ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 635/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Concurenței, în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 6, a solicitat instanței să dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în scopul aduceri la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, devenită definitivă prin decizia nr. 2578/14.06.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 245 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind pe reclamantul Consiliul Concurenței, în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 6, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile 245 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Concurenței, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința admiterii cererii de executare silită formulată de Consiliul Concurenței, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat recurentul că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material, câtă vreme cererea sa a fost respinsă prin reținerea inexistenței îculpei conducătorului autorității în executarea obligațieiî.

Astfel, a arătat recurentul că aplicarea corectă a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ar fi presupus o corelare între constatarea existenței faptei și obligația de rezultat care nu a fost îndeplinită, astfel cum aceasta a fost trasată în mod definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2578/14.06.2018, care a menținut obligațiile stabilite de sentința Curții de Apel București nr. 2774/28.10.2015.

A învederat recurentul că prin aceste hotărâri s-a stabilit irevocabil în sarcina Primarului Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliului Local al Sectorului 6 obligația de a întocmi documentația de achiziție publică și de a demara procedura de achiziție, potrivit legii, în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, iar termenul pentru a întocmi documentația de achiziție publică și a demara procedura de achiziție în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii s-a împlinit la data de 14 ianuarie 2019.

Mai arată recurentul că, la momentul fixării termenelor maximale, stabilite prin titlurile executorii sus indicate, printre care și cel de 3 luni de la adoptarea H.C.L. privind delegarea gestiunii, instanțele au avut în vedere posibilele inconveniente ce ar fi putut apărea în derularea normală a unei proceduri de achiziție publică, motiv pentru care orice depășire a acestei perioade, considerată de instanța de judecată ca fiind suficientă în vederea îndeplinirii obligației, este una cauzată de culpa Primăriei și a Consiliului Local al Sectorului 6, cât timp nu există vreo stare de forță majoră sau de caz fortuit.

Astfel, subliniază recurentul că de la data de 21 octombrie 2004, reținută în decizia Consiliului Concurenței nr. 58/2009 drept moment al debutului faptei anticoncurențiale săvârșite de Primarul Sectorului 6 și Consiliul Local al Sectorului 6, până la momentul introducerii recursului, nu a fost încheiat un nou contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, ceea ce înseamnă că fapta sancționată de Consiliul Concurenței persistă și în prezent, depășind 16 ani.

Consideră recurentul că niciunul dintre impedimentele reținute în sentința recurată pentru neexecutarea obligației nu se poate constitui într-o cauză aptă să înlăture caracterul contravențional al faptei, acestea neputând fi încadrate nici ca forță majoră și nici în sfera cazului fortuit, iar în speță oricum nu s-a făcut dovada niciuneia dintre aceste ipoteze.

În măsura în care instanța de recurs va considera însă relevantă existența unei culpe a intimaților în ceea ce privește neexecutarea obligațiilor stabilite prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2578/14.06.2018, recurentul-reclamant a învederat că apărările formulate de pârâți în acest sens conțin o serie de erori.

Astfel, contractul nr. x/10.12.2018, încheiat cu societatea A. S.R.L., având ca obiect servicii de actualizare studiu de oportunitate și caiet de sarcini pentru delegarea serviciului de salubrizare a Sectorului 6, despre care se poate constata că nu are nicio legătură cu H.C.L. nr. 266/2018 invocat de pârâți. H.C.L. nr. 266/2018 modifică doar Anexa nr. 2 a H.C.L. nr. 236/2017, respectiv îcantitățile minime de deșeuri generate de agenți economiciî.

Totodată, acordurile/contractele încheiate între Primăria Sectorului 6 și societatea B. S.R.L. și cele încheiate între Primăria Sectorului 6 și societatea A. S.R.L. nu au un obiect identic.

Nu în ultimul rând, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2578/14.06.2018 a rămas definitivă la data de 14 iunie 2018, iar dacă, așa cum susțin pârâții, societatea B. S.R.L. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale stabilite prin contractul nr. x/2017, atunci este inexplicabil de ce, în data de 30 august 2018, Primăria Sector 6 a încheiat cu această societate un nou contract cu nr. x, așa cum se menționează chiar în cuprinsul sentinței civile nr. 245/24.02.2021.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a arătat că prima instanță a omis sa ia în considerare faptul că pârâții nu au oferit nicio justificare referitoare la perioada excesiv de îndelungată de la momentul demarării acțiunilor și până la momentul prezent, în care toate aceste demersuri nu au făcut altceva decât sa conducă la anularea unei proceduri de achiziție publică de către Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor, din cauza faptului că 80% din documentația întocmită de autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale.

Prin Decizia CNSC nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020, publicată în SEAP, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor a apreciat că modificările acceptate a fi efectuate de către Primar și Consiliului Local sunt absolut insuficiente, documentația de atribuire conținând abateri grave de la prevederile legislative. O parte din informațiile lipsă au fost, în aprecierea CNSC, date fundamentale pentru ca participanții la procedura să poată prezenta oferte valabile, iar entitatea contractantă nu a dat niciun răspuns coerent acestor critici.

Totodată, instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că decizia CNSC este una de anulare, astfel că procedura anulată nu mai poate fi finalizată, obligația Primarului Sectorului 6 al Municipiului București și a Consiliului Local al Sectorului 6 fiind aceea de a demara o noua procedură, iar, din documentele depuse de aceștia la dosarul cauzei, reiese faptul că, după rămânerea definitivă a deciziei Curții de Apel București nr. 843/30.06.2020, nu au mai fost întreprinse alte demersuri în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini care sa țină seama de toate neconformitățile semnalate în contestațiile depuse de operatorii economici și apoi să fie parcurse etapele inițierii unei proceduri de achiziție prin redactarea și publicarea unei noi documentații de atribuire în SEAP.

În legătură cu cele reținute de instanța de fond prin sentința atacată referitoare la îîndeplinirea cu întârziere a obligațiilor, care nu poate fi imputată conducătorului autoritățiiî, recurentul a precizat că entitatea căreia îi incumbă o obligație stabilită de instanța de judecată, la momentul mandatarii unui terț pentru acordarea sprijinului în realizarea respectivei obligații nu transmite acestuia și răspunderea pentru îndeplinirea respectivei obligații. Așadar, intră în sarcina pârâților să pună în aplicare orice măsură necesară astfel încât obligația sa să fie îndeplinită la timp, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2 și ale art. 71 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

De asemenea, deși Primăria Sectorului 6 a solicitat sprijin unui terț specializat, încheind un contract în acest sens, exista posibilitatea ca toată documentația să fie elaborată intern, de departamentele specializate din cadrul instituției, în condițiile în care la nivelul Direcției generale de investiții din cadrul primăriei există Serviciul achiziții publice, care are astfel de atribuții specifice.

Referitor la durata exagerată de timp în care s-au derulat primele etape ale procedurii, se poate face cu ușurință o paralelă între procedura desfășurată de Sectorul 6 al Municipiului București cu procedura desfășurată de Sectorul 4 al Municipiului București pentru același tip de serviciu. Astfel, nu numai că cele două proceduri sunt similare, dar și autoritatea administrativ teritorială a Sectorului 4 a fost obligată prin aceeași Sentință la îndeplinirea acelorași măsuri în vederea restabilirii mediului concurențial.

Totuși, în timp ce Sectorul 4 a publicat anunțul de participare la licitație la data de 22 martie 2017, data la care au fost depuse ofertele a fost 28 august 2017, etapa îevaluare calificare și tehnicî s-a finalizat în data de 06 septembrie 2018, etapa de îevaluare financiarăî s-a finalizat în data de 24 septembrie 2018, iar licitația electronică a avut loc în data de 27 septembrie 2018, Sectorul 6 se află încă după mai mult doi ani de la expirarea termenului maxim dat de instanță, în etapa de întocmire a unei documentații care să respecte toate prevederile legale în vederea delegării serviciului de salubrizare pe raza sectorului 6.

Arată recurentul că, din moment ce o procedură de achiziție similară s-a putut desfășura într-un an și jumătate în Sectorul 4 al Municipiului București, nu există nicio justificare obiectivă pentru care în Sectorul 6 al aceluiași municipiu să se procedeze altfel. Prin urmare, neîndeplinirea obligațiilor legale de către o societate privată cu care Primăria Sectorului 6 a încheiat contracte, în opinia autorității de concurență, nu pot fi considerate motive justificate de depășire a termenului stabilit de instanța de judecată.

Mai mult, din informațiile publice ce se regăsesc în SEAP și pe site-ul autorității contractante, rezultă că după data de 24 aprilie 2020, când a fost anulată procedura de atribuire electronică demarată de unitatea administrativ teritorială a sectorului 6 și până în prezent, adică după mai bine de un an de zile, Primăria Sectorului 6 nu a întreprins nicio măsură pentru a relua procedura de achiziție publică și a elabora o nouă documentație de atribuire.

Nu în ultimul rând, susține recurentul că prima instanță nu a oferit o motivare concludentă, iar în contextul în care instanța de fond a menționat, la pagina 9 din sentință, că obligația impusă în sarcina pârâților este una de rezultat (anume încheierea contractului de delegare a gestiunii), în mod contradictoriu aceasta a concluzionat în sensul inexistenței unei culpe a conducătorului autorității în executarea obligației, fiind astfel demonstrată existența unei contrarietăți vădite în motivarea sentinței nr. 1299/09.12.2020, circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimații-pârâți Primarul Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 2 au reiterat, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

Intimații-pârâți au învederat, în esență, că în mod corect instanța de fond a reținut inexistența culpei conducătorului autorității în executarea obligației, lucru care a făcut inutilă analizarea celorlalte condiții prevăzute des art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 și pe cale de consecință a respins cererea de executare silită a reclamantului.

Totodată, au arătat că prin documentele deja depuse la probatoriul prezentului dosarul cauzei reiese buna credința a acestora, având în vedere faptul că încă din anul 2015 instituțiile intimate au întreprins demersurile în vederea elaborării documentației necesare pentru Delegarea prin concesiune a serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 6, iar prin H.C.L. Sector 6 nr. 153/17.12.2015 a fost aprobat Studiul de Oportunitate pentru Delegare Gestiunii de Salubrizare pe raza Sectorului 6.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenței este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că acesta nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impunând cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real îascultateî de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici îmotive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzeiî pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel, aspectele evocate de recurent, privind aserțiunea primei instanțe asupra naturii juridice de obligație de rezultat a obligației de a întocmi documentația de achiziție publică și de a demara procedura de achiziție publică, privită în mod comparativ cu justificarea dată de instanța de fond neexecutării unei atare obligații, reprezintă în realitate critici de nelegalitate aduse raționamentului juridic utilizat de judecătorul fondului, ce urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a putea fi apreciate, însă, drept indicative de contrarietate, întrucât considerentele în discuție reprezintă doar maniera primei instanțe de interpretare a efectelor sau parametrilor de executare a unei obligații de rezultat, iar nu o motivare contradictorie.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Pe de altă parte, însă, instanța de control judiciar va cenzura maniera în care instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că este fondată invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de către recurentul - reclamant Consiliul Concurenței.

Astfel, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în situația în care, în urma admiterii unei acțiuni, autoritatea publică este obligată să emită un act administrativ, executarea hotărârii se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, sau în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive în lipsa precizării unui termen.

În cadrul procedurii de executare, pe care o reglementează art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, instanța având de analizat numai dacă există acte emise de autoritatea pârâtă care să se conformeze obligațiilor impuse prin titlul executoriu, urmând ca, în caz contrar, în măsura neexecutării culpabile a hotărârii, să dispună în sensul aspectelor reglementate de prevederile alin. (3) și (4) ale unui astfel de text normativ.

Referitor la problema culpei în neexecutarea obligației, examinată în cadrul litigiilor având ca obiect aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 27 mai 2016, a adoptat soluția de unificare a practicii conform căreia:

îEste prezumată culpa conducătorului autorității, prezumția neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existenta unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligația în termenul legalî.

Totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că, din conținutul normativ al alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu rezultă intenția legiuitorului de a delimita între diferitele tipuri sau grade ale culpei, ceea ce înseamnă că scopul coercitiv al amenzii și penalităților de întârziere, a căror aplicare urmărește constrângerea autorității publice la executarea obligației stabilite prin titlu (hotărâre judecătorească), vizează orice formă a unei conduite culpabile, de altfel prezumate.

În aceste repere, o primă observație care se impune vizează maniera eronată în care prima instanță a identificat mecanismul aplicabil examinării problemei culpei intimaților în neexecutarea obligației de întocmire a documentației de achiziție publică și de demarare a procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii în privința serviciului public de salubrizare.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte observă că silogismul logico-juridic, utilizat de instanța de fond în dezlegarea chestiunii incidenței prevederilor alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, pleacă de la aprecierea necesității verificării existenței culpei autorității pentru neexecutarea obligației, ignorând, astfel, caracterul de prezumție legală relativă al acesteia.

Or, mecanismul prezumției legale, nu presupune, date fiind prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., verificarea existenței aspectelor vizate de prezumție, sus indicatul text normativ statuând expres că: prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Caracterul relativ al unei astfel de prezumții vizează doar posibilitatea răsturnării sale prin invocarea, în esență, a unor cazuri exoneratoare de culpă, însă, într-un atare plan al analizei, verificarea implică, în fapt, capacitatea ipostazelor invocate de autoritate de a înlătura prezumția culpei.

În consecință, interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una neconformă literei și spiritului unui astfel de text normativ, ceea ce prima instanță trebuia să verifice fiind doar dacă acele incidente și impedimente evocate de autoritățile intimate au sau nu vocația de a fi exoneratoare de culpă.

Observă Înalta Curte că prin sentința civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010 a fost, în ipoteza opțiunii pentru delegarea de gestiune, stabilit un termen de 3 luni de la adoptarea H.C.L. pentru delegarea gestiunii, pentru întocmirea documentației de achiziție publică și demararea unei atare proceduri, potrivit legii, în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii. Or, Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 115 privind aprobarea modalității de organizare, funcționare și realizare a serviciului de salubrizare la nivelul Sectorului 6 al Municipiului București sub forma delegării de gestiune și aprobarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii Serviciului de salubrizare pe raza Sectorului 6 a fost adoptată la data de 18 aprilie 2019, motiv pentru care obligația sus indicată trebuia executată, potrivit dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, până la data de 18 iulie 2019.

În contextul în care un atare termen maximal expres determinat de instanță, ce viza obligații expres și punctul identificate, a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă, complexitatea demersurilor de executare a unor astfel de obligații nu poate fi nici invocată și nici reținută drept cauză exoneratoare de culpă, întrucât o atare abordare ar fi contrară limitelor procedurii reglementate de alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004. Or, după cum s-a arătat deja, în cadrul procedurii reglementate de sus indicatul text normativ, judecătorul nu este chemat să analizeze oportunitatea stabilirii unui astfel de termen, raportat la complexitatea executării obligațiilor, ci doar dacă obligațiile impuse prin titlul executoriu au fost executate conform celor statuate printr-un atare titlu, în caz contrar, fiind prezumată culpa debitorului, prezumție ce poate fi, însă, răsturnată, în măsura în care acesta dovedește existența unor aspecte obiective de natură a-l exonera de culpa neexecutării obligației.

De asemenea, Înalta Curte observă că aspectul neexecutării de către intimați, în termenul de 3 luni statuat prin sentința civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, a obligației de întocmire a documentației de achiziție publică și de demarare a procedurii de achiziție publică, nu a fost contestat nici măcar de intimații-pârâți, aceștia doar susținând, inclusiv prin întâmpinarea formulată în fața instanței de recurs, că au dat dovadă de bună-credință în condițiile în care au întreprins demersuri în vederea îndeplinirii acestor obligații.

Astfel, între momentul începerii curgerii termenului de executare a obligației realizării procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii și încheierii contractului de delegare a gestiunii (care este data de 18 aprilie 2019, drept dată a adoptării H.C.L. Sector 6 nr. 115) și cel puțin data pronunțării hotărârii recurate, perioada scursă a fost de aproximativ 22 de luni, iar, potrivit poziției procesuale a părților, nici până la data prezentei hotărâri, obligațiile în discuție nu au fost executate.

În atare condiții, singura chestiune a cărei analiză se impune este cea a verificării capacității impedimentelor și incidentelor invocate de intimați de a înlătura prezumția legală de culpă a acestora pentru neexecutarea antereferitelor obligații. Or, instanța de control judiciar, analizând aceste aspecte, apreciază că niciunul dintre acestea nu este în măsură să înlăture prezumția de culpă a intimaților pentru neexecutarea obligațiilor (nici privite în mod individual și nici analizate în mod reunit).

Astfel, Înalta Curte reține că incidentele ce vizează maniera de întocmire, respectiv de remediere a documentației și procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, de îndeplinire cu întârziere a obligațiilor de către terții cu care intimații au contractat, precum cele cuprinse în Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020, au drept origine maniera în care autoritățile intimate au depus diligențele în întocmirea documentației de atribuire, motiv pentru care efectele dilatorii generate de o atare conduită, a chiar debitorului obligației, nu pot fi apreciate drept apte a înlătura prezumția de culpă a autorului pentru neexecutarea în termenul legal a obligațiilor statuate prin titlu executoriu.

Deși Primăria Sectorului 6 a învederat că a solicitat sprijin unui terț specializat, încheind un contract în acest sens, se observă că exista posibilitatea ca toată documentația să fie elaborată intern, de departamentele specializate din cadrul instituției, în condițiile în care la nivelul Direcției generale de investiții din cadrul primăriei există Serviciul achiziții publice, care are astfel de atribuții specifice.

Totodată, chiar dacă, așa cum susțin intimații-pârâți, societatea B. S.R.L. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale stabilite prin contractul nr. x/2017, atunci este inexplicabil de ce, în data de 30 august 2018, Primăria Sector 6 a încheiat cu această societate un nou contract cu nr. x, așa cum se menționează chiar în cuprinsul sentinței recurate.

De altfel, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii care consacră principiul asumării răspunderii în ceea ce privește atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și de servicii, precum și de cele ale art. 71 alin. (1) din aceeași lege, potrivită cărora î(1) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura ofertanților/candidaților o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele concesiunii de lucrări sau ale concesiunii de servicii, obiectul contractului, repartizarea riscurilor și modul de desfășurare a procedurii de atribuireî, intimații-pârâți nu se pot deroba de sarcina de a pune în aplicare orice măsura necesară astfel încât obligația lor să fie îndeplinită la timp.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, deși Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020 a anulat procedura de achiziție publică din cauza faptului că 80% din documentația întocmită de autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale, aspect confirmat definitiv prin decizia Curții de Apel București nr. 843/30.06.2020, consecința fiind obligația Primarului Sectorului 6 al Municipiului București și a Consiliului Local al Sectorului 6 de a demara o noua procedură, din documentele depuse de aceștia la dosarul cauzei, reiese faptul că, după rămânerea definitivă a deciziei Curții de Apel București nr. 843/30.06.2020, nu au mai fost întreprinse alte demersuri în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini care sa țină seama de toate neconformitățile semnalate în contestațiile depuse de operatorii economici și apoi să fie parcurse etapele inițierii unei proceduri de achiziție prin redactarea și publicarea unei noi documentații de atribuire în SEAP.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de culpă a intimaților pentru neexecutarea obligației de a întocmi documentația de achiziție publică și de a demara procedura de achiziție publică, potrivit legii, în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii, în termen de maximum 3 luni de la adoptarea H.C.L. privind delegarea gestiunii, motiv pentru care, contrar opiniei judecătorului fondului, apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru ca cererea reclamantului creditor Consiliul Concurenței să fie admisă, iar pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului București să îi fie aplicată o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenței, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Concurenței, în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 6 și va aplica pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului București o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 245 din 24 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Concurenței, în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 6.

Aplică pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului București o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.