ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 februarie 2022
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea atacată cu contestație în anulare
Prin decizia civilă nr. 1133 din 25 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 88 din 15 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca netimbrat și, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., a aplicat numitului A. amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.
Contestația în anulare formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1133 din 25 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 a formulat, la data de 2 august 2021, contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Procedura de soluționare a contestației în anulare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluția din data de 18 august 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând, cu prioritate, excepția de netimbrare a prezentei contestații în anulare, potrivit art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestației în anulare se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
Prin citațiile emise la datele de 18.08.2021 și respectiv 28.12.2021, comunicate contestatorului la datele de 23.08.2021 și respectiv 31.12.2021, conform proceselor-verbale aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestației în anulare formulate împotriva deciziei nr. 1133 din 25 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 2 februarie 2022, contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac extraordinare a contestației în anulare este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea contestației în anulare netimbrate.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității contestației în anulare pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu și va dispune anularea, ca netimbrată, a contestației în anulare formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 1133 din 25 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1133 din 25 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.