ÎCCJ, decizie (scj.ro #197432)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în integralitate a următoarelor acte emise de pârât : 1. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 63 din 20 noiembrie 2018 privind constatarea încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 101 alin ( 1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și sancționarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, A. Asigurări SA, B. SA, C. Asigurări SA, D. Asig SA, E. Asigurare - Reasigurare SA, F. Asigurare Reasigurare SA, G. SA, H. SA, I. SA (“Decizia 63/2018”);

Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 377 din 18 iunie 2015 privind declanșarea din oficiu a unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE de către UNSAR, J. SRL, societățile de asigurare membre ale Uniunii, precum și alte societăți de asigurare participante la un posibil schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial (“Ordinul 377/2015”);

În subsidiar, anularea în parte a Deciziei 63/2018 în ce privește individualizarea sancțiunii aplicate UNSAR și diminuarea amenzii aplicate. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 372 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței; s-a anulat în parte Decizia nr. 63/20.11.2018, respectiv art.2 și art.3 pct.10, în ce o privește pe reclamantă și s-a respins, în rest, acțiunea, ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 372 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, a formulat cerere de recurs pârâtul Consiliul Concurenței, criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă. În dezvoltarea criticilor formulate, în esență, recurentul-pârât a arătat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art. 5 alin.1 lit.a) din Legea concurenței nr. 21/1996 și art. 101 alin.1 lit.a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În opinia recurentului-pârât, fapta constatată și sancționată prin decizia contestată reprezintă o practică concertată având ca obiect creșterea tarifelor RCA, realizată prin intermediul schimbului de informații cu privire la intențiile viitoare de majorare a tarifelor RCA, practică facilitată de intimata-reclamantă prin asigurarea unei platforme de realizare a schimbului de informații între asiguratori RCA – membri UNSAR, singurul concurent care nu era membru fiind K. Recurentul-pârât a subliniat faptul că decizia contestată este conformă jurisprudenței constante a instanței unionale referitoare la conceptul de facilitator, întrucât intimata-reclamantă avea cunoștință de componente materiale urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea și a contribuit activ, prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de participanți. În ceea ce privește evaluarea probelor, a arătat că jurisprudența europeană conform căreia este suficient ca întreprinderile să prezinte într-o lumină favorabilă circumstanțele care stau la baza faptelor stabilite de autoritatea de concurență, permițând, astfel, ca realitatea faptelor prezentate de aceasta să fie înlocuită cu o explicație alternativă, este aplicabilă doar în situațiile în care raționamentul autorității de concurență se bazează pe supoziția că faptele stabilite nu pot fi explicate altfel decât prin acțiunea concertată a întreprinderilor, acest raționament nefiind aplicabil in cazurile in care argumentele autorității se bazează pe probe scrise. Astfel, în ceea ce privește întâlnirea Secțiunii Auto din cadrul UNSAR din 18.10.2012, împrejurarea că această întâlnire nu a avut ca scop prestabilit realizarea unei înțelegeri anticoncurențiale nu poate conduce la excluderea realizării în concret a unor discuții între concurenți privind majorarea tarifelor, în condițiile în care unul dintre subiectele de pe ordinea de zi a ședinței a fost realizarea regreselor dintre asigurători, care avea potențialul de a afecta întreaga piață, deși obiectivul de stabilizare a pieței intra în sfera de reglementare a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest context, în opinia specialiștilor Consiliului Concurenței era predictibil pentru un profesionist diligent în domeniul asigurărilor (fie concurent, fie asociație profesională ce-și desfășoară activitatea începând cu anul 1994 și ai cărei membri sunt concurenți pe piața respectivă) că într-o întâlnire între cele două categorii de asigurători, având ca subiect recuperarea regreselor, discuțiile vor viza inclusiv prețurile practicate de datornici pe piață. A mai arătat că, în contextul în care societățile din conducerea UNSAR erau cele care practicau prețuri mari la polițele RCA și aveau datorii de recuperat, este evident că includerea discuției despre regrese pe ordinea de zi a avut ca obiectiv încetarea războiului prețurilor și determinarea asigurătorilor cu tarife mici să majoreze primele RCA. Întrucât interzicerea participării la practici și la acorduri anticoncurențiale, precum și sancțiunile pe care autorii încălcării le pot suporta sunt bine cunoscute, este uzual ca activitățile în legătură cu aceste practici și aceste acorduri să aibă loc în mod clandestin, ca reuniunile să fie ținute în secret, cel mai adesea într-o țară terță, și ca documentația aferentă acestora să fie redusă la minimum. Chiar în cazul în care se descoperă elemente ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, cum ar fi procesele-verbale ale reuniunilor, de regulă acestea nu vor fi decât fragmentare și dispersate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. Or, în speță, minuta întâlnirii nu conține nicio referire la tarife, în ciuda faptului că astfel cum rezultă din transcriptul întâlniri (furnizat CC în cadrul procedurii de clemență, de către E. - întreprindere ce a participat la respectiva întâlnire) au fost numeroase replici în acest sens, inclusiv privind asumarea de către debitorii care practicau prețuri reduse a schimbării modelului de afaceri în fața Consiliului Director al UNSAR - for de conducere al asociației din care făceau parte inclusiv reprezentanți ai întreprinderilor concurente pe piața asigurărilor RCA. În opinia autorității de concurență, este evident că intimata-reclamantă nu a întrerupt discuțiile referitoare la tarife dintre asigurătorii concurenți (o parte dintre ei fiind parte din Consiliul Director al UNSAR) și nici nu le-a consemnat într-o minută având cunoștința de caracterul neconcurențial al unor astfel de discuții privind politica comercială a întreprinderilor concurente. De altfel, din examinarea transcriptului întâlnirii rezultă cu claritate faptul că acțiunile ce urmau a fi întreprinse de UNSAR în această privința erau determinate de societățile de asigurare membre ale Consiliului Director. În acest context nu se poate reține faptul că entitatea sancționată (UNSAR), nu putea să prevadă faptul că în cadrul discuțiilor privind regresele, membrii săi (inclusiv asigurătorii RCA membri ai Consiliului Director participanți la respectiva ședință) vor discuta cu privire la modificarea politicii tarifare a concurenților- în sensul stopării războiului prețurilor și majorării tarifelor RCA). În ceea ce privește întâlnirea din 29.11.2012, deși intimata-reclamantă nu a pus la dispoziția autorității de concurență minuta întâlnirii, informațiile cuprinse în studiile de impact ce urmau a fi prezentate în fața CSA au prilejuit accesul membrilor intimatei-reclamante la date interne aferente politicii comerciale ale concurenților, printre primele mențiuni ale UNSAR fiind aceea cu privire la cuantumul cu care s-ar putea majora tarifele la aplicarea noilor prevederi în domeniul RCA. Conform specialiștilor autorității de concurență, toate aceste informații vizează strategia internă a întreprinderii și nu trebuia să fie subiectul unor discuții cu concurenții. Soluția pentru a demonstra reglementatorului că propunerile de modificare ale normei ar fi condus la o majorare a prețurilor ar fi fost ca societățile care au elaborat studii de impact să transmită rezultatele acestor studii reglementatorului, iar nu să le facă cunoscute membrilor UNSAR (concurenți pe piața asigurărilor RCA). A arătat, totodată, că minuta întâlnirii din 3.12.2012 confirmă conduita intimatei-reclamante în cadrul discuțiilor purtate de aceasta cu reglementatorul, întrucât priveau creșteri viitoare de tarife, pornind de la situația specifică unor întreprinderi concurente. Deși reprezentantul intimatei-reclamante la întrunire ar fi trebuit să atragă atenția participanților că astfel de discuții între concurenți nu sunt permise, o astfel de intervenție nu a avut loc. Mai mult, intimata-reclamantă a propus în cadrul ședinței o nouă discuție pe tema rezultatelor studiilor de impact după ce acestea erau finalizate de toate societățile. Deși studiile urmau a fi elaborate la solicitarea CSA, nu era necesară discutarea acestora cu concurenții (fiind vorba despre prețuri), fiind suficientă transmiterea lor, separat, direct către reglementator, a transmis tuturor membrilor concurenți pe piața RCA minuta întâlnirii în discuție, conținând majorarea tarifară pe care o estimau studiile de impact realizate de cei doi asigurători. În concluzie, a arătat că prin analiza prezentată în Decizia nr. 63/2018, autoritatea de concurență a demonstrat că intimata-reclamantă avea cunoștință de comportamentele materiale urmărite de membrii săi activi pe piața asigurărilor RCA pentru atingerea obiectivului de majorare a tarifelor pe piața asigurărilor RCA sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea și, totodată, a contribuit activ, prin propriul comportament, la obiectivul comun de încetare a războiului prețurilor și majorare a tarifelor RCA.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 1.11.2021, intimata-reclamantă Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate. Reiterând coordonatele esențiale ale cauzei, intimata-reclamantă a arătat, în esență, că autoritatea de concurență nu a respectat standardul probatoriu specific, neaducând dovezi suficiente și consistente din care să rezulte rolul de facilitator al intimatei-reclamante pentru faptele anticoncurențiale reținute prin decizia contestată, nesocotind astfel principiul prezumției de nevinovăție. În opinia intimatei-reclamante nu sunt îndeplinite condițiile pentru a reține răspunderea pentru facilitarea unei practici concertate, respectiv elementul volițional constând în a avea cunoștință de comportamentele materiale urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea, precum și contribuția activă, prin propriul comportament al facilitatorului, la practica ilicită. Prezentând în detaliu cele trei întâlniri analizate în cuprinsul deciziei contestate, intimata-reclamantă a concluzionat că recurentul-pârât nu a dovedit rolul de facilitator al intimatei-reclamante, dat fiind că activitățile pe care le-a desfășurat au fost pur administrative. Practic, activitățile UNSAR calificate de Consiliul Concurenței drept facilitând practica anticoncurențială sunt cele pe care asociația le desfășoară zi de zi în sprijinul membrilor, și se limitează la asigurarea din punct de vedere administrativ a cadrului pentru organizarea ședințelor, respectiv reprezentarea membrilor în fața autorităților relevante. Acestea nu au legătură cu presupusele fapte anticoncurențiale analizate de Consiliul Concurenței și nu au decât un caracter periferic și subsidiar.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin.(2), coroborat cu art.471 1 și art.201 alin.(5) și (6) Cod procedură civilă, prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Intimata-reclamantă Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea deciziei nr. 63/20.11.2018 prin care recurentul-pârât Consiliul Concurenței a sancționat intimata-reclamantă și nouă întreprinderi membre ale acestei asociații, autorizate să încheie asigurări RCA, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin.1 lit.a) din Legea concurenței nr. 21/1996 și art. 101 alin.1 TFUE prin săvârșirea unei practici concertate având ca obiect majorarea tarifelor RCA, ca urmare a unor schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intențiile viitoare de creștere a tarifelor pentru asigurările RCA. În concret, în privința intimatei-reclamante s-a reținut că a acționat în calitate de facilitator al unei practici concertate între membrii săi, activi pe piața asigurărilor RCA, practica având ca obiect majorarea tarifelor pe piața asigurărilor RCA, fiind aplicată o amendă în valoare de 160.436 lei, reprezentând 3% din veniturile realizate în anul 2017. Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 63/2018 autoritatea de concurență a sancționat astfel două comportamente distincte: cei nouă asigurători au fost sancționați pentru o practică concertată de creștere a tarifelor RCA, care ar fi avut loc în perioada 2012 -2016, în timp ce intimata-reclamantă a fost sancționată pentru că ar fi facilitat această practică concertată, în perioada 18 octombrie2012 -3 decembrie 2012, prin conduita proprie a asociației circumscrisă în esență următoarelor evenimente: Ședința din 18 octombrie 2012 a Secțiunii de asigurări auto din cadrul intimatei –reclamante, autoritatea de concurență pretinde că, la această ședință, s-ar fi conturat practica anticoncurențială și s-ar fi schimbat informațiile privind intențiile viitoare de creștere a tarifelor RCA; Întâlnirea intimatei-reclamante cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din 3 decembrie 2012 și ședința premergătoare din 29 noiembrie 2012, autoritatea de concurență pretinzând că intimata-reclamantă, în numele membrilor, ar fi comunicat CSA că este necesară creșterea tarifelor, iar la ședința premergătoare ar fi avut loc discuții anticoncurențiale cu privire la majorarea tarifelor. Soluționând cauza, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat decizia contestată în privința calificării intimatei-reclamante ca facilitator al practicii concertate imputate asiguratorilor RCA și a amenzii aplicate intimatei-reclamante, reținând că nu există nicio probă directă sau indirectă care să permită reținerea rolului intimatei-reclamante de facilitator al pretinsei practici anticoncurențiale. Dezlegarea dară de judecătorul fondului, inclusiv argumentația pe care se fundamentează sunt însușite și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de analiză a normelor incidente în cauză. Preliminar analizei criticilor de nelegalitate încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă se impune precizarea că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin.3 Cod procedură civilă recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile de drept material aplicabile, motivele de recurs vizând numai legalitatea hotărârii recurate, nu și temeinicia acesteia. În cauză, după cum se poate constata din chiar conținutul recursului, recurentul-pârât face trimitere la modalitatea de apreciere a probelor și cum aceste probe trebuiau interpretate și coroborate între ele, urmărind reaprecierea probelor și reținerea unei alte situații de fapt, diferită de cea constatată de instanța de fond. Or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situației de fapt reținută de instanța de fond și, deci, temeinicia sentinței recurate nu pot constitui obiect al recursului, instanța de reformare fiind ținută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă. Procedând la examinarea efectivă a criticilor din recurs, Înalta Curte reține următoarele: O primă critică formulată de recurentul-pârât vizează reținerea de către instanța de fond, pentru fundamentarea anulării deciziei de sancționare, a existenței unei explicații alternative față de explicația autorității de concurență, raționament care nu este aplicabil în cazurile în care argumentele autorității se bazează pe probe scrise. Critica este nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de fond nu a anulat decizia contestată în considerarea existenței unei explicații alternative cu privire la conduita intimatei-reclamante, ci a constatat că autoritatea de concurență nu a respectat standardul probatoriu specific, neaducând dovezi suficient de precise și solide din care să rezulte rolul de facilitator al intimatei-reclamante pentru faptele anticoncurențiale analizate. Raportându-se la jurisprudența europeană conform căreia sancțiunile pecuniare aplicate în materie de concurență reprezintă sancțiuni penale, în sensul art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul fondului a reținut că, în cazul investigațiilor legate de încălcări ale dreptului concurenței, autoritatea de concurență este cea care trebuie să probeze existența încălcării, având obligația de a aduce probe precise și coerente, care să demonstreze în mod convingător existența circumstanțelor care conduc la reținerea unei încălcări a legislației concurențiale, în timp ce întreprinderile investigate nu trebuie să dovedească faptul că afirmațiile autorității sunt greșite, ci doar că sunt insuficient probate (cauza T-305/94 Limburgse Vinyl Maatschappij N.V.). Nefondate sunt și criticile de nelegalitate constând în aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material incidente cauzei, respectiv dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 101 alin.1 lit.a) TFUE. Astfel, potrivit art. 5 alin.1 lit.a) din Legea concurenței nr. 21/1996 „"(1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare ”, iar potrivit art.101 alin.(l) lit. a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene „ Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare ". Înalta Curte reține că dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996 transpune la nivel național dispozițiile art. 101 alin.1 lit.a) TFUE, astfel încât standardele de analiză și conceptele utilizate în ceea ce privește încălcarea normelor legale susmenționate sunt similare. Potrivit deciziei contestate, fapta constatată și sancționată de autoritatea recurentă este reprezentată de practica concertată având ca obiect creșterea tarifelor RCA, realizată prin intermediul schimbului de informații cu privire la intențiile viitoare de majorare a tarifelor RCA, practică facilitată de intimata-reclamantă. Prin urmare, intimata-reclamantă a fost sancționată pentru rolul de facilitator, iar nu de participant propriu-zis la presupusa practică concertată având ca obiectiv majorarea tarifelor RCA. În ceea ce privește noțiunea de facilitator, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond s-a raportat la criteriile utilizate de instanța unională, în condițiile în care această noțiune nu se regăsește reglementată ca atare într-o prevedere distinctă, nici în legislația națională, nici în cea europeană. Astfel, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la conceptul de facilitator, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că pentru angajarea răspunderii unei asociații de întreprinderi care nu desfășoară activitate economică în cadrul pieței relevante pe care se materializează sau are ca scop să se materializeze restrângerea concurenței, autoritatea de concurență trebuie să demonstreze că întreprinderea/ asociația în cauză avea cunoștință de comportamentele materiale urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea, și a contribuit activ, prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de participanți. Procedând la analiza elementelor constitutive ale faptei de „facilitare” a unui comportament anticoncurențial, instanța de fond a examinat exhaustiv cele două momente care, în opinia autorității de concurență, ar demonstra că intimata-reclamantă ar fi facilitat practica concertată de majorare a tarifelor RCA. Astfel, în ceea ce privește întâlnirea secțiunii auto din data de 18.10.2012 analiza instanței de fond a vizat trei paliere, respectiv scopul organizării întâlnirii, posibilitatea intimatei-reclamante de a prevedea că discuțiile din cadrul întâlnirii au caracter anticoncurențial și modul în care intimata-reclamantă a întocmit minuta întâlnirii. Având în vedere contextul înființării asociației intimate în anul 1994, în scopul dezvoltării și extinderii colaborării și cooperării în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, precum și obiectivele activității acestei asociații și reținând faptul că intimata-reclamantă a îndeplinit un rol administrativ, de secretariat în conformitate cu statutul său în cadrul întâlnirii analizate, în mod corect instanța de fond a apreciat că scopul organizării întâlnirii nu a fost acela de a realiza o înțelegere anticoncurențială. Aceasta întrucât, scopul ședinței auto din 18.10.2012, așa cum rezultă din ordinea de zi, precum și din transcriptul înregistrării ședinței, prezentat în detaliu de judecătorul fondului, a fost acela de a discuta plata regreselor acumulate între asigurători, în condițiile în care trei dintre membrii săi (C., D. și E.) erau debitori neți cu o creanță cumulată de aproximativ 92 milioane lei, reprezentând 75,7% din totalul regreselor dintre asigurători. Susținerile autorității de concurență în sensul că activitățile pe care le presupun acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei clandestin, reuniunile fiind secrete, iar documentația aferentă acestora este redusă la minim nu pot fi primite, întrucât înscrisurile și înregistrarea audio documentează conduita intimatei-reclamante cu privire la pretinsa faptă de facilitare reținută în sarcina sa. Împrejurarea invocată de autoritatea recurentă în sensul că printre obiectivele asociației intimate nu se numără și acela de stabilizare a pieței, fiind astfel evident scopul organizării întâlnirii de a facilita o înțelegere anticoncurențială nu poate fi apreciată ca o dovadă a unei astfel de înțelegeri, în condițiile în care, printre obiectivele asociației intimate se numără promovarea dezvoltării durabile a industriei asigurărilor, iar acumularea unor datorii semnificative între asigurătorii RCA și CASCO poate pune în pericol întreaga piață a asigurărilor. În ceea ce privește posibilitatea intimatei-reclamante de a prevedea că discuțiile din cadrul întâlnirii din 18.12.2012 au un caracter anticoncurențial, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că din înscrisurile depuse și înregistrarea audio a întâlnirii nu rezultă că societățile participante s-ar fi înțeles cu privire la creșterea tarifelor RCA. Faptul că reprezentantul E. a apreciat că, în urma discuțiilor purtate, societatea de asigurare s-ar fi înțeles cu privire la creșterea primelor RCA, recunoscând faptele și beneficiind de politica de clemență, nu prezintă relevanță juridică cu privire la poziția intimatei-reclamante care trebuie raportată la calitatea sa de organizator și la înțelegerea proprie pe care a avut-o reprezentantul intimatei la acea întâlnire. În acest context se impune precizarea că, din lecturarea transcriptului de către instanța de fond a rezultat că singura remarcă cu privire la o creștere a tarifelor a avut-o reprezentanta A., fără ca alți participanți să achieseze la această afirmație. Nici împrejurarea că minuta întâlnirii din 18.10.2012 nu cuprinde discuțiile purtate de participanți cu privire la majorarea tarifelor RCA nu poate fi apreciată ca o prezumție pentru dovedirea practicii concertate, de vreme ce minuta consemnează doar hotărârile luate în urma unei întâlniri. În ceea ce privește întâlnirea din 3.12.2012, precum și cea premergătoare din 29.11.2012, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că rolul intimatei-reclamante a constat în colectarea reacțiilor membrilor săi la o propunere de norme din partea CSA care ar fi determinat creșterea prețurilor RCA datorită intervenției reglementate și nu ca efect al politicii proprii a asigurătorilor. Contrar susținerilor autorității de concurență, prezentarea de către doi asigurători (A. și G.) a unor studii individuale care arătau impactul negativ asupra prețurilor a modificării propuse de CSA nu poate fi invocată drept probă a conduitei anticoncurențiale a intimatei-reclamante care a îndeplinit doar atribuții administrative organizatorice, de colectare a punctelor de vedere ale membrilor săi. Astfel, potrivit situației de fapt reținută de instanța de fond, cu raportare la întâlnirea premergătoare din 29.11.2012, și a corespondenței în vederea organizării acesteia, intimata-reclamantă, conform atribuțiilor acesteia de organizație profesională, a solicitat la cererea CSA, punctele de vedere ale societăților RCA, pe care le-a centralizat, în funcție de votul acestora. De asemenea, în cadrul întâlnirii din 3.12.2012, așa cum rezultă din minuta întâlnirii, reprezentantul CSA a susținut că societățile ar trebui să prezinte studii de impact. Totodată, intimata-reclamantă a propus organizarea unui workshop pentru discutarea rezultatelor acestor studii, pornind de la propunerea reglementatorului CSA, o altă propunere a asigurătorilor in cadrul acestei întâlniri fiind aceea ca majorarea tarifelor RCA să se notifice simplificat către CSA cu doar o zi înainte de punerea în aplicare. Este adevărat că, în contextul discuțiilor privind creșterea tarifelor, intimata-reclamantă și membrii săi prezenți pe piața RCA preconizau o creștere a tarifelor RCA, creștere pe care ar putea sa o implementeze rapid, dar acest fapt rezultă din însăși natura modificărilor preconizate și nu în urma întâlnirilor organizate de asociația intimată. În acest sens, sunt și afirmațiile CSA, care a arătat că modificarea se dorește premergătoare la trecerii la Solvency II, ceea ce dovedește că și reglementatorul anticipa că propunerea sa urma să conducă la o creștere a primelor. Prin urmare, prin raportare la activitatea intimatei-reclamante constând în asigurarea din punct de vedere administrativ a cadrului pentru organizarea ședinței, respectiv reprezentarea membrilor săi în fața autorităților relevante, probele administrate în cauză, atât cele directe, cât și cele indirecte nu fac dovada că în cadrul întâlnirilor organizate, aceasta ar fi înlesnit comunicarea între societățile membre pentru o practică concertată de creștere a prețurilor, rolul său fiind unul legitim, administrativ și de secretariat. În acest context factual, aprecierilor specialiștilor din cadrul autorității recurente cu referire la posibilitatea intimatei de a prevedea în mod rezonabil conduita anticoncurențială a membrilor săi din perspectiva experienței profesionale a personalului angajat nu pot constitui mijloace de probă, autoritatea de concurență având obligația, conform legii și jurisprudenței, de a aduce probe precise și coerente care să demonstreze în mod convingător existența circumstanțelor care conduc la reținerea unei încălcări a legislației în domeniul concurenței. Mai mult, în situația unui facilitator care nu este prezent pe aceeași piață cu participanții la o presupusă faptă anticoncurențială, Înalta Curte apreciază că standardul de probă este mai ridicat, fiind necesar a se demonstra, pe lângă faptul că avea cunoștință de practica concertată sau că putea să o prevadă, și contribuția activă, prin propriul comportament, la obiectivele urmărite de participanți. Aceasta întrucât, spre deosebire de participantul la o practică anticoncurențială în cazul căreia simpla participare la o presupusă întâlnire anticoncurențială este suficientă pentru a demonstra o încălcare de concurență, în măsura în care se coroborează cu alte probe, în situația unei practici anticoncurențiale este necesar a se dovedi și contribuția activă, în plus față de rolul administrativ organizatoric. Această interpretare se desprinde și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, în cauza C-194/14 P având ca obiect un recurs formulat în temeiul art. 56 din Statutul CJUE de AC-Treuhand AG, în cuprinsul paragrafelor 37-39 instanța europeană a reținut că: „37. În speță, potrivit constatărilor de fapt efectuate de Tribunal la punctul 10 din hotărârea atacată, AC‑Treuhand a avut un rol esențial și similar în cele două încălcări în cauză, organizând mai multe reuniuni, la care a asistat și a participat în mod activ prin colectarea și prin furnizarea către producătorii de stabilizatori termici a unor date privind vânzările pe piețele relevante, prin propunerea de a acționa în calitate de moderator în caz de tensiune între respectivii producători și prin încurajarea lor de a stabili acorduri, iar aceasta în schimbul unei remunerații. 38. Rezultă din aceasta că comportamentul adoptat de AC‑Treuhand se înscrie direct în eforturile producătorilor de stabilizatori termici referitoare atât la negocierea, cât și la controlul aplicării obligațiilor asumate de către aceștia din urmă în cadrul înțelegerilor, întrucât însuși scopul serviciilor furnizate de AC‑Treuhand în temeiul contractelor de prestări de servicii încheiate cu producătorii menționați era realizarea, în deplină cunoștință de cauză, a obiectivelor anticoncurențiale în discuție, și anume, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 4 din hotărârea atacată, stabilirea prețurilor, repartizarea piețelor și a clienților, precum și schimbul de informații comerciale sensibile. 39. În astfel de circumstanțe, contrar celor pretinse de AC‑Treuhand, chiar dacă respectivele contracte de prestări de servicii au fost încheiate în mod formal separat de angajamentele pe care producătorii de stabilizatori termici le‑au încheiat între ei și în pofida faptului că AC‑Treuhand este o întreprindere de consultanță, nu se poate considera că intervențiile acesteia, în calitatea menționată, constituiau simple servicii periferice, fără legătură cu obligațiile contractate de producători și cu restrângerile concurenței care decurgeau din acestea.” În cauza de față, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că intimata –reclamantă nu a încălcat dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 101 alin.1 lit.a) din TFUE în calitate de facilitator, întrucât simplul rol administrativ și de secretariat pe care l-a exercitat reprezintă o activitate legitimă care nu poate fi încadrată ca facilitare a unei practici anticoncurențiale.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 alin.(1) Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 21/1996, a respins recursul ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă „ Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său .” În aplicarea acestor dispoziții legale, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea cauzei, față de obiectul cauzei dedus judecății și ținând seama că recursul a fost soluționat la primul termen de judecată fixat, Înalta Curte a redus cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă de la suma de 58.772,09 lei reprezentând onorariu de avocat la suma de 10.000 lei, obligând recurentul-pârât căzut în pretenții la plata acestei sume către intimata-reclamantă.