ÎCCJ, decizie (scj.ro #197451)

Revizuire a unei hotărâri penale pe latură civilă. Invocarea cazului prevăzut de dispozițiile art. 508 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Condiții de admisibilitate

C.proc.civ., art. 509 alin. (1) pct. 5, art. 513 alin. (3)

C.proc.pen., art. 453 alin. (2)

Chiar dacă prin înscrisul invocat de partea revizuentă se atestă o situație de fapt și de drept anterioară sau contemporană cu pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire pe latură civilă o solicită, cerința privitoare la anterioritatea înscrisului nou nu este îndeplinită în condițiile în care acesta (în sens de instrumentum) nu exista la data judecării cauzei penale, fiind un înscris procurat prin minima diligență a revizuentei după pronunțarea deciziei penale.

O atare constatare vine în contradicție cu reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă care permite a se recurge la această cale extraordinară de atac în cazul descoperirii unui înscris nou, formulare din care rezultă că norma are în vedere în mod neechivoc un înscris preexistent pronunțării hotărârii judecătorești.

Totodată, nici cerința ca înscrisul să nu fi putut fi exhibat în procesul penal nu este îndeplinită, întrucât, din perspectiva acestei condiții, imposibilitatea prezentării pretinsului înscris nou trebuie să generată fie prin conduita culpabilă a părții adverse, care a obstaculat prezentarea înscrisului instanței, reținându-l, ori să fie determinată de o împrejurare mai presus de voința părții.

Or, în condițiile în care înscrisul prezentat ca fiind nou a fost eliberat la simpla cerere scrisă adresată de către revizuentă executorului judecătoresc instrumentator, nu poate fi identificată nicio dificultate în obținerea aceluiași înscris înainte de pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire o solicită.

Prin procurarea acestui înscris după finalizarea judecății în procesul penal fără justificarea unei veritabile imposibilități a obținerii lui înainte de pronunțarea deciziei penale se vădește o modalitate deghizată de a provoca o nouă judecată asupra laturii civile a unui proces penal definitiv soluționat, fapt ce confirmă inadmisibilitatea cererii de revizuire. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța europeană statuând că exigențele acestei norme convenționale sunt înfrânte în cazul în care revizuirea unei hotărâri definitive ar fi considerată admisibilă într-o situație pe care partea interesată putea să o invoce, să o demonstreze în cursul procesului finalizat cu hotărârea definitivă care a dobândit autoritate de lucru judecat.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2204 din 3 noiembrie 2020

I. Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiței, Secția I civilă la data de 21.09.2020, revizuenta A., în temeiul art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă,  a formulat cerere de revizuire a deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, pe care o consideră netemeinică și nelegală, în ceea ce privește latura civilă.

A arătat că solicită ca, în baza probatoriilor atașate cererii și a celor care se vor administra, să se pronunțe o hotărâre de admitere a cererii de revizuire și, în rejudecarea acțiunii civile, să se respingă ca neîntemeiate pretențiile părții civile formulate împotriva sa, pentru următoarele motive:

Prin rechizitoriul nr. 51/P/2012 din 15.04.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA Structură centrală - Secția de combatere a corupției, revizuenta, fost judecător al Curții de Apel X., a fost trimisă în judecată pentru motivul că, în data de 22.02.2012 a pronunțat, în complet colegial, decizia penală nr. 381/2012 în dosarul nr. x/2/201, al Curții de Apel X., Secția I penală.

Prin sentința penală nr. 97/F din 19.05.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2/2014 al Curții de Apel București, ca instanță de fond, în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, rap. la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din același cod, revizuenta a fost achitată pentru toate infracțiunile reținute prin rechizitoriu.

Împotriva sentinței menționate, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție - DNA a declarat apel, iar prin decizia penală nr. 216/A din 14.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, revizuenta a fost condamnată, cu următoarea motivare:

”Ceea ce se impută inculpatelor în prezenta cauză, nu este modalitatea de interpretare și aplicare a legii ori evaluarea probatoriului, activități specifice magistratului ori aspectul achiesării la o opinie izolată sau chiar generarea unei noi și singulare opinii pe o problemă de drept sau reluarea unei problematici tranșate în căile ordinare de atac.

În sarcina inculpatelor se reține generarea unui raționament juridic cu aparență de validitate pentru a sprijini o anumită soluție, altfel imposibil de pronunțat.

Inculpatele au generat tiparul unui silogism juridic, în care au introdus date străine dosarelor analizate, respectiv au modificat voit baza factuală, definitiv statuată în cauzele privindu-l pe B., pentru a susține incidența principiului Ne bis in idem în hotărârea pronunțată, principiu străin judecății în alte condiții. Baza factuală era intrată în puterea lucrului judecat, fiind stabilită prin hotărâri ce închiseseră definitiv urmărirea penală. Ca urmare, baza factuală nu făcea obiectul evaluării, ci constituia ”un dat” în cauza judecată de inculpate.

În lipsa generării acestei situații juridice, diferite de cea reală, soluția față de B., nu ar fi avut suport probator, fiind imposibil de pronunțat în baza legii, ci doar în contra sa.

Evocarea identității de bază factuală cu privire la mai multe hotărâri privind aceeași persoană, deși cunoșteau neconformitatea cu realitatea și lipsa de validitate a acestei afirmații și pronunțarea unei hotărâri ce a valorificat aceste date, au generat urmările prevăzute de lege (un ajutor dat condamnatului care ar fi beneficiat de exonerarea de pedeapsă și de răspundere civilă, un prejudiciu material părții civile constând în paralizarea executării silite și recuperării prejudiciului, o prejudiciere a interesului general vizând punerea în executare a pedepselor definitive aplicate, dar și un prejudiciu de imagine autorității judecătorești).

Conduita ilicită se grefează pe activitățile specifice de judecată, inculpatele fiind magistrați în funcție.

Acest mod de operare scoate judecata inculpatelor din sfera conceptului de legalitate în emiterea actului procesual ce este hotărârea judecătorească. De asemenea, acest

modus operandi

, în considerarea obținerii unui rezultat prefigurat, justifică reținerea intenției, ca formă a vinovăției.”

În ceea ce privește latura civilă, în considerentele aceleiași decizii penale, instanța de apel a reținut următoarele:

”Prin decizia nr. 381/2012, inculpatele au admis contestația în anulare formulată de condamnatul B., împotriva deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, au desființat, în parte, decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011, referitor la contestator, cu privire la care exista autoritate de lucru judecat și sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, precum și decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală și, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. j) Cod de procedură penală, au încetat procesul penal pornit împotriva contestatorului, pentru săvârșirea unei complicități la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzute de art. 26 Cod penal din 1969 cu referire la art. 246 combinat cu art. 248

1

cu aplic. art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 alin. (1) din Codul penal din 1969. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului și s-a dispus punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În ceea ce privește efectele deciziei acestea au vizat explicit soluția în latura penală, respectiv exonerarea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.

Soluția laturii penale se răsfrânge de drept, asupra laturii civile și generează împiedicarea executării silite sau a urmăririi condamnatului pentru acoperirea prejudiciului (s.n.). Astfel, potrivit dispoziției în vigoare la data pronunțării, art. 346 alin. (4) Cod procedură penală de la 1968, instanța nu soluționează acțiunea civilă când pronunță încetarea procesului penal pe cazul prevăzut de art. 10 lit. j) Cod procedură penală 1968.

Anularea condamnării viciază fundamentul angajării răspunderii civile și echivalează cu anularea titlului executoriu al Y. în raport cu debitorul B. (s.n.) sau generează cel puțin o apărare eficientă în contextul declanșării executării silite.

Lipsirea de titlu executoriu în raport cu acest debitor a generat împiedicări majore în obținerea dezdăunării, la peste un deceniu de la data săvârșirii faptelor (2000-2001).”

În prezenta cauză, Y. are calitatea de parte civilă și a precizat prejudiciul final la suma de 18.802.405,24 lei, menționând că acesta provine prin desființarea titlului de executare față de B., prin decizia penală nr. 381/2012, pronunțată de Curtea de Apel București, care a generat împiedicarea executării silite a condamnatului, deși prin decizia penală nr. 381/2012, judecătorii nu au soluționat și nici nu s-au pronunțat asupra laturii civile.

Revizuenta subliniază că Y. nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 97/F/2016 a Curții de Apel București, astfel încât latura civilă a fost  rejudecată în apel de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, doar în baza apelului formulat de către DNA, care a solicitat doar soluționarea acțiunii civile fără să precizeze în ce constă și care este cuantumul pretențiilor, modul de calcul etc., circumstanțe care vor trebui avute în vedere la soluționarea prezentei cereri de revizuire.

Deopotrivă, o importanță deosebită în cauză o prezintă împrejurarea că prin decizia penală nr. 381/2012, pronunțată în complet colegial, din care revizuenta a făcut parte, în dosarul nr. x/2/2011, a fost desființată în parte decizia penală nr. 802/2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, prin care B. a fost obligat în solidar la plata sumei totale de 18.839.684,50 lei, alături de C., D. și E.

În continuare, revizuenta învederează că la data de 11.06.2012, BEJ F. a dispus încetarea executării silite față de B., executarea deciziei penale nr. 802A/2010, continuând față de ceilalți codebitori (proba 4).

La judecata în apel, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-au administrat probe în ceea ce privește latura civilă, nu s-au solicitat niciun fel de relații de la executorul judecătoresc F. care avea în instrumentare dosarul de executare silită nr. x/2011, în care încă se executa suma menționată în baza titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802/2010 a Tribunalului București.

La data de 25.08.2020, revizuenta a adresat BEJ F. cererea înregistrată sub nr. 120/2020 la care a primit adresa de răspuns nr.  754 din 01.09.2020 în care i s-au comunicat următoarele: ”Prin procesul verbal nr. 754/11.06.2012, executorul judecătoresc a dispus ridicarea popririi instituite asupra conturilor debitorului B., deschise la terțul poprit Z. SA și încetarea executării silite împotriva conturilor debitorului B. ... în baza deciziei penale nr. 381/22.02.2012 ... prin care s-a dispus desființarea în parte a titlului executoriu, în ceea ce îl privește pe debitorul B.”.

Prin același răspuns, executorul judecătoresc a comunicat că: ”Prin urmare, în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, executarea silită a continuat numai împotriva celorlalți codebitori solidari.”

În final, prin același înscris, BEJ F. a informat că ”... de la data procesului verbal nr. 754/11.06.2012 și până ia data prezentei, în dosarul de executare nr. x/2011 al BEJ F., creditorul nu a solicitat reluarea executării silite împotriva debitorului B..”

Revizuenta învederează că din cele relatate de către executorul judecătoresc prin răspunsul nr. 754/01.09.2020, rezultă că executarea silită a sumei de 18.839.684,50 lei, menționată în  titlul  executoriu  nr.  802A/2010,  nu  a încetat în perioada cuprinsă între 22.02.2012 - 25.10.2016, circumstanțe necunoscute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală la soluționarea apelului, prin decizia penală nr. 216A/2017 a cărei revizuire o cere, cu privire la latura civilă.

De asemenea, la soluționarea apelului referitor la latura civilă, prin decizia penală nr. 216/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a cunoscut că executarea silită față de B. nu a încetat în perioada 22.02.2012 - 11.06.2012, acesta fiind motivul pentru care a obligat în solidar inculpatele la plata dobânzilor aferente sumei de 18.839.684,50 lei, pentru perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, deși ar fi trebuit ca dobânzile să curgă începând cu momentul încetării executării silite, respectiv cu data de 11.06.2012 și nu cu data de 22.02.2012, când s-a pronunțat decizia penală nr. 381/2012.

În circumstanțele date, revizuenta susține că situația de fapt relevată a creat premisele învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă cu prezenta cerere de revizuire a laturii civile, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală raportate la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din noul Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Rezultă că, pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: (1) partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; (2) înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; (3) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Se mai arată de către revizuentă că fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Din conținutul adresei nr. 754/2020  al BEJ  F., precum și circumstanțele judecării apelului de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în care s-a pronunțat decizia penală supusă prezentei revizuiri, din perspectiva laturii civile, revizuenta consideră că sunt întrunite cumulativ toate cele trei condiții anterior enunțate.

Prealabil, se precizează că decizia penală nr. 216A/2017, a cărei revizuire, pe latură civilă, se solicită, evocă fondul, întrucât prin această hotărâre a fost  soluționată atât latura penală, cât și latura civilă a procesului penal.

În ceea ce privește prima condiție - înscrisul nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată - acesta este reprezentat de răspunsul nr. 754 din 01.09.2020 al BEJ F., întrucât datele și informațiile  menționate în conținutul acestuia nu au fost cunoscute Înaltei Curți la epoca judecării apelului, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 216A/2017.

Cu referire la cea de-a doua condiție - înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voința părții - în raport de conținutul judecății apelului și apărările formulate de părți, în condițiile în care la soluționarea acțiunii civile nu s-au administrat probe, iar judecata s-a realizat în baza probațiunii administrate la urmărirea penală și la prima instanță, rezultă cu evidență că înscrisul nu a putut fi înfățișat instanței de așa manieră încât să existe o imagine completă și în deplin acord cu realitatea obiectivă asupra acțiunii civile, a stadiului executării silite, a sumelor recuperate de partea civilă pe parcursul procedurii falimentului și, implicit, a prejudiciului imputat prin admiterea acțiunii civile.

În ceea ce privește latura civilă, singurele probe administrate în cauza penală sunt reprezentate de cererea de constituire parte civilă a Y. depusă în etapa urmăririi penale și reiterată

ad litteram

în fața primei instanțe, prin care se constituia parte civilă cu suma de 18.839.684,50 lei și dobânda legală, până la data achitării efective, care, în opinia părții civile, nu a putut fi executată de la B., din cauza pronunțării deciziei penale nr. 381/2012.

Revizuenta invocă împrejurarea că a aflat despre stadiul și situația juridică a dosarului de executare nr. x/2011 al BEJ F. și situația juridică a executării silite, ulterior finalizării cauzei penale în care s-a pronunțat decizia penală nr. 216A/2017.

Cea din urmă condiție cerută pentru admisibilitatea revizuirii - înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată - este de asemenea îndeplinită în speță, în opinia revizuentei, aspect care rezultă din conținutul înscrisului și al datelor comunicate de către executorul judecătoresc F.

Astfel, o importanță deosebită o constituie comunicarea executorului judecătoresc din care rezultă următoarele situații preexistente pronunțării deciziei penale nr. 216A/2017, dar necunoscute instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare și prin care a fost soluționată și latura civilă:

(i) executarea silită a deciziei penale nr. 802A/2010 a încetat față de B. la 11.06.2012 și nu la data de 22.02.2012, or în această perioadă, dobânzile acordate eronat prin decizia penală supusă revizuirii însumează 754.838,90 lei;

(ii) executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010 nu a încetat în perioada 22.02.2011 - 25.10.2016, în această perioadă fiind efectuate acte de executare silită cu privire la creanța menționată în titlul executoriu, față de codebitorii solidari;

(iii) interesul creditoarei Y. față de executarea silită împotriva lui B. lipsește cu desăvârșire în cauză, cât timp până la data de 01.09.2020, Y. nu a solicitat reluarea executării față de acesta.

Cele menționate de executorul judecătoresc în cuprinsul adresei nr. 754/2020 reprezintă circumstanțe nou descoperite, iar nu circumstanțe noi, adică acestea sunt circumstanțe care au legătură cu cauza, existau în timpul procesului penal, dar nu au fost dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului (a se vedea cauza Popescu Stanca c. României, hotărârea CEDO din 07.07.2009, care definește sintagma ”defect fundamental” ce poate provoca revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive).

Doctrina a statuat unanim că este esențial ca înscrisul nou să constate o situație de fapt anterioară pronunțării hotărârii care să aibă o importanță deosebită pentru dezlegarea pricinii, situație în care se încadrează și particularitățile prezentei cauze.

Revizuenta mai susține că în situația în care la dosarul cauzei în care s-a pronunțat decizia penală nr. 216A/2017 s-ar fi depus înscrisuri din care să rezulte situația juridică a executării silite, nu s-ar fi ajuns la admiterea acțiunii civile, cât timp unica rațiune pentru care revizuenta a fost obligată la plata dobânzilor în condiții de solidaritate, a fost aceea că s-a încetat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010 de la data de 22.02.2012; or, executorul judecătoresc, prin adresa nr. 754/01.09.2020 infirmă considerentele deciziei penale nr. 216A/2017 care au condus la admiterea acțiunii civile.

Pentru a fi în prezența unui prejudiciu rezultat din imposibilitatea executării creanței stabilite prin decizia penală nr. 802A/2010, ar fi trebuit ca în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2011 al BEJ F., să nu se fi efectuat acte de executare silită, iar legătura de cauzalitate să fie reprezentată de pronunțarea deciziei penale nr. 381/2012.

Este important de reținut că Y. nu a fost în imposibilitate de a executa silit creanța din titlul executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010 în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016 pentru ca executarea silită viza mai mulți debitori ținuți în solidar, așa încât argumentul reținut eronat de instanță - încetarea executării silite în perioada menționată - nu poate fi generator al dobânzilor pe care revizuenta a fost obligată să le achite, cât timp executarea silită a continuat în perioada arătată.

Cu alte cuvinte, este lipsit de importanță dacă la data de 11.06.2012, BEJ F. a încetat executarea silită față de B., cât timp executarea silită a creanței din decizia penală nr. 802A/2010 nu a încetat, iar în dosarul nr. x/2011 s-au făcut acte de executare silită a titlului executoriu amintit, în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016.

În opinia revizuentei, în mod cert Înalta Curte ar fi pronunțat o altă soluție în ceea ce privește acțiunea civilă, dacă ar fi cunoscut, anterior pronunțării deciziei penale nr. 216A/2017, că, în dosarul de executare nr. X/2011 al BEJ F. nu s-a încetat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010.

Pronunțarea în completul colegial din care a făcut parte revizuenta a deciziei penale nr. 381/2012 nu a avut niciun impact asupra executării silite de către Y. a sumei de bani menționate în dispozitivul deciziei penale nr. 802A/2010 și nu a condus la încetarea executării silite a acestuia, astfel încât nu se poate afirma, urmând logica simplă, că în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, Y. a fost prejudiciată pentru că s-a aflat în imposibilitate de a valorifica suma de 18.838.804,50 lei de vreme ce executarea silită nu a fost întreruptă în perioada menționată.

Revizuenta consideră că pentru judecarea laturii civile instanța care a soluționat cauza prin decizia penală nr. 216A/2017, avea obligația să solicite Y. să precizeze dacă mai susține acțiunea civilă, care este cuantumul pretențiilor și modul de calcul al acestora. De asemenea, trebuia să administreze probe cu privire la stadiul executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010, pentru a stabili dacă s-a încetat executarea silită a creanței în sumă de 18.838.804,50 lei și perioada de referință.

Fără a critica modul de soluționare a laturii civile prin decizia penală nr. 216A/2017, revizuenta susține că înscrisul reprezentat de răspunsul nr. 754 din 01.09.2020 al BEJ F. se circumscrie tuturor imperativelor art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, iar conținutul acestuia este în măsură să genereze rejudecarea acțiunii civile, cu consecința respingerii acesteia față de revizuentă, întrucât prejudiciul pretins nu există, nu a fost generat și nu este o consecință a faptelor pentru care aceasta fost condamnată.

Conchizând, revizuenta susține că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii sale civile delictuale, întrucât nu există prejudiciul pretins de Y. pentru imposibilitatea de executare a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010, de vreme ce executarea silită a acestui titlu nu a fost încetată, întreruptă ori suspendată, ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 381/2012; mai mult, s-au efectuat acte de executare în mod continuu în dosarul de executare nr. 754/2011 de către BEJ F., de la momentul învestirii cu executarea silită a sumei de 18.838.804,50 lei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cerere de revizuire în condițiile art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac de retractare, având în vedere cele ce succed.

Revizuirea de față este formulată împotriva dispozițiilor privitoare la soluționarea laturii civile din cuprinsul deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, dispoziții prin care revizuenta A. (în solidar cu numita G.) a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumei de 18.838.804,50 lei, calculate de la data de 22.02.2012 (data pronunțării deciziei nr. 381/2012) până la data de 25.10.2016 (data anulării deciziei nr. 381/2012), către partea civilă SC Y. SA, prin lichidator judiciar SCP W. SPRL.

Temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat  de prevederile art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Astfel, art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede:

”(2) Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.”

Pe de altă parte, art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă stabilește:

”(1) Revizuirea asupra unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate de o împrejurare mai presus de voința părților.”

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților admisibilitatea cererii de revizuire, prin raportare la fapte pe care se întemeiază, potrivit celor prevăzute de art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Din punct de vedere formal, se constată că cererea de revizuire are ca obiect latura civilă a unei hotărâri judecătorești penale definitive, potrivit legislației procesuale penale (art. 552 alin. 1 din Codul de procedură penală), iar, pe de altă parte, din perspectiva cerințelor legislației procesuale civile (premisa normei de la art. 509 din Codul de procedură civilă), această hotărâre judecătorească evocă fondul raportului juridic obligațional de natură civilă, având în vedere că aceasta cuprinde dispoziția de obligare a revizuentei A. (în solidar cu numita G.) la plata către partea civilă Y. a dobânzii legale aferente sumei de 18.838.804,50 lei, pentru perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, în angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia, fundamentul juridic al acțiunii civile alăturate acțiunii penale, în cadrul procesului penal.

Din perspectiva ipotezei normative pe care revizuenta și-a fundamentat această cale extraordinară de atac – art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă - , Înalta Curte reține că este necesară verificarea următoarele condiții de admisibilitate:

a) partea interesată (revizuenta) să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul penal;

b) înscrisul trebuie să aibă forță probantă prin el însuși;

c) înscrisul să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită;

d) înscrisul să nu fi putut fi exhibat în procesul penal fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voința părții;

e) înscrisul să fie determinant;

f) înscrisul nou trebuie să fie prezentat de partea care formulează revizuirea, iar nu să se pretindă instanței administrarea din oficiu.

Înalta Curte constată că pretinsul înscris nou invocat de către revizuentă constă în adresa nr. nr. 754 din 01.09.2010 eliberată de BEJ F., urmare a cererii pe care revizuenta însăși, la data de 25.08.2020, a adresat-o executorului judecătoresc ce are în intrumentare dosarul de executare nr. x/2011 privind executarea silită a titlului executoriu constând în decizia penală nr. 802A din 16.12.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, prin care B. a fost obligat în solidar la plata sumei totale de 18.839.684,50 lei, alături de C., D. și E.

Prin adresa de răspuns nr. 754 din 01.09.2010, BEJ F. a comunicat revizuentei următoarele:

”Prin procesul verbal nr. 754/11.06.2012, executorul judecătoresc a dispus ridicarea popririi instituite asupra conturilor debitorului B., deschise la terțul poprit Z. SA și încetarea executării silite împotriva conturilor debitorului B. ... în baza deciziei penale nr. 381/22.02.2012 ... prin care s-a dispus desființarea în parte a titlului executoriu, în ceea ce îl privește pe debitorul B.”.

Prin același răspuns, executorul judecătoresc a comunicat că: ”Prin urmare, în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, executarea silită a continuat numai împotriva celorlalți codebitori solidari.”

Prin același înscris, BEJ F. a informat că ”... de la data procesului verbal nr. 754/11.06.2012 și până ia data prezentei, în dosarul de executare nr. x/2011 al BEJ F., creditorul nu a solicitat reluarea executării silite împotriva debitorului B.”

În acest context, revizuenta a învederat că, din cele relatate de către executorul judecătoresc în cuprinsul înscrisului anterior reprodus, rezultă că executarea silită a sumei de 18.839.684,50 lei menționată în  titlul  executoriu  nr.  802A din 16.12.2010,  nu  a încetat în perioada cuprinsă între 22.02.2012 - 25.10.2016, circumstanțe necunoscute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală la soluționarea apelului prin decizia penală nr. 216A din 14.06.2017 a cărei revizuire o cere, în ceea ce privește latura civilă.

De asemenea, a mai susținut revizuenta, la soluționarea apelului referitor la latura civilă, prin decizia penală nr. 216A din 14.06.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a cunoscut că executarea silită față de B. nu a încetat în perioada 22.02.2012 - 11.06.2012, acesta fiind motivul pentru care a dispus obligarea în solidar a inculpatelor la plata dobânzilor aferente sumei de 18.839.684,50 lei, pentru perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, deși ar fi trebuit ca dobânzile să curgă începând cu momentul încetării executării silite, respectiv după data de 11.06.2012 și nu din data de 22.02.2012, când s-a pronunțat decizia penală nr. 381/2012 de către completul colegial din care și revizuenta a făcut parte.

a) Referitor la prima condiție de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă – existența unui înscris nou care nu a fost folosit în procesul penal - Înalta Curte constată că aceasta este îndeplinită.

Se reține că această cerință are în vedere noțiunea de înscris în accepțiunea restrânsă a acestuia, iar adresa nr. 754/2020 emisă de BEJ F. – înscris de care revizuenta nu s-a folosit în procesul penal finalizat cu decizia a cărei revizuire pe latură civilă o solicită - se încadrează în noțiunea definită de art. 265 din Codul de procedură civilă potrivit căreia: ”Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare ori stocare.”

b) Și cea de-a doua condiție de admisibilitate este întrunită în speță, întrucât înscrisul menționat are forță probantă prin el însuși cu privire la stadiului și situația executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia penală 802A din 16.12.2010 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, în raport cu momentele de referință ce interesează situația revizuentei (22.02.2012 și 25.10.2016), întrucât acesta emană de la executorul judecătoresc învestit, în temeiul prevederilor art. 2 din Legea nr. 188/2000, cu autoritate publică, în scopul aducerii la îndeplinire a unui titlu executoriu pronunțat sau, după caz, întocmit în condițiile legii; ca atare, nu este nevoie ca acest înscris să fie confirmat prin alte mijloace de probă, astfel încât, din punct de vedere al acestei condiții de formă, acesta îndeplinește condiția de admisibilitate analizată.

c) Cu toate că prin adresa 754 din 01.09.2010 a BEJ F. se atestă o situație de fapt și de drept anterioară sau contemporană cu pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire pe latură civilă se solicită, Înalta Curte constată că acesta (în sens de

instrumentum)

nu exista la data judecării cauzei penale prin decizia penală nr. 216/A din 14.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, fiind un înscris eliberat la simpla cerere scrisă adresată de către revizuentă executorului judecătoresc instrumentator.

Prin urmare, această cerință privitoare la anterioritatea înscrisului nou - în raport cu data judecății finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se cere - nu este îndeplinită în cauză, întrucât acesta este un înscris procurat, printr-o diligență minimă a revizuentei, după pronunțarea deciziei penale la cărei revizuire se tinde.

Or, o atare constatare vine în contradicție cu reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă care permite a se recurge la această cale extraordinară de atac în cazul

descoperirii

unui înscris nou, formulare din care rezultă că norma are în vedere în mod neechivoc un înscris preexistent pronunțării hotărârii judecătorești.

d) Nici cerința ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul penal de către revizuentă nu este îndeplinită în speță.

Din perspectiva cerinței aici analizate, trebuie precizat că imposibilitatea prezentării pretinsului înscris nou instanței care a pronunțat decizia atacată cu revizuire, trebuie să generată fie prin conduita culpabilă a părții adverse, care a obstaculat prezentarea înscrisului instanței, reținându-l, fie să fie determinată de o împrejurare mai presus de voința părții.

Înalta Curte constată că revizuenta nu a pretins că acest înscris prezentat ca fiind nou ar fi fost reținut de partea potrivnică, respectiv de creditoarea Banca Internațională a Religiilor, partea civilă fiind partea potrivnică în cadrul raportului juridic obligațional, pe latură civilă.

Pe de altă parte, din analiza documentelor atașate în susținerea cererii de revizuire, se constată că adresa menționată a fost eliberată de către BEJ F. la data de 01.09.2020, urmare a cererii formulate de către revizuentă la data de 25.08.2020.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu prezenta nicio dificultate obținerea aceluiași înscris de către revizuentă înainte de pronunțarea deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în cauză neputând fi identificată vreo dificultate în acest sens.

Dimpotrivă, revizuenta susține elemente care sunt de natură a releva fie o strategie procesuală incompletă de apărare în cadrul procesului penal, anume cu ignorarea apărărilor pe care le putea face pe latură civilă în cadrul procesului penal (ceea ce echivalează cu invocarea propriei culpe), fie aspecte de natură a susține o pretinsă lipsă de rol activ a instanței penale, ceea ce excedează cadrul procesual permis de revizuirea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât revizuirea nu este o cale de atac prin care se exercită controlul judiciar al hotărârii atacate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că prin procurarea acestui înscris după finalizarea judecății în procesul penal fără justificarea unei veritabile imposibilități a obținerii lui înainte de pronunțarea deciziei penale nu vădește decât o modalitate deghizată de a provoca o nouă judecată asupra laturii civile a unui proces penal definitiv soluționat, ceea ce confirmă, și din acest punct de vedere, inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța europeană statuând că exigențele acestei norme convenționale sunt înfrânte în cazul în care revizuirea unei hotărâri definitive ar fi considerată admisibilă într-o situație pe care partea interesată putea să o invoce, să o demonstreze în cursul procesului finalizat cu hotărârea definitivă care a dobândit autoritate de lucru judecat.

Relevante în acest sens sunt par. 105-106 din

Hotărârea pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7.10.2009

(invocată de revizuenta însăși), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 par. 1 – dreptul la un proces echitabil - într-o situație în care a fost admisă de instanțele naționale o cerere de revizuire, în absența unei ”împrejurări substanțiale și imperioase de natură să justifice redeschiderea procedurii”:

”105. (...)

Curtea apreciază că revizuirea nu a constituit, în circumstanțele speciale ale cauzei de față, decât o modalitate deghizată de a provoca redeschiderea unei proceduri soluționate în mod definitiv, și aceasta cu privire la aspecte pe care vecinii reclamantei avuseseră posibilitatea să le aducă în discuție în cadrul acestei proceduri

. Curtea reamintește în acest sens că simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra aceluiași subiect nu reprezintă un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze (Riabykh, menționată mai sus, § 52). (...).

nu distinge în speță nicio împrejurare substanțială și imperioasă de natură să justifice redeschiderea procedurii

(a se vedea, a contrario, Protsenko împotriva Rusiei, nr. 13.151/04, §§ 30-34, 31 iulie 2008; Podrugina și Yedinov împotriva Rusiei (dec.), nr. 39.654/07, 17 februarie 2009).”

e) Deși pentru a se conchide în sensul inadmisibilității prezentei cereri de revizuire, în aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, este suficientă constatarea neîndeplinirii chiar a unei singure cerințe dintre cele deja enunțate, Înalta Curte apreciază că adresa nr. 754 din 01.09.2020 a BEJ F. sau elementele atestate în cuprinsul acesteia nu erau de natură a să fi condus la pronunțarea unei alte soluții de către instanța penală, pe latură civilă.

În esență, este lipsit de relevanță, în cadrul unei proceduri execuționale, momentul efectiv în care executorul judecătoresc a dat curs sau a luat cunoștință despre desființarea unui titlu executoriu pentru a cărui realizare efectua acte de executare, câtă vreme nicio executare silită nu poate avea loc în absența unui titlu executoriu, sens în care art. 632 din Codul de procedură civilă prevede: ”Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.” În același sens erau și prevederile art. 372 din Codul de procedură civilă din 1865, având în vedere că executarea silită în discuție a fost declanșată sub imperiul Codului de procedură civilă anterior, fiind guvernată de dispozițiile acestuia, astfel cum stabilește art. 25 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă.

Cum în cauza penală instanța penală a constatat că titlul executoriu împotriva numitului B. constând în decizia penală nr. 802/2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală a fost desființat în parte, ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 381/2012 a Curții de Apel București, Secția I penală, în complet colegial, din care revizuenta a făcut parte, nu prezintă relevanță împrejurarea că executorul judecătoresc a procedat, în temeiul art. 371

5

lit. d) din Codul de procedură civilă din 1865, la încetarea executării silite a titlului executoriu împotriva debitorului solidar B. la o dată ulterioară desființării de drept a titlului, anume la 11.06.2012, în loc de 22.02.2012.

De asemenea, este lipsită de efectul preconizat de către revizuentă și împrejurarea invocată de aceasta, în sensul că în dosarul de executare au continuat procedurile execuționale față de ceilalți codebitori solidari, de vreme ce, încetarea procedurii de executare silită și scoaterea debitorului B. din raportul de răspundere solidară stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 802A/2010 a Tribunalului București, Secția a II-a penală a fost efectul direct al desființării în parte a acesteia, prin decizia pronunțată în complet colegial de către revizuentă în soluționarea unei contestații în anulare.

Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește faptul că Y., având calitatea de creditor, nu a solicitat reluarea procedurii de executare față de debitorul B. după data de 11.06.2012, în condițiie în care aceasta a avut calitatea de parte în dosarul în care titlul executoriu împotriva acestuia a fost desființat, cunoscând, prin urmare, că nu mai exista temei legal pentru continuarea executării împotriva acestuia.

Nici aspectele referitoare la conduita creditorului după data de 25.10.2016 nu interesează situația revizuentei, întrucât, astfel cum deja s-a arătat, aceasta a fost obligată la plata dobânzii legale pentru intervalul 22.02.2012 (data pronunțării deciziei penale nr. 381/2012) - 25.10.2016 (când decizia menționată a fost anulată).

Ca atare, rezultă că înscrisul pretins nou nu era determinant, întrucât nu avea aptitudinea de a conduce instanța penală la pronunțarea unei alte soluții în ceea ce privește latura civilă, referitor la situația procesuală a revizuentei.

f) În considerarea celor ce preced, îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate a cererii de revizuire – prezentarea pretinsului înscris nou de către titularul cererii de revizuire - nu poate avea niciun efect cu privire la soluția ce se va pronunța asupra cererii, astfel încât, în temeiul art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.