judecată și pârâții Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Arad, Spitalul Penitenciar Dej, Spitalul Penitenciar Colibași, Penitenciarul Rahova.

Încheierile și sentința Tribunalului Timiș Prin încheierea din 31 mai 2017, instanța de judecată a respins excepția necompetenței materiale și a celei teritoriale a Tribunalului Timiș, invocate prin întâmpinare de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor. Prin încheierea din 27 decembrie 2017, instanța de judecată a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 554 din 10 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș a respins cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul de Finanțe, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Arad, Spitalul Penitenciar Dej, Spitalul Penitenciar Colibași, Penitenciarul Rahova.

Decizia Curții de Apel Timișoara, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 125 din 7 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 554 din 10 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 125 din 7 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a formulat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor. 1. În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, reclamantul A. a reiterat susținerile potrivit cărora a fost deținut în condiții mizere în penitenciarele din România, în perioada 18 februarie 2006- 16 noiembrie 2011, condiții din cauza cărora țara a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de nenumărate ori, iar, ulterior eliberării reclamantului din penitenciar, au fost asumate public prin adoptarea Legii recursului compensatoriu. Arată că un magistrat și-a contrazis propriile afirmații, reținând că doar faptul că reclamantul a fost supus unei pedepse privative de libertate în sistemul penitenciar românesc într-o perioadă în care acesta se confrunta cu probleme privind suprapopularea și condițiile improprii de detenție în anumite penitenciare, nu înseamnă că acestuia i-au fost încălcate drepturile pe care le avea ca persoană deținută. Susține că a beneficiat de tratament injust pe perioada de detenție, în special după anul 2013, când a devenit o persoană cu dizabilități, nefiindu-i asigurate condițiile de detenție necesare handicapului pe care 1-a dobândit și nici tratamentul medical necesar salvării sănătății sale. 2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat următoarele critici: Soluția privind excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată pentru perioada 18 februarie 2006-22 februarie 2014, este nelegală, sens în care arată că, raportat la data încarcerării reclamantului, prescripția a început să curgă înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., fiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958. Invocă dispozițiile art. 8 alin. (1) ale acestui decret și arată că termenul de trei ani curge de la data cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea. Subliniază că executarea pedepsei în sistemul penitenciar nu constituie caz de suspendare sau întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune, deținuților fiindu-le recunoscut dreptul de a solicita constatarea încălcării drepturilor de care ar trebui să beneficieze pe durata executării pedepsei. Arată că reclamantul a cunoscut presupusa pagubă din momentul în care a fost încarcerat în penitenciar pentru că a trăit zi de zi în condițiile reclamate și a avut posibilitatea de a o cuantifica zilnic, iar, în privința persoanei răspunzătoare de pagubă, susține că aceasta ar fi putut fi identificată întotdeauna ca fiind penitenciarul în care a fost executată, în anumite perioade, pedeapsa, nefiind necesar a se executa integral pedeapsa pentru a se putea stabili cine este răspunzător de paguba produsă reclamantului, în calitate de deținut. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, arată că instanța de apel a justificat această calitate prin faptul că atât H.G. nr. 1849/2004, în vigoare în prima parte a detenției reclamantului, cât și H.G. nr. 756/2016, acte normative referitoare la organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, prevăd că unitățile penitenciare funcționează în subordinea acestei instituții care are atribuții de organizare, coordonare, evaluare, control și îndrumare a activităților referitoare la modul de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate în unitățile din subordinea sa. Susține că, sub aspectul respingerii excepției, hotărârea nu este motivată decât de raporturile de subordonare existente între recurentă și unitățile penitenciare, ceea ce contravine art. 222 C. civ. Învederează că, în mod greșit, s-a reținut calitatea procesuală pasivă a Autorității Naționale a Penitenciarelor, neexistând nicio prevedere legală în sensul angajării răspunderii acestei instituții pentru faptele unităților din subordine. Arată că obligația de reparare a prejudiciului revine unităților penitenciare având în vedere că penitenciarele au personalitate juridică proprie, organizare proprie, patrimoniu propriu și sunt ordonatori terțiari de credite, iar Autoritatea Națională a Penitenciarelor nu dispune asupra modului în care execută pedeapsa persoanele private de libertate, aflate în custodia unităților penitenciare. În sensul stabilirii obligației de răspundere în sarcina unităților penitenciare, invocă dispozițiile art. 222 C. civ., art. 6 alin. (1) lit. a) și art. II alin. (1), (2) și (7) din H.G. nr. 756 din 12 octombrie 2016, art. 6 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) și (6) din H.G. nr. 1849/2004, art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților penitenciare, aprobat prin Decizia directorului general al ANP nr. 507/2012 (în prezent abrogat prin OMJ nr. 2724/2018), art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, precum și practica judiciară. Arată că, din modul în care reclamantul prezintă situația de fapt în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamând condițiile de detenție asigurate și neacordarea unor drepturi, se deduce că pretinsa faptă ilicită este atribuită exclusiv unităților penitenciare în care reclamantul a fost custodiat, însă voința reclamantului de se judeca și cu Administrația Națională a Penitenciarelor nu este de natură să confere calitate procesuală pasivă acestei instituții, având în vedere că o astfel de legitimare se analizează strict și delimitat în funcție de raportul juridic dedus judecății. Învederează că instituția recurentă nu are competențe în sensul repartizării persoanelor private de libertate pe camere, această competență aparținând șefului secției de deținere, conform art. 327 lit. i) din Ordinul ministrului justiției nr. 4800/C/2018, șefului de tură în afara orelor de program, potrivit art. III alin. (4) și medicului șef de secție, potrivit art. 351 din același Ordin. În ce privește responsabilitatea asigurării actului medical, al asistentei medicale și a tratamentului medical, inclusiv cel dentar, susține că aceasta revine fiecărei unități penitenciare în parte, potrivit art. 25-27 și 30 din H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepsei și a măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal, în prezent abrogat de dispozițiile H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care la art. 153-155 păstrează aceleași repere în ceea ce privește modalitatea de acordare a asistenței medicale. Apreciază că responsabilitatea asigurării condițiilor de detenție aparține Statului Român, însă eventuale inacțiuni în acest sens nu sunt consecința unei atitudini de rea credință, ci sunt cauza dificultăților întâmpinate în prezent de întregul sector bugetar, respectiv lipsa fondurilor necesare dotării locurilor de detenție conform standardelor minime. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Fane Ciobanu contra României) și arată că, în cazul problemelor cu caracter structural, astfel cum este precaritatea condițiilor de igienă din penitenciar, care nu privesc situația strictă a unui deținut, acesta din urmă nu dispune de o cale de atac efectivă în dreptul român pentru a ridica această problemă în fața instanțelor naționale, motiv pentru care solicită ca pretențiile reclamantului să fie analizate și prin prisma art. 3 din Convenție care obligă statul, în ciuda problemelor logistice și financiare, să organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deținuților respectarea demnității umane a acestora. Invocă hotărârea Polgar contra României care a reținut decizia nr. 460/2020, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2018, prin care s-a stabilit că răspunderea pecuniară pentru condițiile de detenție inadecvate revine statului care este răspunzător de politica penală și nu autorităților subordonate. În sensul celor anterior arătate, enumeră decizii de speță pronunțate de instanțe naționale.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la recursul principal, intimații Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Jilava, penitenciarul Constanța Poarta Albă și Penitenciarul Rahova au invocat excepția nulității recursului susținând că aspectele invocate în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată la recursul principal, intimații Penitenciarul Mioveni și Administrația Națională a Penitenciarelor au invocat excepția netimbrării cererii de recurs, excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe fondul recursului solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În același sens s-a exprimat prin întâmpinare și intimatul Penitenciarul Timișoara. Recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Constanța Poarta Albă și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Intimatul Penitenciarul Rahova a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Constanța Poarta Albă, Penitenciarul Jilava, Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Intimatul Penitenciarul Rahova a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea acestuia. Intimatul Penitenciarul Jilava a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Constanța Poarta Albă, Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Intimatul Penitenciarul Jilava a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea acestuia. Intimatul Penitenciarul Codlea a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Constanța Poarta Albă, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Giurgiu, Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Intimatul Penitenciarul Codlea a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea acestuia. Intimatul Penitenciarul Gherla a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Constanța Poarta Albă, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor. Intimatul Penitenciarul Gherla a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Penitenciarul Gherla a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Intimatul Penitenciarul Baia Mare a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla și Penitenciarul Timișoara. Intimatul Penitenciarul Mioveni a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Penitenciarul Mărgineni a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Penitenciarul Spital Dej a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Penitenciarul Bistrița a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Penitenciarul Bistrița a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. Intimatul Penitenciarul Aiud a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova și Statul Român prin Ministerul de Finanțe prin DGRFP Timișoara. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți Examinând recursul principal declarat de reclamantul A., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată de pârâți, Înalta Curte constată următoarele. Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în situația în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Astfel, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar. Înalta Curte observă că, în speță, prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raționamentului curții de apel care a determinat soluția de respingere, ca nefondat, a apelului promovat de către reclamant, critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată. Astfel, recurentul-reclamant s-a rezumat la a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a speței, reiterând nemulțumirile sale cu privire la condițiile de detenție în care a executat pedeapsa privativă de libertate, fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de instanța de apel. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, aspectele invocate de către recurent privind situația de fapt. Astfel, susținerile din cererea de recurs reprezintă veritabile reiterări ale elementelor factuale care circumstanțiază temeinicia cauzei deduse judecății. Or, fără existența unor expuneri care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii de apel la care se limitează controlul judiciar în recurs. Reținând că recurentul-reclamant nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte va anula recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) cu referire la art. 493 alin. (5) C. proc. civ. În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.: "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 și art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile". Dispozițiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că: "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." În consecință, în temeiul art. 491 alin. (2) coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport de soluția dată cu privire la recursul principal, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, rămâne fără efect și, în consecință, urmează a fi respins.