ÎCCJ, decizie (scj.ro #197432)

Fapta de „facilitare” a unui comportament anticoncurențial prin  asigurarea  unei  platforme de realizare a  schimbului de informații. Standarde de probă necesar a fi asigurate de autoritatea de concurență pentru angajarea răspunderii juridice a unei asociații de întreprinderi care nu desfășoară activitate economică în cadrul pieței relevante pe care se materializează sau are ca scop să se materializeze restrângerea concurenței

Legea nr. 21/1996, art. 5 alin.1 lit.a)

TFUE, art. 101 alin. (1) lit. a)

În situația unui facilitator care nu  este  prezent pe aceeași piață cu participanții la o presupusă faptă anticoncurențială standardul de probă este  mai  ridicat, fiind necesar a se demonstra, pe lângă faptul că  avea cunoștință de practica  concertată sau că  putea  să o prevadă, și contribuția  activă, prin  propriul   comportament, la  obiectivele  urmărite  de participanți.

Astfel, spre deosebire de participantul la o practică  anticoncurențială în cazul căruia simpla participare la o presupusă întâlnire anticoncurențială este suficientă pentru a demonstra  o încălcare  de concurență (în măsura în care se coroborează cu alte probe,) în situația facilitării unei practici anticoncurențiale este necesar a se dovedi și  contribuția  activă, în plus față de  rolul pur administrativ, organizatoric.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3675 din 21 iunie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în integralitate a următoarelor acte emise de pârât :

Prin sentința civilă nr. 372 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței; s-a anulat în parte Decizia nr. 63/20.11.2018, respectiv art.2 și art.3 pct.10, în ce o privește pe reclamantă și s-a respins, în rest, acțiunea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 372 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, a formulat cerere de recurs pârâtul Consiliul Concurenței, criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea criticilor formulate, în esență, recurentul-pârât a arătat că   sentința recurată a  fost dată cu  aplicarea  greșită a normelor  de drept material incidente  în cauză, respectiv art. 5 alin.1 lit.a) din  Legea concurenței nr. 21/1996 și art. 101 alin.1 lit.a) din Tratatul  privind  funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

În opinia recurentului-pârât, fapta constatată și sancționată prin decizia contestată reprezintă o practică concertată  având ca obiect creșterea tarifelor RCA, realizată prin intermediul schimbului de informații cu privire la intențiile viitoare de majorare a tarifelor RCA, practică facilitată de  intimata-reclamantă prin  asigurarea  unei  platforme de realizare a  schimbului de informații între asiguratori  RCA – membri UNSAR, singurul concurent care nu era membru fiind K.

Recurentul-pârât a subliniat faptul că decizia contestată este conformă  jurisprudenței constante a instanței unionale referitoare la conceptul de facilitator, întrucât intimata-reclamantă avea cunoștință de  componente materiale urmărite sau puse  în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea și a contribuit activ, prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de participanți.

În ceea ce  privește  evaluarea  probelor, a arătat că jurisprudența  europeană conform căreia este suficient ca întreprinderile să prezinte într-o lumină favorabilă circumstanțele care stau la baza faptelor stabilite de autoritatea de concurență, permițând, astfel, ca realitatea faptelor prezentate de aceasta să fie înlocuită cu o explicație alternativă, este aplicabilă doar în situațiile în care raționamentul autorității de concurență se bazează pe supoziția că faptele stabilite nu pot fi explicate altfel decât prin acțiunea concertată a întreprinderilor, acest raționament nefiind aplicabil in cazurile in care argumentele autorității se bazează pe probe scrise.

Astfel, în ceea ce privește întâlnirea  Secțiunii Auto din cadrul UNSAR din 18.10.2012, împrejurarea că această întâlnire nu a avut ca scop prestabilit  realizarea  unei  înțelegeri  anticoncurențiale nu poate  conduce la  excluderea  realizării  în concret a unor discuții  între  concurenți privind majorarea  tarifelor, în condițiile  în care unul dintre  subiectele  de pe ordinea de zi a ședinței  a fost realizarea  regreselor dintre  asigurători, care avea potențialul de a  afecta  întreaga  piață, deși  obiectivul de  stabilizare a pieței intra  în sfera de  reglementare  a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest context, în opinia specialiștilor Consiliului Concurenței era predictibil pentru un profesionist diligent în domeniul asigurărilor (fie concurent, fie asociație profesională ce-și desfășoară activitatea începând cu anul 1994 și ai cărei membri sunt concurenți pe piața respectivă) că într-o întâlnire între cele două categorii de asigurători, având ca subiect recuperarea regreselor, discuțiile vor viza inclusiv prețurile practicate de datornici pe piață.

A mai arătat că, în contextul în care societățile  din  conducerea  UNSAR erau cele  care  practicau prețuri mari la polițele RCA și aveau  datorii de  recuperat, este evident că  includerea  discuției  despre  regrese pe ordinea de zi a avut ca obiectiv încetarea  războiului prețurilor și  determinarea  asigurătorilor  cu tarife mici să majoreze primele RCA.

Întrucât interzicerea participării la practici și la acorduri anticoncurențiale, precum și sancțiunile pe care autorii încălcării le pot suporta sunt bine cunoscute, este uzual ca activitățile în legătură cu aceste practici și aceste acorduri să aibă loc în mod clandestin, ca reuniunile să fie ținute în secret, cel mai adesea într-o țară terță, și ca documentația aferentă acestora să fie redusă la minimum. Chiar în cazul în care se descoperă elemente ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, cum ar fi procesele-verbale ale reuniunilor, de regulă acestea nu vor fi decât fragmentare și dispersate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții.

Or, în speță, minuta întâlnirii nu conține nicio referire la tarife, în ciuda faptului că astfel cum rezultă din transcriptul întâlniri (furnizat CC în cadrul procedurii de clemență, de către E. - întreprindere ce a participat la respectiva întâlnire) au fost numeroase replici în acest sens, inclusiv privind asumarea de către debitorii care practicau prețuri reduse a schimbării modelului de afaceri în fața Consiliului Director al UNSAR - for de conducere al asociației din care făceau parte inclusiv reprezentanți ai întreprinderilor concurente pe piața asigurărilor RCA.

În opinia autorității de  concurență, este  evident că intimata-reclamantă nu a întrerupt discuțiile referitoare la tarife dintre asigurătorii concurenți (o parte dintre ei fiind parte din Consiliul Director al UNSAR) și nici nu le-a consemnat într-o minută având cunoștința de caracterul neconcurențial al unor astfel de discuții privind politica comercială a întreprinderilor concurente. De altfel, din examinarea transcriptului întâlnirii rezultă cu claritate faptul că acțiunile ce urmau a fi întreprinse de UNSAR în această privința erau determinate de societățile de asigurare membre ale Consiliului Director. În acest context nu se poate reține faptul că entitatea sancționată (UNSAR), nu putea să prevadă faptul că în cadrul discuțiilor privind regresele, membrii săi (inclusiv asigurătorii RCA membri ai Consiliului Director participanți la respectiva ședință) vor discuta cu privire la modificarea politicii tarifare a concurenților- în sensul stopării războiului prețurilor și majorării tarifelor RCA).

În ceea ce  privește întâlnirea  din 29.11.2012, deși  intimata-reclamantă  nu a pus la dispoziția  autorității de  concurență minuta  întâlnirii, informațiile  cuprinse în  studiile de impact ce urmau a fi prezentate în fața CSA au prilejuit accesul  membrilor intimatei-reclamante la date interne aferente politicii comerciale ale  concurenților, printre primele  mențiuni ale UNSAR fiind  aceea cu privire la  cuantumul cu care  s-ar putea majora   tarifele la aplicarea   noilor prevederi în domeniul RCA.

Conform specialiștilor autorității de concurență, toate aceste informații vizează strategia internă a întreprinderii și nu trebuia să fie subiectul unor discuții cu concurenții. Soluția pentru a demonstra reglementatorului că propunerile de modificare ale normei ar fi condus la o majorare a prețurilor ar fi fost ca societățile care au elaborat studii de impact să transmită rezultatele acestor studii reglementatorului, iar nu să le facă cunoscute membrilor UNSAR (concurenți pe piața asigurărilor RCA).

A arătat, totodată, că minuta  întâlnirii  din 3.12.2012 confirmă conduita  intimatei-reclamante în cadrul  discuțiilor  purtate de  aceasta  cu  reglementatorul, întrucât priveau  creșteri viitoare de tarife, pornind de la  situația specifică unor întreprinderi concurente. Deși  reprezentantul  intimatei-reclamante  la întrunire ar fi  trebuit să  atragă atenția  participanților că  astfel de  discuții  între  concurenți nu sunt permise, o astfel de  intervenție nu a avut loc.

Mai mult, intimata-reclamantă a propus în cadrul ședinței o nouă discuție pe tema rezultatelor studiilor de impact după ce acestea erau finalizate de toate societățile. Deși studiile urmau a fi elaborate la solicitarea CSA, nu era necesară discutarea acestora cu concurenții (fiind vorba despre prețuri), fiind suficientă transmiterea lor, separat, direct către reglementator, a transmis tuturor membrilor concurenți pe piața RCA minuta întâlnirii în discuție, conținând majorarea tarifară pe care o estimau studiile de impact realizate de cei doi asigurători.

În concluzie, a arătat că  prin analiza prezentată în Decizia nr. 63/2018, autoritatea de  concurență a demonstrat că intimata-reclamantă avea cunoștință de comportamentele materiale urmărite de membrii săi activi pe piața asigurărilor RCA pentru atingerea obiectivului de majorare a tarifelor pe piața asigurărilor RCA sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea și, totodată, a contribuit activ, prin propriul comportament, la obiectivul comun de încetare a războiului prețurilor și majorare a tarifelor RCA.

Prin  întâmpinarea depusă la data de 1.11.2021, intimata-reclamantă Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor  formulate.

Reiterând  coordonatele  esențiale ale  cauzei,   intimata-reclamantă a arătat, în esență, că autoritatea de concurență nu a respectat standardul probatoriu  specific, neaducând dovezi suficiente și consistente din care să rezulte rolul de facilitator al   intimatei-reclamante  pentru  faptele anticoncurențiale reținute prin decizia contestată, nesocotind astfel principiul prezumției de nevinovăție.

În opinia intimatei-reclamante nu sunt îndeplinite condițiile pentru a  reține  răspunderea pentru facilitarea unei practici concertate, respectiv elementul  volițional  constând în  a avea  cunoștință de  comportamentele  materiale urmărite  sau puse  în aplicare  de alte  întreprinderi  pentru  atingerea  acelorași  obiective sau că  putea să le prevadă în mod rezonabil și că  era  pregătită să accepte  riscul care decurge din acestea, precum și  contribuția  activă, prin propriul comportament al  facilitatorului, la practica ilicită.

Prezentând în detaliu cele trei întâlniri analizate în cuprinsul deciziei  contestate, intimata-reclamantă a concluzionat că recurentul-pârât nu a dovedit rolul de  facilitator al intimatei-reclamante, dat fiind  că  activitățile pe care le-a desfășurat au fost pur administrative. Practic, activitățile UNSAR calificate de Consiliul Concurenței drept facilitând practica anticoncurențială sunt cele pe care asociația le desfășoară zi de zi în sprijinul membrilor, și se limitează la asigurarea din punct de vedere administrativ a cadrului pentru organizarea ședințelor, respectiv reprezentarea membrilor în fața autorităților relevante. Acestea nu au legătură cu presupusele fapte anticoncurențiale analizate de Consiliul Concurenței și nu au decât un caracter periferic și subsidiar.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin.(2), coroborat cu art.471

1

și art.201 alin.(5) și (6) Cod procedură civilă, prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a investit instanța de contencios  administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea deciziei  nr. 63/20.11.2018 prin care recurentul-pârât Consiliul Concurenței a sancționat intimata-reclamantă și nouă întreprinderi membre ale  acestei asociații, autorizate să încheie asigurări RCA, pentru încălcarea  prevederilor  art. 5 alin.1 lit.a) din  Legea concurenței  nr. 21/1996 și art. 101 alin.1 TFUE prin săvârșirea unei practici concertate având ca obiect majorarea tarifelor RCA, ca urmare a unor schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intențiile viitoare de creștere a tarifelor pentru asigurările RCA.

În concret, în privința intimatei-reclamante s-a reținut că a acționat în calitate de facilitator al unei practici concertate între membrii săi, activi pe piața asigurărilor RCA, practica având ca obiect majorarea tarifelor pe piața asigurărilor RCA, fiind aplicată o amendă în valoare de 160.436 lei, reprezentând 3% din veniturile realizate în anul 2017.

Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 63/2018 autoritatea de  concurență a sancționat astfel două comportamente distincte: cei nouă asigurători au fost sancționați pentru o practică concertată de creștere a tarifelor RCA, care ar fi avut loc în perioada 2012 -2016, în timp ce intimata-reclamantă a fost sancționată pentru că ar fi facilitat această practică concertată, în perioada 18 octombrie2012 -3 decembrie 2012, prin conduita proprie a asociației circumscrisă în esență următoarelor evenimente:

Ședința din 18 octombrie 2012 a Secțiunii de asigurări auto din cadrul intimatei –reclamante, autoritatea de concurență pretinde că, la această ședință, s-ar fi conturat practica anticoncurențială și s-ar fi schimbat informațiile privind intențiile viitoare de creștere a tarifelor RCA;

Întâlnirea intimatei-reclamante cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din 3 decembrie 2012 și ședința premergătoare din 29 noiembrie 2012, autoritatea de  concurență pretinzând că intimata-reclamantă, în numele membrilor, ar fi comunicat CSA că este necesară creșterea tarifelor, iar la ședința premergătoare ar fi avut loc discuții anticoncurențiale cu privire la majorarea tarifelor.

Soluționând cauza, instanța  de fond a admis  în parte  acțiunea și a anulat decizia contestată în privința calificării intimatei-reclamante ca facilitator al practicii concertate imputate asiguratorilor  RCA și a amenzii aplicate intimatei-reclamante,  reținând că nu există  nicio probă directă sau indirectă care să  permită reținerea rolului intimatei-reclamante de facilitator al pretinsei practici anticoncurențiale.

Dezlegarea dară de judecătorul fondului, inclusiv argumentația pe care se  fundamentează sunt însușite și de instanța de control judiciar în urma propriului  demers de analiză a  normelor  incidente  în cauză.

Preliminar analizei criticilor de nelegalitate încadrate în motivul de  casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă se impune precizarea că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin.3 Cod procedură civilă recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile de drept material aplicabile, motivele de recurs vizând numai legalitatea hotărârii recurate, nu și  temeinicia acesteia.

În cauză, după cum se poate constata din chiar conținutul recursului, recurentul-pârât face trimitere la modalitatea  de apreciere a probelor și cum aceste  probe trebuiau interpretate și coroborate între ele, urmărind reaprecierea probelor și  reținerea unei alte  situații de fapt, diferită de  cea constatată de instanța de fond. Or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situației de fapt reținută de instanța de fond  și, deci, temeinicia sentinței recurate nu pot constitui obiect al  recursului, instanța de  reformare fiind ținută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele  expres și limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

Procedând la examinarea efectivă a criticilor din recurs, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică formulată de recurentul-pârât vizează reținerea de către instanța de fond, pentru fundamentarea anulării  deciziei de sancționare, a existenței unei explicații alternative față de explicația autorității de concurență, raționament care nu este  aplicabil  în cazurile  în care  argumentele  autorității se  bazează pe  probe scrise.

Critica este nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de  fond nu a anulat  decizia contestată în considerarea  existenței  unei  explicații alternative cu privire la  conduita  intimatei-reclamante, ci a  constatat că autoritatea  de  concurență  nu a  respectat standardul probatoriu specific, neaducând dovezi suficient de  precise și  solide  din care  să  rezulte rolul de facilitator al intimatei-reclamante pentru  faptele  anticoncurențiale analizate.

Raportându-se la jurisprudența europeană conform căreia sancțiunile pecuniare aplicate  în materie de concurență reprezintă  sancțiuni penale, în sensul art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul  fondului a  reținut că, în cazul  investigațiilor legate  de  încălcări ale dreptului concurenței, autoritatea de concurență este  cea care trebuie să  probeze existența  încălcării, având  obligația de a aduce probe precise și coerente, care să demonstreze în mod convingător existența circumstanțelor care conduc la reținerea unei încălcări a legislației concurențiale, în timp ce întreprinderile investigate nu trebuie să dovedească faptul că afirmațiile autorității sunt greșite, ci doar că sunt insuficient probate (cauza T-305/94 Limburgse Vinyl Maatschappij N.V.).

Nefondate  sunt și  criticile de nelegalitate constând în  aplicarea greșită a dispozițiilor  de drept material incidente cauzei, respectiv dispozițiile  art. 5 alin.1 lit.a)  din Legea  nr. 21/1996 și ale art. 101 alin.1 lit.a) TFUE.

Astfel, potrivit  art. 5 alin.1 lit.a) din Legea concurenței nr. 21/1996

„"(1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare

”, iar potrivit art.101 alin.(l) lit. a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene „

Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare

".

Înalta Curte reține că  dispozițiile  art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996 transpune  la nivel  național dispozițiile  art. 101 alin.1 lit.a) TFUE, astfel încât standardele de analiză și conceptele utilizate în ceea ce privește încălcarea  normelor  legale susmenționate sunt similare.

Potrivit deciziei contestate, fapta constatată și sancționată de autoritatea  recurentă este reprezentată de practica concertată având ca obiect creșterea tarifelor RCA, realizată prin  intermediul  schimbului de  informații cu privire la intențiile  viitoare de majorare a tarifelor RCA, practică facilitată de intimata-reclamantă.

Prin urmare, intimata-reclamantă a fost sancționată pentru rolul de facilitator, iar nu de participant  propriu-zis la  presupusa  practică concertată având ca obiectiv majorarea  tarifelor  RCA.

În ceea ce  privește  noțiunea de facilitator, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond s-a raportat la criteriile utilizate de instanța unională, în condițiile în care această noțiune nu se regăsește reglementată ca atare într-o prevedere distinctă, nici în legislația națională, nici în cea  europeană.

Astfel, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la  conceptul de facilitator, în acord cu  judecătorul fondului, instanța de  control judiciar reține că pentru angajarea răspunderii unei asociații de întreprinderi care nu desfășoară activitate economică în cadrul pieței relevante pe care se materializează sau are ca scop să se materializeze restrângerea concurenței, autoritatea de concurență trebuie să demonstreze că întreprinderea/ asociația în cauză avea cunoștință de comportamentele materiale urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea, și  a contribuit activ, prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de participanți.

Procedând la analiza  elementelor  constitutive ale  faptei de „facilitare” a unui comportament anticoncurențial, instanța de fond a examinat exhaustiv cele două momente  care, în opinia  autorității de concurență, ar  demonstra că intimata-reclamantă ar fi facilitat practica  concertată  de majorare  a tarifelor  RCA.

Astfel, în ceea ce privește întâlnirea secțiunii auto din data de 18.10.2012 analiza  instanței de fond a vizat trei paliere, respectiv scopul organizării întâlnirii, posibilitatea  intimatei-reclamante de a prevedea că discuțiile din cadrul întâlnirii au caracter anticoncurențial și modul în care intimata-reclamantă  a întocmit minuta  întâlnirii.

Având în vedere contextul înființării asociației intimate în anul 1994, în scopul dezvoltării  și extinderii colaborării  și cooperării în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, precum și obiectivele activității  acestei  asociații și reținând faptul că intimata-reclamantă a îndeplinit un rol administrativ, de secretariat în conformitate cu  statutul său în cadrul  întâlnirii analizate, în mod corect  instanța de  fond a  apreciat că scopul  organizării  întâlnirii  nu a  fost acela de  a realiza o  înțelegere anticoncurențială.

Aceasta întrucât, scopul  ședinței  auto din  18.10.2012, așa cum rezultă  din ordinea de zi, precum și din transcriptul  înregistrării ședinței, prezentat  în detaliu  de judecătorul  fondului, a fost acela de a  discuta plata  regreselor acumulate între asigurători, în condițiile în care trei dintre membrii săi (C., D. și E.) erau debitori neți cu o creanță cumulată de aproximativ 92 milioane lei, reprezentând 75,7% din totalul  regreselor dintre asigurători.

Susținerile autorității de concurență în sensul că activitățile pe care le presupun acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei clandestin, reuniunile  fiind secrete, iar  documentația  aferentă  acestora  este  redusă la minim nu pot fi primite, întrucât înscrisurile și înregistrarea audio documentează conduita  intimatei-reclamante cu privire la  pretinsa  faptă  de  facilitare  reținută  în sarcina sa.

Împrejurarea invocată de autoritatea recurentă în sensul că printre obiectivele  asociației intimate nu se numără și acela de  stabilizare  a  pieței, fiind astfel evident scopul organizării  întâlnirii de a facilita o înțelegere anticoncurențială nu poate  fi  apreciată ca o dovadă a unei astfel de înțelegeri, în condițiile în care, printre obiectivele asociației intimate se numără promovarea dezvoltării durabile a industriei asigurărilor, iar acumularea unor datorii  semnificative între asigurătorii RCA și CASCO poate pune în pericol întreaga piață a asigurărilor.

În ceea ce privește posibilitatea intimatei-reclamante de a prevedea că  discuțiile  din cadrul întâlnirii  din 18.12.2012 au un  caracter anticoncurențial, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că din înscrisurile depuse și  înregistrarea  audio a întâlnirii nu rezultă că societățile  participante s-ar fi înțeles cu  privire la creșterea tarifelor RCA. Faptul că  reprezentantul E. a apreciat că, în urma  discuțiilor  purtate, societatea de asigurare s-ar fi  înțeles cu privire la creșterea primelor RCA, recunoscând faptele și beneficiind de politica de   clemență, nu prezintă  relevanță juridică cu  privire la  poziția  intimatei-reclamante  care  trebuie  raportată la calitatea sa de organizator și la  înțelegerea proprie pe care  a avut-o reprezentantul intimatei la acea întâlnire. În acest context se impune precizarea că, din lecturarea  transcriptului de către instanța de fond a rezultat că singura  remarcă cu privire la  o creștere a tarifelor a avut-o  reprezentanta A., fără  ca  alți  participanți să  achieseze la  această afirmație.

Nici împrejurarea că  minuta  întâlnirii din 18.10.2012 nu cuprinde discuțiile purtate  de participanți cu privire la  majorarea  tarifelor  RCA nu poate fi  apreciată ca o prezumție pentru dovedirea practicii concertate, de vreme ce minuta consemnează doar hotărârile  luate  în urma  unei întâlniri.

În ceea ce privește întâlnirea din 3.12.2012, precum și cea premergătoare din 29.11.2012, Înalta Curte constată că, în mod corect  instanța de  fond a reținut că  rolul intimatei-reclamante  a  constat în colectarea  reacțiilor  membrilor  săi la o  propunere de norme din partea CSA care ar fi determinat creșterea prețurilor  RCA datorită intervenției  reglementate și nu  ca efect  al politicii proprii a asigurătorilor.

Contrar  susținerilor  autorității de concurență, prezentarea de către doi asigurători (A. și G.) a unor studii individuale care arătau impactul  negativ asupra  prețurilor  a  modificării propuse de  CSA nu poate fi  invocată  drept probă a conduitei anticoncurențiale a intimatei-reclamante care a îndeplinit doar atribuții administrative organizatorice, de colectare a punctelor  de vedere  ale membrilor  săi.

Astfel, potrivit  situației de  fapt reținută de   instanța de fond, cu  raportare la întâlnirea premergătoare din 29.11.2012, și a corespondenței în vederea organizării acesteia, intimata-reclamantă, conform atribuțiilor acesteia de organizație profesională, a  solicitat la cererea CSA, punctele de vedere ale societăților RCA, pe care le-a centralizat, în funcție de votul acestora. De asemenea, în cadrul întâlnirii din 3.12.2012, așa cum rezultă din minuta întâlnirii, reprezentantul CSA  a susținut că societățile ar trebui să prezinte studii de impact.

Totodată, intimata-reclamantă  a propus organizarea unui workshop pentru discutarea rezultatelor acestor studii, pornind de la propunerea reglementatorului CSA, o altă propunere a asigurătorilor in cadrul acestei întâlniri fiind aceea ca majorarea tarifelor RCA să se notifice simplificat către CSA cu doar o zi înainte de punerea în aplicare.

Este adevărat că, în contextul discuțiilor privind creșterea tarifelor, intimata-reclamantă și membrii săi prezenți pe piața RCA preconizau o creștere a tarifelor RCA, creștere pe care ar putea sa o implementeze rapid, dar acest fapt rezultă din însăși natura modificărilor preconizate și nu în urma întâlnirilor organizate de asociația intimată. În acest sens, sunt și afirmațiile CSA, care a arătat că modificarea se dorește premergătoare la trecerii la Solvency II, ceea ce dovedește că și reglementatorul anticipa că propunerea sa urma să conducă la o creștere a primelor.

Prin urmare, prin raportare la  activitatea intimatei-reclamante constând în asigurarea din punct de vedere administrativ a cadrului pentru organizarea ședinței, respectiv reprezentarea  membrilor săi  în fața  autorităților  relevante, probele  administrate  în cauză, atât cele  directe, cât și cele  indirecte nu fac dovada  că  în  cadrul  întâlnirilor organizate, aceasta ar fi  înlesnit comunicarea  între societățile  membre pentru  o  practică  concertată  de  creștere a prețurilor, rolul său fiind unul  legitim, administrativ și de secretariat.

În acest  context factual,  aprecierilor  specialiștilor  din cadrul  autorității recurente cu referire la posibilitatea intimatei de a prevedea în mod rezonabil conduita anticoncurențială a membrilor săi din perspectiva experienței  profesionale a personalului  angajat nu pot constitui mijloace de probă, autoritatea de concurență având obligația, conform legii și jurisprudenței, de a aduce probe precise și coerente care să demonstreze în mod convingător existența circumstanțelor  care  conduc la reținerea  unei  încălcări a legislației  în  domeniul concurenței.

Mai mult, în situația unui facilitator care nu  este  prezent pe aceeași piață cu participanții la o presupusă faptă anticoncurențială, Înalta Curte apreciază că  standardul de probă este  mai  ridicat, fiind necesar a se demonstra, pe lângă faptul că  avea cunoștință de practica  concertată sau că  putea  să o prevadă, și contribuția  activă, prin  propriul   comportament, la  obiectivele  urmărite  de participanți.

Aceasta întrucât, spre deosebire de participantul la o practică  anticoncurențială în cazul căreia simpla participare la o presupusă întâlnire  anticoncurențială este suficientă pentru a demonstra  o încălcare  de concurență, în măsura în care se coroborează cu alte probe, în situația unei practici anticoncurențiale este necesar a se  dovedi și  contribuția  activă, în plus față de  rolul administrativ organizatoric.

Această  interpretare se  desprinde  și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii  Europene. Astfel, în cauza  C-194/14 P având ca  obiect un  recurs formulat  în temeiul  art. 56 din Statutul CJUE de AC-Treuhand AG, în cuprinsul  paragrafelor  37-39 instanța europeană a  reținut că:

„37. În speță, potrivit constatărilor de fapt efectuate de Tribunal la punctul 10 din hotărârea atacată, AC‑Treuhand a avut un rol esențial și similar în cele două încălcări în cauză, organizând mai multe reuniuni, la care a asistat și a participat în mod activ prin colectarea și prin furnizarea către producătorii de stabilizatori termici a unor date privind vânzările pe piețele relevante, prin propunerea de a acționa în calitate de moderator în caz de tensiune între respectivii producători și prin încurajarea lor de a stabili acorduri, iar aceasta în schimbul unei remunerații.

În cauza de față, în acord cu  judecătorul fondului, Înalta Curte constată că intimata –reclamantă  nu a încălcat dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 101 alin.1 lit.a) din TFUE în calitate de facilitator, întrucât simplul rol administrativ și de  secretariat pe care l-a exercitat reprezintă o activitate  legitimă care   nu poate fi  încadrată  ca facilitare  a unei practici anticoncurențiale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de  art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 alin.(1) Cod procedură civilă, raportat la  dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996, a respins recursul ca nefondat.

În conformitate cu  dispozițiile  art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă „

Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său

.”

În aplicarea acestor dispoziții legale, prin prisma proporționalității cu  amplitudinea și complexitatea cauzei, față de obiectul cauzei dedus judecății și ținând seama că recursul a fost  soluționat la primul termen de  judecată fixat, Înalta Curte a redus cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă de la  suma de 58.772,09 lei reprezentând  onorariu de avocat la suma de 10.000 lei, obligând recurentul-pârât căzut în pretenții la plata  acestei  sume către intimata-reclamantă.