ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 698/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.06.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (FGA), solicitând anularea Deciziei FGA nr. 6041/23.05.2017 și obligarea părții pârâte la plata sumei de 242 RON actualizată cu indicele de inflație de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanei vătămate, suma stabilită în dosarul nr. x/2015.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4798 din 07.12.2017, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a anulat Decizia nr. 6041/23.05.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata în favoarea părții reclamante a sumei de 242 de RON, actualizată cu indicele de inflație de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale (cheltuieli de spitalizare).

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de judecata a interpretat greșit legislația aplicabilă respectiv prevederile din Legea nr. 213/2015.

Legea nr. 213/2015 prevede că Fondul de garantare a asiguraților asigură efectuarea plații indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări deținători ai unei/unor creanțe de asigurare, potrivit condițiilor și plafonului de garantare prevăzut de aceasta lege.

Legea condiționează plata creditorului de asigurări de existența unei creanțe de asigurare în patrimoniul acestuia.

Unitățile spitalicești nu sunt deținătoare de creanțe de asigurare, în condițiile în care acestea sunt definite în mod expres de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, și nu din alte raporturi juridice.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător (formulând o acțiune în pretenții civile sau o cerere de despăgubire), nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Cheltuielile de spitalizare, nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație, între fapta conducătorului auto și acest prejudiciu neexistând o relație cauzală directă, prejudiciul pretins demonstrat de Spitalul clinic de urgență Elias fiind consecința acordării asistentei si a îngrijirilor medicale către persoana vătămata în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, și nu urmarea directă a accidentului rutier.

Unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, fiind un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii, are dreptul de a-și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, așa cum de altfel se reține și în hotărârea ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii.

Unitățile medicale se constituie ca părți civile în cauzele penale, acestea neavând dreptul de a acționa în instanța civilă asigurătorul, ci numai dreptul de a acționa vinovatul de producere a accidentului, adică pe asiguratul RCA, așa cum rezultă în mod expres și din textul prevederii art. 320 din Legea nr. 95/2006.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 22/2017 ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților. In interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă^ separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților.

Răspunderea asigurătorului este una contractuală, în baza contractului de asigurare al cărui conținut (obiect, valabilitate, drepturi și obligații ale părților) este reglement de Normele aprobate prin ordinul CSA 14/2011. Prin art. 49 pct. 1 lit. d) se dispune asupra cheltuielilor prilejuite de accident si care au legătura cu starea de sănătate a victimei accidentului, astfel asigurătorul in calitate de contractant despăgubește "eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentara conform prescriptelor medicale) probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.

In cazul dedus judecății, în aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, autorul vătămării este cel care poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților (ceea ce rezultă și din Decizia 22/2017 a ICCJ).

Autorul vătămării este asiguratul RCA, care în condițiile în care dovedește plata despăgubirii, va putea solicita suma cuvenită din disponibilitățile FGA, în condițiile art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 și art. 2226 alin. (3) din noul C. civ.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, în sensul menținerii Deciziei nr. 6041/23.05.2017, ca temeinică și legală.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a formulat întâmpinare în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

Susține în esență intimatul că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau beneficiarului asigurării, ci este reprezentată și de contravaloarea pierderii suferite de o terță persoană îndreptățită prin producerea riscului asigurat.

Consideră că spitalul are calitatea de creditor de asigurare întrucât este o persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut în procesul penal prin care asiguratorul S.C. A. S.A. a fost obligat să plătească despăgubiri rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 29.09.2020, în ședință publică, cu citarea părților, când, apreciindu-se că soluția ce urmează a se pronunța în dosarele nr. x ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce vizează prezenta cauză, a amânat judecata și a fixat un nou termen pentru data de 09.02.2021, când a reținut cauza spre soluționarea pe fond a recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă judecății, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 20.10.2015 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, ce a avut drept urmare accidentarea numitei B., cheltuielile cu spitalizarea fiind în cuantum de 242 RON.

La data producerii accidentului rutier, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA emisă de A. S.A.

Prin sentința penală nr. 561/2016 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală în data de 09.02.2016, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 802/17.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. S.A., în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, la plata sumei de 242 RON, actualizată cu indicele de inflațiue de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate părții civile B..

Prin cererile înregistrate sub nr. x/15.12.2016 și nr. y/28.03.2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A. în cuantum de 242 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate B., sumă stabilită în dosarul procesual nr x/2015

Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin Decizia nr. 6041/23.05.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată, cu următoarea motivare:

"(…) Pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege și pentru a recupera sumele solicitate din disponibilitățile FGA, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare, condiție neîndeplinită de spitale. (…) Prin urmare, urmează a se respinge cererea formulată . . . . . . . . . .întrucât acesta nu are calitatea de creditor de asigurare."

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de casare ce privesc greșita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), Înalta Curte constată netemeinicia acestora, având în vedere următoarele considerente:

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 516/2016 pronunțată la data de 09 februarie 2016 de Judecătoria Craiova, secția Penală în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 802/2016 din data de 17 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă, ca parte responsabilă civilmente S.C. A. S.A., la plata către reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a sumei de 242 RON, actualizată cu indicele de inflațiue de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate părții civile B..

În raport cu aspectele relevate, Înalta Curte reține că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța penală valorizând acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, intimatului-reclamant din prezenta cauză, în calitate de parte civilă, fiindu-i recunoscută ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

În materie penală este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege. Ambele posibilități juridice conferă părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Deși sentința penală nr. 516/09.02.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală, definitivă, nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, aspectele laturii civile dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

De asemenea, deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate de instanța penală, care a stabilit că intimatul -reclamant este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acel litigiu, însă dezlegările îi sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății S.C. A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat, sau asiguratului, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Astfel, în mod corect judecătorul fondului a reținut că, de vreme ce prejudiciul suferit de reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că acesta are calitatea de creditor de asigurare, în cazul asigurării de răspundere civilă neavând calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării.

Înalta Curte reține ca fiind relevante și prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, forma în vigoare la data producerii accidentului (20.10.2015), text potrivit căruia "Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată."

Prin urmare, față de cele stabilite prin sentința penală nr. 516/09.02.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă, instanța de fond în mod corect a constatat că efectuarea de reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 242 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa conducătorului autoturismului asigurat RCA la A. S.A., astfel că, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinată în efectuarea de către partea reclamantă a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului rutier.

Așadar, această creanță litigioasă îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

In ceea ce privește decizia de recurs în interesul legii nr. 22/2017, Înalta Curte reține că aceasta are în vedere ipoteze de drept care nu au legătură cu speța dedusă judecății, respectiv situația în care autorul vătămării nu a fost identificat și situația în care acesta este cunoscut, însă nu răspunde penal din cauza faptului că a intervenit împăcarea părților.

Înalta Curte constată că această hotărâre nu este relevantă în cauză, neputând înlătura efectele sentinței penale deja definitive a Judecătoriei Craiova, ce reprezintă baza pretențiilor reclamantului în prezenta pricină.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererile de plată nr. x/15.12.2016 și nr. y/28.03.2017 în sumă de 242 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

În ceea ce privește soluția de obligare directă a pârâtului la plata sumei de bani cu titlu de despăgubire, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios administrativ de plină jurisdicție, în care instanța de contencios administrativ poate impune autorității publice să înlăture vătămarea produsă reclamantului printr-un act administrativ nelegal și să recunoască pretenția dedusă judecății. În cauza de față, certitudinea și intinderea despăgubirii au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, de natură să restrângă marja de apreciere pe care ar mai avea-o autoritatea publică în ipoteza unei reevaluări a cererii pe cale administrativă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4798 din 7 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021.