ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6302/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 70/16.12.2015 pronunțate în dosarul nr. x/2015, dar și al sentinței nr. 58/2.03.2016 (de completare a primei sentințe) pronunțate în același dosar.

Prin sentința nr. 83 din 16 iulie 2020 Curtea de Apel Cluj, secția a III - a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 70/2015 din dosarul nr. x/2015 și al sentinței nr. 58 din 02 martie 2016 din dosarul x/2015 al Curții de Apel Cluj.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de completare a dispozitivului și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat, pe de o parte, că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte curtea nu a intrat în cercetarea fondului, lipsind astfel motivarea cu privire la fondul cererii de lămurire.

Unul dintre motivele pentru care instanța a apreciat ca nefondată cererea de lămurire a ținut de faptul că ea nu este compatibilă cu prevederile art. 443 C. proc. civ., această procedură fiind folosită doar atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului. Cu toate acestea, în considerentele aferente soluției de respingere a excepției inadmisibilității, respectiv în cele aferente soluției de respingere pe fond a cererii de lămurire, se reține că, potrivit aceleiași dispoziții procedurale, cererea de lămurire se introduce atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii.

Din această perspectivă, hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind incident art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Deși consideră că cererea de lămurire se formulează atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului - "în toate cazurile este folosită atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului"-, instanța redă integral dispozițiile art. 443, potrivit cărora o asemenea cerere se formulează fie atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, fie atunci când acesta cuprinde dispoziții contradictorii.

O altă contradicție care atrage aplicabilitatea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ține tot de obiectul cererii de lămurire. Astfel, curtea respinge excepția inadmisibilității, considerând că cele două mecanisme de lămurire a dispozitivului unei sentințe (care este și titlu executoriu), cea prevăzută de art. 443 C. proc. civ. și cea din cuprinsul art. 712 C. proc. civ., nu se exclud, singura interdicție fiind atunci când deja s-a făcut apel la prevederile art. 443 C. proc. civ.

Cu toate că admite că obiectul este același- lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, instanța a reținut că verificarea legată de întinderea dispozitivului solicitată de reclamantă nu poate fi considerată "un aspect a întinderii sau aplicării titlului executoriu, ci o verificare pe care trebuie să o efectueze instanța chemată să soluționeze contestația la executare".

Cu alte cuvinte, deși a reținut că procedura lămuririi dispozitivului prevăzută de art. 443 C. proc. civ. se poate face după ce procedura executării silite a fost dispusă și fără a fi nevoie să se recurgă la procedura contestației la titlu, consideră că doar în cadrul contestației la executare se poate lămuri întinderea dispozitivului.

Pe lângă motivarea contradictorie, un alt motiv de nelegalitate al hotărârii ține de faptul că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, lipsind astfel motivarea cu privire la fondul cererii de lămurire. Astfel, deși s-a apreciat ca fiind admisibilă cererea de lămurire, în final s-a reținut că dispozitivul nu necesită lămuriri suplimentare, fiind reluat dispozitivul celor două sentințe. În măsura în care dispozitivul era, într-adevăr, clar, din motivarea sentinței recurate trebuia să reiasă care dintre interpretările care s-au realizat în legătură cu momentul până la care putea fi semnat contractul de finanțare (cea a reclamantei, a M.F.E. sau a Judecătoriei Sectorului 1 București) este cea corectă.

Or, curtea, deși respinge pe fond cererea de lămurire, nu clarifică acest aspect, considerând că exigibilitatea daunelor interese, respectiv momentul până la care putea fi semnat contractul de finanțare țin de procedura executării silite, aceste clarificări fiind lăsate în sarcina instanței de executare. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că M.F.E. nu a formulat o contestație la titlu, astfel că lămurirea dispozitivului trebuia făcută în cadrul acestui dosar.

În susținerea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a apreciat că instanța a aplicat greșit prevederile art. 443 C. proc. civ. din mai multe perspective.

Procedura prevăzută de art. 443 C. proc. civ. nu privește exclusiv cazul în care dispozitivul cuprinde dispoziții contradictorii. Textul prevedere, așadar, mai multe situații în care cererea de lămurire este admisibilă: fie sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, fie acesta cuprinde dispoziții contradictorii. Or, așa cum reiese și din obiectul cererii de lămurire, cererea reclamantei nu reclama o dispoziție contradictorie din cadrul dispozitivului, ci faptul că dispozitivul necesită lămuriri, având în vedere multiplele interpretări care s-au realizat în privința acestuia, cererea fiind admisibilă raportat la art. 443 C. proc. civ.

Cererea de lămurire este admisibilă și atunci când dispozitivul reia în integralitate petitele cererii de chemare în judecată. Contrar celor reținute de instanță, recurenta nu a solicitat modificarea dispozitivului, ci explicitarea acestuia, tocmai pentru că au apărut probleme legate de executare. Așa cum însăși instanța a admis, cauza formulării prezentei cereri a reprezentat-o tocmai dificultatea punerii în executare a singurei obligații exigibile (cea a acordării daunelor interese) în etapa executării silite. Declarând admisibilă o astfel de cerere, chiar dacă există pe rol o contestație la executare, instanța trebuia să tranșeze aceleași aspecte pe care le-ar tranșa și instanța de executare în cadrul contestației la executare, atunci când se formulează contestație la titlu.

A mai arătat recurenta că lămurirea dispozitivului trebuie realizată în lumina dispozitivului și a considerentelor hotărârii. Așa cum reiese și din obiectul cererii de lămurire, aspectul interpretabil în ceea ce privește dispozitivul celor două sentințe îl reprezintă momentul până la care putea fi încheiat contractul de finanțare și, astfel, momentul la care a devenit exigibilă obligația de acordare a daunelor interese. Curtea a reținut că, atâta vreme cât aspectele legate de încheierea exercițiului financiar din 31.12.2015 nu se regăsesc în capetele de cerere formulate de subscrisă și nici în considerente, ele nu pot fi considerate un aspect al întinderii sau aplicării titlului executoriu, ci ca o verificare pe care trebuie să o formuleze instanța de executare.

Contrar celor reținute de instanță, încheierea programului operațional a fost avută în vedere la momentul formulării petitelor, dar și de către instanță la momentul pronunțării hotărârilor, chiar dacă nu s-a făcut trimitere expresă la momentul 31.12.2015.

Conceptual, petitul nr. 3 a fost conceput astfel încât primele două petite alternative că nu poată fi admise simultan, fiind posibile două variante: (1) obligarea MFE la semnarea contractului și la alocarea fondurilor (executarea în natură a obligațiilor) sau (2) obligarea MFE la acordarea de despăgubiri în măsura în care, deși s-au identificat resurse pentru proiectele care au obținut 69 de puncte, aceste fonduri nu au fost alocate (executarea prin echivalent). Așadar, chiar de la momentul formulării acțiunii, tocmai raportat la regulile aferente programului european cuprinse în ordinul nr. 1056/2014, reclamanta a formulat petitele în acest sens, pentru a fi acoperită și varianta în care contractul nu se încheie în termenul legal (până în 31.12.2015).

Tocmai din acest motiv, Curtea de Apel Cluj, prin sentința nr. 70/2015, pronunțată în 16.12.2015, anterior încheierii perioadei de implementare a programului operațional (31.12.2015) a dispus obligarea la semnarea contractului și la alocarea fondurilor, dacă vor fi identificate resurse financiare pentru proiectele care au obținut 69 de puncte.

Reclamanta nu a intenționat semnarea oricărui contract, ci doar a celui atașat notificării, contract ce se putea încheia doar în condițiile programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice (POS CCE) 2007-2013 cofinanțat din Fondul european de dezvoltare regională Axa prioritară 1 "Un sistem de producție inovativ și ecoeficient", Domeniul major de intervenție D1.1. "Investiții productive și pregătirea pentru competiția de piață a întreprinderilor, în special IMM", Operațiunea "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile"

Așadar, prin faptul că în petite s-a făcut trimitere la programul operațional POS CCE 2007-2013, este evident că încheierea contractului se poate face doar în condițiile legale aferente acestuia. Or, una dintre acestea, conform art. 16 din Ordinul nr. 1056/2014, a fost ca fondurile să fie alocate până la finalul perioadei de implementare a programului operațional, 31.12.2015.

Cu alte cuvinte, chiar dacă prin sentința civilă nr. 70/2015, nu s-a indicat expres că semnarea contractului se putea face doar până la finalul exercițiului financiar, aceasta condiție este subînțeleasă prin faptul că se face trimitere la semnarea unui contract aferent programului operațional POS CCE 2007-2013. De altfel, chiar în contractul de finanțare atașat notificării, contract care a fost menționat în petitele cererii de chemare în judecată, se face trimitere expresă la data de 31.12.2015. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din contract "perioada de implementare a proiectului este de 6 luni, până cel mai târziu la 31 decembrie 2015."

Faptul că limita temporală de semnare a contractului și de alocare a fondurilor a fost 31.12.2015 reiese și din timpul trecut folosit în sentința nr. 78/2016 pronunțată în 02.03.2016, după finalizarea perioadei de implementare a programului operațional. Curtea de Apel Cluj, la momentul pronunțării asupra cererii de completare, a avut în vedere faptul că deja perioada de implementare s-a încheiat, dispozitivul fiind în sensul următor:

"În subsidiar, în măsura în care s-au identificat resurse financiare pentru finanțarea inclusiv a proiectelor care au obținut 69 de puncte, iar pârâtul nu a alocat fonduri pentru reclamantă, obligă Ministerul Fondurilor Europene la plata unor daune interese egale cu valoarea totală eligibilă a proiectului 7.416.666,67 RON." Cu alte cuvinte, dacă instanța considera că, la momentul 02.03.2016, semnarea contractului mai era posibilă ar fi admis cererea în felul următor:

"În subsidiar, în măsura în care nu se vor identifica resurse financiare pentru finanțarea inclusiv a proiectelor care au obținut 69 de puncte, iar pârâtul nu va aloca fonduri pentru reclamantă, obligă Ministerul Fondurilor Europene la plata unor daune interese egale cu valoarea totală eligibilă a proiectului 7.416.666,67 RON."

Este evident astfel, că instanța a avut în vedere, chiar dacă nu a făcut trimitere în dispozitiv la data de 31.12.2015, că semnarea contractului numai era posibilă după acest moment, singura obligație exigibilă fiind cea a acordării daunelor interese.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Fondurilor Europene, luând în considerare, atât neîndeplinirea exigențelor prevăzute de C. proc. civ. care conferă validitate cererii de recurs cât și caracterul nefondat al argumentelor expuse de societate în cuprinsul căii sale de atac, și ținând cont de temeinicia și legalitatea Sentinței la ale cărei considerente se achiesează, a solicitat să se constatate nulitatea cererii de recurs, iar în situația în care se apreciază că nu ar fi îndeplinite cerințele art. 486 alin. (3) și/sau ale art. 489 din C. proc. civ., să se respingă ca nefondată, cererea de recurs.

Prin întâmpinarea formulată, Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest, cu privire la cadrul procesual, a arătat faptul ca, prin sentința civila nr. 70/16.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasa definitiva prin decizia civila nr. 4412/10.12.2018 pronunțată de ÎCCJ, instanța s-a pronunțat in sensul respingerii acțiunii formulate de către intimatul-reclamant S.C. A. S.R.L. împotriva ADR Nord-Vest, ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În acest sens, în evaluarea situației de fapt, instanța corect a reținut faptul că "raportat la competențele instituționale consacrate in procedura de încheiere a contractului, puterea de decizie aparținând doar organului central (AM), organul regional fiind legat de decizia acestuia din urma, calitatea procesuală pasivă a autorității regionale în litigiu este nejustificată motiv pentru care se impune respingerea acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtei ADR Nord- Vest - Organism Intermediar pentru POSCCE".

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința nr. 70/2015 din dosarul nr. x/2015, instanța a admis acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., a constatat că reclamanta are dreptul subiectiv de a încheia contractul pentru acordarea finanțării nerambursabile în baza cererii de finanțare nr. x din cadrul programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice POS CCE 2007-2013 cofinanțată din Fondul european de dezvoltare regională Axa prioritară 1 "Un sistem de producție inovativ și ecoeficient", Domeniul major de intervenție D1.1 "Investiții productive și pregătirea pentru competiția de piață a întreprinderilor, în special IMM", Operațiunea "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile" sub condiție suspensivă, de la data trecerii pe lista de rezervă 06.03.2015, a obligat pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AUTORITATEA DE MANAGEMENT A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL SECTORIAL CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMICE, la semnarea contractului de finanțare, urmând ca acesta să fie considerat încheiat la data înscrisă pe contract, a obligat pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AUTORITATEA DE MANAGEMENT A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL SECTORIAL CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMICE, la alocarea fondurilor pentru proiectul reclamantei în condițiile în care se identifică resurse financiare astfel încât să poate fi finanțate și proiectele care au obținut 69 de puncte și a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei AGENȚIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD VEST - ORGANISM INTERMEDIAR pentru POS CCE.

Prin sentința nr. 58/2016 din dosarul x/2015 a Curții de Apel Cluj, instanța a admis cererile formulate de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AUTORITATEA DE MANAGEMENT A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL SECTORIAL CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMICE și AGENȚIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD VEST - ORGANISM INTERMEDIAR pentru POS CCE., a lămurit sentința civilă nr. 70 din 16.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2015 în sensul indicării datei de 2.06.2015 ca fiind data la care contractul de finanțare este considerat încheiat, a completat sentința civilă nr. 70 din 16.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2015 astfel: în subsidiar, în măsura în care s-au identificat resurse financiare pentru finanțarea inclusiv a proiectelor care au obținut 69 puncte iar pârâtul nu a alocat fonduri pentru reclamantă, a obligat pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE la plata unor daune interese egale cu valoarea totală eligibilă a proiectului - 7.416.666,67 RON.

Prin cererea ce face obiectul dosarului de față, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 70/16.12.2015 pronunțate în dosarul nr. x/2015, dar și al sentinței nr. 58/2.03.2016 (de completare a primei sentințe) pronunțate în același dosar.

Prima instanță a respins excepția inadmisibilității precum și cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 70/2015 din dosarul nr. x/2015 și al sentinței nr. 58 din 02 martie 2016 din dosarul x/2015 al Curții de Apel Cluj.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Or, în cauza de față, recurenta nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanță a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ci doar este nemulțumită de soluția pronunțată de instanță cu privire la soluția dată de prima instanță pe fondul cererii de lămurire, astfel încât motivul de casare invocat apare ca nefondat.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și se referă la faptul că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Prima susținere a recurentei, subsumată acestui motiv de recurs se referă la faptul că deși prima instanță consideră că cererea de lămurire se formulează doar atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului - "în toate cazurile este folosită atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului" -, redă integral dispozițiile art. 443, prevederi potrivit cărora o asemenea cerere se formulează fie atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, fie atunci când acesta cuprinde dispoziții contradictorii.

Potrivit dispozițiilor art. 443 din C. proc. civ.:

"(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

(2) Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților.

(3) Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței."

Din dispozițiile legale menționate mai sus rezultă că în această procedură sunt permise doar lămurirea înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, nu și lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluției pronunțate de instanță, prin adăugarea unor dispoziții suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecății sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluționării cauzei.

Văzând dispozițiile menționate mai sus nu se poate reține o contradicție între considerentele sentinței primei instanțe, dat fiind că în ambele ipoteze ale textului se are în vedere dispozitivul hotărârii.

A mai susținut recurenta că, deși prima instanță a reținut că procedura lămuririi dispozitivului prevăzută de art. 443 C. proc. civ. se poate face după ce procedura executării silite a fost dispusă și fără a fi nevoită să se recurgă la procedura contestației la titlu, consideră că doar în cadrul contestației la executare se poate lămuri întinderea dispozitivului.

Potrivit dispozițiilor art. 712 din C. proc. civ.:

"(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

(4) Împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare."

Din redactarea art. 712 din C. proc. civ. rezultă că pot forma obiect al contestației la executare: executarea silită însăși, încheierile date de executorul judecătoresc, orice act de executare, refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită, încheierea prin care instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite, precum și titlul executoriu, atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia, iar partea nu a uzat de procedura dispusă în cuprinsul art. 443 C. proc. civ. referitoare la lămurirea hotărârii.

Contestația la titlu, prevăzută în cuprinsul art. 712 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă acel mijloc procesual care are ca obiect lămuriri referitoare la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Contestația la titlu este însă inadmisibilă pentru acest motiv ori de câte ori partea a uzat anterior de procedura lămuririi hotărârii judecătorești, întrucât hotărârea pronunțată în condițiile art. 443 C. proc. civ. are autoritate de lucru judecat în cadrul contestației la executare exercitate pentru acest motiv. Deși prin intermediul contestației la titlu se contestă însuși titlul executoriu, această contestare nu vizează validitatea sa în fond și nu repune în discuție fondul pretenției deduse judecății, ci doar aspectele legate de înțelesul, întinderea sau aplicarea sa, lămurirea titlului executoriu fiind necesară în vederea executării corecte, părțile nefiind de acord cu modalitatea în care s-ar putea face executarea în temeiul acelui titlu.

Față de cele arătate mai sus, nu se poate reține că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica fiind nefondată.

A mai susținut recurenta că un alt motiv de nelegalitate al hotărârii ține de faptul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, lipsind astfel motivarea cu privire la fondul cererii de lămurire. Cu toate că a apreciat ca fiind admisibilă cererea de lămurire, curtea a reținut că dispozitivul nu necesită lămuriri suplimentare, reluând dispozitivul celor două sentințe.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii cererii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Ultimul motiv de casare invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută.

Astfel, din dispozitivul sentinței nr. 70/2015 a Curții de Apel Cluj, menționat mai sus, rezultă clar că pârâtul este obligat, în principal, la semnarea contractului de finanțare și la alocarea fondurilor pentru proiectul reclamantei, în condițiile în care se identifică resurse, astfel încât să poată fi finanțate și proiectele care au obținut 69 de puncte (deci și proiectul reclamantei), iar prin completarea din sentința nr. 58/2016 a fost indicată data de 02.06.2015 ca fiind data la care contractul de finanțare este încheiat, dispozitiv explicat în considerente prin faptul că, această dată este data la care reclamanta a exprimat opțiunea de a încheia contractul sub condiție suspensivă și a solicitat pârâtei încheierea contractului atașând contractul de finanțare, aspect lămurit prin sentința 70/2015. Din dispozitivul sentinței nr. 58/2016 a Curții de Apel Cluj, menționat mai sus, rezultă clar obligația subsidiară stabilită în sarcina Ministerului și anume plata unor daune interese în același cuantum cu valoarea eligibilă a proiectului, în cazul în care deși au fost identificate resurse, astfel încât să poată fi finanțate și proiectele care au obținut 69 de puncte, aceste fonduri nu sunt alocate și pentru proiectul reclamantei.

Apare evident faptul că măsurile dispuse de către instanță în cele două sentințe vizate de această cerere de lămurire, au fost clar exprimate în dispozitiv și argumentate în considerente.

Din interpretarea dispozițiilor art. 443 C. proc. civ., apare evident faptul că prin cererea privind lămurirea dispozitivului hotărârii, nu se poate cere modificarea acestuia, ci doar clarificarea lui, putându-se interpreta doar masurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. În toate cazurile, însă, procedura lămuririi întinderii și cuprinsului dispozitivului hotărârii este folosită numai atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului.

Or, în cauza de față nu există contradicții în cadrul celor două dispozitive, privite singular și nici între dispozitivele celor două sentințe privite împreună, fiind stabilite două obligații alternative în sarcina Ministerului, acordarea daunelor interese fiind subsidiară.

Pe de altă parte, se impune a aminti că potrivit art. 425 lit. b) și c) din C. proc. civ., în cuprinsul hotărârii există considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Așa fiind, soluția cuprinsă în dispozitiv trebuie înțeleasă în sensul argumentelor de fapt și de drept pe care se întemeiază și care sunt pe larg arătate în considerentele hotărârii.

Însă, verificarea condițiilor pentru încheierea contractului de finanțare sau activarea obligației subsidiare nu se poate face în cadrul procedurii de lămurire a dispozitivului reglementată de dispozițiile art. 443 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 83 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 83 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2021.